Jessica Thomas este închisă pentru o crimă pe care nu a comis-o. Într-un mod bizar, probele care-i arătau nevinovaţia dispăruseră. Viaţa ei nu mai avea să fie vreodată la fel. Ian Peterson, un avocat celebru, dar şi o cunoştinţă din copilarie, îi propune un „pact cu diavolul”: îi va reda libertatea, ca mai apoi să i-o răpească din nou într-o căsătorie de convenienţă. Iar Jessica, frumoasa şi inteligenta Jessica, nu are de ales. Se va căsători cu avocatul ei Ian, chiar dacă nu-l iubeşte. Asta, desigur, dacă el găseşte un mod prin care să-i dovedească nevinovăţia.
Însă Ian nu degeaba este puternic şi bogat. A rezolvat multe cazuri celebre şi-l va rezolva şi pe cel al viitoarei soţii. Dispusă să joace teatru până la capăt, pierde un singur detaliu din vedere – că s-ar putea îndrăgosti chiar de diavolul cu care a făcut pactul. Însă nu totul este roz, că doar e teatru pur. El nu o vrea ca soţie „reală” şi nici în viaţa lui. Nu poate, asta pentru că demonii lui interiori îl macină. Îl macină atât de tare încât îi va spulbera viaţa femeii pe care va ajunge s-o iubească.
Fiind aruncată din viaţa lui, Jessica întâlneşte un bărbat opus lui Ian şi care ar putea s-o facă fericită, şi chiar s-o înţeleagă… Matthew Anderson. Dar cum rămâne cu mariajul ei? O să-i acorde Ian divorţul pentru ca ea să fie fericită alături de un alt bărbat? Ce demoni îi posedă sufletul şi inima enigmaticului Ian Peterson? De ce a ajuns Jessica în spatele gratiilor?
Chiar îmi lipsise lecturarea relaxantă, jucăușă și plină de emoții puternice pe care mi-o poate oferi o carte de dragoste. Și dacă mai puneți la socoteală scrierea acesteia de o româncă, atunci inima mea a sărit câteva bătăi și se află, cu siguranță, în extaz!
„Normal ca m-a enervat Ian cu incapatanarea lui de a o indeparta pe Jessica, noroc cu ea ca a avut mai multa minte si nu a renuntat la dragostea lor. Tot femeia sa le descurce pe toate!„ -> recenzia completa aici. * „Ian m-a enervat si imi venea sa-l zgaltai cand nu stiam cauza suferintei lui, cand il vedeam cum se tortureaza singur refuzandu-si iubirea care se cuibarea in sufletul lui.„ -> recenzia completa aici. * „Mi-a placut si cuplul Cecile, sora lui Ian cu Matthew. Cum cei doi se cunosteau de-o viata si-si dau seama ca atingerile lor rascolesc sentimente neimpartasite…„ -> recenzia completa aici. * „Este in genul romance contemporan scrisa intr-un stil ce imi aminteste de Judith McNaught. Are romantism, suspans, dramatism cu rasturnari de situatie, iar erotismul este dozat atat cat este nevoie.„ -> recenzia completa aici. * „Mi-a placut Ian, mai ales pentru faptul ca, desi din cauza lui au ajuns sa sufere, atunci cand a avut ocazia nu a ratat sansa de a-si salva iubirea. Desigur ca la inceput imi venea sa-i sparg mutrita cea simpatica si aroganta, dar am ajuns sa-l inteleg dupa ce i-a dezvaluit Jessicai secretul care-l bantuia.„ -> recenzia completa aici. * „Mi-a placut! Este o poveste de viata bine venita, desi m-au intristat suferintele Jessicai, m-am bucurat si m-a durut in acelasi timp ca a avut puterea sa ierte! Despre Ian pot spune ca m-a scos din sarite prin comportamentul lui fata de Jessica, cruzimea, indiferenta lui, un suflet gol, intunecat!„ -> recenzia completa aici.