Creştinismul îi oferă omului acces direct la Dumnezeu, Care îl ascultă pe om, îl ajută şi îl iubeşte. Aceasta este deosebirea fundamentală dintre creştinism şi, de exemplu, budism, în care – în timpul meditaţiei – rugătorul abordează o anumită super-fiinţă impersonală, în care este scufundat şi în care este dizolvat, dar el nu-L simte pe Dumnezeu ca fiind o Persoană vie. În rugăciunea creştină, omul simte prezenţa Dumnezeului cel Viu.
Adesea oamenii se întreabă: de ce trebuie să ne rugăm, să-I cerem lui Dumnezeu ceva, dacă Dumnezeu ştie deja ce avem nevoie? Iată cum aş răspunde: nu ne rugăm pentru a cerşi ceva de la Dumnezeu. Da, chiar îi cerem ajutor în anumite împrejurări ale vieţii. Dar nu ar trebui să fie acesta conţinutul principal al rugăciunii. Dumnezeu nu poate fi doar un „agent mijlocitor” în treburile noastre pământeşti. Conţinutul principal al rugăciunii ar trebui să fie întâlnirea cu El. Avem nevoie să ne rugăm pentru a fi cu Dumnezeu, a veni în contact cu Dumnezeu, a simţi prezenţa lui Dumnezeu.
O carte simplă, fără pretenții academice, poate uneori plictisitor de previzibilă, DAR cu câteva sclipiri si mai ales scrisă sincer, din suflet pentru un om post-modern care uită să se roage. Sau, dacă o face, se întâmplă ca ea să fie atât de mecanică și seacă. În această paradigmă, o interpretare proaspătă, din afara este ca un vânt răcoros într-o după-amiază de vară. Recomand cartea. Atât celor care vor să afle mai multe despre rugăciune, dar și celor care cred că știu suficient despre acest subiect. Paginile ei au pentru fiecare ceva de oferit.