Jump to ratings and reviews
Rate this book

Îngeri rătăciți

Rate this book
𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐨𝐦𝐞𝐧𝐭, 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐫𝐨𝐦𝐚𝐧 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐡𝐢𝐳𝐢ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐭 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐫.

Roman distins în anul 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”.

„Scrierea domnului Marius Albert Neguț este o invitație pentru generațiile de astăzi la o pură imaginație, la o re-construire și o de-construire a trecutului apropiat al României, prin prisma personajelor sale fictive, menite să încarneze amintiri ale unor oameni care au trecut și au trăit în Epoca de Aur. Îngerii rătăciți din carte sunt personaje dezbrăcate de propriile caracteristici fizice (ceea ce le conferă o universalitate incredibilă) care imită, copiază «modele» ale păturilor sociale din perioada regimului comunist. Poveștile acestor «rame» ale unor foste individualități (căci comunismul a reușit întru totul să mutileze, să flageleze orișicare individualitate pentru a o putea așeza, alături de semenii săi, pe o bandă rulantă cu destinația: pierzanie) nu sunt goale însă. Poveștile lui Ursu, protagonist al romanului, și ale Lianei sunt amintiri vii încrustate într-o istorie nescrisă a României, înfigându-se însă adânc în pătura psihică a celor care au trăit acele momente ale pierderii identității de sine și a dizolvării ineluctabile în eter. Din acest punct de vedere, romanul Îngeri rătăciți este unul fundamental melancolic, pe alocuri distopic pentru cei care provin din generația post-traumă, și unul esențial pentru ceea ce Marianne Hirsch numește post-memorie.
Prin urmare, Marius Albert Neguț are meritul de a fi ajutat la formularea unei post-memorii, a unui adjuvant pentru generațiile noi de a înțelege și pricepe fenomenul reprezentat de regimul comunist. Într-o perioadă când «a gândi cu mintea ta este o nebunie» - G. Liiceanu, scriitorul oferă publicului larg o panoplie vetustă a amintirilor re-construite din Epoca de Aur, contribuind astfel la memoria colectivă. Tinerii, citind, vor putea evita greșelile trecutului, vor putea să își asume traumele trăite de predecesorii lor și vor fi luminați pentru a schimba în definitiv viitorul.”

Emanuel Lupașcu Doboș

524 pages, Paperback

First published December 1, 2016

7 people are currently reading
195 people want to read

About the author

Marius Albert Neguț

12 books188 followers
Salut!

Mă numesc Marius Albert Neguț și m-am născut pe 22 ianuarie 1976. Sunt (printre altele) romancier și am debutat în anul 2016 la editura Libris cu romanul „Îngeri rătăciți”, care a fost distins în 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”.
„Inocența păcatului”, al doilea roman pe care l-am scris, a fost publicat în 2017 la aceeași editură.
În 2018, am publicat primul volum din seria „Din altă viață”, numit „Jurnal de copil”. În momentul de față, seria numără patru volume, la primul adăugându-se: „C.V. de golan” (2019), „Teleleu” (2020) și „Servesc patria” (2022).
În 2020 am lansat, la editura Polirom, romanul „Cerberus” - o ficțiune psihologică cu accente de thriller, care explorează traficul de ființe umane, limitele moralității și ale loialității într-un context tensionat, dominat de dileme etice.
În 2021, la editura Univers, am publicat romanul „1877: Portretul unei iubiri desăvârșite”.
În 2024 a apărut, tot sub oblăduirea editurii Univers, romanul „Chipurile lui Ahriman”, o ficțiune socială cu accente de roman polițist, care explorează o temă dureroasă și stringentă: abuzul asupra copiilor.
„Șoaptele urii”- roman publicat în 2025 la Editura pentru Artă și Literatură - s-a născut din succesul a două povestiri premiate la Concursul Național de Literatură SF & Fantasy „Renașterea Buzoiană”: „Hulita” (2022) și „Biruitorul lumii” (2024). Romanul este o ficțiune istorică cu o pregnantă tușă fantastică.
Sunt membru al Asociației Creatorilor de Ficțiune, Filiala Brașov.
Fiecare dintre romanele mele are o pagină dedicată pe Goodreads, unde poți descoperi o multitudine de recenzii din partea celor care le-au citit deja. Mai mult, numeroși bloggeri, cărora le mulțumesc, au scris despre cărțile mele, prin urmare, o simplă căutare pe internet îți va oferi o perspectivă cuprinzătoare.
Din păcate, majoritatea romanelor mele nu se mai găsesc în librării. De aceea, dacă dorești să obții un exemplar, te invit să mă contactezi direct prin intermediul rețelelor sociale. Nu ezita să o faci, nu mă vei deranja! Pentru tine scriu și doar cu ajutorul tău pot continua pe drumul acesta.

Mulțumesc!

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
151 (92%)
4 stars
10 (6%)
3 stars
1 (<1%)
2 stars
1 (<1%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 30 of 49 reviews
Profile Image for Geo Just Reading My Books.
1,471 reviews335 followers
May 8, 2018
Translation widget on The blog!!!
Suntem captivați de viața tumultoasă descrisă în acest roman, o viață care înmoaie și pe cel mai dur dintre duri. Nu poți să nu te cutremuri când citești grozăviile ce se petrec. Impresionați de modul simplu în care autorul ne redă tabloul unei epoci grele și dure. Se citește ușor. Ești pur și simplu impresionat de personajele puternice conturate, de modul dârz în care își trăiesc viața, de soarta crudă și nemiloasă care le pune în față diferite piedici.
Recenzia mea completa o găsiți aici:

