What do you think?
Rate this book
La peur en Occident
Etude de l'angoisse suscit�e par des puissances divines de la mythologie grecque comme Gorg�, Art�mis ou Dionysos qui repr�sentent l'inconnu, l'autre et ses m�tamorphoses. Contient un entretien de l'auteur avec P. Kahn.
608 pages, Pocket Book
First published October 18, 1978
72 people are currently reading
1253 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 39 reviews
April 28, 2023
În cîteva capitole din Amurgul Evului Mediu, Johan Huizinga a sugerat o istorie a sensibilităților. Ea s-a născut odată cu „școala Annalelor” (Lucien Febvre, Marc Bloch etc.). S-au publicat, în consecință, istorii ale vieții private, ale seducției și sentimentului amoros, ale nopții (iată un bun motiv de frică în EM!) etc. Probabil că omul e, mai degrabă, un animal fricos. Nu-i o rușine.
În definitiv, frica e rea numai cînd devine atac de panică și sfîrșește în amoc. Cînd are un motiv determinat, frica e naturală și devine un bun motivator. Se subînțelege, așadar, că omul medieval nu era mai fricos decît omul de azi. Nici vorbă. Spaimele lui aveau, în schimb, pricini diferite. Nu ne mai temem de întuneric, electricitatea l-a îndepărtat. Nu ne mai temem de „agenții lui Satan”, ca să folosesc expresia lui Delumeau, ne temem de agenții de circulație :) Cu toate acestea, în orice epocă, suma fricilor rămîne, am impresia, constantă.
Jean Delumeau face un catalog al spaimelor medievale. Ba se referă și la Renaștere (sec. XV-XVI), un fenomen, în primul rînd, italian. Prezintă atît fricile universale (frica de foame, de boală, de moarte) cît și fricile speciale, temporare, proprii unui grup sau unei țări (frica de Antichrist, de vrăjitoare, de spectre etc.).
Zidurile groase ale cetăților (și așezărilor), porțile ridicate în timpul nopții, șanțurile cu apă sînt simboluri ale unor vremuri de maximă nesiguranță. Citatul din Jurnalul de călătorie al lui Michel de Montaigne (1580-1581) reprezintă cea mai bună dovadă. Un drum din Franța pînă la Roma, un pelerinaj la Santiago de Compostela erau, în EM, aventuri extreme. Europa era acoperită de păduri, se călătorea în grup, pe catîri (cum a făcut toată viața lui sfîntul Thoma de Aquino). Tîlharii stăteau mereu la pîndă și nu toți aveau noblețea lui Robin Hood. O călătorie de unul singur era de neconceput.
Autorul are temei să consacre un capitol important comportamentelor în vreme de ciumă. În Europa, molima a bîntuit pînă tîrziu. A iscat un întreg imaginar. Și-a lăsat amprenta pînă și în opera lui Shakespeare (1564 - 1616). Pe drept cuvînt, ciuma stîrnea o frică imensă. Puțini curajoși rămîneau în orașe să-i îngrijească pe bolnavi. Cei care puteau fugi din calea ei o făceau fără rușine (sus-numitul Montagne, primar în Bordeaux, a fost cel dintîi care a părăsit orașul, în 1586, din pricina unei epidemii). Au existat și excepții. Jean Delumeau îi menționează pe călugării capucini. În 1575, arhiepiscopul Carlo Borromeo a refuzat să părăsească Milano: a colindat străzile, a vizitat lazaretele, i-a consolat pe bolnavi (1, p.216). Și-a cheltuit banii pentru a asigura alimente populației.
Au existat însă și frici speciale, investigate de Jean Delumeau îndeosebi în cel de-al doilea volum al cărții: frici eschatologice, frici provocate de „uneltele” diavolului, de eretici și vrăjitoare și, constantă și fără leac, frica de femeie. Literatura teologilor, manualele inchizitorilor, tratatele medicilor au văzut în femeie cea mai teribilă amenințare socială: „Orice răutate e nimic pe lîngă răutatea femeii” (2, p.223). Ce mai poți spune?
În definitiv, frica e rea numai cînd devine atac de panică și sfîrșește în amoc. Cînd are un motiv determinat, frica e naturală și devine un bun motivator. Se subînțelege, așadar, că omul medieval nu era mai fricos decît omul de azi. Nici vorbă. Spaimele lui aveau, în schimb, pricini diferite. Nu ne mai temem de întuneric, electricitatea l-a îndepărtat. Nu ne mai temem de „agenții lui Satan”, ca să folosesc expresia lui Delumeau, ne temem de agenții de circulație :) Cu toate acestea, în orice epocă, suma fricilor rămîne, am impresia, constantă.
Jean Delumeau face un catalog al spaimelor medievale. Ba se referă și la Renaștere (sec. XV-XVI), un fenomen, în primul rînd, italian. Prezintă atît fricile universale (frica de foame, de boală, de moarte) cît și fricile speciale, temporare, proprii unui grup sau unei țări (frica de Antichrist, de vrăjitoare, de spectre etc.).
Zidurile groase ale cetăților (și așezărilor), porțile ridicate în timpul nopții, șanțurile cu apă sînt simboluri ale unor vremuri de maximă nesiguranță. Citatul din Jurnalul de călătorie al lui Michel de Montaigne (1580-1581) reprezintă cea mai bună dovadă. Un drum din Franța pînă la Roma, un pelerinaj la Santiago de Compostela erau, în EM, aventuri extreme. Europa era acoperită de păduri, se călătorea în grup, pe catîri (cum a făcut toată viața lui sfîntul Thoma de Aquino). Tîlharii stăteau mereu la pîndă și nu toți aveau noblețea lui Robin Hood. O călătorie de unul singur era de neconceput.
Autorul are temei să consacre un capitol important comportamentelor în vreme de ciumă. În Europa, molima a bîntuit pînă tîrziu. A iscat un întreg imaginar. Și-a lăsat amprenta pînă și în opera lui Shakespeare (1564 - 1616). Pe drept cuvînt, ciuma stîrnea o frică imensă. Puțini curajoși rămîneau în orașe să-i îngrijească pe bolnavi. Cei care puteau fugi din calea ei o făceau fără rușine (sus-numitul Montagne, primar în Bordeaux, a fost cel dintîi care a părăsit orașul, în 1586, din pricina unei epidemii). Au existat și excepții. Jean Delumeau îi menționează pe călugării capucini. În 1575, arhiepiscopul Carlo Borromeo a refuzat să părăsească Milano: a colindat străzile, a vizitat lazaretele, i-a consolat pe bolnavi (1, p.216). Și-a cheltuit banii pentru a asigura alimente populației.
