"Venita de tanara intr-o tara indepartata din sud-estul Europei, Maria a adoptat noua identitate nationala si s-a adaptat la realitatile balcanice. Purtand aura augustei sale ascendente, Regina Maria a devenit neasteptat de populara in anii razboiului... A vizitat si a incurajat militarii raniti, orfanii de razboi, dar si copiii din satele sarace ale Moldovei, a organizat spitale, ambulante si cantine. A sprijinit Crucea Rosie romana si a colaborat cu societatile similare ale aliatilor. Mai mult, a purtat corespondenta cu sefi de stat, verii sai, prezentand situatia politica a tarii, iar cu personalitati ale Conferintei de pace de la Paris a vorbit despre oameni, frontiere, drepturi istorice si aliante.” (DIANA MANDACHE)
Fără îndoială, Regina Maria a contribuit cel mai mult în amplul proces de reîntregire al României. A depus nenumărate eforturi, a renunțat de multe ori la micile plăceri ale vieții pentru a se dedica națiunii, o națiune ce merita, din punctul ei de vedere, să se unifice, să devină un întreg, după atâtea veacuri de separare.
Cartea Dianei Mandache îi oferă cititorului șansa de a se familiariza cu contextul internațional și cu viața românilor și a Familiei Regale în timpul Primului Război Mondial. Un album cu fotografii stau mărturie pentru activitatea întreprinsă de Regina Maria în folosul României și o colecție de scrisori - corespondența reginei cu mama sa din timpul războiului - reprezintă un prilej de a descoperi războiul și consecințele acestuia dintr-o altă perspectivă, de multe ori, diferită de cea întâlnită în cărțile de istorie.
O carte care descrie alianțele dintre familiile regale ale Europei în contextul izbucnirii primului război mondial, intrarea României în război alături de Antanta, precum și contribuția Reginei Maria la cauza țării în acea perioadă dificilă. Pe lângă descrierile istorice, mi-a plăcut colecția de fotografii care o surprind pe Regină în diferite roluri, arătând cât de implicată a fost în tot ce a ținut de acel război, și nu numai. Corespondența cu Ducesa de Coburg, mama Reginei Maria, întărește ideea că am avut parte, în persoana Reginei, de un lider extraordinar, curajos, cu spirit de sacrificiu și care și-a iubit nespus țara.