Despre Dumnezeu și om

by Leo Tolstoy, Elena Drăgușin-Richard (trad.)

Ultimii ani ai vieții îl găsesc pe Tolstoi la moșia de la Iasnaia Poliana, trăind ca un mujic. Lăsase în urmă societatea mondenă petersburgheză, onorurile, ba chiar și propriul destin literar. Devine un fel de patriarh nonconformist, în răspăr cu autoritățile laice și cu cele ecleziastice. Ajunsese la o credință în care puțini îl puteau urma. Găsise un fel de-a se exprima mai simplu. Aici, la Iasnaia Poliana, în singurătate, stă de vorbă cu sine despre Dumnezeu și oameni, iar jurnalul, care l-a însoțit permanent, e spațiul unde pune întrebări infinite, unde caută să înțeleagă și să se exprime altfel decât o făcuse în romane.
Aceste meditații au fost cenzurate în edițiile anterioare ale jurnalului – puterea sovietică putea accepta „stilul“ lui de mujic, dar nu și spiritul care se împotrivea oricărei revoluții.

Genres: Philosophy, Russia, Classics, Nonfiction, Theology, Short Stories, Russian Literature

272 pages, Hardcover

First published January 2, 2013

About the author

Lev Nikolayevich Tolstoy (Russian: Лев Николаевич Толстой; most appropriately used Liev Tolstoy; commonly Leo Tolstoy in Anglophone countries) was a Russian writer who primarily wrote novels and short stories. Later in life, he also wrote plays and essays. His two most famous works, the novels War and Peace and Anna Karenina, are acknowledged as two of the greatest novels of all time and a pinnacle of realist fiction. Many consider Tolstoy to have been one of the world's greatest novelists. Tolstoy is equally known for his complicated and paradoxical persona and for his extreme moralistic and ascetic views, which he adopted after a moral crisis and spiritual awakening in the 1870s, after which he also became noted as a moral thinker and social reformer.

His literal interpretation of the ethical teachings of Jesus, centering on the Sermon on the Mount, caused him in later life to become a fervent Christian anarchist and anarcho-pacifist. His ideas on nonviolent resistance, expressed in such works as The Kingdom of God Is Within You, were to have a profound impact on such pivotal twentieth-century figures as Mohandas Gandhi and Martin Luther King, Jr.

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 3 out of 5]

Notații banale și/sau confuze, în prima parte, bîrfe și mici răutăți în însemnările doctorului Makovițki din partea a doua. Makovițki obișnuia să transcrie minuțios tot ce rostea Lev Nikolaevici. Toate sînt din intervalul 1907 - 1910. Voi da un singur exemplu de înțelepciune a patriarhului de la Iasnaia Poliana.

După ce află dintr-un ziar că Dostoievski a murit, Lev Nikolaevici îi scrie lui N.N. Strahov în februarie 1881: Mă fac vinovat de păcatul invidiei. Da, l-am invidiat, am fost un vanitos. Și de asta n-am vrut să-l cunosc, dar nu mă pot compara cu el.

Din jurnalul ultimilor ani rezultă cu totul altceva. În 18 octombrie 1910, îi declară lui Makovițki: Mă surprinde că Dostoievski e atît de prețuit. Proza lui este plină de exagerări. N-a avut niciodată simțul măsurii. Personajele lui sînt dezechilibrate, neverosimile, stridente. Nimic nu e credibil în aceste romane. Totul e confuz. Am renunțat de mult să-l citesc. E ciudat că se bucură de o asemenea glorie (p.263). Tocmai citea Frații Karamazov. Afirmația se ]nscrie în linia unor opinii anterioare: Romanele lui Dostoievski încep bine, dar ceea ce urmează e „o absurditate de neînchipuit” (9 decembrie 1907, p.229).

Deduc că enunțul „nu mă pot compara cu el” a fost unul pur retoric (pentru urechile lui Strahov, pentru urechile văduvei lui Dostoievski), scris sub influența unei mici surprinderi.

Tot din jurnal, dar despre Cehov de astă dată: A fost un scriitor priceput, dar nu a reușit să exprime nimic important. N-a găsit un conținut pe măsura talentului său (12 iunie 2010, p.259). Cu Cehov măcar se întîlnise, dar nu pentru că îl căutase el, ci pentru că Antoșa Cehonte îl vizitase la conacul de la Iasnaia Poliana (au început prin a face o baie în iaz), s-au întîlnit și la Ialta, cînd bătrînul i-a spus: „Nu-mi vine a crede. Scrii piese de teatru mai prost decît Shakespeare”.

Lev Nikolaevici Tolstoi trecea în ochii admiratorilor drept un iluminat care se exprima doar în sentențe definitive, aforistic, pe cînd, în fond, rămăsese un copil îmbufnat și meschin. Ofer, în încheiere, un exemplu de limpezime metafizică:

„Pentru a înțelege limpede irealitatea spațiului (corporalității) și timpului (mișcării), faptul că și una și alta sînt numai limitări ale gîndirii noastre, trebuie să concep și că trupul meu în spațiu, precum și mișcarea mea în timp sînt în egală măsură infinit mici, în comparație cu marele infinit (pe care nu pot să nu-l accept), și infinit mari în comparație cu cele infinit mici la care trebuie neapărat să cugetăm” (13 februarie 1907, p.14).