Au existat însă și frici speciale, investigate de Jean Delumeau îndeosebi în cel de-al doilea volum al cărții: frici eschatologice, frici provocate de „uneltele” diavolului, de eretici și vrăjitoare și, constantă și fără leac, frica de femeie. Literatura teologilor, manualele inchizitorilor, tratatele medicilor au văzut în femeie cea mai teribilă amenințare socială: „Orice răutate e nimic pe lîngă răutatea femeii” (2, p.223). Ce mai poți spune?
April 28, 2023
Un inventar al fricilor trecute (sau încă prezente), realizat de unul dintre cei mai importanți istorici ai secolului 20. Am comentat acest inventar sub volumul al II-lea al cărții.
M-aș opri în nota de față la una dintre fricile care s-au stins sau e pe cale să se stingă. Și anume la frica de călătoriile pe mare. Mult timp, Oceanul a fost considerat marginea lumii. A încerca să-l străbați înseamna să-ți asumi o moarte sigură. Corabia ajunsă pe muchia lui se prăbușea în abis. S-au păstrat plăcuțe votive, în care navigatorii greci (dar și cei romani) - înainte de un drum pe mare - invocau ajutorul și mila zeilor. Și, să nu uit, vasele circulau foarte aproape de țărm și numai în anotimpul frumos. Iarna rămîneau în port.
Teama de cuprinsul nedefinit al mării a bîntuit imaginarul călătorilor din Antichitate. Obsesia morții prin înec a produs o literatură imensă, de la Odiseea lui Homer la Eneida lui Vergiliu, de la Faptele Apostolilor din Noul Testament la poemele medievale. Tristan, rănit mortal de uriașul Morholt, este lăsat în voia apelor: „Tristan plutea, purtat de valuri, spre depărtatul necuprins”. Mai tîrziu, eroii lui Rabelais trec înfricoșați prin furtuni și nu mai au nici un chef să facă haz. „Marea te face să-ți amintești toate rugăciunile”, afirmă un proverb aproape universal. Jean Delumeau citează doar două versiuni ale acestei înțelepciuni populare. Probabil că marea îi inspira pe vîslași să compună rugăciuni noi. Astăzi, un zbor cu avionul are același efect.
Întinsul mării e cutreierat de monștri (să ne amintim de chitul lui Iona) și, uneori, corăbierii se confruntă și cu munți de magnet. Jean Delumeau trimite la un episod din O mie și una de nopți. Ajunși în preajma unui astfel de munte, marinarii observă cu groază că piroanele și cuiele de fier se desprind din lemnul catargului, iar corabia se desface în bucăți. În Infernul lui Dante Alighieri (cîntul XXVI), corabia lui Ulysse (care a trecut de coloanele lui Hercule), mînată de o vijelie cumplită, se izbește de muntele Purgatoriului.
M-aș opri în nota de față la una dintre fricile care s-au stins sau e pe cale să se stingă. Și anume la frica de călătoriile pe mare. Mult timp, Oceanul a fost considerat marginea lumii. A încerca să-l străbați înseamna să-ți asumi o moarte sigură. Corabia ajunsă pe muchia lui se prăbușea în abis. S-au păstrat plăcuțe votive, în care navigatorii greci (dar și cei romani) - înainte de un drum pe mare - invocau ajutorul și mila zeilor. Și, să nu uit, vasele circulau foarte aproape de țărm și numai în anotimpul frumos. Iarna rămîneau în port.
Teama de cuprinsul nedefinit al mării a bîntuit imaginarul călătorilor din Antichitate. Obsesia morții prin înec a produs o literatură imensă, de la Odiseea lui Homer la Eneida lui Vergiliu, de la Faptele Apostolilor din Noul Testament la poemele medievale. Tristan, rănit mortal de uriașul Morholt, este lăsat în voia apelor: „Tristan plutea, purtat de valuri, spre depărtatul necuprins”. Mai tîrziu, eroii lui Rabelais trec înfricoșați prin furtuni și nu mai au nici un chef să facă haz. „Marea te face să-ți amintești toate rugăciunile”, afirmă un proverb aproape universal. Jean Delumeau citează doar două versiuni ale acestei înțelepciuni populare. Probabil că marea îi inspira pe vîslași să compună rugăciuni noi. Astăzi, un zbor cu avionul are același efect.
Întinsul mării e cutreierat de monștri (să ne amintim de chitul lui Iona) și, uneori, corăbierii se confruntă și cu munți de magnet. Jean Delumeau trimite la un episod din O mie și una de nopți. Ajunși în preajma unui astfel de munte, marinarii observă cu groază că piroanele și cuiele de fier se desprind din lemnul catargului, iar corabia se desface în bucăți. În Infernul lui Dante Alighieri (cîntul XXVI), corabia lui Ulysse (care a trecut de coloanele lui Hercule), mînată de o vijelie cumplită, se izbește de muntele Purgatoriului.
August 10, 2018
"Esiste un bisogno umano di riconoscersi come buoni e normali e di invalidare gli altri come cattivi e anormali."
Parto dalla copertina.
Si fa notare, senza dubbio; il problema è che secondo me rende un’idea totalmente sbagliata del contenuto del libro. Quel teschio con le orecchie da Topolino porta a pensare al XX secolo, ai giorni presenti, e magari agli Stati Uniti, alla nostra attuale paura del terrorismo e a ciò che ne consegue.
Invece questo saggio riguarda l’Europa, negli anni dall’Alto Medioevo al XVII secolo, e il nesso con un cranio orecchiuto mi sfugge.
A parte questo, saggio davvero interessante e altrettanto impegnativo.
I nostri antenati avevano paura di tutto: degli stranieri, del mare, della notte, delle epidemie, della Luna, di ebrei e musulmani, delle donne, del diavolo, delle streghe e degli stregoni…
Capitolo dopo capitolo, Delumeau prende in esame queste paure e le viviseziona, ne segue l’evoluzione; snocciola date, nomi, fatti, fornisce una bibliografia sterminata.
