Habsburgi, Windsori, Romanovi, Hohenzollerni, familii regale ale Belgiei, Olandei, Italiei, Iugoslaviei, Bulgariei, României sau Greciei – monarhiile europene s-au aflat în inima celor două Războaie Mondiale.
Într-o incursiune istorică fascinantă, punctată de portrete, anecdote, momente-cheie, întâlniri decisive, jocuri de alianțe, Jean des Cars ne introduce în culisele curților europene prinse în vârtejul celor două conflagrații care au zguduit secolul al XX-lea.
„Jean des Cars, eminent specialist al marilor dinastii europene, realizează – țară după țară, deceniu după deceniu – un expozeu al faptelor istorice marcante, construind o lucrare plină de vivacitate și bine documentata, o lectura cu atât mai captivanta, cu cât cele aproape 170 de subcapitole care o compun istorisesc, fiecare în parte, o adevărată poveste." - Le Figaro Magazine
„Una dintre cele mai bune cărți ale autorului și un succes de librărie: urmărim pe parcursul acestor conflicte comportamentele monarhilor, majoritatea înrudiți între ei. Un secol de istorie a marilor familii, a destinelor europene, iar pentru Europa de Est, o memorie regăsită." - Valeurs Actuelles
În vara lui 1914, Europa este majoritar monarhică: din douăzeci și două de state, nouăsprezece sunt regate, imperii, principate sau mari ducate. Astăzi, nu au mai rămas decât zece. Primul Război Mondial provoacă prăbușirea a patru imperii (Germania, Rusia, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman), iar al Doilea spulberă patru regate (Italia, Iugoslavia, România, Bulgaria).
Cine erau acești suverani? Dar femeile care le împărtășeau destinul?
De la ambiție la orbire, de la curaj la slăbiciune, de la gelozie la abnegație, care au fost triumfurile și eșecurile lor? Cum și-au trăit gloria, dramele, cum s-au confruntat cu ascensiunea extremismelor interbelice, cu apariția totalitarismelor? Erau conștienți de consecințele gesturilor lor? Sau au fost incapabili să stopeze avansul naționalismelor? Care au fost viețile lor personale, iubirile și pasiunile secrete? Acești monarhi, care se vor alia, se vor înfrunta și uneori trăda, sunt toți înrudiți, uniți prin legături de sânge și matrimoniale. Astfel, „războiul regilor" va fi o incredibilă reglare de conturi familială – la scară continentală, apoi mondială.
Născut la Paris în 1943, Jean des Cars (pe numele întreg, Jean Marie de Pérusse des Cars) este un scriitor și jurnalist francez, colaborator la Paris Match, Figaro Magazine și Jours de France. Istoric reputat și autor prolific, el și-a creat un nume ca pasionat cronicar al marilor case dinastice europene și al destinelor celor mai iluștri reprezentanți ai acestora. Printre lucrările sale cele mai cunoscute, multe dintre ele traduse în numeroase limbi, se numără Saga dinastiei de Habsburg, Saga dinastiei de Windsor, Saga dinastiei Romanov, Saga reginelor, Saga favoritelor, dar și biografiile dedicate unor personalități istorice celebre, precum Ludovic al II-lea al Bavariei, împărăteasa Elisabeta a Austriei, prințul moștenitor Rudolf al Austriei, împărăteasa Eugenia a Franței și multe altele. Sceptrul și sângele este cea mai recentă carte a sa.
What can I say? Monsieur des Cars is a master and this is yet another example of his attention to detail, his care for research and his obvious love of (royal) history. Basically what you have here is a history of Europe at the dawn of the 20th century, World War One, and World War 2 - from a royal point of view - and the implications that the actions of Emperors and Kings had on the fate of millions. It reads beautifully, even if the topic is such a serious one, and it definitely deserves all the positive feedback it can get! I know Christmas is over but there's always next year so Dear Santa, can we please get Monsieur des Cars Books translated into English?
4.5*- o cronica excelenta a monarhiilor europene, dar si a cauzelor si a desfasurarii celor doua Razboaie Mondiale, cu accent pe Primul. Pe alocuri sunt similitudini cu situatia de azi, dar si intre persoane, Eduard al VIII-lea (cel care a abdicat pentru Wallis Simpson) si Donald Trump ("cu mine la conducere nu ar fi avut loc razboiul") sau intre Ducele de Kent si Lady Diana, incomozi pentru monarhia britanica, disparuti in accidente suspecte, dar fara posibilitatea de a putea vreodata demonstra ceva.
Travelling with our European kings and queens at the turn of the century. Supposed to be pure history but masterly told like a thriller. Best seller in France. Where personal history is so touching because it mixes the very human and personal with the political earthquakes of 1900-1950, at the same time.
La 78 de ani, în 1908, el este decanul monarhilor europeni. Franz Joseph domnește asupra imperiului Austriei începând din 1848 și este, de asemenea, rege al Ungariei, din 1867. Soția lui, celebra și imprevizibila Sisi, l-a ajutat mult să recucerească inimile maghiarilor și să facă din Budapesta egala diplomatică a Vienei. Cu țeasta de timpuriu pleșuvă și cu obrajii devorați de favoriți lungi, purtând mereu o uniformă strâns ajustată pe talie (monarhul se consideră un soldat și doarme pe un pat de campanie), împăratul-rege este foarte apreciat de milioanele de supuși răspândiți pe un imens teritoriu, de nouă ori mai mare decât Austria actuală, unde se vorbesc aproximativ cincisprezece limbi și unde o autentică toleranță permite să coabiteze cinci religii, în cultele lor, dar și în conștiințe.
M-a impresionat stilul autorului si mi-a oferit claritate in idei (care erau putin amestecate in capul meu din istoria invatata in liceu), sa nu mai zic informatii pretioase. E o carte foarte bine documentata, cu multe detalii si explicatii, insa scrisa simplu, usor ironica si amuzanta pe alocuri-lucru pe care nu te-ai astepta sa il gasesti intr-o carte pe subiectul acesta si lucru care o face sa fie deosebita. Mi-ar fi placut parca ca si Al Doilea Razboi Mondial sa fie la fel de bine analizat ca Primul, insa am inteles in final ca nu acesta era subiectul neaparat- intentia autorului este sa ne prezinte monarhiile europene- de la formarea pana la caderea lor si mie mi se pare ca reuseste sa creeze o imagine completa si realista a acestora.
Moim zdaniem o ile moze wiedzy historycznej jezt sporo, a autor zrobil duze rozeznanie to sam sposob opisania tej historii wydaje mi się chaotyczny i malo interesujacy.