„Biserica suferă în această lume, pentru că nu este din această lume”, spune, la un moment dat, în paginile ce urmează, autorul cărţii. Sever Negrescu, am fost tentat să adaug, nu este nici el din lumea pe care o descrie, din când în când, aşa cum o ştim: cu politică urât mirositoare, cu vuietul manipulator al televiziunilor, cu diverse mijloace prin care se propagă o realitate falsificată, cu o presă ce alege mereu răul, scandalul, cu un marketing tot mai agresiv şi „utilităţi care sufocă”, cu bunulsimţ şi bunacuviinţă tot mai lezate, cu tradiţii năpădite, copleşite de mode noi, de import, ce aduc întâmplări ale modernităţii: parade gay, incinerări, o mamă a şase copii care moare în urma unei operaţii de implant cu silicon etc. Un tăvălug globalizant se aşterne peste ţări şi oameni, în Londra a fost inaugurată prima biserică pentru atei, dar şi în Bucureşti se aplaudă la înmormântări şi se huiduie la nunţi. Tinerii care înainte plimbau oi şi capre, ori duceau vacile la păscut, poartă acum în lesă câini de companie, un elev de seminar ce arătase la examenul de admitere „smerenie, plecăciune, zdrobire de inimă” este exmatriculat în anul II pentru că a furat din mall. Ne lăudăm în schimb că avem cel mai mare drapel din lume, uitând că mândria e păcat şi doar Crucea „este drapelul creştinului”, doar ea „ne înrădăcinează în cer”. În acest haos cotidian, Biserica este şi ea ţinta „răutăţilor, amăgirilor, nonculturii”. Cei care o atacă se poziţionează, de regulă, în exteriorul acesteia, sunt oameni care nu sau spovedit şi nu sau împărtăşit niciodată, dar se întâmplă să abată din cale şi apropiaţi sau persoane din interior.
Mă așteptam la altceva de la această carte. Trecerea prin filtrul personal (duhovnicesc, cultural sau pur și simplu uman) a unor anume întâmplări izolate din viețuirea prin cotidian a autorului este interesantă ca exercițiu de lectură si ca demers cognitiv ori emoțional. Poate chiar și ca fixare a unor micro-repere ale unui postmodernism experiat la nivel de individ (adevărat, cu har preoțesc). Biserica are suferințe si mi-as fi dorit o analiză sistematică și mai în detaliu a acestora. Totuși, câteva se fac cunoscute: folclorizarea credinței, uitarea de Înviere, punerea nădejdii în bani, unii preoți se vor a fi aleși, nu trimiși, incinerare, crucea și drapelul, după trei zile salutul Hristos a Înviat le sună fals multor oameni. În paginile cărții exista și lucruri și sintagme hilare: Bac-ul și Irakul sau cultura (cult+ură). La fel ca si încercarea autorului de dez-abonare de la serviciile de cablu TV (Coadă la Iad) ori încercarea eșuată de retragere în sine (Plimbarea). Dar și întâmplări de un tragism devastator (Nisipuri) ori cugetări proaspete și inedite despre... clopot (Clopotul dintre ani).
Per ansamblu cartea lasă impresia unei.... șaorme cu de'toate. Dar una "făurită" în curtea Bisericii, cu puternic miros de... tămâie si mir.