What do you think?
Rate this book
Cronici din Voss #2
Jocul necromanților
La solicitarea fanilor, Andrei Mazilu revizitează Arhipelagul Voss cu romanul Jocul necromanților, căci multe lucruri au rămas nerezolvate după ce eroii au ieșit din scenă la finalul romanului Anotimpul pumnalelor. După Cădere, Imperiul se confruntă cu și mai multe forțe oculte hotărâte să distrugă definitiv echilibrul dintre Bine și Rău. Până și zeul Moarte se simte neputincios în fața haosului ce pare că vrea să consume sufletele tuturor muritorilor. Dar Thanos are propriile lui arme: Ordinul Corbilor, compus din cinci asasini ce au un singur scop – menținerea balanței Creației cu orice preț. Întotdeauna există un rău mai mare, iar vechi dușmani pot deveni prieteni atunci când se confruntă cu Întunericul absolut. Pumnalele taie în carne vie, jocuri politice se fac și se desfac, mistere vechi sunt scoase la iveală și noi eroi își fac apariția. Personaje memorabile, o cursă pe viață și pe moarte, o poveste de dragoste cum puține mai sunt și un univers fantastic de o profunzime tulburătoare.
369 pages, Paperback
First published November 15, 2016
1 person is currently reading
34 people want to read
About the author
Șerban Andrei Mazilu
7 books56 followersȘerban Andrei Mazilu (n. 11 februarie 1983) este absolvent al Academiei Navale din Constanța, activând ca ofițer în marina comercială. Având în același timp studii de jurnalism (Universitatea Româno – Canadiană din Brașov) și experiență în radio, Andrei Mazilu a activat ca publicist pentru diverse reviste, blog-uri și site-uri de profil, orientându-se cu precădere spre subiecte din sfera social – politică.
Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.
În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Crux este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy.
Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi, și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor.
În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing, cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.
Începând cu toamna anului 2015 este prezent cu o povestire scurtă, Misterele din Sparktower, în antologia de colecție Metamorfoze, alături de titani ai literaturii fantastice: H. P. Lovecraft, Robert E. Howard, Guy de Maupassant, Arthur Conan Doyle și alții.
Noiembrie 2016, lansează continuarea romanului Anotimpul pumnalelor, intitulată Jocul necromanților.
Activitatea sa literară, cu preponderență în limba engleză, cuprinde povestiri scrise individual sau în colaborare cu alți autori, publicate pe site-uri din Statele Unite, cum ar fi Darkness Forums. Este prezent de asemenea cu recenzii, analize și povestiri în limba română în revista culturală EgoPhobia.
În anul 2013 debutează peste hotare în limba engleză, iar romanul său The Angellove Society: Crux este publicat în Statele Unite de către editura Wheelman Press. Acestui volum îi urmează la scurt timp nuvelele Magic and Madness și Limbo, situate în același univers fantasy.
Înclinația sa pentru fantastic, horror și supranatural îi aduce mențiuni și recenzii pozitive din partea criticii și autorilor români de gen, cum ar fi Oliviu Crâznic, Ștefan Bolea, Cristina Nemerovschi, și alții. Încurajat să publice în limba română, Andrei Mazilu devine prezent pe piața autohtonă cu romanul clockpunk Anotimpul pumnalelor.
În 2014, împreună cu Andreea Sterea, înființează Editura Crux Publishing, cu scopul de a promova scriitorii români contemporani de literatură fantastică și nu numai.
Începând cu toamna anului 2015 este prezent cu o povestire scurtă, Misterele din Sparktower, în antologia de colecție Metamorfoze, alături de titani ai literaturii fantastice: H. P. Lovecraft, Robert E. Howard, Guy de Maupassant, Arthur Conan Doyle și alții.
