What do you think?
Rate this book
Perspective
- GenresRomanian Literature
143 pages, Paperback
Published January 1, 2017
2 people are currently reading
10 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
September 23, 2019
O carte superbă despre perspectivele diferitelor personaje în fața pierderi unui om drag. O carte de o profunzime aparte, diferită, prezintă o iubire atipică și degradarea sufletului uman.
May 8, 2025
Sincer, pentru mine, acest roman a fost un exemplu de „așa nu”. La început m-au atras foarte mult coperta, descrierea și faptul că autoarea a debutat la vârsta de 15 ani, însă așteptările mele au fost cu totul înșelate de conținut. Nu știu dacă e o carte bună sau proastă din punct de vedere obiectiv – probabil un profesor de română sau cineva axat pe tehnică ar zice că e bine scrisă, însă eu nu am putut rezona deloc cu nimic din ce am citit.
Povestea este foarte simplă, iar scurtul roman se împarte în două: începem cu perspectiva Arabellei, o tânără care încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat cu fostul ei „iubit”, acum mort. În cea de-a doua parte, avem perspectiva lui Jasper, care face lumină asupra „secretului său întunecat”. E lesne de înțeles că de aici vine și titlul cărții.
Nu avem un loc anume unde se petrece acțiunea, dar putem presupune că nu în România, deoarece toate numele menționate sunt străine. Nu avem alți indicatori nici pentru anul în care toate acestea au loc, dar știm că protagoniștii au undeva spre treizeci de ani. Am pus cuvântul „iubit” între ghilimele pentru că Arabella susține la început că cei doi nu au format niciodată un cuplu în mod oficial, însă se înțelege că relația lor era una de natură romantică. Acel „secret” al lui Jasper, pe care toate celelalte personaje erau conștiente că-l ascundea, a fost motivul pentru care am continuat să citesc, chiar și atunci când mi-am dat seama că detest profund stilul în care a fost scrisă cartea. Aproape fiecare substantiv vine însoțit de cel puțin un adjectiv, descrierile se repetă adesea – dacă nu cuvintele, ideile din spate clar o fac, plus că mi se par de prost gust și clișeice, iar termenul de „candoare” și variațiile sale a fost folosit în exces. În mod normal nu m-ar interesa, nu m-ar deranja niciun artificiu stilistic, dar în acest caz m-au făcut să citesc o carte de 143 de pagini în mai multe zile decât ar fi fost cazul.
Pare a fi un roman psihologic, genul în care acțiunea contează mai puțin, iar introspecțiile sunt cele care ar trebui să-i dea valoare. Spun „ar trebui” pentru că aici vine partea care ține strict de mine, partea în care nu am putut rezona, deși mai multe viziuni despre lume, Dumnezeu, moarte și creație au fost expuse în mod elocvent. Dialogurile au fost, în orice caz, singurele părți digerabile pentru mine. Descrierile nu mi-au evocat nimic fiindcă mi-au părut a fi doar un amalgam de cuvinte aruncate împreună – uneori cuvinte non-uzuale, expresii de tipul „samavolnicele stele”. N-am simțit nimic natural în formulări, nu știu dacă e un stil propriu sau preluat, învățat în mod inconștient din afară, din vreun ideal literar impus poate la școală, fiindcă exact de asta mi-a amintit – compunerile din clasele I-IV pe care învățătoarele ne învățau cum să le împopoțonăm. Nu mai spun că acel „secret întunecat”, care-l făcea pe Jasper să pară un bărbat interesant în mizantropia lui, genul de tip dark, un fel de Sasuke Uchiha dacă vreți, nu a fost nimic care să-mi creeze sentimentul de mirare, prin urmare, nici sentimentul de plăcere nu l-am avut.
Ambele perspective sunt scrise la persoana I, așadar avem de-a face direct cu viziunea celor doi asupra lor înșiși și a relației pe care au avut-o. Arabella susține că Jasper s-a îndrăgostit de ea fiindcă era genul care nu-l idolatriza pe față, așa cum făceau alții și, mai ales, altele. Jasper confirmă acest lucru, spunând despre ea că „nu e ca alte fete”. Tot Arabella spune la un moment dat că e o feministă convinsă, iar asta pur și simplu nu se pupă în mintea mea cu afirmațiile celelalte. Prin urmare, nici măcar pe partea de romance nu am putut găsi nimic de apreciat, de digerat ca cititor – mai ales că și eu am scris un roman pe aproximativ aceeași temă (Mi-ai promis că vom muri împreună). Asta cauți atunci când citești, de fapt. Hrană. Din păcate, Doliș nu a reușit să-mi procure așa ceva, dar asta nu înseamnă că n-ar putea-o face pentru alții. Pentru mine a fost o lectură profund chinuitoare, plictisitoare și dezamăgitoare, pe care spre final am continuat-o doar pentru a putea aduce aceste argumente în recenzie. Pe lângă părțile pur subiective ale perspectivei mele, consider în general de-a dreptul incorect, greoi și nerecomandat felul acesta de scriere. Nu mă interesează de motivele din spate, nu am reușit să descopăr un suflet printre rânduri, iar asta se datorează și felului în care au fost construite propozițiile. Cred că această „tehnică” este preponderent românească și nu ar trebui să fie perpetuată deoarece îndepărtează cititorii de literatura contemporană. Mi se pare jignitor pentru cultura noastră să fie numită „un românism”, dar din păcate așa au ajuns să stea lucrurile.
