Pentru mine cartea a fost un fel de fugă, cu ritm alert, un fel de "mă grăbesc să trăiesc, să greșesc, să mă doară, să trăiesc iară, apoi să conștientizez ce am pierdut, ce am făcut, ce nu am făcut, să mă las dusă de val, să multe".
Mi-a lipsit povestea cap-coadă, deși, există una în carte, celelalte îs un fel de amintiri care nu au fost uitate. Mi-au lipsit frazele lungi și bine închegate, mi-a lipsit așa zisa morală, nu știu, mi-au lipsit cam multe, am avut alte așteptări.
E carte bună de citit pe malul mării, pe un hamac, pe nisip, pe o barcă, e o carte de citit într-un ritm alert, despre iubiri, despre dezamăgiri, întrebări existențiale, despre unde ajung și cum, până la urmă, și cel mai important, alături de cine?
Cartea aceasta și-a pus amprenta acolo unde trebuie. Nu a fost necesar să intru în esență fiindcă am retrăit cumva o viață anterioară, m-am regăsit în timp și spațiu. Mi-a plăcut s-o citesc (pe Zina Zen), să mă citesc (pe mine). O carte scrisă. O viață trăită.
Mie mi-au plăcut mult poeziile Zinei, le-am citit și re-citit. Mie îmi plac mult textele scurte scrise de ea, alea de jumătate de pagină în care reușește să întoarcă astfel cuvintele încât să crezi mereu că tot ce e scris e despre tine. Tocmai din această cauză eu am avut așteptări mari de la 513. Așteptări care nu au fost satisfăcute. Ideile din carte sunt bune, frazele sunt scrise ireproșabil, dar am avut impresia că nu sunt închegate, nu am simțit suspansul. Construcția clasică a unui roman (introducere-cuprins-încheiere) parcă a lipsit, deși a fost în același timp, prezentă. Ideea cărții te duce cu gândul la Eat, pray, love. Este vorba despre o femeie care pleacă singură într-o călătorie pentru a se regăsi pe sine însăși. Cartea a fost ok, exact cum spune și nota pe care i-am dat-o. Dar părerea mea pur subiectivă este că e cam superficială. Or, eu sunt obișnuită cu o Zina Zen care spune lucrurile tăios și delicat în același timp, care prin cuvinte ajunge acolo unde te doare și apoi unge cu alifie. În cartea asta eu pur și simplu nu m-am regăsit. Sau cel mai probabil, cum zice însăși Zina ”Totul se reduce la timp. Timpul potrivit. Timpul nostru." - pentru mine și 513 timpul nu a fost cel potrivit.
Mi-a plăcut mult. O scriere frumoasa, plina de simțire, sensibilitate, vulnerabilitate, feminitate, freamăt... Inițial am crezut ca sunt niste povestiri scurte, pagini de jurnal sau pur si simplu cugetări ale unei femei, dar cartea s-a dovedit a fi un micro-roman.
Ador realizările si gândurile despre viață, oameni, iubire, relații etc la care ajunge o femeie după o vîrsta. Ador evoluția si călătoria unei femei prin viață, transformarea si înflorirea ei. Ce sa mai continui, ador femeile!
Poate să o citească oricine, dar s-a întâmplat să o citesc și eu. În stradă, în autobuz, la coadă la magazin, în ascensor... Cartea redă speranța, temerile, dorul, așteptările diferit de ceea ce s-a scris până acum. ,,Eu urăsc despărțirile. De orice fel. De-o noapte, de-un vis, de-un om, de altul, de mama, de mine veche, de mine cea sigură, iubită, frumoasă. Eu știu. Fluctuații, decalaje. Sus-jos. Bine-mai bine. Rău-oribil. Soare-zi, lună-noapte. Visare-uitare. ...Vamă. Examen. Pauză. Restart...”(p.123)
Atât de firesc, scrie Zina Zen, încât te gândești că mâna celui care scrie, este mâna care stăpânește lumea. Fiecare idee din carte devine un mesaj, care poate deveni adevăr, dacă îl dăm mai departe. ,,Doi oameni care trebuie să se ascundă sub aceeași umbrelă, se udă sub ploi diferite. Doi oameni care trăiesc în orașe diferite, se gândesc în același timp, la același lucru. Doi oameni care aproape nu se cunosc, știu totul, unul despre celălalt. Doi oameni, seara, când adorm, îmbrățișează perna în locul celui care, în alt pat, îmbrățișează perna în locul celuilalt.” (p.124)
Bunelul meu avea o căciulă pe care, din când în când, o întorcea pe dos și o scutura. Probabil, ca să fie mai curată și ca să țină mai mult.
