Ce înseamnă, de fapt, Comèdii la porțile Orientului? Înseamnă mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra șubrezeniilor indigene, vervă cotropitoare, limbaj luxuriant și un farmec al rostirii care nu se obține din dicționare și compendii. Aveți de-a face, așadar, cu un volum de gală. Rostul lui e să ne binedispună și să ne reconecteze la literatura pură. Căci, dincolo de eventuala lor miză pedagogic-moralizatoare, Comèdiile asta sunt: bucăți sau, mai degrabă, bucate literare, din care nu lipsește nici o mirodenie și care alcătuiesc un ospăț inubliabil. Andrei Pleșu descrie o Românie fără fard, dezbrăcată de sclipici și livrată cu toate scrântelile, ezitările, boacănele, excesele și abdicările ei postdecembriste. O Românie haotică și delirantă, ambiguă și abruptă, hazlie și inconsecventă. Un spațiu al candorilor și al conivențelor, al farafastâcului pompos și al formei fără fond.
Andrei Gabriel Pleșu is a Romanian philosopher, essayist, journalist, literary and art critic. He has been intermittently involved in politics assuming the roles of Minister of Culture (1989-91), Minister of Foreign Affairs (1997-99) and presidential counsellor for external affairs (2004-05).
He studied art history at the University of Bucharest and graduated with his bachelor's in 1971. Between 1971 and 1989 he had various jobs like researcher at the Institute of Art History, an institution of Romanian Academy, faculty lecturer in University of Bucharest and consultant for Romanian Artists Union.
After the Romanian Revolution of 1989 that overturned the Communist regime, he was one of the founders of "New Europe College" an institute of advanced studies, and of the cultural magazine "Dilema" (now "Dilema Veche"). He worked as a professor at the Academy of Fine Arts in Bucharest and is now a professor at the University of Bucharest, where he teaches art history and philosophy of religion. He also became involved in politics, serving in various official functions.
Pleşu's early works revolved around art history and theory, but, in time, his essays, published in cultural magazines and elsewhere, became oriented towards cultural anthropology and philosophy. His exuberant writing style gained him recognition as one of the leading Romanian essayists of his age.
Dl. Plesu este savuros in doze mici. Insa citite unul dupa altul, articolele sale isi pierd farmecul, pentru ca, practic, sunt variatiuni pe aceeasi tema, doar personajele din politica noastra se schimba, in functie de perioada in care a fost scris respectivul articol.
Din acest motiv prefer sa le citesc unul cate unul, cand mai apar prin diferite reviste.
Cine ar fi crezut ca sunt atat de multe cuvinte în limba romana? Jumătate din timpul lecturii am avut un tab deschis cu dicționarul. E o carte buna care expune cu mult haz situația în care se afla tara noastră și toate viciile "tranziției" prin care trecem. M-am bucurat sincer sa vad ca avem intelectuali de calibru care pot sa disece cu precizie societatea românească și sa ne învețe ce ar trebui sa schimbam la noi. Sper doar sa avem puterea sa ascultam de ei în zgomotul asurzitor produs media. E greu sa alegi pe cine sa crezi, poate chiar mai greu pentru noi, care am fost asa de mult timp sub guvernare comunista când nu aveai alegeri. Ca un copil al anilor 90 pot sa spun ca îmi este cu totul străin comunismul și asta ma bucura din suflet pentru ca simt ca nu ma înlănțuieste în trecut în vreun fel. Sunt foarte curios sa gust și eu braga. Nu spun mai mult. Lectura ușoară.
Îmi place foarte mult vocea lui Andrei Pleșu aşa că am cumpărat acest audiobook. Cred că fanilor o să le placă articolele, dar pentru mine numai câteva au fost memorabile: “Eminescu şi recitatorii” şi “Către Europa peste gard”. Acestea vi le pot recomanda cu căldură :)
RO: Pleșu reușește din nou cu umorul său fin să relaxeze și distreze publicul prin luarea în derâdere a clasei politice post-decembriste dar și a jurnaliștilor de tranziție intr-o colecție de povești publicate dea lungul anilor în diferite publicații. Mi-a plăcut în mod deosebit povestea intitulată ‘Români în Japonia’. Trist este faptul că românii par să sufere de aceleași boli descrise de autor acum 20 de ani și în 2023. Shabu-shabu românilor!