Mai simplu nu se poate...

[Raoul G · Rating 4 out of 5]

Ultimele pagini acestei carti descriu persoana lui Tolstoi. Aceste descrieri ne ajuta sa intelegem ce il preocupa pe el in modul cel mai profund. Iata ce scrie Tolstoi aici despre el insuși:
"... mi-am format o viziune asupra lumii care nu coincide cu a bisericii, desi e crestina, care imi ofera sansa unei vieti linistite, pline de bucurie, si are drept scop desavarsirea launtrica si pregatirea pentru o moarte la fel de linistita si plina de bucurie, pe care o vad ca pe intoarcerea la Dumnezeul iubirii din care purced."

Multe din gandurile pe care le-a scris Tolstoi in acest jurnal se invart in jurul acestei "religiei a ratiunii mistice" pe care a dezvoltat-o, si prin care se distanteaza de Biserica Ortodoxa cu dogmele si tainele ei. Asa cum remarca unul dintre comentatorii la sfarsitul cartii, aceasta filozofie a lui Tolstoi nu este fara contradictii interne, si nu reuseste sa convinga mereu. Ce este insa interesant este ca incearca sa concentreze atentia oamenilor catre ceea ce percepe el ca fiind "esenta religioasa a crestinismului".

Cateva din gandurile care mi-au placut cel mai mult:

"Activitatea vietii se manifesta prin iubire. Omul nu poate spori iubirea din sine, pentru ca iubirea este esenta vietii insesi. Omul poate numai sa distruga piedicile din calea manifestarii iubirii. In asta consta viata omului, iar eforturile lui trebuie indreptate in aceasta directie. (30 decembrie)"

"Orice om poate fi iubit. Numai ca, pentru a iubi astfel un om, nu trebuie sa-l iubesti pentru ceva, ci pentru nimic. Daca ai sa incepi sa-l iubesti astfel ai sa gasesti si motive. (28 mai)"

"Credinta in iubire ca lege suprema a vietii nu exclude bucuriile vietii. Poti sa te joci, sa dansezi, sa faci tot ce nu este potrivnic iubirii IUBIND. (7 aprilie)"

"A trai inaintea lui Dumnezeu nu inseamna sa traim inaintea unui Dumnezeu din cer. Inseamna sa-l trezim pe Dumnezeu din noi si sa traim inaintea lui. (19 octombrie)"

Mi-a luat mai mult timp sa citesc aceasta carte deoarece dupa ceva timp mi s-a parut ca devin cam repetitive gandurile lui Tolstoi (desi probabil este de asteptat acest lucru, fiind vorba despre un jurnal). Totusi ideile interesante pe care le are si modul frumos in care le formuleaza de multe ori m-a facut sa-mi placa aceasta carte.

[Veronica · Rating 3 out of 5]

Ușor dezamăgită sunt la finalul acestei cărți. Multe idei repetitive obsesiv.

[Denisa Bujor · Rating 3 out of 5]

O culegere frumoasă de cugetări, meditații și câteva rugăciuni ale scriitorului, preluate din jurnalul ultimilor săi ani de viață.
Unele idei sunt valoroase, înțelepte, altele se repetă supărător de mult, altele sunt cât se poate de ciudate sau chiar eretice, depinde de ochiul cititorului cu ce rămâne la sfârșit.


"Smerenia e temeiul tuturor, al virtuții și al rațiunii. Nu există nimic mai de folos pentru suflet decât amintirea faptului că ești o gânganie neînsemnată în timp și spațiu a cărei forță stă doar în înțelegerea acestei lipse de importanță."

[Ilie Dobrin · Rating 2 out of 5]

Trecând rapid peste fragmentele în care Tolstoi se explică în relația lui specială cu Divinitatea și peste o grămadă de locuri comune cvasi-iritante, e un jurnal de bătrân stoic, agreabil pe alocuri. Perspectiva personal-creștină strică scrierea, formulele de misticism revoluționar sunt repetitive și obositoare prin dogmatismul lor. Condiția de bătrân conte și vedetă a literaturii ruse pare să îl deranjeze întrucâtva, însă timpul pe care această condiție i l-a câștigat pentru reflecție este neprețuit. Tolstoi nu mai luptă la 80 de ani decât pentru salvarea sinelui, izolat cu familia la Iasnaia Poliana, este practic lipsit de griji, își critică acerb tinerețea și laudă excesiv avantajele bătrâneții. Pare un bătrân cu spirit vivace dar naiv, cu niscaiva credulități amuzante pentru cititorii de azi („Ce mare adevăr că boala e spre binele omului! E mai bine să fii bolnav decât cu coada pe sus”) dar și o atent întreținută imagine de doctrinar reacționar în raport cu Biserica Rusă.
De recitit maximele și reflecțiile culese din dialogurile cu alții. Sunt acolo mostre de înțelepciune dogmatică cum doar la Dostoievski în jurnalul de scriitor am mai întâlnit. Dostoievski căruia, de altfel, nu ratează ocazia de a-i aplica perdaful în câteva rânduri, probabil din invidie scriitoricească... :)
[Despre Fratii Karamazov] Detestabil. Din punct de vedere artistic, descrierile sunt bune, dar există o ironie nelalocul ei. Și tot pe aceeași pagină: Urat. Nu-i artistic, inventează, exagerează... E ciudat că se bucură de o asemenea glorie.