Ei bine, această carte a Zinei Zen, după ce am citit-o, a făcut cu mine ce făcea bunelul cu căciula – m-a întors pe dos, m-a scuturat. Poate ca să fiu mai curat. Poate ca să țin mai mult.
Se citeste usor, la inceput foarte mult te surprinde traiesti cu personajul. In Schimb cand sunt Capitole cu alte persoane intalnite, poate sa fie cam lung de citit
Cartea Zinei este precum o zi de vară. Știi, una din acele zile de vară când e foarte cald, iar lumea se retrage pe o terasă umbrită sau într-un hamac și lenevește, iar timpul curge ușor și în jur e multă liniște. Aș reciti „513” într-o zi de vară în Italia.
N-aș putea zice că este o carte despre liniștea sufletească, e mai degrabă despre un om în căutare de răspunsuri, despre un om care vrea să se regăsească. Totuși, subiectul curge lin și natural.
Când eroina aruncă câteva lucruri într-un rucsac și ia trenul spre o destinație oarecare, faci și tu la fel. Ca și eroina, mergi dintr-un oraș în altul pe Dunăre în jos și ajungi acolo de unde nu mai vrei să pleci.
Cred că în toată cartea mi-a plăcut cel mai mult motivul locului în care vii să te regăsești, dar vrăjită de acest „proces" uiți că ai ajuns acolo tocmai ca să pleci într-o zi. Toată lumea spune că a venit la Incontro pe câteva zile și ajung să stea cu lunile sau anii. Oare de ce? Asta te las să afli singur/ă.
Deși cartea conține mai multe povești, autoarea a reușit să creeze o poveste centrală, pe care să ne-o pezinte altfel. Prin asta reușește să atragă. Lecții de viață interesante, poveste de iubire frumoasă. La început aveam impresia că citesc o carte motivațională, însă dupa 30 - 40 de pagini reușești să „prinzi firul” și să rămâi captivat.
O carte panaceu. O carte de dor, de speranta, de bine, de regasire, de a regasi copila pierduta din mine. Eu deobicei cand merg prin librarii aleg cartile dupa titlul, dupa cele cateva randuri scrise pe verso despre carte( daca imi place si rezonez cu ce e scris acolo). Cartea asta m-a atras prin albul ei si prin cifrele 5 1 3. Zina Zen are si niste poezii deosebite Romanul asta insa, 513, m-a facut sa ma regasesc in el, pe mine cea de ieri, in mine cea de maine. Mi-a reinviat cheful de lectura de romane beletristice din facultate si mi-a adus speranta in povestile pe care le traim in aceasta viata
Mi-a plăcut mult. După un început confuz, totul pe parcursul lecturii și a căutării de sine a eroinei se aranjează și capătă sens. Mi-a adus aminte în multe momente de Eat.Pray.Love. Iza, in viziunea mea, este prototipul femeilor care studiază, fac carieră și ajung abia într-un târziu să se caute pe sine și un suflet cu care să îmbătrânească alături. Detaliile descrise din călătoriile din Italia sunt suficiente să te transpună pe momentul lecturii acolo. Deși nu m-am regăsit în povestea eroinei, lucrarea mi-a plăcut și o recomand spre citire.