Quasi un’overdose d’informazioni, soprattutto una disamina “tecnica”: spiega gli eventi che scatenavano il panico nella popolazione, la combinazione di fattori storici ed economici che lo facevano divampare, i tempi e i modi in cui le paure si diffondevano, e anche l’influenza che esse avevano sull’arte; eppure mi sembra che manchi un approfondimento psicologico, sociologico, qualcosa in grado di farci davvero entrare nelle menti degli uomini di allora. Gusto personale, s’intende!
Si tende a bollare come ‘Medioevo’ ciò che appare retrogrado, crudele, superstizioso; eppure, sotto certi aspetti, il Rinascimento fu anche più feroce nel perseguitare chi era diverso, nella soppressione della stregoneria e di ciò che rimaneva dei riti legati al paganesimo, nella misoginia (contrapposta a una visione idealistica e irreale di donna pura e virtuosa).
Perché – per riprendere le espressioni di H.R. Trevor-Roper – i secoli del Rinascimento e delle Riforme sono stati “meno scientifici dell’era delle Tenebre e dell’Alto Medioevo?”
Domanda la cui risposta è complicata e articolata, che il saggio affronta e che amerei vedere sviluppata ulteriormente. In fondo siamo portati a pensare che con il passare del tempo la società dovrebbe progredire, superstizioni e preconcetti dissolversi, quindi perché talvolta si verifica tragicamente il contrario, anche al giorno d’oggi?
In un momento storico come questo, in cui assistiamo a disgustosi rigurgiti fascisti e razzisti, a movimenti antiscientifici e fondamentalismi religiosi, leggere questo libro mette a disagio: ci mette sotto gli occhi che non siamo poi cambiati così tanto.
O siamo peggiorati, forse: in quei secoli almeno facevano paure epidemie e untori, adesso abbiamo i novax. “La Paura in Occidente” fu scritto negli anni ‘70, e Delumeau non poteva immaginare certi sviluppi.
Ma se è per questo, spiegando come le dicerie potessero un tempo condurre a violenze e rivolte, scrive: “Una volta era difficile neutralizzare le dicerie”… ma lo è anche ora, caro Delumeau. Solo che si chiamano fake news o anche bufale, viaggiano su internet e magari non conducono a rivolte, ma fanno comunque i loro bei danni, ed estirparle non è poi così facile.
Più che una recensione questa è un’accozzaglia di pensieri scritti di getto, appena terminata la lettura, ma non ho sottomano nessuno con cui discuterne, quindi mi sfogo così.
Lettura pesantissima e infinita, ma da consigliare.
Parto dalla copertina.
Si fa notare, senza dubbio; il problema è che secondo me rende un’idea totalmente sbagliata del contenuto del libro. Quel teschio con le orecchie da Topolino porta a pensare al XX secolo, ai giorni presenti, e magari agli Stati Uniti, alla nostra attuale paura del terrorismo e a ciò che ne consegue.
Invece questo saggio riguarda l’Europa, negli anni dall’Alto Medioevo al XVII secolo, e il nesso con un cranio orecchiuto mi sfugge.
A parte questo, saggio davvero interessante e altrettanto impegnativo.
I nostri antenati avevano paura di tutto: degli stranieri, del mare, della notte, delle epidemie, della Luna, di ebrei e musulmani, delle donne, del diavolo, delle streghe e degli stregoni…
Capitolo dopo capitolo, Delumeau prende in esame queste paure e le viviseziona, ne segue l’evoluzione; snocciola date, nomi, fatti, fornisce una bibliografia sterminata.
Quasi un’overdose d’informazioni, soprattutto una disamina “tecnica”: spiega gli eventi che scatenavano il panico nella popolazione, la combinazione di fattori storici ed economici che lo facevano divampare, i tempi e i modi in cui le paure si diffondevano, e anche l’influenza che esse avevano sull’arte; eppure mi sembra che manchi un approfondimento psicologico, sociologico, qualcosa in grado di farci davvero entrare nelle menti degli uomini di allora. Gusto personale, s’intende!
Si tende a bollare come ‘Medioevo’ ciò che appare retrogrado, crudele, superstizioso; eppure, sotto certi aspetti, il Rinascimento fu anche più feroce nel perseguitare chi era diverso, nella soppressione della stregoneria e di ciò che rimaneva dei riti legati al paganesimo, nella misoginia (contrapposta a una visione idealistica e irreale di donna pura e virtuosa).
Perché – per riprendere le espressioni di H.R. Trevor-Roper – i secoli del Rinascimento e delle Riforme sono stati “meno scientifici dell’era delle Tenebre e dell’Alto Medioevo?”
Domanda la cui risposta è complicata e articolata, che il saggio affronta e che amerei vedere sviluppata ulteriormente. In fondo siamo portati a pensare che con il passare del tempo la società dovrebbe progredire, superstizioni e preconcetti dissolversi, quindi perché talvolta si verifica tragicamente il contrario, anche al giorno d’oggi?
In un momento storico come questo, in cui assistiamo a disgustosi rigurgiti fascisti e razzisti, a movimenti antiscientifici e fondamentalismi religiosi, leggere questo libro mette a disagio: ci mette sotto gli occhi che non siamo poi cambiati così tanto.
O siamo peggiorati, forse: in quei secoli almeno facevano paure epidemie e untori, adesso abbiamo i novax. “La Paura in Occidente” fu scritto negli anni ‘70, e Delumeau non poteva immaginare certi sviluppi.
Ma se è per questo, spiegando come le dicerie potessero un tempo condurre a violenze e rivolte, scrive: “Una volta era difficile neutralizzare le dicerie”… ma lo è anche ora, caro Delumeau. Solo che si chiamano fake news o anche bufale, viaggiano su internet e magari non conducono a rivolte, ma fanno comunque i loro bei danni, ed estirparle non è poi così facile.
Più che una recensione questa è un’accozzaglia di pensieri scritti di getto, appena terminata la lettura, ma non ho sottomano nessuno con cui discuterne, quindi mi sfogo così.
Lettura pesantissima e infinita, ma da consigliare.