Noiembrie 2016, lansează continuarea romanului Anotimpul pumnalelor, intitulată Jocul necromanților.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
June 7, 2023
Recomand cu caldura
May 19, 2022
„Jocul necromanților” este continuarea extraordinarului roman „Anotimpul pumnalelor”, scris de Șerban Andrei Mazilu, un volum doi care completează saga fantastică „Cronici din Voss”, dar ce ar putea fi citit și separat, dacă vă ajunge în mână înaintea primului, pentru că toate personajele sale au parte de restartare completă, reconfigurându-se caracterial și fiind atrase în vârtejul unei istorii total schimbate a lumii lor.
Titlul care duce cu gândul la invazie zombi nu ar trebui să-i țină departe nici măcar pe cei care nu suportă poveștile cu morți înviați, „Jocul necromanților” fiind o carte a acestui gen doar în măsura în care trilogia „Zorii Nopții” – a lui Peter F. Hamilton – ar putea fi catalogată astfel, adică în eventualitatea că cititorul mai zăbovește cu mintea la mortăciuni când e bombardat de atâtea alte idei originale tulburătoare, rafale de evenimente tensionate, scenografii steampunk spectaculoase și un număr năucitor de protagoniști, toți aproape la fel de importanți în desfășurarea acțiunii și fiecare cu un trecut tumultuos care ar putea fi subiectul unui roman dedicat numai lui.
https://analogiiantologii.com/2022/05...
Titlul care duce cu gândul la invazie zombi nu ar trebui să-i țină departe nici măcar pe cei care nu suportă poveștile cu morți înviați, „Jocul necromanților” fiind o carte a acestui gen doar în măsura în care trilogia „Zorii Nopții” – a lui Peter F. Hamilton – ar putea fi catalogată astfel, adică în eventualitatea că cititorul mai zăbovește cu mintea la mortăciuni când e bombardat de atâtea alte idei originale tulburătoare, rafale de evenimente tensionate, scenografii steampunk spectaculoase și un număr năucitor de protagoniști, toți aproape la fel de importanți în desfășurarea acțiunii și fiecare cu un trecut tumultuos care ar putea fi subiectul unui roman dedicat numai lui.
https://analogiiantologii.com/2022/05...
May 15, 2017
Dacă v-a plăcut Anotimpul pumnalelor, Jocul necromanților e lectură obligatorie. Mie una mi-a plăcut mai mult decât Anotimpul, doar că nu îmi dau seama exact de ce. Poate pentru că eram deja obișnuită cu universul și personajele și mai implicată emoțional decât în prima parte? Poate pentru că e scriitura mai aerisită și accesibilă? (mă refer la densitatea figurilor de stil, dar e posibil ca percepția asta să fie și un efect al obișnuirii, le-am citit una după alta). Poate pentru că inamicii sunt mai mulți și mai interesanți decât predecesorii lor? Mai periculoși?
Violența e mai multă, sau am resimțit-o eu ca atare, fiindcă n-a fost tocmai... pe gustul meu, să zicem. Asta nu a fost un plus pentru mine, dar am reușit să trec peste... câte o minipauză de lectură la fiecare nod în stomac, uitat pe geam afară, gândit la ceva frumos și am depășit momentul :)).
Cum spune și Ghanda, big thumbs up pentru faptul că, deși se încheie cu cârlig pentru cartea următoare, Jocul are propria poveste cu cap și coadă, care se citește ca atare și nu ca o punte între primul volum și al treilea.
Violența e mai multă, sau am resimțit-o eu ca atare, fiindcă n-a fost tocmai... pe gustul meu, să zicem. Asta nu a fost un plus pentru mine, dar am reușit să trec peste... câte o minipauză de lectură la fiecare nod în stomac, uitat pe geam afară, gândit la ceva frumos și am depășit momentul :)).
Cum spune și Ghanda, big thumbs up pentru faptul că, deși se încheie cu cârlig pentru cartea următoare, Jocul are propria poveste cu cap și coadă, care se citește ca atare și nu ca o punte între primul volum și al treilea.
