What do you think?
Rate this book
Catastrofa
Nuvela Catastrofa (1921) ilustreaza un caz de infrangere a unei constiinte mediocre antrenare intr-o drama mai presus de resursele sale. Este cazul unui ofiter roman din armata austro-ungara care, nevoit sa lupte contra armatei romane, traieste o chinuitoare dilema si imposibilitatea optiunii salvatoare.
17 pages, Paperback
Published January 1, 1921
4 people are currently reading
81 people want to read
About the author
Liviu Rebreanu
73 books324 followersLiviu Rebreanu was a Romanian novelist, playwright, short story writer, and journalist.
Born in Târlişua (currently Bistriţa-Năsăud County), Transylvania, then part of Austria-Hungary, he was the second of thirteen children born to Vasile Rebreanu, a schoolteacher, and Ludovica Diuganu, descendants of peasants. His father had been a classmate of George Coşbuc's and was an amateur folklorist. Liviu Rebreanu went to primary school in Maieru (where he was taught by his father), and then in Năsăud and Bistriţa, to military school at Sopron and then to the military academy in Budapest. He worked as an officer in Gyula but resigned in 1908, and in 1909 illegally crossed the Transylvanian Alps into Romania, and lived in Bucharest.
He joined several literary circles, and worked as a journalist for Ordinea, then for Falanga literară şi artistică. At the request of the Austro-Hungarian government, he was arrested and extradited in 1910. Rebreanu was incarcerated in Gyula, being freed in August; he returned to Bucharest. In 1911-1912 he was secretary for the National Theater in Craiova, where he worked under the direction of short story writer Emil Gârleanu. He got married to actress Fanny Rădulescu.
His first published in 1912 with a volume of novellas gathered under the title Frământări ("Troublings"). During World War I Rebreanu was a reporter for Adevărul, and he continued publishing short stories: Golanii ("The Hooligans") and Mărturisire (Confession) in 1916 and Răfuială ("Resentfullness") in 1919. After the war, he became an important collaborator at the literary society Sburătorul led by the literary critic Eugen Lovinescu.
In 1920 Rebreanu published his novel Ion, the first modern Romanian novel, in which he depicted the struggles over land ownership in rural Transylvania. For Ion, Rebreanu received a Romanian Academy award - he became a full member of the institution in 1939. Between 1928 and 1930 he was chairman of the National Theatre of Bucharest, and from 1940 to 1944 he was President of the Romanian Writers' Society.
In 1944, aged 59, he was diagnosed with throat cancer. Rebreanu shot himself in the mouth, in his country house in Valea Mare, Argeş County
Born in Târlişua (currently Bistriţa-Năsăud County), Transylvania, then part of Austria-Hungary, he was the second of thirteen children born to Vasile Rebreanu, a schoolteacher, and Ludovica Diuganu, descendants of peasants. His father had been a classmate of George Coşbuc's and was an amateur folklorist. Liviu Rebreanu went to primary school in Maieru (where he was taught by his father), and then in Năsăud and Bistriţa, to military school at Sopron and then to the military academy in Budapest. He worked as an officer in Gyula but resigned in 1908, and in 1909 illegally crossed the Transylvanian Alps into Romania, and lived in Bucharest.
He joined several literary circles, and worked as a journalist for Ordinea, then for Falanga literară şi artistică. At the request of the Austro-Hungarian government, he was arrested and extradited in 1910. Rebreanu was incarcerated in Gyula, being freed in August; he returned to Bucharest. In 1911-1912 he was secretary for the National Theater in Craiova, where he worked under the direction of short story writer Emil Gârleanu. He got married to actress Fanny Rădulescu.
His first published in 1912 with a volume of novellas gathered under the title Frământări ("Troublings"). During World War I Rebreanu was a reporter for Adevărul, and he continued publishing short stories: Golanii ("The Hooligans") and Mărturisire (Confession) in 1916 and Răfuială ("Resentfullness") in 1919. After the war, he became an important collaborator at the literary society Sburătorul led by the literary critic Eugen Lovinescu.
In 1920 Rebreanu published his novel Ion, the first modern Romanian novel, in which he depicted the struggles over land ownership in rural Transylvania. For Ion, Rebreanu received a Romanian Academy award - he became a full member of the institution in 1939. Between 1928 and 1930 he was chairman of the National Theatre of Bucharest, and from 1940 to 1944 he was President of the Romanian Writers' Society.
In 1944, aged 59, he was diagnosed with throat cancer. Rebreanu shot himself in the mouth, in his country house in Valea Mare, Argeş County
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 11 of 11 reviews
December 20, 2018
Cred ca nu l-am apreciat nicicand pe Rebreanu la valoarea la care ar fi trebuit sa o fac. Desi "dark & moody", este un maestru al descrierilor si al nuantelor, care nu plictisesc, ci prind cititorul si il transporta direct in mijlocul actiunii.
Si atinge, prin simplitate, probleme profunde.
Una dintre cele mai bune nuvele citite de mine vreodata.
Si atinge, prin simplitate, probleme profunde.
Una dintre cele mai bune nuvele citite de mine vreodata.
December 3, 2025
,,Soarta e afurisită. Soarta e crâncenă. Dar ce poți face împotriva soartei?"
July 13, 2021
3,5/5⭐️
A fost nuvela bună cu un limbaj ușor, scurtă și la obiect. Aș fi vrut puțin mai multă acțiune și poate ceva mai multă intrigă.