https://www.delicateseliterare.ro/ing...
67 reviews3 followers
Read
December 29, 2016
Puterea cuvântului m-a fascinat de când mă știu, și mereu am fost convins că de multe ori, cărțile pot schimba vieți. Când am auzit, întâmplător, despre romanul lui Marius-Albert Neguț, „Îngeri rătăciți”, am fost intrigat de copertă și de cele câteva pagini previzualizate pe site-ul Libris. Aflând de inițiativa autorului de a dona banii din drepturile de autor copiilor defavorizați, mi-am spus că romanul trebuie să aibă un loc și pe raftul meu. Și credeți-mă pe cuvânt când vă spun că-s cât se poate de mândru că a scris cineva o carte ca asta.
De multe ori, avem tendința de-a privi de sus câte-un copil sau om al străzii. Ei bine, „Îngeri rătăciți” mi-a scos tendința asta din cap pe viață. Povestea lui Ursu, protagonistul masiv, "larger-than-life", cum ar spune anglofonii, e ruptă din realitatea gri pe care am trăit-o cu toții, și din care încă încercăm să ieșim. „Îngeri rătăciți” este cronica unor copilării. Dar să nu vă așteptați la copilării cu străzi scăldate-n soare și fluturi zburdând printre flori. Copilăriile descrise în acest roman au ca și coloană sonoră țipete de furie, urlete de durere și înjurături. Sunt copilării cu gratii, cu șobolani, cu maidanezi, cu mirosuri cumplite de urină și aurolac. Scenele care descriu ororile din orfelinate ar ridica părul oricui.
Deși nu un roman istoric în sine, „Îngeri rătăciți” este și o cronică foarte subiectivă a Revoluției Române, care cred cu sinceritate că ar trebui citită de cât mai mulți dintre cei care caută să afle punctele de pornire ale mentalității care ne bagă-n ceață pe noi și pe ceilalți. Faceți, vă rog, din romanul ăsta, unul pe care-l veți citi. Pentru mine a fost unul pe care l-am trăit din plin, cu sufletul la gură. M-am bucurat de fiecare dată când Ursu, Lia, fata de senator pe care acesta o salvează dintr-o cumpănă a vieții, și Gargamel, simpaticul puști ce știe canalele ca-n palmă, reușeau să scape de primejdiile reprezentate de Scatoalcă, polițistul cu o ură viscerală față de copiii străzii, și senatorul Iordache, care nu se dă în lături de la absolut nimic pentru a-și recupera fiica. Cine, ce și cum reușește în roman nu vă voi detalia, pentru că vreau să vă las plăcerea de-a descoperi singuri. Oricum, e clar că această carte va rămâne una din cărțile mele de suflet, lucru pentru care nu pot decât să-i mulțumesc lui Marius-Albert Neguț!
Profile Image for Andreea Samson.
21 reviews3 followers
January 18, 2019
!! Sunt un simplu cititor, un simplu om căruia lectura îi aduce un plus de viață, cultura generală și mii de vieți trăite, regăsiri proprii în zeci de povești! Nu mi-s omul cuvintele, cum am mai spus- un simplu om care citește, nu critic literar, însă pentru a vorbi despre această carte mi-aș fi dorit să îmi pot găsi cele mai alese cuvinte, să pot jongla cu ele.

Autorul relatează durerile si trăirile lui Radu Ursu, a cărui viață nu a fost una ușoară. Mama sa, în urma unei noi bătăi primite din partea soțului ei, îl aduce pe lume în casă vecinei sale, nașterile acasă fiind un lucru aproape de normalitate în anii '70. Vreme de 7 ani tatăl său se poartă deplorabil cu el și mama sa, iar după o ceartă își ucide soția. După arestarea sa, copilul este luat de către autorități și din cauza depresiei cauzate de moartea mamei este considerat nebun si dus în spitalul de Neuropsihiatrie de la Siret, unde începe iadul. Aici copiii sunt tratați mai rău ca animalele iar cei care ar fi trebuit să le dea o luminița la capătul tunelului acestor suflete uitate de Dumnezeu, le fac viața un iad. Un lucru care m-a afectat foarte mult a fost conștiința că astfel de lucruri încă se mai întâmplă.

Relatarea este făcută pe două planuri, în prezent '95, moment în care Radu o salvează de la sinucidere pe Lia, și în trecut.

O carte pe care o recomand pentru a ne cunoaște naționalitatea mai bine, pentru a realiza cât rău este în jurul nostru.
Profile Image for Mirela Butaru.
33 reviews37 followers
December 6, 2022
E a treia oară când citesc cartea asta, o ador! Recomand din tot sufletul!
Subscriu la toate recenziile de 5 stele ce deja au fost făcute aici pe Goodreads și nu numai. E o lectură de neratat!
Profile Image for Angela Serban.
556 reviews17 followers
November 30, 2019
Sunt aduse în discuție subiecte delicate cu care s-a confruntat sau încă se confruntă societatea românească. Unele îngropate odată cu Revoluția, ca frica, lipsurile, impunerile, cenzura, dictatura, altele născute sub aripa îngăduitoare a capitalismului și birocrației: iluzia libertății, abuzul de putere, veșnica problemă a copiilor străzii, a orfelinatelor, a familiilor disfuncționale și dezorganizate, a corupției, visul frânt al unei tinere generații și lipsa de reacție a celor mai în vârstă.

Pentru mine, capitolele ce au implicat poveștile din orfelinatele românești au fost crunte și le-am parcurs fără să mă pot opri din plâns, deși nu-s chiar o fire emotivă.

Probabil că autorul a căzut un pic în păcatul filmelor americane și acțiunea a căpătat un ritm ușor nebunesc, dar sâmburele de adevăr în ceea ce privește orfanii sau abandonații ce luptă pentru supraviețuire zi de zi pe străzile Bucureștiului este real, ca și piața neagră de organe sau corupția și impotența autorităților. Este clar că se vrea a fi un semnal de alarmă. Necesar, de altfel.

Mi-a plăcut foarte mult scrierea și modul în care au fost împletite ficțiunea și realitatea, poveștile sunt emoționante și personajele inspiră simpatie. O carte despre lucruri pe care toți le-am trăit, direct sau indirect, cărora mulți nu le-am înțeles toate dedesubturile, implicațiile și interesele, dar tuturor ne-au influențat viețile. Mulți dintre noi au fost norocoși, nefiind direct implicați în desfășurarea evenimentelor. Alții, cum sunt eroii din carte, au fost prinși în vâltoarea schimbărilor și-au riscat trăind periculos pe marginea abisului.