April 16, 2017
Dragi autori de trilogii, serii etc., așa se scrie un volum intermediar: cu cap, coadă și poveste de sine stătătoare. Nu, romanul nu poate fi citit fără a fi citit Anotimpul Pumnalelor, pentru că foarte multe lucruri amintite în Jocul necromanților au sens doar pentru cei care cunosc restul detaliilor poveștii. Dar acest volum are propriul lui fir narativ, propria lui acțiune, nu e doar un volum de umplutură care să pregătească terenul pentru marele final (deși face și asta, cârligele pentru continuare sunt prezente și intrigante).
De asemenea, problema mea cu stilul nu mi s-a mai părut la fel de... problematică :))
De asemenea, problema mea cu stilul nu mi s-a mai părut la fel de... problematică :))
March 28, 2018
foarte bine si cinematografic scrisa, insa la un moment dat am fost nevoit sa rasfoiesc in spate pentru a pricepe cine erau cei despre care citeam si ce vor, mai ca-mi trebuia o schema cu taberele care se infruntau :)
December 10, 2017
Recenzia completă o puteți citi pe blog: https://andreeapandelea.blogspot.ro/2...
„[...] Pentru că le-am considerat pe ambele ca fiind la fel de explicite, perfect scrie și cu informațiile de care aș fi avut nevoie pentru a înțelege povestea și pentru a mă determina să fiu acolo, concentrată și dornică să citesc mai departe. În schimb – așa cum probabil că au observat și vor observa toți – a fost unul mult mai sângeros, cu unele detalieri de-a dreptul macabre și care m-au obligat să îmi imaginez tot felul de tablouri până la cele mai scârboase și mai îngrozitor de privit. Dar nu mi-au încetinit cu nimic citirea, ba din contră, așa-zisul rău din mine, partea aceea malefică și care se bucură când vede sânge și moarte – oribil de crezut așa ceva –, a savurat fiecare scenă de genul. [...] Mă gândeam la faptul cum Șerban Andrei Mazilu reușise atât de bine să descrie cele imagini, la cât de clare și vii păreau, deoarece venisem pregătită – din Anotimpul pumnalelor – cu un bagaj de cunoștințe care mă învățase să nu mă aștept la nimic frumos de la această poveste. Să nu caut fluturași vii și floricele proaspete în ghiveci, sau un cer senin și un soare strălucitor, să nu scormon după declarații de dragoste și cine luate sub clar de lună sau după finaluri care să aducă numai fericire și viață lungă și fără nicio grijă. Nu! De la început vedeam nori plumburii, o atmosferă înecăcioasă de putreziciune, monștrii la tot pasul, sânge, pistoale, morți, piele, oase și altele de genul. Și mi-a convenit!”
„[...] Pentru că le-am considerat pe ambele ca fiind la fel de explicite, perfect scrie și cu informațiile de care aș fi avut nevoie pentru a înțelege povestea și pentru a mă determina să fiu acolo, concentrată și dornică să citesc mai departe. În schimb – așa cum probabil că au observat și vor observa toți – a fost unul mult mai sângeros, cu unele detalieri de-a dreptul macabre și care m-au obligat să îmi imaginez tot felul de tablouri până la cele mai scârboase și mai îngrozitor de privit. Dar nu mi-au încetinit cu nimic citirea, ba din contră, așa-zisul rău din mine, partea aceea malefică și care se bucură când vede sânge și moarte – oribil de crezut așa ceva –, a savurat fiecare scenă de genul. [...] Mă gândeam la faptul cum Șerban Andrei Mazilu reușise atât de bine să descrie cele imagini, la cât de clare și vii păreau, deoarece venisem pregătită – din Anotimpul pumnalelor – cu un bagaj de cunoștințe care mă învățase să nu mă aștept la nimic frumos de la această poveste. Să nu caut fluturași vii și floricele proaspete în ghiveci, sau un cer senin și un soare strălucitor, să nu scormon după declarații de dragoste și cine luate sub clar de lună sau după finaluri care să aducă numai fericire și viață lungă și fără nicio grijă. Nu! De la început vedeam nori plumburii, o atmosferă înecăcioasă de putreziciune, monștrii la tot pasul, sânge, pistoale, morți, piele, oase și altele de genul. Și mi-a convenit!”