September 4, 2022
Compendiu etnoistoric al temerilor care-au guvernat umanitatea Europei occidentale de-a lungul așa zisului Ev mediu. Molime,foamete,războaie,turci și musulmani,evrei,eretici,vrajitoare,taxe sunt atributela care-au dat mari bătăi de cap omenirii, conducătorilor și Bisericii. Într-un stil alert,documentat și doveditor de mare artă a scrierii,Delumeau ne înfățisează o frescă policromă a traiului de zi cu zi din zorii cruciadelor până în epoca luminilor. Rămâne,citind cartea,să vedeți (dacă) cât a mai evoluat omenirea până-n pragul mileniului 3. Veți rămâne uimiți.
January 16, 2023
Trebalo mi je ovakvo štivo da me otme učmalosti, i slučajna preporuka je došla u jednom neobaveznom razgovoru od prijatelja čiji ukus vrlo poštujem. Kompleksna, zgusnuta, obimna studija koju je Delimo nakon višegodišnjeg istraživanja ovaplotio u ova dva toma.
Prvi tom otvaraju atavistički strahovi od nepoznatog koje dolazi iz prirode – prvi je vekovečni strah od velikih vódā i sve što je odatle moglo da stigne u grad (bolesti, pljačkaši itd.), te su se, u skladu sa tim, i gradovi prilagođavali arhitekturom (prozori okrenuti od vode, zgusnute kuće itd.); strah od vode prati i strah od noći, onostranog i zime, što je sve i opravdalo izreku „primus in orbe deos fecit timor“. Svakako najupečatljiviji i nazanimljiviji segment prvog dela jeste rasprava o kugi i ponašanje ljudi i Crkve u vezi sa tim kroz sve vekove u kojima je harala. Naravno, svaku nevolju na kraju prate i pobune i bune, pa je u vezi sa tim bio i sledeći odeljak.
Drugi tom je posvećen strahovima koje donosi religija. Prvo strepnja od iščekivanja Svevišnjeg, a onda i eshatološki strahovi, koji su iznedrili onoliko fresaka sa predstavama Strašnog suda. Naravno, kao kontrateža javlja se i sotonizam koji u toku vekova razrasta u Levijatana koji za obožavatelje Sotone ima Jevreje, fanatike, čarobnjaštvo i – žene! Poseban segment je Delimo posvetio ginofobiji i mizoginiji kroz vekove – uglavnom od strane sveštenika, i problemima koji su pratili sudbine žena – od zabrane ulaska u crkvu do Malleus maleficaruma.
Studija je krcata citatima brojnih knjiga, među kojima sam se nekih podsetio (npr. The Ship of Fools Sebastijana Branta, Le Roman de la Rose, Grimelshauzenov Simplicius Simplicissimus itd.) a za neke sam po prvi put čuo, te požurio da ih nabavim jer ovakva štiva su uvek izvor dobre literature.
Prvi tom otvaraju atavistički strahovi od nepoznatog koje dolazi iz prirode – prvi je vekovečni strah od velikih vódā i sve što je odatle moglo da stigne u grad (bolesti, pljačkaši itd.), te su se, u skladu sa tim, i gradovi prilagođavali arhitekturom (prozori okrenuti od vode, zgusnute kuće itd.); strah od vode prati i strah od noći, onostranog i zime, što je sve i opravdalo izreku „primus in orbe deos fecit timor“. Svakako najupečatljiviji i nazanimljiviji segment prvog dela jeste rasprava o kugi i ponašanje ljudi i Crkve u vezi sa tim kroz sve vekove u kojima je harala. Naravno, svaku nevolju na kraju prate i pobune i bune, pa je u vezi sa tim bio i sledeći odeljak.
Drugi tom je posvećen strahovima koje donosi religija. Prvo strepnja od iščekivanja Svevišnjeg, a onda i eshatološki strahovi, koji su iznedrili onoliko fresaka sa predstavama Strašnog suda. Naravno, kao kontrateža javlja se i sotonizam koji u toku vekova razrasta u Levijatana koji za obožavatelje Sotone ima Jevreje, fanatike, čarobnjaštvo i – žene! Poseban segment je Delimo posvetio ginofobiji i mizoginiji kroz vekove – uglavnom od strane sveštenika, i problemima koji su pratili sudbine žena – od zabrane ulaska u crkvu do Malleus maleficaruma.
Studija je krcata citatima brojnih knjiga, među kojima sam se nekih podsetio (npr. The Ship of Fools Sebastijana Branta, Le Roman de la Rose, Grimelshauzenov Simplicius Simplicissimus itd.) a za neke sam po prvi put čuo, te požurio da ih nabavim jer ovakva štiva su uvek izvor dobre literature.
February 20, 2018
baba je zapalila 2 sveće, jednu svetom Mihajlu da joj učini dobro, a jednu đavolu (koji je bio tu u blizini) da joj ne čini zlo...
March 18, 2012
Jean Delumeau este considerat un reprezentant ilustru al Scolii Analelor, cea care a incercat sa inlocuiasca viziunea "istorizanta" a istoriei (studiu exclusiv al documentelor si al evenimentelor, punind accent pe faptele politice, diplomatice şi militare în detrimentul celor economice, sociale şi culturale),cu o viziune "traita"(investigarea evenimentului pe durate lungi, în sinteze ample, punerea lui în context).
Noile procedee de investigare ale acestei viziuni includ relatia istoriei cu geografia (Occidentul catolic si protestant), cu etnografia (mituri, legende, superstitii) si cu lingvistica (analiza limbajului colectiv). Asa se ajunge la numitorul comun al celor trei secole de istorie ilustrate in lucrarea de fata: frica. Iar frica (de mare, de noapte, de eclipse, de strigoi si vampiri, de ciuma, de fisc, de femeie, de evrei, de diavol etc.,etc., etc.)declanseaza reactii bizare sau infricosatoare, ca profanari de morminte, prigoana evreilor, arderea pe rug a ereticilor sau vinatoarea de vrajitoare.
Toate aceste frici si consecintele lor sint prezentate si analizate in amanunt, in dorinta de a re-crea convingator un spirit al epocii fara pretentia, autorul insusi o spune, de a detine exclusivitatea interpretarii acelor timpuri.
Dar cit e de seducatoare acesta interpretare!