Profile Image for Ana Stanciu-Dumitrache.
959 reviews111 followers
January 19, 2019
Cartea lui Neguț Marius Albert mi-a plăcut și nu mi-a plăcut, mi s-a părut la granița între o carte foarte bună și una (nu aș zice neapărat mediocră) mai puțin bună. Mi-a plăcut foarte mult ideea romanului, care e una extrem de ofertantă. Ce nu mi-a plăcut a fost opinia politică a autorului inserată în mod exagerat ...nu cred că era cazul ca o poveste despre dramele unor oameni simpli în timpul regimului comunist să se amestece cu părerea autorului legată de Revoluția de la Timișoara sau alte acțiuni controversate. Am avut impresia că autorul a încercat să bage pe gât cu ocazia romanului acesta opiniile sale politice, iar mie nu îmi place asta în general. E o operă de ficțiune și nu cred că ar trebui să fie părtinitoare. Există întotdeauna și o altă față a poveștii, poate necunoscută sau ignorată. Să trecem însă la roman și să lăsăm politica pentru alții.
Cum spuneam, mi-a plăcut ideea, însă mi s-a părut că nu a fost dezvoltată suficient. Am așteptat tot timpul mai mult, iar la final am avut impresia că nu s-a întâmplat mare lucru în cele 400 de pagini. A fost multă vorbărie, s-a pus accentul pe sentimente și trăirile personajelor ... dar cred că potențialul cărții nu a fost atins.
Personajele principale, Lia și Ursu au fost bine construite. Mi s-au părut însă extrem de lașe. Pe Ursu l-am înțeles și nu l-am judecat pentru alegerile lui, pentru că fiecare trece (sau nu) în felul său peste pierderi mari. Dar Lia a părut în multe situații o fetiță plângăcioasă și răsfățată, care nu a cunoscut viața și bucuria ei, însă a luat decizia să o curme. Personajele au reușit să îmi transmită disperarea și durerea lor, iar ăsta e un plus.
Autorul scrie foarte frumos, paginile trec pe nesimțite, are darul de a te vrăji prin cuvinte și te prinde în atmosfera dorită repede.
Trebuie să recunosc și că nu mi-a plăcut coperta deloc și din cauza ei am evitat să citesc romanul. Poate suna superficial, dar eu cred ca toate elementele acestea (copertă, titlu, descriere) trebuie să rezoneze cu povestea în sine, să o reprezinte ... ori mie coperta asta nu doar că nu mi-a transmis nimic, dar m-a trimis cu gândul la o dramă adolescentină ieftină.
Talentul autorului rămâne indiscutabil și mă bucur că l-am cunoscut prin intermediul acestui roman, care sper să nu fie și ultimul de la el.
2 reviews
March 4, 2024
Mi-am făcut cont pe Goodreads strict pentru a-mi exprima opinia despre acest roman pe care îl consider unul dintre cele mai bune citite de mine. Romanul emană o gamă întreagă de sentimente: compasiune, nostalgie, frustrare, revoltă; e aparte prin ton, stil literar. Sincer, deși citesc multă literatură autohtonă, nu pot încadra Îngeri rătăciți într-un curent specific. Romanul descrie cu extraordinară acuratețe perioada comunistă și postcomunistă a României, așa cum au perceput-o și trăit-o oamenii simpli. Personajele sunt bine conturate, complexe și credibile, iar povestea este captivantă și emoționantă. Autorul a reușit să creeze o atmosferă verosimilă, care te face să simți și să înțelegi suferința, frica, speranța și curajul celor care au luptat în '89 pentru libertate și demnitate. Recomand cu căldură acest roman tuturor celor care vor să afle mai multe despre istoria recentă a României (revoluție, mineriade, tranziție), dar și despre puterea spiritului uman.
Inițial, am frunzărit romanul din biblioteca unei prietene și am rămas dezamăgit. Consider că editura care a publicat romanul i-a făcut autorului un deserviciu imens, deoarece, cu certitudine, volumul nu a beneficiat de atenția unui redactor de carte. Consider mult mai bună ediția cu copertă albastră, pe care o recomand cititorilor. În încheiere, țin să îmi exprim frustrarea: acest roman nu se găsește în România nici în librăriile fizice și nici în cele online. Pentru a-l citi, eu am fost nevoit să-l comand pe un site din Germania. În sfârșit, poate că un roman atât de bun nici nici nu are ce căuta în maculatura care se vinde acum pe bandă rulantă.
Profile Image for Corina Rau.
31 reviews3 followers
January 3, 2021
O carte exceptionala! O poveste despre: curaj, sacrificiu, demnitate, iubire , comunism si durere! O exceptionala lectie de istorie! Ingeri Rataciti ar trebui introdus ca studiu la ora de istorie!
Profile Image for Monica (Recenzii carti bune).
198 reviews59 followers
January 27, 2022
O carte plina de emotie dar si plina de detalii despre istoria noastra, a romanilor. O carte ce mi-a oferit informatii pretioase despre perioada comunista. In mare parte le stiam, asa din auzite insa am aflat si detalii noi, ce mi-au aratat inca o data cat de greu i-a fost Romaniei atunci.
Acest roman voluminos mi-a trezit la viata o paleta de trairi de la amuzament pana la furie sau chiar ochi umezi de emotie.
Cartea imbina intr-un mod extraordinar de placut trecutul cu prezentul si mai multe povesti de viata, care mai de care mai emotionanta. Cei doi protagonisti, Lia, fata unui profesor de istorie ucis in timpul Revolutiei si Radu Ursu, un adult ce a trecut prin multa suferinta si durere, in ciuda sufletului sau bun, retraiesc cele mai negre momente din viata lor, incercand sa se “elibereze prin cuvinte”.
Recomand cartea asta nu numai pentru povestile de suflet din ea cat si pentru munca de cercetare realizata, ce se simte la fiecare pagina intoarsa. 5🌟 de la mine. Ma inclin!🙏🏻

Va las cateva din citatele mele favorite:

“Cuvintele vindeca! Nu as fi crezut niciodata, dar asa este! Cuvintele elibereaza sufletul din temnita pe care acesta, singur si speriat si-a construit-o, incercand naiv sa se protejeze de raul care vrea sa-i franga aripile. Dar ce folos sa ai aripi, Lia, daca nu poti zbura din cauza gratiilor? Elibereaza-te! Nu da raului puterea de a te invinge!”

