Noaptea în oraş, fără părinţi

by Dănuţ Ungureanu

În lumile casei lui Faraon, guvernate de legi sălbatice şi stranii, un copil de numai doisprezece ani luptă din răsputeri să-şi regăsească tatăl, de care a fost despărţit cu brutalitate.

Noaptea se deschide înaintea sa ca un tărâm al creaturilor înspăimântătoare şi al capcanelor mortale, un infern pe care trebuie să-l străbată de unul singur, asumându-şi nenumărate riscuri. Pentru a înfrunta pericolele lumii, Leni Spector trebuie s-o înţeleagă pas cu pas, descoperind în sine resurse nebănuite.

O parabolă a dezumanizării fără cale de întoarcere, a renunţării la valorile străvechi ale omenirii, a speranţei de revenire prin curaj, prietenie, iubire.

Un fermecător şi totodată înfricoşîtor basm venit din negurile viitorului, un cybertale marca Dănuţ Ungureanu, autor al clasicului science-fiction "Aşteptând în Ghermana".

202 pages, Paperback

Published November 19, 2016

About the author

Scriitor și jurnalist român

Scriitor, jurnalist, scenarist, dramaturg, trainer de creative writing.
Absolvent al Facultății de Energetică din București.
A debutat în 1981, cu povestirea „Viață de familie”, în revista Știință și Tehnică. A publicat zeci de povestiri în reviste și almanahuri, numeroase scenarii de televiziune și radio. Este prezent în peste douăzeci de antologii și volume colective de povestiri, între care Anthology of European Speculative Fiction (2013), Bing, bing, Larisa (2013), Worlds and Beings (2015) etc.
Textele sale au fost distinse cu numeroase premii.

Volume publicate
Romane:
Așteptând în Ghermana (science fiction, publicat în 1993, reeditat în 2010 și 2013, a câștigat Premiul RomCon 1994), Însemnările damei de silicon (2014, 2016, roman fantastic), Urme de sfinți (2014), Viața și faptele haiducului Tănase Vlăsia (2015, trofeul best seller al Editurii Tritonic 2016), Noaptea în oraș, fără părinți (publicat în 2016, a câștigat premiile pentru cel mai bun roman science fiction la RomCon 2017, AntareSFest 2017 și Sci + FI FEST 2017), Luna în orașul blestemat (distopie, 2017), Conspirația femeilor (2018) Experimentul Păpușa (2019).

Proză scurtă:
Marilyn Monroe pe o curbă închisă (science fiction, publicat în 1993, reeditat în 2012), Români deja deștepți (2007, reeditat în 2013), Basme geostaționare (science fiction, 2008), Alți români deja deștepți (2013) Români în vorba goală (2016) Anatomic Grafitti (science fiction, 2016)

Non-fiction:
Autor de unul singur – rețete pentru scrierea creativă (2016, trofeul best-seller al Editurii Tritonic 2017)

În colaborare cu Marian Truță
Romane:
Vegetal (2014 - Premiul Ion Hobana 2014), Mineral (2015 - Premiul Sci + FI FEST 2016)
Proză scurtă:
12 povestiri fantastice (2018 - Premiul Ion Hobana 2019)

Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Societății Române de Science Fiction și Fantasy.
Locuiește în București.

Mai multe detalii la
https://ro.wikipedia.org/wiki/D%C4%83...

Reviews

[Liviu Szoke · Rating 2 out of 5]