Noile procedee de investigare ale acestei viziuni includ relatia istoriei cu geografia (Occidentul catolic si protestant), cu etnografia (mituri, legende, superstitii) si cu lingvistica (analiza limbajului colectiv). Asa se ajunge la numitorul comun al celor trei secole de istorie ilustrate in lucrarea de fata: frica. Iar frica (de mare, de noapte, de eclipse, de strigoi si vampiri, de ciuma, de fisc, de femeie, de evrei, de diavol etc.,etc., etc.)declanseaza reactii bizare sau infricosatoare, ca profanari de morminte, prigoana evreilor, arderea pe rug a ereticilor sau vinatoarea de vrajitoare.
Toate aceste frici si consecintele lor sint prezentate si analizate in amanunt, in dorinta de a re-crea convingator un spirit al epocii fara pretentia, autorul insusi o spune, de a detine exclusivitatea interpretarii acelor timpuri.
Dar cit e de seducatoare acesta interpretare!
April 9, 2019
Rimettere il coperchio sulla coscienza che ribolle non è sano, si sa. Minacce vere o immaginarie quello che sfrigola piano all'interno dell'uomo poi esplode e crea l'assedio, la fine, scale e scale da salire.
Prima parte un po' caotica, seconda parte invece molto ricca e ben strutturata (così zeppa di fonti che esplodo in pratica).
Prima parte un po' caotica, seconda parte invece molto ricca e ben strutturata (così zeppa di fonti che esplodo in pratica).
January 4, 2021
Para mí es difícil calificar este libro porque por un lado reconozco la calidad de éste pero, por otro lado, he leído en diagonal muchas de sus páginas. Simplemente, es un libro más académico que divulgativo, por lo que no se adapta a lo que estaba buscando.
Delumeau hace un gran trabajo para explicar los miedos de la población en Occidente durante la Edad Moderna. Se habla mucho de esta época desde el punto de vista político, económico, militar... pero el ensayo del francés trata de la psicología de la gente en un mundo cambiante y devastado en medio de dos reformas religiosas importantes.
Igual la gran pega que se le puede poner al autor es que parece que no tiene capacidad de síntesis. Se aportan muchos datos, numerosas citas, pero el libro se hace pesado y algo repetitivo.
Así, si eres un historiador o un universitario este ensayo te podrá ser muy útil, si sólo eres un curioso como yo, su lectura te puede abrumar.
Delumeau hace un gran trabajo para explicar los miedos de la población en Occidente durante la Edad Moderna. Se habla mucho de esta época desde el punto de vista político, económico, militar... pero el ensayo del francés trata de la psicología de la gente en un mundo cambiante y devastado en medio de dos reformas religiosas importantes.
Igual la gran pega que se le puede poner al autor es que parece que no tiene capacidad de síntesis. Se aportan muchos datos, numerosas citas, pero el libro se hace pesado y algo repetitivo.
Así, si eres un historiador o un universitario este ensayo te podrá ser muy útil, si sólo eres un curioso como yo, su lectura te puede abrumar.
August 17, 2024
Foarte, foarte, foarte bine documentată, iar cantitatea de informații este cel puțin vastă, însă tocmai asta m-a copleșit și m-a făcut să simt că este o lectură obositoare, deși cât se poate de interesantă.
,,toate civilizațiile sunt produsul unei lupte îndelungate împotriva fricii."
,,toate civilizațiile sunt produsul unei lupte îndelungate împotriva fricii."
August 7, 2018
Si rischia di rimanere spaesati addentrandosi nel paesaggio della paura in cui ci conduce l'autore. Spaesati perché la materia è tanta, l'autore estremamente erudito, la documentazione ricca e la sua esposizione asistematica e procedente per accumulo. Bisogna farsi largo con pazienza perché un disegno coerente cominci lentamente a formarsi, sino alle conclusioni, in cui vengono finalmente tirate le fila della vasta materia trattata.
Anche perché nell'Europa dei primi secoli dell'era moderna c'era davvero paura di tutto: paura del mare, dei vicini di casa, del futuro, dei lupi, delle tasse, degli ebrei, dei vagabondi, di fantomatici rapitori di bambini. Paura di tutto. Paura soprattutto del soprannaturale: malefizî e sortilegi, spiriti dei morti, diavoli e demoni. Era un Mondo saturo di magia, come del resto è sempre stato per tutta l'umanità dai tempi delle caverne almeno sino al grande disincanto avvenuto, lento, tra XVIII e XIX secolo.
Paura del diavolo, della fine dei Tempi, dell'Anticristo, soprattutto nella cultura alta.
L'autore disseziona la geografia della paura dell'età moderna senza fare della cultura un blocco unico, ma individuando dove, nel tempo e nello spazio e nei diversi strati sociali, emergono, si sviluppano e poi si spengono le singole paure.
Perché, in Europa, all'inizio dell'età moderna, avviene qualcosa di diverso rispetto al passato. La società comincia a essere ossessionata dalla paura e si mettono così in moto dei meccanismi persecutorî, di tipo politico e giudiziario, per combattere una guerra spietato contro un male visto in agguato ovunque.
Ma rispetto ad altri autori, questo libro ha il grande merito di riuscire a individuare con rara precisione i colpevoli che portano all'istituzione dei meccanismi di cui sopra. Solitamente si parla di "crisi": ad esempio, quando si cercano le cause delle grandi cacce alle streghe, si parla di "reazione a una crisi". Spiegazione insoddisfacente perché vaga, troppo vaga.
L'autore del libro in questione, invece, elenca la lista degli elementi che scossero la società, ormai in disfacimento, del Medioevo: dapprima la Peste Nera, e tutte le epidemie che vennero in seguito; e poi il Grande Scisma; l'avanzata apparentemente inarrestabile dei Turchi; la diffusione sempre più intensa delle eresie; l'avvento di Riforma e Controriforma e le sanguinose guerre di religione che seguirono.
Tutti eventi catastrofici che, secondo la mentalità del tempo, non potevano essere fortuiti: dietro di essi agiva la mano di un Dio vendicatore e terribile o, peggio ancora, quella di Satana, che non poteva non avere alleati tra il popolo; ecco quindi irrompere sulla scena la strega e lo stregone, individuati spesso nei residui di paganesimo che, ancora nella prima età moderna, sopravvivevano tra campagne e montagne, che dovevano essere cancellati.
È così che, finalmente, la caccia alle streghe trova una sua spiegazione. Troppo spesso analizzata come fenomeno isolato, se ne chiarisce la genesi e il decorso in un più ampio meccanismo persecutorio dai molti volti, quello della lotta contro le eresie, contro gli ebrei (soprattutto i convertiti, visti come sospetti di apostasia), contro gli untori che portavano le epidemie, e così via.