“Stefane, cand iubesti, nu conteaza locul in care o faci. Pentru mine bordeiul devine palat, daca in el esti tu si Liana”

“Cititorule, crezi ca te poti desprinde asa usor de trecut?
Crezi ca daca nu l-ai traint nu ai nicio vina?
Chiar daca tu nu recunosti, el a creat omul care esti acum! El iti domina viitorul, pentru ca tu, naiv fiind, ii permiti sa ramana in umbra, necunoscut.
Daca in inconstienta ta pacatuiesti astfel, te rog, citeste mai mult despre Revolutia Romana. Vei vedea cum mortii acesteia te vor trage dupa ei, in mocirla fetida in care, cu totii, i-am abandonat si poate, vei constientiza blestemul ce atatna asupra noastra, a generatiei ce INCA le mai putem face dreptate.”
Profile Image for Raluca.
339 reviews14 followers
August 18, 2022
Wow! Se vede de la primele pagini munca depusa la scrierea cărții iar eu iubesc cărțile la care se muncește! Pasajele de ficțiune sunt împletite perfect cu cele din istorie, astfel ca și dacă nu ești fan al comunismului nu te plictisești. E amintit atât cât trebuie. Găsim în carte personaje din toate paturile sociale, cu povesti de viață complexe și trăim alături de ele drame și speranțe pentru un final fericit.
Profile Image for Mirela Campian.
123 reviews12 followers
February 21, 2021
Nu pot sa zic decat : wow. .O carte care mi-a oferit totul, de la reintoarcerea in trecut , Revolutia din 89, suferinta, teama, nedreptate pana la iertarea de sine, prietenie si dragoste. Descrieri clare si precise care m-au acaparat in timpul lecturii, provocandu-mi amintiri demult apuse.
Recomand cu drag!
Multumesc, domnule Negut ,pentru poveste!
Profile Image for Ana Daniela Ratiu.
341 reviews6 followers
May 4, 2022
Despre cartea asta multe as vrea sa scriu, mult as vrea sa povestesc. Mai ales cu o persoana care a trecut prin acele vremuri. Eu eram doar un bebelus la Revolutie, deci nu stiu nimic personal despre asta, iar la vremea respectiva locuiam langa Timisoara, iar citind cartea asta, m-a facut sa ma intreb si chiar sa ii intreb pe parintii mei ce au simtit atunci. Nu imi iese din cap cartea asta.
Autorul ne poarta prin istoria romanilor pe vremea comunismului, a Revolutiei Romaniei pe urma mineriadele care au avut loc. Doamne! O carte atat de buna, scrisa de un roman contemporan. O bucurie pt cititori, dar ca poveste, o durere.

In noaptea Ajunului Craciunului, Radu Ursu o salveaza din apele inghetate ale Dambovitei pe Liana ( Lia) dupa ce aceasta s-a aruncat de pe pod. O duce in canalul in care isi duce traiul impreuna cu o mogaldeata de copil ( Mihaita zis Gargamel) pe care l-a luat sub aripa lui protectoare, iar dupa ce fata isi revine in simtiri si ii spune ca nu vrea sa mearga acasa, incep amandoi sa isi povesteasca unul altuia intreaga viata....
Radu a crescut pana la 8 ani alatuti de un tata betiv si violent, care într-o zi isi va ucide sotia. Nimeni nu vine de la tara dupa trupul mamei lui Radu, iar statul e pe punctul sa il ia de la familia de țigani care il au in grija, in a căror casa s-a nascut. Desi saraci si cu patru copii, Roza si Sofian se zbat in fel si chip pt Radu, il iubesc si vor sa il creasca alaturi de copii lor. Dar in acele vremuri, nimeni nu se sfia sa jignească pe fata un tigan si acestia au mult de lupta pt copil. Intr-o zi inevitabilul se petrece si Radu e dus la spitalul de Neuropsihiatrie Siret, mai bine zis un spital al groazei. Orori de nedescris se intampla acolo, iar băiețelul le va trai din plin pana reuseste sa fuga impreuna cu prietenul sau Biscuite. Ajuns in sanul familiei din care fusese luat va avea parte de o copilarie si adolescenta fericite si pline de iubire, atat din partea familiei adoptive cat si din partea iubitei sale Ana. E obligat sa se inroleze in armata desi el era pregatit sa înceapă facultatea. Cand începe Revolutia, vor luat toate sfarsit pt el si cei dragi ai lui. Revolutia i-a distrus complet viata....
Lia a avut parte de o copilarie privilegiata, in care nu a dus lipsa de nimic altceva decat mai multa libertate pt a se bucura de copilarie. Era obligata sa invete foarte mult. Revolutia ii va frange si ei copilaria, cand iubitul sau tata isi pierde viata in timp ce protestează in strada impreuna cu studentii sai....

Ea e nimeni alta decat fiica vitrega a senatorului Iordache, iar când afla Ursu cine e acesta si Lia ii spune ca nu vrea sa mearga acasa, amandoi ajutati de Gargamel se vor ascunde in tunelurile de la metrou. Vor avea nevoie de ajutor si in doua zile cat petrec impreuna, au timp sa isi povesteasca tot, dar vor trece si printr-o aventura periculoasa.

E timpul sa ma opresc pana nu dezvalui toata povestea.