A fost nuvela bună cu un limbaj ușor, scurtă și la obiect. Aș fi vrut puțin mai multă acțiune și poate ceva mai multă intrigă.
January 11, 2024
DAVID DESERVED BETTER🗣🗣🗣❗️❗️❗️
April 1, 2021
As usual, Liviu Rebreanu's writing style is amazing
May 26, 2021
3.5 ⭐
May 1, 2024
we get what we deserve
November 10, 2024
"Poate va avea norocul să-l izbească și pe el un glonte, să se sfârșească brusc toate gândurile și temerile."
November 3, 2024
Surprinderea psihologică a protagonistului, prin caracterul său ghidat de credință cât și de intuiția analitică și lăuntrică în fața primejdiei, face ca opera să fie un bun preludiu pentru „Pădurea Spânzuraților” și de ce nu și pentru „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”. Totodată, nuvela face trimiteri directe către romanul „Ion” prin toponime, numele personajelor, cât și prin imaginea desacralizată în care este satul „Cristosul de tinichea”.
Observator al vieții războiului, surprinzând teama celorlalți camarazi, dar mai ales propria neputință de-a scăpa din acest flagel în care e obligat să-și facă datoria, David trăiește cu remușcarea că-și va ucide conaționalii, el fiind în armata austro-ungară. Înțelege pe parcursul războiului că datoria față de imperiu este în zadar, și totodată se împacă cu ideea că beligeranța îi va aduce sfârșitul. În dilema lui lăuntrică refuză orice fel de distincție, iar însingurarea în care se afundă din prisma analizelor sale, îl face să fie obsedat în a-și respecta jurământul. Constată că războiul e nedrept, că acesta înseamnă moarte. Singurele lui scăpări sunt gândurile către familia sa, cât și rugăciunile înălțate spre divinitate. În fața morții ineluctabile, întrezărește cadrul prin reverii, cât și prin simple exerciții de admirație ale peisajului.
La fel ca în romanul „Ion”, Rebreanu recurge la semnele prevestitoare ale morții, folosindu-se de procedeele artistice ale cadrului: „fluturarea aripilor morții”, „întunericul care îndolia toată împrejurimea”, „nori negri furioși ce se frământau și amenințau.”. Totodată, acesta reușește să surprindă într-o manieră excentrică războiul, personificându-l cu imagini artistice grăitoare: „ucigătoarelor năpârci de oțel.”, „mitralierelor care măcăiau înfricoșător”, „cele mai furioase ploi de foc”, „sâsâit de gloanțe ”, „Văzduhul clocotea de trosnetele puștilor și ale tunurilor.”.
• Citate
„Și biruințele atrag înfrângeri”
„Tot moartea e cel mai bun leac pentru orice durere”
„Ce poate fi mai cumplit decât să ucizi pe cineva care nu ți-a făcut niciodată vreun rău, pe un biet necunoscut din cine știe ce țară depărtată, care poate să fie cel mai cumsecade om de pe suprafața pământului? Dar, de vreme ce războiul există, poți tu, simplu candidat la moarte eroică, vorba ceea, să mergi împotriva curentului, să te pui de-a curmezișul nebuniei generale?...”
Observator al vieții războiului, surprinzând teama celorlalți camarazi, dar mai ales propria neputință de-a scăpa din acest flagel în care e obligat să-și facă datoria, David trăiește cu remușcarea că-și va ucide conaționalii, el fiind în armata austro-ungară. Înțelege pe parcursul războiului că datoria față de imperiu este în zadar, și totodată se împacă cu ideea că beligeranța îi va aduce sfârșitul. În dilema lui lăuntrică refuză orice fel de distincție, iar însingurarea în care se afundă din prisma analizelor sale, îl face să fie obsedat în a-și respecta jurământul. Constată că războiul e nedrept, că acesta înseamnă moarte. Singurele lui scăpări sunt gândurile către familia sa, cât și rugăciunile înălțate spre divinitate. În fața morții ineluctabile, întrezărește cadrul prin reverii, cât și prin simple exerciții de admirație ale peisajului.
La fel ca în romanul „Ion”, Rebreanu recurge la semnele prevestitoare ale morții, folosindu-se de procedeele artistice ale cadrului: „fluturarea aripilor morții”, „întunericul care îndolia toată împrejurimea”, „nori negri furioși ce se frământau și amenințau.”. Totodată, acesta reușește să surprindă într-o manieră excentrică războiul, personificându-l cu imagini artistice grăitoare: „ucigătoarelor năpârci de oțel.”, „mitralierelor care măcăiau înfricoșător”, „cele mai furioase ploi de foc”, „sâsâit de gloanțe ”, „Văzduhul clocotea de trosnetele puștilor și ale tunurilor.”.
• Citate
„Și biruințele atrag înfrângeri”
„Tot moartea e cel mai bun leac pentru orice durere”
„Ce poate fi mai cumplit decât să ucizi pe cineva care nu ți-a făcut niciodată vreun rău, pe un biet necunoscut din cine știe ce țară depărtată, care poate să fie cel mai cumsecade om de pe suprafața pământului? Dar, de vreme ce războiul există, poți tu, simplu candidat la moarte eroică, vorba ceea, să mergi împotriva curentului, să te pui de-a curmezișul nebuniei generale?...”
Displaying 1 - 11 of 11 reviews