Sunt parte a Principiului Unic in aceasta galaxie. Sunt prezent pe fiecare planeta locuita, sub diferite forme energetice. Pe planeta voastra am luat o forma energetica mai condensata in urma cu peste cinci milioane de ani. Acum doua milenii si jumatate, dupa cum socotiti voi, sapte unitati de constiinta din aceasta energie s-au desprins pentru a se intrupa si a da un nou impuls evolutiv civilizatiei voastre. Una dintre aceste sapte unitati de constiinta s-a intrupat in aceasta zona geografica. Voi ma cunoasteti sub numele avut atunci: Zamolxe.
"Dincolo de curgerea timpului si de cugetarea zeilor, este Focul cel Viu si Vesnic, din care vin toate si prin care fiinteaza toate cele ce sunt. Totul si nimicul sunt suflarea Sa, golul si plinul sunt mainile Sale, miscarea si nemiscarea sunt picioarele Sale, nicaieri si peste tot este mijlocul Sau, iar chipul Sau este lumina. Nimic nu este faptuit fara de lumina si tot ce vine din lumina prinde viata si ia faptura."