RECOMAND CU DRAG CARTEA!!!
⭐⭐⭐⭐⭐
Profile Image for Daniela.
67 reviews7 followers
February 27, 2019
Dacă îţi plac romanele istorice, păi lecturarea romanului Îngeri rătăciţi trebuie să fie una obligatorie. Romanul e despre revoluţia română din 1989. Un roman documentat şi bine scris. Citind un roman istoric (ori privind un film istoric) poţi afla mult mai multe informaţii decât o lecţie de istorie. M-a sensibilizat condiţiile din orfelinat. Nici un stat nu ar trebui să-şi bată joc de copii, indiferent de culoarea politică a partidului. Felul în care au fost reflectate evenimentele de la revoluţie... m-au făcut să simt de parcă eu aş fi fost în mijlocul acţiunii. Or, asta e un sentiment aparte poate şi din cauza că epoca contemporană îmi este mai aproape de suflet...

Recomand cu încredere.
Aş include romanul ăsta şi în lista obligatorie a liceenilor.
2 reviews10 followers
May 18, 2019
Este, cred in ceea ce spun, cea mai buna carte pe care am citit-o in ultima perioada. Curcubeu pentru neuroni!
Profile Image for Alina Stan.
87 reviews1 follower
December 23, 2023
Acțiunea acestei cărți începe în Ajunul Crăciunului anului 1995 când un om al străzii, Ursu, salvează de la înec o fată, Lia, care a vrut să se sinucidă. Apoi, autorul ne poartă înapoi în timp până în anul 1969, când se naște Ursu, toată această călătorie având scopul de a justifica, de a explica anumite comportamente și decizii ale personajului.
Din punctul meu de vedere, această carte este o ficțiune istorică, foarte bine documentată, ce prezintă întâmplări din istoria recentă a României (ultimii ani ai comunismului, Revoluția din 1989 și perioada postrevoluționară).
Ce veți găsi în această carte:
📘 dificultățile cu care se confruntau oamenii în timpul comunismului
📘 violență domestică, atitudinea societății din perioada comunistă față de aceasta și consecințele acestei atitudini asupra copiilor
📘 soarta copiilor fără părinți în orfelinatele groazei (de neimaginat🥺)
📘 adevărul despre Revoluția din 1989
📘 oportuniștii revoluției
📘 despre mineriade
📘 soarta copiilor străzii în perioada postdecembristă, dependențele și bolile lor, abuzurile, de toate felurile, la care erau supuși
📘 traficul de carne vie (adopțiile internaționale)
În această carte nu veți găsi doar durere, tristețe, milă, neputință, ci și dragoste, prietenie, devotament, empatie.
Pentru mine, este una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta, mai ales că mi-a stârnit o mulțime de amintiri din perioada comunistă, dar și de la revoluție (aveam 11 ani atunci).
Din punctul meu de vedere, este o carte ce merită să fie citită, atât de către cei care au trăit în acele vremuri, cât și de cei mai tineri, care doresc să își facă o imagine cât mai corectă și mai completă despre acele vremuri.
Eu îi acord 5 ⭐ și vreau să îl felicit pe autor! Cu siguranță voi mai citi și alte cărți ale sale.
Profile Image for Cititor de meserie .
24 reviews5 followers
November 28, 2020
Nu știu ce să zic despre această carte, m-a plimbat într-un rollercoaster al sentimentelor ba de bucurie, ba de tristețe, ba de frustrare. Negut a reușit să mă facă atat sa nu las cartea din mana cât și să nu vreau sa o termin prea repede. Au fost pasaje la care am reflectat.
A reușit cu succes sa introducă în paginile cărți momente din istoria țării noastre, sa ne arate fata neștiută de multi a comunismului și urmările sale.
Am iubit personajele sale, in special pe Ursu. Personaje bine conturate pe care ajungi sa le iubești sau sa le urăști.
O carte scrisă atât de bine, o poveste care curge lin și te tine in priza cu fiecare pagina.
Este cartea lunii și se afla in top 3 al cărților din anul 2020.
De la mine 10⭐
Profile Image for LumiMita Trofimov.
11 reviews
June 4, 2021
Am fost plăcut impresionată de povestea cărții. Nu pot spune că nu m-au plictisit anumite momente,dar asta datorita faptului că nu sunt foarte pasionata de istorie. Foarte bine documentata iar povestea te tine in priza până la sfârșit.
Profile Image for Cristina Mureșan.
167 reviews4 followers
December 17, 2018
E o carte care cred ca ar trebui sa se găsească in orice biblioteca. Dupa ce am deschis-o, am citit-o seara înainte de culcare, dimineața la cafea, pe drum in autobuz, și oriunde și oricând am prins ocazia, pana la ultima pagina. Poveștile care se împletesc in ea sunt parte din trecutul nostru, din identitatea noastră, frânturi de Românie și de București. Eu am recunoscut o parte din trecutul care m-a modelat, am recunoscut tipare de oameni din jurul meu, și am cunoscut adevaruri care mi-au fost explicate doar pe jumătate de cei mai mari decât mine, care au trăit din plin anumite vremuri. Probabil un adolescent care citește acum aceasta carte ar fi tentat sa creadă ca e pura ficțiune, poate chiar o distopie nedusa la capăt - ii recomand sa citească cu încredere și cu mintea deschisă, e mult mai de atât, și aceste lucruri nu trebuiesc uitate sau ‘indulcite’.
‘Îngeri rataciti’ a însemnat pentru mine tăvălug de sentimente - m-am împrietenit cu personajele, am plâns alături de ele, m-am bucurat, m-am înfuriat, mi-am ținut respirația și am sperat pana in ultimul moment...
Profile Image for Lavinia.
207 reviews64 followers
January 3, 2021
Despre cartea Îngeri rătăciţi a lui Marius Albert Neguț s-au spus multe. Din start acesta este un lucru bun, faptul că este citită şi comentată de atât de multe persoane. Eu sunt unul dintre acei cititori care încearcă să spună câteva cuvinte despre ea şi care o recomandă cu încredere. Uite că am început cu finalul, dacă ar fi să urmăresc structura clasică a articolelor mele. Nu m-am putut abţine, iar cei care au citit cartea cu siguranţă că mă înţeleg.