Sunt mereu încântată să citesc romane de debut scrise de autori cât mai tineri, însă Perspective reușește doar să întărească niște stereotipuri, din punctul meu de vedere. Cartea în sine e pentru mine doar un simbol al tuturor celorlalte cărți românești scrise la fel – multă formă, aproape zero conținut. Nu fac referire la cât de profund e subiectul ce a fost abordat sau la „ce a vrut autorul să spună”. Nu e un afront personal adus scriitoarei, ci tuturor celor care nu scriu despre ceea ce cunosc. Iar daca ce am citit aici e un cumul al cunoașterii proprii, nu pare, în orice caz, a fi ceva autentic, original sau propriu, în orice fel. Nu am întâlnit viața și nici măcar moartea în carte, iar asta e trist. E trist fiindcă nu-mi vine să mai dau vreo șansă autorilor români contemporani fix din motivele enumerate mai sus. Atunci când un text are viață, aceasta reiese efectiv, poți să nici nu citești fiecare cuvânt de pe pagină. Aici am încercat să caut acel înțeles cu fiecare ocazie, dar nu am dat de un univers, ci de un perete. Nu e vorba că nu recomand cartea, nu e vorba că am vreo autoritate să-i pun vreo etichetă general valabilă, ci despre idee în sine – speranța năruită că vom avea într-adevăr parte de o revoluție literară în România, chiar și pe plan micro. Până atunci, după cum a zis Bukowski, „I do not have time for things that have no soul„.
Povestea este foarte simplă, iar scurtul roman se împarte în două: începem cu perspectiva Arabellei, o tânără care încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat cu fostul ei „iubit”, acum mort. În cea de-a doua parte, avem perspectiva lui Jasper, care face lumină asupra „secretului său întunecat”. E lesne de înțeles că de aici vine și titlul cărții.
Nu avem un loc anume unde se petrece acțiunea, dar putem presupune că nu în România, deoarece toate numele menționate sunt străine. Nu avem alți indicatori nici pentru anul în care toate acestea au loc, dar știm că protagoniștii au undeva spre treizeci de ani. Am pus cuvântul „iubit” între ghilimele pentru că Arabella susține la început că cei doi nu au format niciodată un cuplu în mod oficial, însă se înțelege că relația lor era una de natură romantică. Acel „secret” al lui Jasper, pe care toate celelalte personaje erau conștiente că-l ascundea, a fost motivul pentru care am continuat să citesc, chiar și atunci când mi-am dat seama că detest profund stilul în care a fost scrisă cartea. Aproape fiecare substantiv vine însoțit de cel puțin un adjectiv, descrierile se repetă adesea – dacă nu cuvintele, ideile din spate clar o fac, plus că mi se par de prost gust și clișeice, iar termenul de „candoare” și variațiile sale a fost folosit în exces. În mod normal nu m-ar interesa, nu m-ar deranja niciun artificiu stilistic, dar în acest caz m-au făcut să citesc o carte de 143 de pagini în mai multe zile decât ar fi fost cazul.
Pare a fi un roman psihologic, genul în care acțiunea contează mai puțin, iar introspecțiile sunt cele care ar trebui să-i dea valoare. Spun „ar trebui” pentru că aici vine partea care ține strict de mine, partea în care nu am putut rezona, deși mai multe viziuni despre lume, Dumnezeu, moarte și creație au fost expuse în mod elocvent. Dialogurile au fost, în orice caz, singurele părți digerabile pentru mine. Descrierile nu mi-au evocat nimic fiindcă mi-au părut a fi doar un amalgam de cuvinte aruncate împreună – uneori cuvinte non-uzuale, expresii de tipul „samavolnicele stele”. N-am simțit nimic natural în formulări, nu știu dacă e un stil propriu sau preluat, învățat în mod inconștient din afară, din vreun ideal literar impus poate la școală, fiindcă exact de asta mi-a amintit – compunerile din clasele I-IV pe care învățătoarele ne învățau cum să le împopoțonăm. Nu mai spun că acel „secret întunecat”, care-l făcea pe Jasper să pară un bărbat interesant în mizantropia lui, genul de tip dark, un fel de Sasuke Uchiha dacă vreți, nu a fost nimic care să-mi creeze sentimentul de mirare, prin urmare, nici sentimentul de plăcere nu l-am avut.