[Alisu' · Rating 4 out of 5]

“Dacă ai înţeles că eşti Dumnezeu într-o manifestare separată, în trup, despre ce fel de moarte a lui Dumnezeu mai poate fi vorba?”

[Ioana Doboş · Rating 5 out of 5]

Definitely my favourite book!

[Motan · Rating 5 out of 5]

"A întreba dacă există Dumnezeu e ca și cum te-ai întreba: eu exist? Eu îl cunosc pe Dumnezeu în mine, nu întreg, ci o părticică, o manifestare. Dumnezeu este cel a cărui manifestare sunt eu, iar existența lui e la fel de inevitabilă ca a mea."

[Rus Toader Ionuț · Rating 3 out of 5]

Lectura de față ne pune înaintea unui fragment mai puțin extins al jurnalului lui Tolstoi, cuprinzând aici doar creațiile sale literare din ultimii 4 ani ai vieții. Autorul redă scurte aforisme pe o complexitate de teme. Dintre acestea amintim: învățătura creștină, atașamentul față de Dumnezeu, iubirea aproapelui, misticismul, reabilitarea relațiilor dintre săraci și bogați, fariseismul (fățărnicia universală a omului), smerenia, politica, educația și mai ales moartea.

Iată ce spunea tocmai Tolstoi despre sine: „sunt un bătrân de 82 de ani, educat în amăgirea în care vă aflați și spre care mă îndemnați, și din care m-am eliberat cu mulți ani în urmă, prin mari suferințe și eforturi, căci mi-am format o viziune asupra lumii care nu coincide cu a bisericii, deși e creștină, care îmi oferă șansa unei vieți liniștite, pline de bucurie, și are drept scop desăvârșirea lăuntrică și pregătirea pentru o moarte la fel de liniștită și plină de bucurie, pe care o văd ca pe întoarcerea la Dumnezeul iubirii din care purced.”

Am încercat din răsputeri să citesc jurnalul tolstoian fără a critica gândirea religioasă a autorului (evit dinadins să spun „teologia autorului”), însă n-am reușit să trec cu vederea câteva deviații ce cred eu că merită ilustrate pentru a-i avertiza pe potențialii cititori religioși ai operei rusești. Așadar, printre marile deviații teologice tolstoiene amintesc:

1. Contopirea credințelor religioase, acel amestec, iureș, talmeș-balmeș, amalgam de idei: „Nu vreau să fiu creștin, la fel cum n-aș sfătui pe nimeni să fie brahman, budist, confucianist, taoist, mahomedan etc. Toți trebuie să găsim, fiecare în credința noastră, ce ne e comun tuturor, și, renunțând la ce ne e doar nouă caracteristic, să păstrăm ce avem în comun.” Exemplele sunt mult mai multe, și poate chiar mai evidente, dar mă abțin la o singură citare.

2. Incapacitatea de a înțelege personeitatea divină, de a-L percepe pe Dumnezeu ca persoană cu care poți avea o relație. Dar oare cum Îl percepea Tolstoi cu adevărat pe Dumnezeu? Doar ca o putere, forță, spirit?! O altă impertinență a lui Tolstoi pare a fi subordonarea lui Hristos în relație cu Tatăl și nesocotirea Lui. Ce vreau să spun? Scriitorul rus se adresează adeseori lui Dumnezeu, dar nu-mi amintesc vreo referire directă la Hristos decât atunci când este pus pe picior de egalitate cu Lao Zi, Buddha, Confucius sau atunci când apelează la anumite directive sau norme morale regăsite în Evanghelii.

3. Imprudența de a crede că Hristos n-ar fi pretins vreo clipă că este Dumnezeu (necredința în divinitatea lui Hristos): „Dacă Hristos ar fi cunoscut importanța faptelor Sale, ar fi crezut și El că este Dumnezeu.” sau „Hristos este doar un om care i-a făcut pe oameni să devină conștienți că sunt fiii lui Dumnezeu.” De altfel, V.V. Zenkovski întocmește o descriere a lui Tolstoi în finalul cărții, în care afirmă că pentru scriitorul rus, Hristos nici măcar nu era Dumnezeu, acesta acceptând doar învățătura Sa, ori nu și divinitatea Lui.

4. Predispoziția spre necredința în ineranța Scripturii: „Vă întrebaţi cum să înțelegeți un cuvânt sau altul din Evanghelii, Apocalipsă sau Biblie, găsind în aceste cuvinte ceva fie contradictoriu, fie neclar, fie chiar absurd. La această nelămurire răspund: trebuie să citiți Evanghelia și toate cărțile cunoscute drept Sfânta Scriptură și să analizați conținutul lor la fel cum analizăm conținutul tuturor cărților pe care le citim, și de aceea dacă întâlniți ceva contradictoriu, neclar sau absurd, nu căutați explicaţii, ci treceţi mai departe, dând importanță și semnificație doar acelor lucruri care corespund bunului-simţ și mai ales cugetului vostru. Numai dacă aveți această atitudine față de așa-numita Sfântă Scriptură, citirea ei și mai ales a Evangheliei poate fi de folos.”; „Ce plictisitoare este Biblia, de câte ori am citit din ea, și n-am izbutit s-o citesc până la capăt. Așa se întâmplă când religia e consolidată prin cărți.”