Îngeri rătăciţi este o carte cu esenţă, care ştie clar ce vrea să transmită şi care ştie cum anume să o facă. Eu o voi încadra în categoria lecturilor istorice, dar de data aceasta subiectul nu este războiul mondial, ci războiul fizic şi psihic din timpul regimului comunist.
Mai multe în articol ⬇️

https://cartoteka.ro/recenzie-ingeri-...
Profile Image for Puiu Mirela.
380 reviews14 followers
February 27, 2018
O lectura care te lasa fara grai!!! Nu am cuvinte. Te ridica, te coboara iar te ridica... Un amalgam de sentimente: durere, furie, tristete etc. O realitate crunta, prea crunta. O carte ce te oblifga sa infrunti realitatea. Dura! Personaje pe care le indragesti. Nu au cum altfel chiar daca ti se rupe sufletul pentru fiecare in parte. Dupa o astfel de lectura nu ai cum sa nu te intrebi "De ce?" Rasspunsul este in fiecare dintre noi.

O carte de nota 10! Felicitari Marius Albert Negut!
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for Bianca Craiasu.
13 reviews6 followers
May 18, 2019
Marius Negut scrie extraordinar. Este unul dintre scriitori contemporani preferați de mine și de abia aștept următoarea carte.
Coperțile cărților sunt foarte bine gândite, iar romanele sale te cuceresc de la primele pagini.
Îl recomand din toată inima.
Profile Image for Alina.
2 reviews3 followers
November 11, 2021
Un roman distins cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară ,,Vasile Voiculescu” și mă bucur sincer că s-a întâmplat asta.
Nu îmi plac spoilerele și nici nu mă pricep la recenzii. Umila mea părere personală e, ca de obicei, simplă și la obiect. În genere, descriu trăirea provocată de lectură și/sau concluziile create de neuronul meu personal.
Cred că cei din ,,Generația cu cheia la gât” dețin o afinitate aparte, rămășițele din spiritul de supraviețuire și simțul onoarei, care ne-au făcut să fim cei de azi.
Brutal de realist, autorul descrie scene din ceea ce se numea viață, un sistem corupt, imbecil, mizer. O democrație înțeleasă pe dos sau chiar deloc...
Detaliile și anumite scene din revoluție (unele documentate minuțios, altele redate prin ochiul autorului) transpun în pagini o bucată din Epoca de Aur, atât de brusc transformată de Revoluția Română în libertatea unde poți face ce vrei.
Ursu și Lia sunt personaje prinse în vâltoarea vieții. Durerea lor se resimte prin simpla atingere cu privirea a cuvintelor ce curg pe pagini.
Gargamel, puștiul pe care fiecare dintre noi îl are in colțul minții undeva, pentru care fiecare dintre noi își dorește să fi putut face ceva...
Chiar dacă personajele sunt fictive, vei descoperi că și tu ai cunoscut un Iordache sau un Limbă... Vei mai descoperi că discrepanțele sociale săreau in ochi ca scobitorile, dar clipeai des pentru a-ți proteja vederea. Că tot ce s-a întâmplat premergător, în timpul ei și după Revoluție nu doar că ne-a lăsat semne de întrebare, dar ne-a jefuit de spirite tinere și ne-a distrus viitorul.
Roza și Sofian sunt conștienți de statutul impus. Ei ne aduc aminte de discriminările ce curgeau pe bandă rulantă, retezând destine. Ei ne dovedesc că omenia nu ține de etnie.
Iar despre grozăviile din orfelinat s-a vehiculat tot ce s-a putut. Adevărul crunt si murdar l-au luat îngerii cu ei...
Aș recomanda romanul spre lecturare în mod deosebit tinerilor. Personal, voi avea grijă ca fetele mele să-l citească.
Nu am cuvinte de gratitudine!
Profile Image for Pe aripi de carte Recenzii.
111 reviews24 followers
January 8, 2022
"Cerberus" a fost cartea care m-a făcut să îmi doresc să citesc toate scrierile autorului.
Cred cu tărie că fiecare roman își are momentul său, iar eu nu puteam să îl citesc pe acesta într-o clipă mai propice decât cea a începutului de an, care pentru mine are o simbolistică aparte.

Soarta aduce oamenii buni împreună. Așadar, uniți de traume greu de digerat, Ursu, Mihăiță și Lia ajung să își împartă necazurile în Bucureștiul subteran, luptându-se pentru a își apăra cauza (pe care o veți descoperi doar citind această operă).
Paralela făcută între trecutul protagoniștilor și prezent, scoate la iveală o Românie comunistă pusă la pământ de un sistem josnic, țară care nu mai are șanse de reabilitare.

Descrierea scenelor desfășurate în timpul Revoluției mi-a dat fiori pe șira spinării și mi-a umezit ochii. Deși aveam doar 3 ani in decembrie 1989 și am copilărit într-un orășel mic, dar "dotat" cu unitate militară (știm cu toții ce înseamnă asta), îmi amintesc clar această etapă. De fapt, prima mea amintire clară este întrebarea pe care i-o adresam bunicii, auzind zgomote ciudate în apropierea casei: "pe cine împușcă?", iar ea îmi răspundea că se antrenează soldații în poligon.

Am putut resimți documentarea existentă în spatele rândurilor și, odată cu ea, durerea și neputința cu care acestea au fost așternute între file.

Am trecut prin multe, multe stări, parcurgând "Îngeri rătaciți": am plâns, am râs, am înjurat, m-am revoltat... De fapt, consider această carte ca fiind un manifest menit să ne trezească!

"𝘖𝘢𝘮𝘦𝘯𝘪𝘪 𝘣𝘶𝘯𝘪 𝘴𝘶𝘯𝘵 𝘥𝘰𝘢𝘳 𝘱𝘪𝘤𝘢𝘵𝘶𝘳𝘪 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘢 𝘪𝘯 𝘷𝘢𝘭𝘵𝘰𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘵𝘶𝘭𝘣𝘶𝘳𝘦 𝘢 𝘷𝘪𝘦𝘵𝘪𝘪."

