Sunt multe lucruri de spus despre cartea asta, și cel mai bine le-ar formula un specialist în domeniu. Nu cred că poate fi considerată o carte de popularizare a științei de vreme ce presupune o serie de modele neuronale pe care omul obișnuit nu le poate evalua.
Întreprinderea autorului este admirabilă, și fără îndoială că s-a informat și a citit mult înainte de a scrie această carte care reprezintă ideile lui cardinale, pe care le reia și în celelalte cărți ale sale. Deși nu sunt adept al evoluționismului, știu să apreciez eforturile de explicație, și de aceea cartea aceasta ar fi meritat un scor mai mare dacă nu ar fi avut un mare inconvenient: calitatea narațiunii.
Marele defect al cărții este lipsa de sistematizare a materialului. Ai impresia că citești mai degrabă un jurnal de ideai al autorului decât o carte care se vrea a formula stadiul actual de cercetare în domeniul inteligenței umane, precum și modelul propus de autor pentru descrierea procesului cognitiv.
Dacă citești de mai multe ori același capitol, lucrurile încep să aibă sens, însă asta nu trebuie să se întâmple atunci când scrii o carte de popularizare a științei. Este adevărat că subiectul abordat este unul dificil, dar sunt convins că totul putea fi formulat mult mai simplu, dar, mai ales, mai structurat. Cu alte cuvinte, nu limbajul sau dificultatea subiectului e problema, ci modul în care sare de la o ideea la alta, lipsa de sistematizare. Eu, care sunt un iubitor al ordinii, am groază față de astfel de scrieri.
A trebuit să citesc de 3 ori capitolul în care propune un model cognitiv pentru formarea gândurilor și aducerea lor în conștient, pentru a înțelege (parțial!) ce vrea să spună. Și nu sunt deloc străin domeniului medical și nici științelor naturale.
În general propune un model de excitare neuronală reciprocă, după anumite modele geometrice (triunghi-hexagon), ce formează coduri neuronale la nivelul primelor (două) straturi corticale. Acestea reprezintă structuri spațio-temporale, ce formează gândurile pe termen scurt, sau, altfel spus, gândirea curentă. În schimb, memoria pe termen lung, este o structură eminamente spațială.
Creierul ar funcționa ca o "mașină darwinistă", existând o competiție între gânduri, datorată clonării acestor coduri corticale (sub forme geometrice specifice), unele dintre clone fiind facilitate de anumiți factori (de mediu, memoria pe termen lung etc.). În acest sens, clona câștigătoare ajunge la nivelul conștientului ca decizie.
De fapt, afară de modelul geometric propus, mă îndoiesc că autorul propune cu adevărat ceva nou.
În sfârșit, adept al evoluționismului, tratează mijloacele prin care omul a atins inteligența superioară, însă mă abțin să comentez aceste mecanisme pe care le-am mai citit și la alți scriitori evoluționiști.