Drept să spun, nu mi-a plăcut mai nimic la cartea asta și mă văd nevoit să fac front comun cu colegii din Blogosfera SF & F: acțiune greu de urmărit (am început cartea în urmă cu vreo lună, am citit vreo cincizeci de pagini din ea, apoi m-am luat cu altele, iar acum m-am văzut nevoit să recitesc acele cincizeci de pagini, din care tot n-am înțeles mai nimic - ceilalți au reușit s-o povestească, inclusiv detalii pe care eu le-am sărit - oare de ce?), personaje cu care pur și simplu nu ai cum să empatizezi nici un pic, de zici că sunt făcute din carton, și propoziții peste propoziții și comparații peste comparații care sufocă textul și-l încarcă și-l îngroapă de nu mai reușeam să înțeleg finalul ideii și cum începuse ea de fapt.
Un text care m-a obosit, m-a vlăguit, m-a enervat și pe care am vrut să-l abandonez de multe ori. Clar, cyberpunkul nu e pentru mine. Aici avem literatură cyberpunk cu un strop de new-weird mi s-a părut mie (ori poate ideile lui Dănuț Ungureanu mi s-au părut prea stranii pe alocuri), adesea ducându-mă cu gândul la post-umani, nu la avataruri ale unor personaje din realitate.
Ar fi trebuit să-i fac și eu recenzie cărții, însă o problemă din familie m-a împiedicat. Acum, la câteva zile după ce-am terminat cartea, tot nu mi-e clar ce-a vrut să transmită autorul și de ce-a ales un asemenea stil de-a spune o poveste care, la bază, pare foarte interesantă. Despre premiile luate nu vreau să mă pronunț, cred că e posibil ca cei care i le-au acordat să-i fi găsit merite pe care eu unul nu i le-am observat. Și nu cred că povestea din „Noaptea în oraș, fără părinți” s-a vrut a face parte din literatura aceea foarte înaltă, scrisă nu pentru noi, muritorii de rând, ci pentru cei aleși, care știu să aprecieze doar acest gen de literatură. Oricum, din această pricină consider că se pierde mult din numărul de potențiali cititori care vor să poată urmări o poveste, fie ea și încărcată cu zorzoane (iar asta chiar mi s-a părut sufocată de zorzoane).
Dar, în concluzie, sunt sigur că nu-i ușor să scrii așa, altfel ar face-o toată lumea. Însă de ce să ne complicăm inutil? De ce să îngropăm povestea sub straturi de burți, de pilde și parabole, și să n-o lăsăm să curgă? E mai frumos așa, să scriem pentru exegeți și să lăsăm marea masa de cititori deoparte? În fine, eu voi merge mai departe cu poveștile lui Dănuț Ungureanu, nu mă voi lăsa descurajat de această primă experiență.

[Ghanda · Rating 3 out of 5]

O poveste cu mult potențial, plasată într-o lume cyberpunk originală și interesantă, cu proprii termeni care mi-au plăcut mult. Din păcate, tot potențialul este ascuns de un stil greoi, încărcat, prea metaforic pentru un cititor obișnuit.

Am scris mai detaliat în recenzia de pe blog: [link]

[Lucian Bogdan · Rating 4 out of 5]

Chiar mi-a plăcut! Un cybertale istorisit cu har, cu picături de ştiinţă dozate atât cât să dea savoare poveştii, fără a încărca, filozofie şi probleme morale extrem de umane - fie că oamenii sunt în carne şi oase, ori simpli biţi (scame) în Mamatrice (pe pânza vremii).

[Florin Pitea · Rating 2 out of 5]

It was readable, to a certain extent, but nothing to write home about. Review available here: http://tesatorul.blogspot.ro/2017/11/...

[Mari · Rating 1 out of 5]