November 24, 2016
Mai intunecat si mai sangeros. O continuare excelenta la "Anotimpul pumnalelor", cu un easter egg pentru cei care au citit si "Crux".
Read
January 22, 2020It's over.
November 12, 2018
Dintr-un motiv care încă mi-e neclar, după ce am citit majoritatea cărții într-un timp relativ scurt pentru mine, m-am blocat în ultimele douăzeci de pagini. Și, din cauza asta, recenzia s-ar putea să iasă destul de ciudat.
Trecând mai departe, în restrospectivă mă gândesc că ar fi fost totuși o idee bună să recitesc primul volum înainte să mă apuc de al doilea, dar mna, asta e. Separat de faptul că nu mă pot convinge să recitesc cărți. Dar mi-am amintit suficiente lucruri din primul volum, cred, pentru ca ăsta să aibă sens pentru mine, deci e ok până la urmă.
Deși evenimentele din volumul ăsta au loc după toate cele întâmplate în primul volum, cred totuși că ar putea sta destul de bine în picioare și de unul singur, asta bazat pe faptul ca deși eu una nu mi-am putut aminti decât firul de baza din primul volum, nu am avut nicio problemă în a urmări acțiunea din cartea asta.
Ar trebui probabil să zic câteva cuvinte despre pilotul acestui volum, dar nu pot rezuma cartea asta. Se petrec atât de multe lucruri, cu atât de multe personaje, că eu una nici nu aș ști de unde să încep.
Și dacă tot am menționat personajele, voi începe cu ele. Aendo pe mine în continuare mă lasă rece. Și dacă nu ar fi fost în cartea asta, pentru mine ar fi fost totuna. Bine, aproape, pentru că apare la final un forshadowing cu referire la Assermore, și cred că următorul volum ar putea deveni cu atât mai interesant dacă ce cred eu e adevărat. Dar îmi păstrez părerea despre Aendo, până acum nu m-a impresionat deloc ca personaj. Același lucru se aplică și pentru povestea de dragoste dintre el și Jessah, așa cum nu m-a convins în primul volum, părerea mea despre ei a rămas neschimbată.
În schimb, un personaj care mi-a plăcut mult aici, și pe care nu mi-o pot aminti deloc din primul volum, a fost York. E o scenă cu o lupta cu o navă cu pirați care mi-a plăcut foarte mult. Și de Baudelaire mi-a plăcut și am senzația că îl vom mai întâlni, sau cel puțin eu așa sper. Și nu pot să nu îl menționez pe Akaba. Până acum, el e unul din personajele mele preferate și sper să mai apară. Speram să fie mai prezent și în volumul ăsta, dar nu. Personajul din punctul meu de vedere e genial și chiar sper să își mai facă apariția în serie, cât de puțin.
Sunt mult mai multe personaje în cartea asta, un pic cam prea multe cred. Spre final cartea m-a pierdut un pic din punctul ăsta vedere, dar câteva mai dispar pe parcurs. Sunt totuși două personaje pe care eu nu am reușit să le diferențiez toată cartea, dar nu știu să zic exact de ce.
Trecând la ceea ce se petrece în cartea asta, eu una sunt impresionată. Nu am știut exact la ce să mă aștept după primul volum, dar cred că ăsta mi-a plăcut mai mult. Un motiv ar fi că nu mai apar atât de multe figuri de stil ca în primul volum, și mi s-a părut mult mai ușor de citit. Apoi pentru că tot ceea ce se petrece face parte dintr-un plan destul de complicat, care a fost chiar interesant de urmărit, pe mine povestea m-a ținut destul de lipită de carte.