" 𝘊𝘶𝘷𝘪𝘯𝘵𝘦𝘭𝘦 𝘦𝘭𝘪𝘣𝘦𝘳𝘦𝘢𝘻𝘢 𝘴𝘶𝘧𝘭𝘦𝘵𝘶𝘭 𝘥𝘪𝘯 𝘵𝘦𝘮𝘯𝘪𝘵𝘢 𝘪𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘴𝘪𝘯𝘨𝘶𝘳 𝘴-𝘢 𝘳𝘦𝘧𝘶𝘨𝘪𝘢𝘵."
14 reviews3 followers
September 29, 2019
5 ⭐ cu 5 motive
- pentru scrisul inconfundabil;
- pentru dragostea și puterea unor oameni simpli; pentru povestea lui Radu, a Liei și a lui Mihăiță;
- pentru felul în care aduce aminte de o istorie trăită din plin, de Revoluția din decembrie 1989 și de Mineriade;
- pentru cum descrie realitatea crudă: a orfelinatelor, în paralel cu realitatea crudă din armata, și de unde se iese mai degrabă dezumanizat, umilit, decât bărbat, puternic, dar cu cicatrici care nu se vor vindeca niciodată; a lumii de după Revoluție, a celor fără mamă, tată si mai ales, a celor fără Dumnezeu, care transformă inocența în mizerie, cerșetorie, trafic de organe, de copii și de minți distruse de aurolac.

"Îngeri rătăciți" te lasă cu sufletul strâns, dar te și înfige puternic în realitate, mulțumind lui Dumnezeu pentru ceea ce ai, pentru ceea ce ești, pentru ceea ce ai ales să duci mai departe.