Una lettura impegnativa, che richiede pazienza con le sue seicento pagine e che tuttavia ripaga ampiamente. È con libri del genere che si può dire che il passato illumini il presente. L'autore ci conduce in un'epoca ossessionata da un complotto a spese della cristianità, complotto per fermare il quale ogni mezzo politico e giudiziario non era mai sufficiente. La mente corre allora ad altre grandi persecuzioni, quelle novecentesche, le persecuzioni razziali, politiche o quelle a spese delle minoranze e "devianze" sessuali, e altre ancora. Persecuzioni del XX secolo che ancora attendono un loro cronachista che abbia uno sguardo ampio come quello del nostro autore, che trovi una chiave di lettura e comprensione generale.
Anche perché nell'Europa dei primi secoli dell'era moderna c'era davvero paura di tutto: paura del mare, dei vicini di casa, del futuro, dei lupi, delle tasse, degli ebrei, dei vagabondi, di fantomatici rapitori di bambini. Paura di tutto. Paura soprattutto del soprannaturale: malefizî e sortilegi, spiriti dei morti, diavoli e demoni. Era un Mondo saturo di magia, come del resto è sempre stato per tutta l'umanità dai tempi delle caverne almeno sino al grande disincanto avvenuto, lento, tra XVIII e XIX secolo.
Paura del diavolo, della fine dei Tempi, dell'Anticristo, soprattutto nella cultura alta.
L'autore disseziona la geografia della paura dell'età moderna senza fare della cultura un blocco unico, ma individuando dove, nel tempo e nello spazio e nei diversi strati sociali, emergono, si sviluppano e poi si spengono le singole paure.
Perché, in Europa, all'inizio dell'età moderna, avviene qualcosa di diverso rispetto al passato. La società comincia a essere ossessionata dalla paura e si mettono così in moto dei meccanismi persecutorî, di tipo politico e giudiziario, per combattere una guerra spietato contro un male visto in agguato ovunque.
Ma rispetto ad altri autori, questo libro ha il grande merito di riuscire a individuare con rara precisione i colpevoli che portano all'istituzione dei meccanismi di cui sopra. Solitamente si parla di "crisi": ad esempio, quando si cercano le cause delle grandi cacce alle streghe, si parla di "reazione a una crisi". Spiegazione insoddisfacente perché vaga, troppo vaga.
L'autore del libro in questione, invece, elenca la lista degli elementi che scossero la società, ormai in disfacimento, del Medioevo: dapprima la Peste Nera, e tutte le epidemie che vennero in seguito; e poi il Grande Scisma; l'avanzata apparentemente inarrestabile dei Turchi; la diffusione sempre più intensa delle eresie; l'avvento di Riforma e Controriforma e le sanguinose guerre di religione che seguirono.
Tutti eventi catastrofici che, secondo la mentalità del tempo, non potevano essere fortuiti: dietro di essi agiva la mano di un Dio vendicatore e terribile o, peggio ancora, quella di Satana, che non poteva non avere alleati tra il popolo; ecco quindi irrompere sulla scena la strega e lo stregone, individuati spesso nei residui di paganesimo che, ancora nella prima età moderna, sopravvivevano tra campagne e montagne, che dovevano essere cancellati.
È così che, finalmente, la caccia alle streghe trova una sua spiegazione. Troppo spesso analizzata come fenomeno isolato, se ne chiarisce la genesi e il decorso in un più ampio meccanismo persecutorio dai molti volti, quello della lotta contro le eresie, contro gli ebrei (soprattutto i convertiti, visti come sospetti di apostasia), contro gli untori che portavano le epidemie, e così via.
Una lettura impegnativa, che richiede pazienza con le sue seicento pagine e che tuttavia ripaga ampiamente. È con libri del genere che si può dire che il passato illumini il presente. L'autore ci conduce in un'epoca ossessionata da un complotto a spese della cristianità, complotto per fermare il quale ogni mezzo politico e giudiziario non era mai sufficiente. La mente corre allora ad altre grandi persecuzioni, quelle novecentesche, le persecuzioni razziali, politiche o quelle a spese delle minoranze e "devianze" sessuali, e altre ancora. Persecuzioni del XX secolo che ancora attendono un loro cronachista che abbia uno sguardo ampio come quello del nostro autore, che trovi una chiave di lettura e comprensione generale.
April 12, 2018
Los humanos somos bien ridículos y Delumeau enumera todas las maneras en que hemos demostrado lo ridículos que somos.
El miedo sólo existe en la mente y va deformando la realidad, hasta que nos lleva a cometer injusticias ilógicas y crímenes atroces. La gente puede creerse a tal grado el miedo que siente hacia lo desconocido y lo diferente que hasta se inventa cifras específicas de cuántos demonios existen (true story, contado por Delumeau en el capítulo dedicado al miedo a Satán).
El miedo nos deja encuerados y aparentemente indefensos y, en vez de mostrar humildad, nos sale el chamuco (qué ironía). La manera más fácil que nuestro cerebro tiene de eliminar el miedo es encontrando un chivo expiatorio y a los que más se ha llevado el miedo humano entre las patas a través de la historia (y sigue haciéndolo) es a judíos y mujeres.
Leer tantas instancias de locura frente al miedo en este recuento de Delumeau es repasar una serie de listas de chivos expiatorios que cambian sólo de nombre pero que, en el fondo, siempre son lo mismo: lo desconocido y lo diferente; la inseguridad que sentimos ante esto es de lo que se alimenta el miedo y lo que usan los poderes y la autoridad para subyugar y manipular. El miedo encarnado en personas específicas de características particulares es el látigo más eficaz y terrible del ser humano y nunca nos cansamos de usarlo. Nunca me ha quedado más claro.
El miedo sólo existe en la mente y va deformando la realidad, hasta que nos lleva a cometer injusticias ilógicas y crímenes atroces. La gente puede creerse a tal grado el miedo que siente hacia lo desconocido y lo diferente que hasta se inventa cifras específicas de cuántos demonios existen (true story, contado por Delumeau en el capítulo dedicado al miedo a Satán).