5. Teismul evoluționist sau creaționismul teist progresiv. Tolstoi nu crede că Dumnezeu ar fi creat lumea în cele 6 zile conform relatărilor din Geneza. Iată ce spune el la un moment dat: „A gândi și a spune că lumea a apărut prin evoluție sau că a fost făcută de Dumnezeu în șase zile e la fel de stupid.”

6. Îmbrățișarea panteismului, a crezului că Dumnezeu și universul sunt identice și că divinitatea se manifestă în toate lucrurile și în toate ființele. Cele mai clare dovezi care susțin panteismul îmbrățișat de Tolstoi au de-a face cu expresiile sale prin care se consideră pe sine de-o ființă cu Dumnezeu, adică că omul și Dumnezeu sunt una și aceeași entitate, că omul este chemat să devină conștient de propria sa divinitate. Iată ce spune scriitorul rus în repetate rânduri: „Trebuie să țin mine că sufletul meu nu e ceva, cum se spune, divin, ci e Dumnezeu însuși. De îndată ce eu, Dumnezeu, am conștiința de sine, nu mai există nici rău, nici moarte, nimic în afara bucuriei.” Sau în altă parte spune cam așa: „Dumnezeu respiră prin viețile noastre și prin toate viețile lumii. El și eu suntem unul și același. De cum am înțeles asta, am și devenit Dumnezeu.”

7. Pretenția sau incapacitatea de a crede și de a afirma impecabilitatea lui Hristos, faptul că a fost pur, curat, fără de păcat și sfânt: „Creștinul nu poate fi împăcat cu sine, nu poate fi sfânt, nici însuși Hristos nu a fost.”

Deși am privit o bună perioadă cu compătimire și mirare excluderea (excomunicarea) lui Lev Tolstoi din Biserica Ortodoxă Rusă, acum pare că situația este mai clară. Întrebarea dacă Tolstoi a fost cu adevărat un creștin se conturează. Ideile pe care le-a expus ridică însă unele probleme. În cadrul teologiei tradiționale, se acordă o mare importanță clarității și coerenței doctrinelor și credințelor. De asemenea, în multe tradiții teologice, relația personală cu Dumnezeu și înțelegerea persoanei divine sunt considerate aspecte fundamentale. Din perspectiva teologiei creștine tradiționale, necredința în divinitatea lui Hristos reprezintă o deviație semnificativă din punct de vedere doxologic, întrucât divinitatea lui Hristos constituie un element central al credinței creștine. De asemenea, în cadrul creștinismului se consideră că Scriptura reprezintă un text sacru și inspirat de Dumnezeu, fără erori în învățăturile sale. Panteismul, care încurcă distincția dintre Dumnezeu și creație și consideră divinitatea prezentă în toate lucrurile și ființele, este considerat o deviație teologică în multe tradiții religioase, inclusiv în teologia creștină tradițională, care privește pe Dumnezeu ca fiind distinct de creație. În plus, în teologia creștină tradițională, Hristos este considerat fără păcat și sfânt. Există o înțelegere unanimă că Hristos reprezintă modelul perfect al sfințeniei și curăției. Cu toate acestea, deși Tolstoi se considera creștin, astăzi există puțini care-l mai pot considera așa.

Tolstoi - un ingrat, un neadaptat, un țăruș în spinarea politicului socialist și al bisericii corupte. O figură lipsită de inhibiții, și gata să critice orice manifestare necreștinească, rostind judecata și damnarea divină. Totul este despre gânduri: gânduri puse pe hârtie, gânduri rămase la nivel de gând, gânduri reluate la infinit și gânduri negândite. Deși pe alocuri conține câteva maxime de notat și memorat, per ansamblu scrierea este una pretențioasă, greoaie și care mai că m-a făcut de câteva ori s-o abandonez...
În lumina numeroaselor considerații prezentate anterior, recomand lecturarea jurnalului lui Tolstoi atât celor care sunt pregătiți să-și antreneze spiritul critic, cât și celor care sunt deschiși să-și descopere mai adânc propria credință, în contrast cu cea exprimată de autorul rus. Pentru cititorii neinițiați în teologie, această carte poate aduce o proaspătă perspectivă, dar pentru cei care sunt înrădăcinați în credința lor, aceasta poate reprezenta o călătorie spre propria dezvoltare spirituală.
„Cercetați și luați doar ce este bun!”

„Învățătura religioasă trebuie să stea la baza educației. Educația religioasă fără învățătura religioasă (așa cum se face la noi) nu e educație, ci deopotrivă depravare și amorțirea capacităților superioare.”(p.12)

„Gândim și spunem: de ce Dumnezeu ne ne-a spus voia Sa prin cuvinte, dar uităm că prin cuvinte, întotdeauna imprecise, neclare, mereu incomplete, vorbesc în imperfecțiunile lor numai oamenii; Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de a transmite adevărul: prin faptul că ne face conștienți de natura Lui.” (p.16)

„Gândim și chiar rostim: de ce Dumnezeu nu ne spune prin cuvinte ce vrea de la noi? Dar uităm că numai noi, în slăbiciunea noastră, vorbim prin cuvinte inexacte, insuficiente, unilaterale. Iar Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de transmitere a voii Sale. Acest mijloc este întreaga viață a lumii exterioare și tot ce s-a investit în sufletul nostru.” (p.26)

