Traducerea scrisorilor din limba franceză de Gabriela Creția Selecţia şi îngrijirea textelor, postfaţă, tabel cronologic şi note de Astrid Cambose
„O mamă îi scrie aproape zilnic fiicei sale, pe care nu ştie dacă o va mai întâlni vreodată. Suntem în România, în deceniul cel mai cumplit al comunismului, în anii ’50 ai secolului trecut. Asistăm la stricarea din temelii a vechii lumi, la teroare, mizerie, umilire. Scrisorile îi sunt adresate Monicăi Lovinescu, la Paris. Ce sunt, în fond, aceste pagini? Răspunsul îl dă chiar expeditoarea, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. Sunt formele variate «pe care le poate îmbrăca suferinţa» şi strigătul dragostei materne exasperate. Sunt «o rugăciune», «o poruncă» şi «un efort de supremă voinţă» pentru ca destinul fiicei să învingă istoria ostilă. Sunt o încercare blândă de a apropia două fotolii şi de a crede că ea, mama, şi fata ei sunt «iarăşi alături, iarăşi una lângă alta». Dragostea maternă dă un lirism concentrat unora dintre fraze, iar primejdia le dă dramatismul. Sfârşitul mamei (în închisoare, aruncată la groapa comună), presimţit printre rânduri, le dă tragismul. Până la urmă, expeditoarea şi fiica ei devin asemenea eroinelor de tragedie greacă. Şi totuşi, o rază de speranţă: fiica depărtată, Monica, îşi trăieşte marea dragoste. Scrisorile mamei îl acceptă pe noul fiu, care va veghea în locul ei: Virgil Ierunca. Splendid traduse din franceză de Gabriela Creţia, selectate, explicate şi editate impecabil de Astrid Cambose, scrisorile din acest volum sunt în acelaşi timp un document istoric şi un document uman.“ (Ioana PÂRVULESCU)
„Aşternute pe hârtie, ori pe cărţi poştale, zilnic şi în diferite momente ale zilei, marcate prin ore, scrisorile pot fi considerate jurnalul epistolar al unei teribile traume psihice, întâmplată la despărţirea dramatică de Monica, despărţire presimţită a fi definitivă. E o formă personală de jale în subtextul fiecărei fraze. Cuvântul jale e uitat astăzi, dar starea există, pentru că e dată omului care trăieşte profund îndurerat, dar, în acest caz, trăieşte parcă numai pentru a-şi scrie drama.“ (Elvira SOROHAN)
Fotografia de pe copertă: Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu și Monica Lovinescu pe Calea Victoriei, în 1947, înaintea despărțirii (fotografie din arhiva familiei Lovinescu aflată în custodia Fundației Humanitas Aqua Forte)
Dramatismul acestei corespondențe devine copleșitor în acest al doilea volum, cu atât mai cutremurător cu cât se apropie deznodământul fatal: Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu datează ultima scrisoare către fiica ei mult-iubită în preziua arestării. Un destin matern excepțional și, deopotrivă, tragic.
“Oh, cîte n-am învăţat de la plecarea ta , ca, de pildă: resemnare, nelinişte, îndoieli, groază, nesiguranţă … ce mai, toată cutia Pandorei! Nici măcar n-am fost destul de îndemînatică să închid capacul, ca să rămînă speranţa înăuntru. De mult nu mai sper nimic. Am şters vorba asta din vocabular; în schimb declin, aşa cum se “declină” în româneşte, monstruoasa ei soră, “disperarea”. N: Disperarea de a vă şti departe de mine n-are limite. G: Groaza disperării mele. D: Nu pot pune graniţe disperării mele. Ac: Păstrez în inimă disperarea, amară ca otrava. V: Cîtă disperare în gluma asta amară! Cîtă amărăciune în ciudata mea glumă amară!”
Draga mea, te iubesc. Profund, sălbatic. [...] Mi se strânge inima și când mă gândesc la Tine. Și mă gândesc în fiecare clipă a vieții mele. Draga mea, n-o să se mai sfârșească niciodată! Draga mea, mâine am să mă plimb de la o fotografie la asta, am să le vorbesc în limba potrivită vârstei din fiecare și am să sorb din privirile acelea pierdute bucuria de a te fi zămislit, de a te fi purtat în mine. […] Sunt beată de durere. Câteodată, dimineața, închid repede ochii ca să nu mă trezesc la viața fără Tine.
Nu e ușor de parcurs. Fiecare pagină e un strigăt de jale, de dor, de disperare al mamei care și-a presimțit sfârșitul violent și faptul că nu își va revedea niciodată fiica. Cu toate că lumea din jurul ei devenea tot mai abrutizată, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a continuat să trăiască demn, cu blândețe și grijă față de oameni, păsări, suflet.