El miedo nos deja encuerados y aparentemente indefensos y, en vez de mostrar humildad, nos sale el chamuco (qué ironía). La manera más fácil que nuestro cerebro tiene de eliminar el miedo es encontrando un chivo expiatorio y a los que más se ha llevado el miedo humano entre las patas a través de la historia (y sigue haciéndolo) es a judíos y mujeres.
Leer tantas instancias de locura frente al miedo en este recuento de Delumeau es repasar una serie de listas de chivos expiatorios que cambian sólo de nombre pero que, en el fondo, siempre son lo mismo: lo desconocido y lo diferente; la inseguridad que sentimos ante esto es de lo que se alimenta el miedo y lo que usan los poderes y la autoridad para subyugar y manipular. El miedo encarnado en personas específicas de características particulares es el látigo más eficaz y terrible del ser humano y nunca nos cansamos de usarlo. Nunca me ha quedado más claro.
January 31, 2023
Um livro muito denso sobre a questão do medo no Ocidente, mas que acaba discutindo mais do que isso, principalmente as relações culturais, sociais, políticas e religiosas do período de 1300-1800. É uma pesquisa muito ambiciosa, mas de leitura acessível a qualquer leitor, mesmo que pouco inteirado no assuntos.
Vale elogiar a imparcialidade do autor, algo que é de grande valor, principalmente quando se trata de um assunto complexo como a Idade Média.
Vale elogiar a imparcialidade do autor, algo que é de grande valor, principalmente quando se trata de um assunto complexo como a Idade Média.
November 13, 2015
Los que leemos encontramos el amor en los libros muy seguido y otra vez me enamoré.
Obra monumental de Jean Delumeau con una cantidad de información impresionante sobre algo tan abstracto como el miedo.
El miedo al mar, el miedo al lobo, el miedo a los aparecidos, el miedo a la mujer, al diablo, a los agentes del diablo, a la enfermedad, a las revueltas, a los mendigos, a los pobres etcétera, etcétera, etcétera.
Es una enciclopedia del miedo comprimida que además se lee como novela. No se puede pedir más.
Tiene un defecto: de todo lo que J. Delumeau habla uno quisiera saber más. No se puede leer sin tener al menos acceso a internet o una gran biblioteca para tranquilizar tantito la curiosidad.
Obra monumental de Jean Delumeau con una cantidad de información impresionante sobre algo tan abstracto como el miedo.
El miedo al mar, el miedo al lobo, el miedo a los aparecidos, el miedo a la mujer, al diablo, a los agentes del diablo, a la enfermedad, a las revueltas, a los mendigos, a los pobres etcétera, etcétera, etcétera.
Es una enciclopedia del miedo comprimida que además se lee como novela. No se puede pedir más.
Tiene un defecto: de todo lo que J. Delumeau habla uno quisiera saber más. No se puede leer sin tener al menos acceso a internet o una gran biblioteca para tranquilizar tantito la curiosidad.
January 3, 2013
Uma boa compilação do q vinha assustando a Europa desde a Idade Media,medo dos outros povos,da peste e da propria mulher(como bruxa e outros estereotipos piores).
O livro é bem documentado tanto com fontes de arquivo quanto de citações literarias e alusões a pintores pertinentes ao tema(Bosch e Brueghel), o autor mostra que muito das motivações do medo vem da ignorância e do preconceito em relação a doentes,mulheres e outras categorias marginalizadas da época.
Enfim é um otimo livro,que pode ser lido em paralelo com Historia Noturna(Ginzburg)
O livro é bem documentado tanto com fontes de arquivo quanto de citações literarias e alusões a pintores pertinentes ao tema(Bosch e Brueghel), o autor mostra que muito das motivações do medo vem da ignorância e do preconceito em relação a doentes,mulheres e outras categorias marginalizadas da época.
Enfim é um otimo livro,que pode ser lido em paralelo com Historia Noturna(Ginzburg)
January 9, 2025
Jest to definitywnie gargantuiczne kompendium wiedzy na temat strachów ogólnych jak i jednostkowych w historii Europy (zwłaszcza Francji) i zawiera ono potężne pokłady wiedzy na temat właśnie tej tematyki, jednakże to by było na tyle z pozytywów. Książka ta przytłacza informacjami, zamiast serwować je w przystępnej formie. Rzekłbym że w około 40% książka składa się z cytatów różnych artystów, filozofów i duchownych żyjących w określonych czasach, co również przytłacza (przynajmniej mnie), bo zamiast ukazać to w sposób jakkolwiek proodbiorczy autor ukazuje to w formie absolutnie zniechęcającej. Właśnie takie książki mogą zdemonizować historię młodym ludziom. Nie polecam
November 18, 2024
На база архивни документи и ренесансови научни трудове авторът показва откъде произлизат изконни модели на мислене в западната цивилизация, с които толкова сме свикнали, че отдавна никой не ги подлага на съмнение. Модели на мислене, базирани на страх, двуличие, алчност и безскрупулно домогване до власт.
Сериозно историческо изследване с над 40 страници използвана литература - браво на Рива, че са се осмелили да го издадат и дано се решат на преиздание скоро.
Сериозно историческо изследване с над 40 страници използвана литература - браво на Рива, че са се осмелили да го издадат и дано се решат на преиздание скоро.
March 4, 2024
Very broadly conceived study. Delumeau was part of the slipstream of the history of mentality, the fruit of the French Annales school. But unfortunately this book does not do it justice.
July 7, 2022
Interesante y ameno, pese a lo largo al te es.
February 27, 2024
Il libro è fuorviante non solo dall'immagine in copertina ( che fa pensare alla contemporaneità) ma anche dal sottotitolo, visto che molta parte dei periodi storici qui trattati appartengono al medioevo e non solo all'età moderna. Detto questo ho trovato la lettura faticosa per via dei costanti salti geografici e i dati storici che vengono affastellati l'uno dopo l'altro in modo a volte confuso, come se il filo seguito dall'autore non fosse affatto chiaro. La prima e l'ultima parte mi hanno per questi motivi veremente infastidita, perchè la lettura era vermente difficile. In mezzo a tutte quelle date e personaggi continuavo ad aspettarmi una sorta di analisi e spiegazione anche sociologica dei meccanismi alla base della paura, ma questo è un saggio puramente storico e di analisi e riflessioni non ce ne sono-quasi-per nulla. Ciononostante ho trovato parecchio materiale interessante per riflettere sulle paure odierne, perchè al di là del periodo storico molto spesso le nostre paure sono ataviche, richiamano ad una parte profonda di noi, o sono il nostro modo di difenderci ottuso davanti all'incertezza del futuro o le avversità del presente (tipo dare la colpa di tutto agli stranieri...ancora un classico); dal testo emerge anche come tante volte le paure individuali e collettive siano sapientemente create e fomentate dalle autorità che vogliono esercitare un controllo più serrato sulla popolazione, o vogliono soppiantare dei credi religiosi o tradizioni popolari. . La parte che mi è piaciuta di più è quella sulla peste, ricca di riferimenti all'arte pittorica e letteraria.