„Pentru a ierta trebuie să uiți, să vrei să uiți pentru ce ierți și să iei relațiile de la început.” (p.27)

„Moise nu a văzut pământul făgăduit spre care își conducea poporul. Îmi place foarte mult alegoria asta. Regretăm adesea că nu vedem roadele muncii noastre, dar să nu vedem, să înfăptuim fără așteptarea răsplății e condiția indispensabilă și esențială a oricărei fapte cu adevărat bune.” (p.27)

„Orice om poate fi iubit. Numai că, pentru a iubi astfel un om, nu trebuie să-l iubești pentru ceva, ci pentru nimic. Dacă ai să începi să-l iubești astfel, ai să găsești și motive.” (p.33)

„Omul care trăiește pentru viața trupească și e condus de interese vremelnice seamănă cu pasărea care fuge cu piciorușele ei firave pe pământ, chinuindu-se, fără să știe de ce are aripi.” (p.49)

„Rugăciunea care cere, chiar dacă Dumnezeu ar fi personal, e lipsită de sens, fiindcă toate lucrurile de care avem nevoie ni s-au dat.” (p.67)

„Nu împrumuta de la alții răspunsuri la întrebări până când întrebările nu se ivesc în tine însuți.” (p.67)

„Evenimentele exterioare ale viitorului sunt o taină pentru mine, dar știu că se săvârșesc după voia Ta și de aceea nu vreau să-mi doresc pentru viitor una sau alta, știind că ce se săvârșește după voia Ta e întotdeauna bine.” (p.118-119)

„Credința? Ce este credința? Credința este acea construcție spirituală pe care se întemeiază întreaga viață umană, este ceea ce îi dă omului un punct de sprijin și deci posibilitatea de a se deplasa. Este suportul ființei trupești.” (p.183)

„Însemnătatea vieții nu se măsoară prin timp, ci prin profunzimea ei.” (p.183)

„Îi judeci pe alții fără să-i cunoști. Iar despre tine câte ticăloșii știi și uiți de ele!” (p.185)

„Cine se întreabă dacă Dumnezeu există și ce este Dumnezeu, acela nu are Dumnezeu.” (p.248)

[Lidia · Rating 3 out of 5]

I think Tolstoy wanted to know God but didn't succed to truly knew Him because of his personal ideas.Despite that some of his thoughts were very useful and speaks of a human that searched the will of God

[Ciordas Laviniu · Rating 5 out of 5]

5✨

[Dumitru Moraru · Rating 4 out of 5]

Tolstoi aici îşi dezvăluie gândurile vizavi de Dumnezeu şi credinţă, de natura omului şi cum ar trebui să se comporte el. Iniţial am dat cărţii 5 stele. Nu ştiam din ce motiv Tolstoi a fost excomunicat de biserica rusă, nu ştiam nici de faptul că a încercat să creeze un creştinism al său, lichidând multe lucruri din Biblie. Nu mi-a plăcut opinia sa în privinţa lui Dostoievski. Iată dovada:
[Despre Fraţii Karamazov] Detestabil. Din punct de vedere artistic, descrierile sunt bune, dar există o ironie nelalocul ei. Și tot pe aceeași pagină: Urât. Nu-i artistic, inventează, exagerează... E ciudat că se bucură de o asemenea glorie.

Dintr-o sursă:

În 1880, în cursul verii, Lev Tolstoi reciti Amintiri din casa morţilor şi, cuprins de admiraţie, îi scrise lui Strahov:

„Nu cunosc o carte mai frumoasă în întreaga literatură nouă, fără a-l excepta pe Puşkin. Nu atât stilul mă impresionează, cât punctul de vedere al autorului, minunat de sincer, natural şi creştin. Este o carte bună, care îţi înalţă sufletul… Dacă-l vedeţi pe Dostoievski, spuneţi-i că-l iubesc…”

Strahov nu se mărgini să transmită acest compliment lui Dostoievski; îi dărui şi scrisoarea.

Câteva luni mai târziu, la 28 ianuarie 1881, Dostoievski muri. Aflând ştirea din ziare, Lev Tolstoi simţi o lovitură grea şi profundă care-l miră.

„Aş vrea să pot spune tot ce resimt pentru Dostoievski, scrise el lui Strahov. Nu l-am văzut niciodată pe acest om, n-am avut niciodată cu el legături directe, şi deodată, la dispariţia sa, am înţeles că era pentru mine fiinţa cea mai apropiată, cea mai scumpă, cea mai necesară…

Eram un scriitor, şi scriitorii sunt toţi înfumuraţi, invidioşi, în tot cazul, eu eram astfel. Dar niciodată nu mi-ar fi trecut prin gând să rivalizez cu el. Tot ce făcea era atât de bun, de sincer, încât cu cât producea mai mult, cu atât eram mai fericit. Arta mă poate face gelos, inteligenţa de asemenea, dar acţiunile care ţâşnesc din inimă nu-mi aduc decât bucurie.