Ar fi de menționat și faptul ca volumul ăsta ar destul de multă violență, cred că e ceva mai multă decât în primul. Eu una am rezistat destul de bine pana spre final, când se întâmplă o chestie care mi-a depășit nivelul de rezistență la violență. În contextul cărții, violența asta are sens, dar tot a trebuit să închid un pic cartea după scena menționată mai sus, și să m-a gândesc la altceva o perioadă.
Ce mi-a mai plăcut a fost faptul ca personajele sunt destul de complexe, nimic învârtea asta nu e alb sau negru, totul e destul de gri. Toate personajele fac ceea ce fac din cauze foarte bine explicate și pe câțiva chiar i-am înțeles, chit că, na, nu am acut cum să fiu de partea lor. Are Savannah un discurs la un moment dat de-a dreptul genial, care de altfel eu cred că se aplică foarte bine și în viața reală.
O să mă opresc aici, nu aș vrea ca postarea asta să iasă prea lungă. Concluzia ar fi că mi-a plăcut și sunt curioasă sa văd ce se va întâmpla în următorul volum, mai ales datorită unui detaliu prezentat la finalul volumului.
Trecând mai departe, în restrospectivă mă gândesc că ar fi fost totuși o idee bună să recitesc primul volum înainte să mă apuc de al doilea, dar mna, asta e. Separat de faptul că nu mă pot convinge să recitesc cărți. Dar mi-am amintit suficiente lucruri din primul volum, cred, pentru ca ăsta să aibă sens pentru mine, deci e ok până la urmă.
Deși evenimentele din volumul ăsta au loc după toate cele întâmplate în primul volum, cred totuși că ar putea sta destul de bine în picioare și de unul singur, asta bazat pe faptul ca deși eu una nu mi-am putut aminti decât firul de baza din primul volum, nu am avut nicio problemă în a urmări acțiunea din cartea asta.
Ar trebui probabil să zic câteva cuvinte despre pilotul acestui volum, dar nu pot rezuma cartea asta. Se petrec atât de multe lucruri, cu atât de multe personaje, că eu una nici nu aș ști de unde să încep.
Și dacă tot am menționat personajele, voi începe cu ele. Aendo pe mine în continuare mă lasă rece. Și dacă nu ar fi fost în cartea asta, pentru mine ar fi fost totuna. Bine, aproape, pentru că apare la final un forshadowing cu referire la Assermore, și cred că următorul volum ar putea deveni cu atât mai interesant dacă ce cred eu e adevărat. Dar îmi păstrez părerea despre Aendo, până acum nu m-a impresionat deloc ca personaj. Același lucru se aplică și pentru povestea de dragoste dintre el și Jessah, așa cum nu m-a convins în primul volum, părerea mea despre ei a rămas neschimbată.
În schimb, un personaj care mi-a plăcut mult aici, și pe care nu mi-o pot aminti deloc din primul volum, a fost York. E o scenă cu o lupta cu o navă cu pirați care mi-a plăcut foarte mult. Și de Baudelaire mi-a plăcut și am senzația că îl vom mai întâlni, sau cel puțin eu așa sper. Și nu pot să nu îl menționez pe Akaba. Până acum, el e unul din personajele mele preferate și sper să mai apară. Speram să fie mai prezent și în volumul ăsta, dar nu. Personajul din punctul meu de vedere e genial și chiar sper să își mai facă apariția în serie, cât de puțin.
Sunt mult mai multe personaje în cartea asta, un pic cam prea multe cred. Spre final cartea m-a pierdut un pic din punctul ăsta vedere, dar câteva mai dispar pe parcurs. Sunt totuși două personaje pe care eu nu am reușit să le diferențiez toată cartea, dar nu știu să zic exact de ce.
Trecând la ceea ce se petrece în cartea asta, eu una sunt impresionată. Nu am știut exact la ce să mă aștept după primul volum, dar cred că ăsta mi-a plăcut mai mult. Un motiv ar fi că nu mai apar atât de multe figuri de stil ca în primul volum, și mi s-a părut mult mai ușor de citit. Apoi pentru că tot ceea ce se petrece face parte dintr-un plan destul de complicat, care a fost chiar interesant de urmărit, pe mine povestea m-a ținut destul de lipită de carte.