Nu este o carte ușor de citit, dar nici ușor de lăsat din mână.
Se spune că după ce citești o carte bună, nu mai ești același om... Nimic mai adevărat!
4 reviews1 follower
June 28, 2022
Fenomenal! Absolut minunat este scrisă! Imaginația autorului se imbina perfect cu realitatea, povesti nespuse, uitate, traume, neadevăruri, dragoste, furie, deznădejde, victorie, date concrete, fapte nejustificate, vieți pierdute, morți irosite, Doamne! Are de toate Îngerii lui Marius. Fără doar și poate cea mai bună carte a autorului ( după mine; mai am de citit Inocența Păcatului). Am "văzut" acum și o parte a istoriei, partea aia, despre care nu se vorbește niciodată. Felicitări pentru construcția romanului, autentic, veritabil, dureros! Roman de 5 🌟 !
Profile Image for Maria Carlescu.
1 review
January 30, 2017
De la început, vreau să-l contrazic pe autor, pe Marius-Albert Neguț…
ROMANUL „ÎNGERI RĂTĂCIȚI” - este și pentru copii, pentru adolescenți, care trebuie să cunoască realitatea, istoria, oricât de dure ar fi, chiar și prin ochii naratorului, a cărui viziune, când obiectivă, narator omniscient și omniprezent, când subiectivă, te trezește din letargia cotidiană.
Sigur, puteți să-mi reproșați, că totuși, există pasaje cu limbaj licențios, dar oare este el străin copiilor de peste 12 ani? Sunt mult mai evoluați decât credem noi, în toate! Și bune și rele!Iar dacă Marius-Albert Neguț susține că nu e pentru copii, trebuie să-i amintesc de fructul oprit, care e cel mai savuros! Dacă nu l-aș fi cunoscut cât de cât pe autor, nu din viața reală, ci din Biblioraft, de pe Facebook, dar și în urma unor conversații îndelungi, aș fi zis că volumul e o diversiune, o manipulare politică, în sensul că “poate fi și mai rău”, după cum ni se inoculase ideea înainte de ’89.
Nu e! E o realitate frustră/dură/brutală, uneori înspăimântătoare, care te face să citești fără pauze, dar să și empatizezi cu unele personaje - victime sau să te revolți contra caracterului altora, torționarii. Chiar dacă e un roman de debut, nu pot să nu remarc sensibilitatea descrierii, a unor gesturi și narațiunea amplă, alternanța planurilor, dar si duritatea vieții trăite și la lumina zilei, dar și în subteran, Toate te obligă să revii, să meditezi, să te întrebi…
Nu mi-am imaginat niciodată câte labirinturi poate avea viața…, că de Casa Poporului și subteranele Capitalei, de mult hulitele subterane ale unei metropole ce se vrea europeană auzisem, citisem…
Ineditul, originalitatea, sinceritatea sunt punctele forte ale romanului care poate părea eclectic, pe alocuri – cred eu. Având în vedere vârsta lui Marius-Albert Neguț, m-am întrebat și l-am întrebat:
- Cât din "Îngeri..." e din viața/ experiență proprie?
- De unde atâtea informații?
Iată ce răspunsuri am primit:
- 75% experiență, 25% documentare; despre revoluție - 90% documentare; despre mineriade - 50% documentare.
Un roman cu o arhitectură originală care reconstruiește o întreagă epocă, nu doar prin imaginație, ci și printr-o serioasă documentare care ne obligă să retrăim acele perioade tulburi ale evoluției noastre postdecembriste. Are încă de la început forța uluitoare de a recrea viața din cele mai neașteptate detalii, de ingeniozitate tehnică, dar și de finețe sufletească, de aceea vi-l recomand din tot sufletul. Cred că ar fi un bun scenariu de film, pentru că - după cum afirma Andrei Șerban -”inteligența în artă” înseamnă meșteșug și suflet - să transmiți emoții, să pătrunzi în mintea și în sufletul cititorului…
” Să ai răbdare cu tine și cu ceilalți, să scrii, să-ți protejezi sensibilitatea în fața acestei lumi, pe care o descifrezi cu precizie de laser!” scria pe Facebook doamna Mioara Vergu, pe care îmi permit să o citez, considerând potrivită considerația dumneaei si în cazul acestui roman al lui Marius-Albert Neguț. Stârnește curiozitatea, incită la lectura continuă, creează dependență, chiar dacă finalul te face să mai cauți câteva pagini, să găsești o eroare tipografică..., de legătorie…sau poate rămâi în așteptarea volumului al II-lea, pentru Radu și Lia…
Concluzia? TALENT, DAR ȘI MUNCĂ DE CERCETARE, DOCUMENTARE! – acțiuni la care, din păcate, puțini tineri mai sunt dispuși astăzi…CITIȚI-L că merită!
FELICITĂRI, MARIUS-ALBERT NEGUȚ!
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for Florin Ursulescu.
114 reviews11 followers
December 7, 2020
Edward Lorenz spunea că formarea unui uragan este condiționat de faptul că un fluture îndepărtat a bătut din aripi în urmă cu mai multe săptămâni. Acesta este efectul fluturelui pe care l-am resimțit din plin în această carte. Lia, Ursu și Gargamel sunt măturați de acest uragan al soartei și cumva în căderea lor spre neant se agață unul de celălalt, iar împreună întrevăd o luminiță salvatoare.
Romanul este răvășitor. Mereu am fost curios sa aflu povestea oamenilor aflați la periferia societății cu care mi-am încrucișat privirea în timp ce așteptam trenul cu care făceam naveta. Aurolaci cu privirea pierdută, cerșetori, prostituate... Fiecare avea o poveste, un motiv pentru care a ajuns in starea în care îi compătimeam sau ii privieam cu repulsie și teamă. "Îngeri rătăciți" ne prezintă povestea unor astfel de oameni!
Împrejurări nenorocite au distrus șansa la fericire a unor oameni normali cu un viitor promițător. Alcoolul, violența, ura sau pur și simplu, ghinionul au făcut ca soarta unor oameni diferiți să-și dea întâlnire într-un canal din centrul Bucureștiului.
Poveștile de viața ale fiecărui personaj au un rol terapeutic care intensifică și mai mult legătura dintre ei. Totul incepe prin încercarea de sinucidere a unei fete care este salvată de la înec de Ursu, un bețiv bărbos care pe măsură ce își deapănă povestea tristă a vieții, își asumă responsabilitatea asupra destinului feței și a micuțului cerșetor orfan pe care îl protejează.
Consider că pe lângă povestea emoționantă a acestui roman, autorul ne prezintă extrem de bine o parte importantă a istoriei contemporane. Revoluția din decembrie 1989 este prezentată obiectiv și foarte documentat, astfel că multe aspecte pe care nu le știam aduc o clarificare a situației României de azi. Mineriadele cu tot ce au însemnat, politica murdară a foștilor securiști care au preluat puterea, manipularea maselor populare, au făcut să trăim un regres și să ne pierdem respectul și identitatea națională. Romania de astăzi a ajuns sa fie o țară sfâșiată de politicieni corupți ce au ca unic scop propriul interes.
"Îngeri rătăciți" este romanul de debut al scriitorului Marius Albert Negut și consider că este de recomandat pentru că vei trăi emoții intense și, fără să realizezi, înțelegi ce a însemnat mișcarea socială din 1989 care a schimbat regimul socialist cu unul capitalist.
Mi-a plăcut acest roman și cu siguranță vă îndemn să îl citiți!
Profile Image for Maria Corfaru.
36 reviews4 followers
February 28, 2022
Inca o carte absolut superba si atat de speciala incat cred sincer, ca fiecare roman este dator sa o aiba in biblioteca si sa o citeasca cap coada macar odata in viata.
Da, va poate afecta emotional, asta am simtit-o pe pielea mea, am citit-o greu si mi-au dat lacrimile de nenumarate ori, o lasam si apoi reveneam la ea, insa va promit ca merita citita.
Profile Image for Ioana Dumitrachescu.
Author 22 books154 followers
January 30, 2018
Nu am cuvinte sa exprim ce sentiment ma inalta citind acest roman. A fost un drum lung dar atat de minunat! Marius stie atat de frumos sa te introduca in poveste incat ai impresia ca esti acolo si citesti de fapt despre vieti adevarate. Povestea lui Radu, poreclit Ursu, m-a scos din starea de confort, m-a inundat de lacrimi si de nenumarate intrebari: "de ce". Sincer, am plans si in momentele in care povestea cum Ceausescu a facut ce a vrut el din Romania si lumea a avut doar de suferit. Romanul acesta mi-a dat mult de gandit. Suntem oare fericiti acum? Era mai bine pe atunci? Chiar daca eram copil mic, imi amintesc vag, ce-i drept, despre Revolutie si Mineriade. Aceasta carte m-a readus in aceea lume, o lume pe care nu mi-o mai doresc.
Povestea lui Radu, prin tot ce trece, a Liei si a tuturor celor prezenti in roman, mi-au ramas in suflet. Stau si ma gandesc, suntem mai diferiti decat atunci? Mai norocosi?
Va recomand din suflet! Si va rog, cititi aceasta carte. Sunt evenimente pe care aproape toti le-am prins si e asa pacat sa nu stim ce se ascunde in spatele lor. Merita! Si in plus, acest roman pare scris de un autor cu multa experienta. Nici n-ai zice ca e romanul de debut. Marius Albert Negut este un autor desavarsit. Felicitari si mult succes in continuare!
Profile Image for Diana Macovei.
356 reviews11 followers
May 30, 2019
Îngeri rătăciţi este despre luptă continuă- luptă socială, familială, sentimentală. Luptă pentru supravieţuire. Lupta celor mici în războiul celor mari. Trecut- prezent, copil-adult, pace- război, speranţă- deziluzie. Ce mai rămâne în picioare după dezastru?
Oscilăm între prezent şi trecut. Pe de o parte urmărim întâlnirea dintre Lia şi Ursu. O întâlnire nu tocmai convenţională având în vedere că Lia încearcă să se sinucidă aruncându-se în apele îngheţate ale unui râu, iar Ursu încearcă să se sinucidă social, trăind ascuns în canale. Pe de altă parte, urmărim o Românie comunistă ce se îndreaptă cu paşi repezi spre o revoluţie menită să schimbe destine şi să distrugă familii sau, cel puţin, să distrugă şi puţina idee de familie existentă, în mijlocul cărora îl descoperim pe Răducu.

https://readingforsouls.wordpress.com...
Displaying 1 - 30 of 49 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.