Oricat de mult imi place Plesu si chiar daca am gasit multe articole spumoase si interesante in aceasta carte... ea ramane doar o colectie de articole publicate prin presa.
Cu același stil inconfundabil și același umor fin, Andrei Pleșu relatează diferite povești menite să dezvolte spiritul critic al cititorilor și să distreze și relaxeze prin luarea sa în derâdere arătând că nici măcar el însuși nu scapă de satiră. Cea mai bună poveste? Români în Japonia. De citit, râs și luat aminte.
Lui Adam i s-a dat, în Rai, dreptul de a numi animalele şi de a le stăpâni. După izgonirea din Rai, lucrurile au luat o întorsătură cu totul neconvenabilă: animalitatea a început să dea nume oamenilor şi să-i stăpânească, până-ntr-atât încât, de la sihaştrii primelor veacuri creştine (care încercau să-şi domesticească menajeria interioară) până la fiziognomiştii Renaşterii (care clasificau mutra semenilor după afinităţile ei cu profilul diverselor sălbăticiuni cunoscute) şi până la vocabularul etern al caricaturii şi injuriei, zoologia a devenit, ca să zicem aşa, o parte însemnată a antropologiei. Dar parcă niciodată şi niciunde ca în România contemporană n-a reuşit morfologia regnurilor inferioare să iasă atât de explicit şi de euforic la suprafaţă. A identifica pe stradă, la televizor sau pe scena politică specii diferite de animalitate nu mai este, în aceste condiţii, o operaţiune ofensatoare, ci o modestă operă descriptivă. Iei notă, pur şi simplu, de ambianţă.
O excelenta plimbare prin tranzitia romaneasca. Domnul Plesu cu al sau stil special, plin de umor, uneori caustic, uneori parintesc ne plimba prin anii 90. N-as vrea sa remarc actualitatea articolelor, cat tonul umoristic, optimismul nesfarsit si dorinta de a influenta in bine.
Lasând la o parte calitatea ireproșabilă a scrisului și umorul fin, cu destule tușe negre, să citești în 2020 materiale publicate acum 20-25 de ani și să vezi că românii suferă de aceleași boli (se regăsesc din plin în carte, nu le mai enumăr aici) este cu adevărat trist!
O carte umoristică în esență, moralizatoare ce subliniază ironiile unei societăți fără perdea. Aș fi preferat o diversificare mai amplă a temei generale, pentru că, firul descriptiv prezintă o variațiune pe aceași temă.
Chiar dacă titlul urmărește pe undeva să ne inducă în eroare (vezi multitudinea de înțelesuri a cuvântului comedie) cartea constituie o lectură plăcută. Mai mult de atât, depinde de capacitea cititorului de a alege cheia potrivită, iar funcție de aceasta, se poate amuza, încrunta sau (nu știu dacă e bine sau e rău) să ia totul la modul serios...
Diverse tablete publicistice adunate sub aceeași coperta, scrise in stilul tipic lui Pleșu - ironic, cu simtul fin al detaliului, cu schițarea rapida a unei atmosfere atât de cunoscute. Repetitiv după a nspea schița.
Nu a fost prima carte citită de Pleşu, dar aceasta mi-a lăsat un gust amar. Desigur, stilul sau cu tentă de umor, posibil contagios, este incontestabil de valoros, însă am avut impresia că citesc o revizie a anilor '90 din perspectiva unui om politic care are anumite "simpatii". Pentru cei care se aşteaptă să-l descopere pe omul de cultură Andrei Pleşu: nu începeţi cu această carte.