Ar fi de menționat și faptul ca volumul ăsta ar destul de multă violență, cred că e ceva mai multă decât în primul. Eu una am rezistat destul de bine pana spre final, când se întâmplă o chestie care mi-a depășit nivelul de rezistență la violență. În contextul cărții, violența asta are sens, dar tot a trebuit să închid un pic cartea după scena menționată mai sus, și să m-a gândesc la altceva o perioadă.
Ce mi-a mai plăcut a fost faptul ca personajele sunt destul de complexe, nimic învârtea asta nu e alb sau negru, totul e destul de gri. Toate personajele fac ceea ce fac din cauze foarte bine explicate și pe câțiva chiar i-am înțeles, chit că, na, nu am acut cum să fiu de partea lor. Are Savannah un discurs la un moment dat de-a dreptul genial, care de altfel eu cred că se aplică foarte bine și în viața reală.
O să mă opresc aici, nu aș vrea ca postarea asta să iasă prea lungă. Concluzia ar fi că mi-a plăcut și sunt curioasă sa văd ce se va întâmpla în următorul volum, mai ales datorită unui detaliu prezentat la finalul volumului.
October 20, 2023
Nu-s... Rectific: nu eram cititor de fantasy până când m-a fascinat seria asta. Dacă la primul volum am învățat să mă strecor prin arhipelagul umplut baroc cu vârci, Corbi și intrigi țesute de personaje dantelate sau de-a dreptul dezgustătoare, la al doilea n-am putut pune cartea jos decât obligată de plicticoasa lume reală. Azi am avut trei ore legate s-o termin. O recomand oricui vrea să plece câteva ore din prezent și din realitate într-o lume violentă, magică, unde se bat și se trădează și se omoară și se iubesc și se metamorfozează în târâtoare cu zeci de corpuri și zburătoare de fum viii cu nemorții, morții cu zeii și vrăjitoarele, într-o poveste pe care mi-ar plăcea s-o văd film.
November 3, 2021
Acest volum mi-a plăcut mai mult ca primul din seria Voss, mi s-a părut mai bine scris și mai clar construit, o evoluție evidentă. Spre deosebire de prima parte, acum am reușit să mă apropii de unele personaje, să le înțeleg deciziile și problemele, să-mi doresc să le cunosc mai bine. Am simțit că printre acele rânduri se ascund oameni, iar lectura a decurs mult mai ușor, poate și pentru că, între timp, m-am obișnuit cu stilul de scriere al autorului.
April 6, 2017
O carte captivanta, ce te tine cu sufletul la gura de la prima pagina pana la ultima. Universul creat de autor este atat de complex incat simti ca cele doua carti :"Anotimpul pumnalelor" si "Jocul necromantilor" sunt doar aperitivul si ca urmeaza un festin pe masura. Cartea te face sa vrei sa afli mai multe despre personaje, despre istoria lor, despre viitorul lor, despre viitorul lumii si al Creatiei.
Nota 10, autorul Serban Andrei Mazilu a devenit oficial unul dintre preferatii mei, alaturi de J.K.Rowling si Cassandra Clare!
Nota 10, autorul Serban Andrei Mazilu a devenit oficial unul dintre preferatii mei, alaturi de J.K.Rowling si Cassandra Clare!
May 2, 2017
Jocul Necromanților continuă aventurile Corbilor din Arhipelagul Voss și lupta lor în slujba zeului Thanos, miza acum fiind întreaga lume. Aștept continuarea seriei, cu toate că (și am înțeles de la autor, în cadrul întâlnirii B3 - Book Bloggers of Bucharest - din 22 aprilie, că nu sunt singurul) am simțit că sunt un pic cam prea multe personaje, însă la finalul cărții se estompează acest sentiment.
Displaying 1 - 13 of 13 reviews