Pe una din băncile facultății, pe vremea când eram la licență, cineva a scris ceva în genul: Dacă aș mai avea un singur minut de trăit, l-aș petrece în sala asta. Pentru că aici un minut pare cât o eternitate. Cartea asta are același efect, am avut senzația că nu se mai termină, m-am plictisit enorm citind-o.
În mod normal, aici aș povesti un pic despre ce e vorba în carte, dar și dacă viața mea ar depinde de asta, nu aș ști să spun care e povestea pe care vrea să o spună romanul ăsta. În cele două sute de pagini ale cărții, nu este niciodată explicat cum trebuie ce se petrece și de ce anumite lucruri se întâmplă. Pe undeva, mi se pare că există în cartea asta o sclipire de ceva idee care ar fi meritat explorată, dar se pierde complet sub toate figurile de stil și tot ce este spus doar vag pe ici pe colo, plus frazele alambicate.
Să o iau însă cu începutul, anume cu glosarul de termeni. El în sine nu mi s-a părut de prea mare ajutor. De exemplu, se menționează că ajustă este dispozitiv în procesul de revenire. Dar nu am aflat ce e exact și cum ajută în procesul ăsta de revenire, sau de ce asta e posibil și cum funcționează tot procesul ăsta.
Mai departe, în lista cu personaje, despre Frend se spune că e prieten mic, util în eter și în exterior, dar abia pe undeva spre final cineva are bunătatea să spună că este de fapt un implant. Nu înțeleg nici ce e cu el, nici cum funcționează, pe tot parcursul cărții are cumva propria personalitate. Pe de altă parte, Comix, care este prieten mare, pentru exterior, pare un ceva robot, dar nu sunt sigură, nu aș putea să spun exact ce e pentru că nici asta nu se explică în carte. Nu e descris mai deloc pe parcurs.
Iar asta e o temă recurentă în cartea asta. Arată cititorului foarte multe lucruri, fără însă să explice vreun moment ce sunt și cum funcționează. Iar pe lângă toți termenii din glosar, prin carte mai sunt presărați unii care eu tot am avut impresia că sunt inventați. Și am căutat și în dex, pentru că spre final cartea m-a făcut să mă simt ca o proastă. Și avem următoarele cuvinte care apar des în carte și care nu sunt în dex, dar nici nu sunt explicați pe parcurs: cabor(asta presupun ca ține loc de gabor) și boscabor, care zău dacă am înțeles ce ar trebui să fie. Dar, hei, am aflat cu ocazia asta că plastă înseamnă claie de fân, ceea ce face povestea să fie și mai bizară. Se pune acum întrebarea de ce totul este făcut din plastă în cartea asta. Iar pe undeva am văzut cuvântul zigzagând, care m-a zgâriat pe creier într-un mare fel.
La drept vorbind, mi-e greu să vorbesc despre cartea asta, pentru că nu știu ce a vrut să fie. Înainte să o încep, credeam că e SF, dar pe undeva pe parcurs mi-a dat senzația de realism magic, cu toate că nu unul bun. De asemenea, am senzația că romanul s-a vrut cu indicii subtile, dar ajunge doar să fie ridicol de subtil, că nu se înțelege nimic din el la final. Un exemplu care îmi vine în minte e că unul din personaje, Chanu-Bălai, se tot referă la un obiect pe care îl are în posesie ca "Grăsanul", care din modul în care e folosit eu cred că e o armă. Ar fi fost mult mai simplu să îi spună pe nume, decât să îi dea porecla asta, care doar creează confuzie.
Așa, îl avem pe un băiat de doisprezece ani, Leni, care tot încearcă să îl găsească pe tatăl lui, care a fost ucis(dar nu chiar, aici intră în joc ajusta) pentru că a făcut ceva care urma să schimbe lumea pe care o știa Faraon. Aș spune pe care a creat-o Faraon, dar nu mi-e clar dacă lumea și eterul au apărut înainte sau după el. Aș zice și că e atotputernic și omniscient, dar spre final și asta mi se pare că pică. Leni... nu știu exact cine e, cum nici Tati Spector nu aș putea spune cine e cu siguranță, sau ce a creat exact de era atât de important să fie eliminat. Se tot menționează o Trecătoare, dar până la final nu aflăm ce e, cum a creat-o Spector și ce face exact.
Asta e principala problemă, din punctul meu de vedere, a acestei cărți: a luat ceea ce toți zic că e bine să faci în scris, să arăți ce fac personajele și nu doar să spui cititorului ce fac, și a dus-o în extrem. Cartea îți arată lucruri, nu neapărat tot ce ar trebui, dar îți arată chestii din lumea asta, care ar trebui să fie extraordinare. Dar ratează tot prin faptul că nu îți spune care sunt regulile după care funcționează lumea asta, și nu îți arată nici decorul din jur. Nu se explică ce e eterul, cum ajungi acolo și cum arată el. Dar nici în lumea din exterior, așa cum e denumită aici, nu există decor. Mai apar din când în când niște clădiri, ceea ce e oricum ceva față de eter unde nu pare să existe mai nimic. Poate doar casa lui Faraon, dar nici aceea nu știu cu siguranță dacă e o casă în adevăratul sens al cuvântului sau nu. Se tot menționează o salină, și am senzația că nu e exact salină în sensul propriu-zis al cuvântului, ci că e altceva, că pe acolo apar și fluturii Ksi-Ksou care fac... chestii, nu se știe de ce.
Stilul în care e scrisă cartea e greoi, tocmai pentru că romanul îți pune pur și simplu în față chestii, în afara oricărui context sau explicații care ar fi ajutat povestea să prindă contur. Destul de repede, cartea pe mine m-a pierdut, erau fraze din care nu înțelegeam nimic, unele pe care le-am citit de două ori și tot nu am înțeles ce vor să zică. Par fraze puse pentru că sună bine, dar nu au niciun fel de substanță de fapt.
Sunt personaje care apar, dar sunt repede acoperite de alte evenimente și nu ai timp să înțelegi ce e cu ele sau ce motivații au. Chiar e un personaj care apare și dispare instant, și pare să nu aibă niciun rol în poveste. Apoi este Focul Mic, care pare un personaj cu ceva puteri fantastice și ar fi fost poate interesant de urmărit dacă am fi aflat de ce e el în poveste de fapt. Așa cum stau însă lucrurile, e doar un alt personaj care rămâne un mister, ca toți ceilalți de altfel.
Masacrul din piață, dinspre final, pare pus acolo de dragul grandorii, pentru că trebuie să curgă sânge de undeva, pare un final demn de un film cu super-eroi de la Hollywood, dar nu se potrivește cu nimic din restul cărții. Să nu mai zicem de scena de sex de după, care e complet gratuit pusă acolo, ca să fie, să aibă cartea de toate, bănuiesc.
Și sunt lucruri care se întâmplă, cum ar fi personaje care schimbă tabăra, care primesc poate o propoziție care să vrea să explice ceva, dar care ratează, pentru că nu poți explica ceva într-o singură propoziție. E foarte vag, dar majoritatea întâmplărilor nu primesc nici măcar atât.
Orice ar fi putut fi cartea asta, se pierde în stilul greoi și lipsa oricărei coereențe a celor ce se petrec. I-aș recomanda-o cuiva doar pentru a exemplifica ce nu ar trebui sa conțină o carte bună.