Întotdeauna m-am gândit la el ca la un prieten, încredinţat, de altfel, că odată şi odată tot ne vom întâlni… Şi, pe neaşteptate, în timpul cinei – cinam singur, întârziasem – citesc că a murit. A fost ca şi cum un punct de sprijin începea să-mi lipsească. Am avut un moment de descumpănire, apoi am înţeles cât îmi era de scump, am izbucnit în plâns şi mai plâng şi acum…”

Altă sursă:

Reproduc dialogul dintre Lev Tolstoi şi unul dintre admiratorii săi, Rusanov, care-i cerea părerea asupra lui Dostoievski:

„- Amintirile din casa morţilor sunt excelente, dar nu pot avea o părere prea bună despre celelalte cărţi ale lui Dostoievski. Mi se citează anumite pasaje. Şi, într-adevăr, există pe ici, pe colo pasaje foarte frumoase,dar, în ansamblu, este execrabil! Un stil înzorzonat; o căutare continuă a originalitaţii în zugrăvirea caracterelor; şi aceste caractere, ca să spun aşa, sunt abia schiţate. Dostoievski vorbeşte, vorbeşte şi, până la sfârşit, nu rămâne decât un fel de ceaţă plutind peste tot ce a voit să dovedească. Găsim la dânsul un amestec bizar al celor mai înalte concepţii creştine cu panegiricul războiului, supunerea faţă de împărat, guvern şi popi…

– Aţi citit Fraţii Karamazov? întrebă Rusanov.

– N-am putut să merg până la capăt! mărturisi Tolstoi.

– Dar Crimă şi pedeapsă? Este cea mai bună carte a lui! Ce credeţi?

– Citiţi câteva capitole de la început şi veţi ghici tot ce va urma, tot romanul…”

Mai mult decât orice, Lev Tolstoi îi reproşa lui Dostoievski exagerările, neverosimilităţile, „arta informă”, greşelile de gramatică, mania de a multiplica personajele epileptice, alcoolice sau paranoice. „Dacă prinţul Mîşkin ar fi fost o fiinţă sănătoasă, naivitatea inimii sale, curăţenia lui înnăscută ne-ar fi mişcat adânc, zicea el. Dar lui Dostoievski i-a lipsit curajul să-l descrie ca pe un om sănătos. De altfel, lui nu-i plăceau oamenii sănătoşi. Era sigur că, deoarece era şi el bolnav, întregul univers era la fel.

E drept că, la rându-i, Dostoievski scrisese despre Anna Karenina: „Roman destul de plicticos şi deloc extraordinar. Ce admiră ei aici? Nu înţeleg.”

[Diana Bădele · Rating 2 out of 5]

Aceste gânduri nu sunt demne de o carte.

[Alexandru Stanciu · Rating 3 out of 5]

„Am vrut să mai scriu și că vrând-nevrând sunt nevoit să cred că mi s-a creat o glorie, nepotrivită mie, de om și scriitor important, «mare». Iar această poziție mă obligă. Simt că mi s-a dat o portavoce care s-ar fi putut afla în mâinile altora, mai îndreptățiți s-o folosească, dar ea este volens nolens la mine și aș fi blamat dacă n-aș folosi-o bine. În ultimul timp, se pare că eu mă folosesc de ea mai mult pentru vorbărie goală și repetarea celor vechi. O să ne străduim.” (p.117)

[Tinytim Timea · Rating 5 out of 5]

Unguent pentru suflet! Singurul care a putut să-l invoce pe Dumnezeu fără să fie enervant

[Alexandra · Rating 3 out of 5]

Un Tolstoi atât de analitic, căci pe alocuri credeam că îl citesc pe Dostoievski, dar și o luciditate de invidiat în gândire.

[Dana Iacomi · Rating 4 out of 5]

Despre Dumnezeu și om este jurnalul lui Lev Tolstoi, din ultimii ani de viață, un jurnal în care ai impresia că stă de vorbă cu sufletul lui și se luptă să răspundă unor întrebări existențiale ale vieții, majoritatea referitoare la religie, moralitate și sensul vieții.

Am savurat-o în doze mici, am început-o încă din luna ianuarie, iar seara, înainte de somn a avut asupra mea un efect terapeutic. Cel mai mult mi-a plăcut cum Tolstoi vorbește despre iubire. Nu despre iubirea ca o obligație impusă de religie, ci iubirea aproapelui, susținând că aceasta este esența existenței umane.

Interesant este faptul că deși excomunicat din sânul bisericii, defăimând învățătura ei, Tolstoi rămâne totuși extrem de apropiat de ea, mărturie stau vorbele sale. Critică dur biserica instituționalizată, nu este adept al ritualurilor și convențiilor, însă merge direct la esență și vede religia ca pe ceva personal, prezența vie din interiorul fiecăruia dintre noi, care ne îndeamnă spre bine, adevar și iubire. 🤍

Dacă până acum v-am spus doar de bine, ei bine, ideile sunt redundante, ceea ce mi-a îngreunat puțin lectura. Bineînțeles, nu am rezonat cu toate ideile lui, unele par destul de exagerate și radicale. Nu respinge doar biserica și instituțiile statului, dar critică și știința, pentru că ne-ar distrage atenția de la desăvârșirea morală. Deși, pe de o parte, are dreptate, abordările lui sunt destul de greu de aplicat în viața cotidiană. Și ideea de iubire a aproapelui, e frumoasă în teorie, însă extrem de greu de aplicat în realitate.

În esență, dacă vreți o lectură provocatoare, spirituală și care vă va îndemna la o introspecție profundă, Despre Dumnezeu și om ar putea fi alegerea ideală. Dar e nevoie de răbdare, să fie savurată, nu doar citită (eu am subliniat extrem de multe pasaje).