May 24, 2020
Livro todo baseado em evidências obtidas por levantamento bibliográfico extenso, cobrindo principalmente os séculos de XIII a inicio de XVII. Fases da história da humanidade que incluem a peste que assolou o mundo (lições valiosas para os nossos dias), a dominância da igreja católica e seus diversos preconceitos, muitos dos quais eu nem poderia imaginar que foram originados no seio da igreja católica, via encíclicas e bulas papais. O papel secundário imposto à mulher na sociedade, o ódio aos judeus, levando a preconceitos que se arrastam até nossos dias. Impossível julgar todos os atos e ocorrências daquela época à luz de nossos dias, o que seria um anacronismo: tirar os ocorridos do contexto em que ocorreram e transportá-los ao mundo atual. Muito embora, a maioria dos relatos do livro sejam perceptíveis ainda hoje. Não é leitura fácil, exige atenção, muito denso, muitas citações e muitas passagens de obras da época. Assimilação de tudo o que está lá é lenta, como deve ser. Muito enriquecedor, relato vivo e poderoso. Recomendo demais, é um demolidor de mitos.
September 12, 2024
Reprezentantul unei tradiții istoriografice onorabile, istoricul Jean Delumeau a demonstrat cu lux de amănunte că scrierea istorică poate fi captivantă. Înzestrat cu un aparat critic impunător și o imaginație plastică debordantă, Jean Delumeau construiește o lume aparte pe paginile acestei cărți.
Lumea medievală transpare aici ca un debușeu în care s-au refugiat cele mai aprige frici ale omului european. O lume invadată de sentimentul insecurității, amenințărilor războinice și militare și frica față de foamete. Un univers social sensibil și cu teama de Judecata de Apoi, evrei, femei, vârcolaci și agenții lui Satan. Spațiul vest-european a fost profund impregnat de ideile creștinismului, dar a reușit să păstreze în matricea sa mentală atavismele societăților păgâne din epoca precreștină.
Autorul face o inventariere a fricilor oamenilor din Europa occidentală din secolele XIV-XVIII. Perioada cronologică selectată coincide cu avântul ideilor care au construit imaginea creștină asupra lumii. În secolul al XVIII-lea, în urma multiplelor procese sociale și religioase, această imagine se năruie, cedând locul gândirii raționale și conceptelor iluministe.
Prin această radiografie originală a societății europene medievale, istoricul a pus în discuție subiecte noi, practic necercetate la acel moment. Grație modelelor de analiză interdisciplinară, Jean Delumeau reușește să identifice acei curenți subacvatici care guvernează sentimentele și emoțiile omului medieval, implicit, detectând și temerile care-l bântuie necontenit.
Lumea medievală transpare aici ca un debușeu în care s-au refugiat cele mai aprige frici ale omului european. O lume invadată de sentimentul insecurității, amenințărilor războinice și militare și frica față de foamete. Un univers social sensibil și cu teama de Judecata de Apoi, evrei, femei, vârcolaci și agenții lui Satan. Spațiul vest-european a fost profund impregnat de ideile creștinismului, dar a reușit să păstreze în matricea sa mentală atavismele societăților păgâne din epoca precreștină.
Autorul face o inventariere a fricilor oamenilor din Europa occidentală din secolele XIV-XVIII. Perioada cronologică selectată coincide cu avântul ideilor care au construit imaginea creștină asupra lumii. În secolul al XVIII-lea, în urma multiplelor procese sociale și religioase, această imagine se năruie, cedând locul gândirii raționale și conceptelor iluministe.
Prin această radiografie originală a societății europene medievale, istoricul a pus în discuție subiecte noi, practic necercetate la acel moment. Grație modelelor de analiză interdisciplinară, Jean Delumeau reușește să identifice acei curenți subacvatici care guvernează sentimentele și emoțiile omului medieval, implicit, detectând și temerile care-l bântuie necontenit.
August 8, 2025
More like just compendium of scattered facts than what was promised in annotation:
"Ужасы на Западе" - книга о том, как страх, испытываемый отдельным человеком - на гильотине, в момент кастрирования в Варфоломеевскую ночь, взгляд на висельника, в бездонную пропасть, из которой поднимается зловонный дым, на труп, повешенный вниз головой … - проникает в общественное сознание и становится коллективным чувством.
February 23, 2021
Интригуваща книга, която насочва вниманието на читателя към пъстрата палитра от страхове, които контролират обществото през Ранномодерната епоха. Стилът на автора определено не е лек, залива и с твърде много имена и събития, които изискват по-прецизно познаване на епохата, но определено си струва времето и вниманието!
July 26, 2021
Um APAIXONANTE livro de história das mentalidades. Uma aventura de 5 séculos. Medos, rumores e as grandes transformações histórico-culturais são investigados com senso de profundidade e rigor metodológico. Excelente indicação.
December 31, 2023
Uma descrição detalhada e repleta de referências e documentos sobre o medo na sociedade medieval e moderna ocidental: desde os medos "naturais" (mar, escuro, morte) até os medos impostos pela cultura dirigente (judeus, mulheres, feiticeiras). Um primor!
August 2, 2018
la formazione di nemici e paure in alcuni secoli nell'Occidente.
Sicuramente tra i più belli, oltre che tempestivi, saggi de Il Saggiatore, che ho letto negli ultimi anni.
Sicuramente tra i più belli, oltre che tempestivi, saggi de Il Saggiatore, che ho letto negli ultimi anni.
April 3, 2020
Link alla recensione: https://www.instagram.com/p/B-hLLm6nrSV/
April 10, 2021
Apenas queria dizer que do começo ao fim este livro é fantástico. Foi a partir desta obra que comecei a admirar o Delumeau profundamente.
Displaying 1 - 30 of 39 reviews