[ILEANA-ANDREEA · Rating 2 out of 5]

Câte ceva despre carte aici: http://nantanlupan.com/blogosfera-sf-...

[So · Rating 3 out of 5]

Este un SF atât de ... SF, că îl citești abia după ce îți însușești termenii. Este o poveste fluentă, pe care o citești cursiv, dar care îți solicită imaginația.
Subiectul este unul clasic - o călătorie inițiatică prin două lumi a unui copil fără mamă care își caută tatăl, alături de prietenii lui, urmărit de personajele negative. Mediul de transmitere al poveștii și personajele sunt elementele deosebite aici. La final am simțit că am terminat Vrăjitorul din Oz în varianta secolului viitor.
Nu sunt un fan al genului, dar aș putea recomanda cartea ca și exercițiu de imaginație.

[Bogdan Neagu · Rating 1 out of 5]

O carte cu o scriitura prea atipica pentru a fi inteleasa din prima, dar, din pacate, prea atipica pentru a te face sa o recitesti. Greu de crezut ca cineva o citeste din prima si o poate cuprinde corect cu mintea.
E scrisa in acelasi stil ca povestirile din "Marilyn Monroe pe o curbă închisă", ba chiar actiunea are loc in acelasi univers (Ninge sub blocul Diomat, Soare sub flanse), dar acest stil e greu digerabil intr-un roman intreg; la povestiri, unde fiecare poveste are un final, primesti un respiro, la roman nu. In tot romanul nu cred sa existe doua fraze consecutive pe care sa le citesti si sa nu te minunezi de cat de departe de scriitura/vorbirea obisnuita sunt, cu doua exceptii - cateva paragrafe in care iubitele lui Faraon isi povestesc visele. In rest, tot ce citesti e dificil de inteles facil...nici nu stii daca sa incerci sa revii asupra frazelor sau sa-i dai inainte spre final in speranta ca o sa intelegi macar cat de cat povestea.

Acestea fiind spuse, desi am oferit ratingul minim pentru acest roman, o sa mai cumpar si o sa mai citesc alte opere ale lui Danut Ungureanu, ba chiar o sa-l recomand si altora, pentru ca stiu ca poate scrie si opere de cinci stele; ba chiar si astea de o stea sunt mult diferite de alte opere pe care le-am notat similar.

De asemenea, ma bucur sa vad ca un roman SF romanesc aparent necunoscut a strans mult mai multe recenzii pe goodreads decat alte opere similare.

[Andrei Duduman · Rating 4 out of 5]

Recomand aceasta carte celor dispusi sa fac un mic efort de gandire si imaginatie, celor care pot aprecia o opera literara chiar si atunci cand autorul nu ii hraneste cu lingurita ca pe bebelusi.