[Alexandra Alexssandra s · Rating 5 out of 5]

So humongous in explanations , so simple in what he wants us to understand about life and GOD.


Contradictory, vague, BEWILDERING, COMPLEX

[laurentiu]

0

[vlad popescu · Rating 5 out of 5]

O esența a gândurilor sale, acest jurnal este una dintre cele mai reușite opere a lui Tolstoi. Abia la sfârșitul vieții, când scapă de toate atașamentele, omul începe să aibă o viziune corectă asupra lumii.

”Omul are conștiința că este Dumnezeu și are dreptate, pentru că Dumnezeu este în el. Are conștiința că este un porc și iarăși are dreptate, pentru că și porcul este în el. Dar se înșală amarnic când își închipuie că porcul din sinea lui este Dumnezeu.”

”Mașini, pentru a face ce ? Telegraful(telefonul), pentru a transmite ce ? Școlile, universitățile, academiile, pentru a învăța ce ? Ședințe, pentru a discuta ce? Cărți, ziare, pentru a răspândi informații despre ce ? Căi ferate pentru a merge încotro ? Și cine merge ? Milioane de oameni adunați și supuși unei singure autorități, pentru a face ce ? Spitale, doctori, farmaciști, pentru a prelungi viața, dar pentru ce s-o prelungească ?”

”Liber poate fi numai omul care îndură violența, nicidecum cel care o săvârșește.”

"Asta aș vrea să le spun oamenilor :
Dragii mei frați, de ce vă chinuiți pe voi și de ce-i chinuiți și pe alții, de ce vă străduiți să refaceți, să îndreptați viața oamenilor, să-i remodelați, să-i îndreptați pe oameni? Nici voi, nici altcineva nu poate face asta. Încercând să remodelați și să îndreptați viața oamenilor, nu faceți decât să vă chinuiți pe voi și să-i chinuiți pe alții, distrugeți viața voastră și viața altora. Nici un om pe lume nu e chemat să-i corecteze pe alții, nimeni nu poate face asta. Fiecare om are o singură chemare, să se corecteze, să se îndrepte pe sine, iar fiecare poate și e dator să facă acest lucru. "

”Rugăciunea care cere, chiar dacă Dumnezeu ar fi personal, e lipsită de sens, fiindcă toate lucrurile de care avem nevoie ni s-au dat.”

”Suntem ca animalele, vrem să facem bine celor care ne fac bine, și rău celor care ne fac rău. Ca ființe inteligente, ar trebui să procedăm invers. De bine au cea mai mare nevoie cei care ne fac rău, cei care sunt răi. Cei care fac rău oricui, nu numai nouă, sunt cei care au cea mai mare nevoie de bine.”

”M-am întrebat de ce scriu asta ? Nu e cumva doar o dorință personală de a primi ceva pentru mine ? Și pot răspunde cu tărie că nu, dacă scriu e numai fiindcă nu pot să tac și aș considera că e rău să tac, cum aș considera că e rău să nu încerc să-i opresc din cădere pe niște copii care alunecă în prăpastie sau sub roțile trenului.”

”Legea vieții e minunat ilustrată de degetele mănușii. Separă-le, închipuindu-ți că vei spori căldura pentru fiecare deget, și le va fi frig tuturor, iar cu cât sunt mai depărtate, cu atât le va fi mai frig. Dacă înlături barierele și le unești, le va fi bine tuturor.”

”Astăzi m-am rugat tare bine. Nu voia mea, ci voia Ta facă-se, nu ce vreau eu, ci ce vrei Tu, și nu așa cum vreau eu, ci cum vrei Tu. Ce bine e când înțelegi limpede, profund. Asta e totul. Și faptul că tot ce e exterior nu este după voia mea, ci după voia Ta, adică totul e bine, așa cum trebuie să fie, iar ce se află în lăuntrul meu, în mine, vreau să fie după voia Lui, adică să fie iubire neîncetată.”

”Doi oameni deștepți și buni când sunt răzleți devin proști și răi când se întâlnesc. Ce poate ieși bun când se adună 20, 100, 1000, când se adună toți ? ”

”Când crezi în iubire n-ai ce să ceri. Trebuie doar să faci. ”

”Ce dăunător e să-ți faci planuri. Cum apare un obstacol în calea îndeplinirii lor, apare și iritarea.”

”Într-o societate a oamenilor care trăiesc o viață spirituală, un om cu însușiri morale superioare lor va ajunge în mod firesc să-i influențeze și să-i conducă. În societatea oamenilor care trăiesc numai viața corporală, mireană, inevitabil mereu va ajunge în fruntea lor și-și va exercita puterea omul cu cele mai slabe însușiri morale.”

”Nu există un Dumnezeu care să poată îndeplini cerințele noastre, există numai cel ale cărui cerințe trebuie noi să le îndeplinim.”

”Plăcerea este pentru trup, binele este pentru suflet. Plăcerea și binele se întâlnesc rareori.”

”Diavolul trufiei este atât de șiret și de iscusit, încât de îndată ce începi să te judeci cu cea mai mare sinceritate și-ți vezi toate ticăloșiile, el e deja prezent și începe să-ți șoptească :
Iată, vezi ce bun ești, nu ca ceilalți, ești smerit și te condamni singur, ești bun.”

