Ianuarie 2017. Februarie 2017. O uriașă revărsare de emoție colectivă curață murdăria adunată în moravurile publice din România. Însă protestele împotriva unor legi abuzive sunt gata să reînceapă de îndată ce vor fi semne că lecția n-a fost învățată. Până atunci, de se va mai întâmpla, această carte adună mărturii și mesaje ale celor care au protestat împotriva OUG 13/2017, care, cu timpul s-ar fi pierdut, uitate sau rătăcite prin ungherele Internetului. Astfel, ele devin o arhivă de instantanee care le demonstrează scepticilor că o nouă generație de cetățeni manifestă altfel decât se făcea, cu îndârjire, cu naivitate și chiar cu ură, la începutul anilor 1990. Spontane, irepetabile, intrasigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, mesajele arată că românii au ieșit, o dată pentru totdeauna, din starea de resemnare.