Ambele perspective sunt scrise la persoana I, așadar avem de-a face direct cu viziunea celor doi asupra lor înșiși și a relației pe care au avut-o. Arabella susține că Jasper s-a îndrăgostit de ea fiindcă era genul care nu-l idolatriza pe față, așa cum făceau alții și, mai ales, altele. Jasper confirmă acest lucru, spunând despre ea că „nu e ca alte fete”. Tot Arabella spune la un moment dat că e o feministă convinsă, iar asta pur și simplu nu se pupă în mintea mea cu afirmațiile celelalte. Prin urmare, nici măcar pe partea de romance nu am putut găsi nimic de apreciat, de digerat ca cititor – mai ales că și eu am scris un roman pe aproximativ aceeași temă (Mi-ai promis că vom muri împreună). Asta cauți atunci când citești, de fapt. Hrană. Din păcate, Doliș nu a reușit să-mi procure așa ceva, dar asta nu înseamnă că n-ar putea-o face pentru alții. Pentru mine a fost o lectură profund chinuitoare, plictisitoare și dezamăgitoare, pe care spre final am continuat-o doar pentru a putea aduce aceste argumente în recenzie. Pe lângă părțile pur subiective ale perspectivei mele, consider în general de-a dreptul incorect, greoi și nerecomandat felul acesta de scriere. Nu mă interesează de motivele din spate, nu am reușit să descopăr un suflet printre rânduri, iar asta se datorează și felului în care au fost construite propozițiile. Cred că această „tehnică” este preponderent românească și nu ar trebui să fie perpetuată deoarece îndepărtează cititorii de literatura contemporană. Mi se pare jignitor pentru cultura noastră să fie numită „un românism”, dar din păcate așa au ajuns să stea lucrurile.
Sunt mereu încântată să citesc romane de debut scrise de autori cât mai tineri, însă Perspective reușește doar să întărească niște stereotipuri, din punctul meu de vedere. Cartea în sine e pentru mine doar un simbol al tuturor celorlalte cărți românești scrise la fel – multă formă, aproape zero conținut. Nu fac referire la cât de profund e subiectul ce a fost abordat sau la „ce a vrut autorul să spună”. Nu e un afront personal adus scriitoarei, ci tuturor celor care nu scriu despre ceea ce cunosc. Iar daca ce am citit aici e un cumul al cunoașterii proprii, nu pare, în orice caz, a fi ceva autentic, original sau propriu, în orice fel. Nu am întâlnit viața și nici măcar moartea în carte, iar asta e trist. E trist fiindcă nu-mi vine să mai dau vreo șansă autorilor români contemporani fix din motivele enumerate mai sus. Atunci când un text are viață, aceasta reiese efectiv, poți să nici nu citești fiecare cuvânt de pe pagină. Aici am încercat să caut acel înțeles cu fiecare ocazie, dar nu am dat de un univers, ci de un perete. Nu e vorba că nu recomand cartea, nu e vorba că am vreo autoritate să-i pun vreo etichetă general valabilă, ci despre idee în sine – speranța năruită că vom avea într-adevăr parte de o revoluție literară în România, chiar și pe plan micro. Până atunci, după cum a zis Bukowski, „I do not have time for things that have no soul„.
July 10, 2025
Cartea încearcă să abordeze teme profunde precum vindecarea emoțională, dezvoltarea personală, relațiile toxice și iubirea pierdută, puterea interioară a femeii și nevoia de a-ți regăsi vocea și echilibrul după durere, dar se pierde într-o introspecție excesivă și descrieri sufocante. Adjectivele sunt peste tot, iar firul narativ devine greu de urmărit – nu înțelegi exact ce s-a întâmplat cu personajul, doar că a plecat de acasă ca urmare a unui episod paranoic și cumva a murit într-un accident ( ce accident? cum? unde? ce s-a întâmplat? — n-avem de unde afla ) Totuși, pentru o autoare extrem de tânără este de apreciat curajul de a pune pe hârtie o lume interioară atât de bogată, dar cred că îi lipsește aptitudinea de a pune pe foaie mult sens în cuvinte puține.
December 26, 2020
Iubesc cartea asta din tot sufletul. O citesc pentru a treia oara si as mai face-o inca de cincizeci de ori, nu ma pot opri din a fi fascinata de carte. Ador subtilitatea sinuciderii, ador intreaga perspectiva asupra realitatii a lui Jasper si il ador pe el, ador vindecarea Arabellei si o ador pe autoare pentru ca a scris acest roman.
September 2, 2023
Eram gata sā o abandonez, apoi am descoperit fragmentele cu gânduri profunde despre fericire, moarte si credintā. La final când afli cā autoarea avea putin peste 15 ani la momentul publicārii, perspectiva asupra cartii se schimbā radical!
Displaying 1 - 5 of 5 reviews