”Îi judeci pe alții fără să-i cunoști. Iar despre tine câte ticăloșii știi și uiți de ele !”

”Nefericit nu e cel îndurerat, ci cel care vrea să provoace durere altuia.”

”În loc să învețe să trăiască în iubire, oamenii învață să zboare. Zboară prost, dar, doar pentru a învăța cât de cât să zboare, încetează să învețe să-și trăiască viața în iubire. E ca și cum păsările ar înceta să zboare și ar învăța să alerge sau să construiască biciclete și să mearga pe ele.”

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Poate greșesc, dar mie mi se pare ca abia acum, asa cum sunt, bune sau rele, roadele pomului meu au dat in pârg.
(14 ianuarie)

Cat de îngrozit trebuie să se simtă omul singur pe lume, rupt de toate! Dacă, oricât ar rătaci, omul n-ar simți legătura spirituală cu lumea, cu Dumnezeu, n-ar putea trai. Dacă însă pierde conștiința acestei legături, nu mai poate să trăiască și se omoară. Asta explică aproape toate sinuciderile.
(14 ianuarie)

[Magdalena Chitic · Rating 1 out of 5]

I-am dat atatea stele doar pentru informatiile eronate.

[Noemi Marian · Rating 5 out of 5]

Waw!Atat!

[Daria Popescu · Rating 2 out of 5]

Jurnalul lui Tolstoi a lasat de dorit in ochii mei.
Desi sunt numeroase pasaje scrise cu multa înțelepciune si este interesant sa urmaresc modul in care isi cladeste Tolsoi ideile, perspectiva lui asupra vietii sale pare limitata.

Adesea, constructiile propozitiilor m-au deranjat, convingerea puternica in fragmentele scrise, in ciuda lipsei de dovezi clare, dar prezentate ca niste adevaruri "evidente"(cuvant des utilizat de autor in contexte deloc evidente), m-au oprit din a ma putea bucura de carte. Unul dintre pasajele cartii pune la indoiala toate invataturile sale "Cea mai sigura metoda de a alunga indoielile si a te intari fata de sursa indoielilor e propovaduirea, sa-i inveti pe altii lucrul de care te indoiesti."

Este si ceea ce am simtit citind cartea, multe ganduri nesigure, firesti de altfel pentru un jurnal, dar scrise cu multa siguranta si incercand sa convinga cititorul. Un exemplu in acest sens ar fi fragmentul:

"Mi l-am amintit atat de viu pe dragul baietel Nikolasa, incat mi-a parut ca eu sunt el, ca zambesc cu zambetul lui, ca imi stralucesc ochisorii lui. Asa se intampla cand iubesti. Oare aceasta nu e o dovada clara ca in noi traieste un singur duh si ca iubirea anuleaza separarea? "

Desi inteleg directia in care bate autorul, nu cred ca o experienta personala poate fi "dovada clara" pentru un concept atat de larg, ci mai degraba o dovada anecdotica. Dar tocmai asta e si problema pe care o gasesc eu la Tolstoi, desi e firesc sa cauti adevarul, mai ales pe Dumnezeu, din prisma propriilor experiente, in continuare consider o greseala tranformarea unor experiențe personale in dovezi generale, declarate astfel fara aprofundare (cel putin din cate pot eu observa). Multe dintre scrierile sale le consider pseudo-profunde, superficiale.

Un alt exemplu al tranformarii propriei experiente in adevar general valabil il vedem descris in fragmentul:

"Daca bărbații le-ar cunoaste pe toate femeile asa cum sotii le cunosc pe sotiile lor, n-ar discuta niciodata cu ele si nu le-ar respecta opiniile. "

Sau

"Ridicarea casatoriei la rang de taina, pe de o parte, iar pe de alta parte la rang de forma a binelui suprem al vietii e o ratacire ordinara. E ca si cum mancatul ar fi ridicat la rang de taina sau de binefacere suprema."

E ca si cum l-as privi pe Tolstoi tranformandu-si relatia cu sotia sa in experienta generala a oricarui cuplu. Nu voi comenta asupra misoginismului comentariului pentru ca nu vreau ca review-ul meu sa fie despre relatia femeie-barbat, ci deranjul meu cel mai mare este superficialitatea prin care observ ca Tolstoi isi formuleaza unele opinii, inclusiv pe cele asupra femeii.

Acesta ofera insa multe perspective interesante, multe puncte de vedere pe care le voi lua in calcul, dar pentru mine au fost umbrite de incercarea de a trece peste toate aceste generalizari pripite, sofisme interminabile.

[Sandu Andronic · Rating 1 out of 5]

Tolstoi a avut o călătorie spirituală și intelectuală destul de alambicată. În privințele teologice sau dogmatice creștine are anumite carențe serioase. Amestecă merele cu perele. Nu gândește sistematic, ci am impresia că acționează pur imaginar de fiecare dată când spune ceva. De parcă ar scrie literatură.

Este haotic pe alocuri. Sincretismul acesta dintre creștinism - hindusim - islam - panteism nu este unul plăcut. Îl putem citi, dar cum zice englezul, „with a grain of salt".

[Iulian Albu · Rating 4 out of 5]

An interesting journey through the last years of Leo Tolstoy. A story about the searching for meaning in life and the need to keep an open mind till the last day.