Primăvara, Dobrogea toată era de smalţ verde şi crud. Numai stâncile ei rămâneau mereu albe, de var. Numai râpile ei rămâneau mereu roşcate, de parcă ar fi fost zidite, chiar de atunci, de la începutul începuturilor, de o mână tainică, nepăsătoare la trecerea vremii, din pământ ars pe îndelete, la foc domol. În tinereţea mea depărtată, am petrecut câteva luni în acest ţinut straniu. Povestea ce va urma nu e decât un ecou târziu al unor întâmplări trăite atunci, simplu dar intens. Întâmplări, fericite şi nefericite, care au lovit adânc, poate de moarte, câteva biete inimi omeneşti, vai, atât de omeneşti! --Zaharia STANCU
A fost scriitor , poet, romancier, prozator, director de teatru, jurnalist și publicist, academician, laureat al Premiului Herder. Si-a început cariera literară ca gazetar și poet liric.Ulterior a scris proză realistă, naturalistă, marcată însă de un lirism specific. Romanul Desculț (1948) a fost masiv promovat în perioada comunistă, fiind cel mai tradus roman al unui autor de limba română. A fost tradus în 24 de limbi până în 1988.
Are Zaharia Stancu un fel de a povesti încât nici nu mai contează ce povestește. Mă fascinează modul lui de a scrie, ușor, cursiv, cu atâta naturalețe de parcă ar curge. Această "întâmplare" e povestea de dragoste care se naște între Darie, slugă la un stăpân tătar, și fiica acestuia, Uruma. O iubire interzisă, scurtă, intensă. Dincolo de conturarea personalității puternice a Urumei, povestea e și un pretext pentru relatarea unor obiceiuri tataresti (sunatul, de exemplu), sau a relațiilor sociale. (stăpân-slugă, tătari - ghiauri, părinți - copii). Totul pe fundalul mirific oferit de peisajul Dobrogei.
Toată Dobrogea, de la Dunărea cea tulbure şi până la marea cea veşnic frământată, de la delta sălbatică şi până la stâncile de calcar ale Caliacrei, mirosea a soare şi a piatră, a ciulini şi a mărăcini, a salcâmi, a var şi a bălegar. Şi tot Dobrogea mai mirosea a mâl gras şi a bălţi stătute, a păpuriş umed şi a peşte sărat, a ierburi putrede şi a oi miţoase, a găinaţ de păsări migratoare şi a gunoi de mistreţ. Hergheliile de cai se arâneau cu iarba aspră şi ghimpoasă. Aceeaşi iarbă aspră şi ghimpoasă o păşteau cirezile de boi şi vaci, bivolii negri ca smoala, asinii roşcovani şi mărunţi, ciurdele de catâri şi de capre cu coarne strâmbe şi cu barbă. În miezul verii vântul venea de departe, legănându-se pe mari aripi, clătina nesfârşirile acoperite cu secară şi cu ovăz, cu orz şi cu grâne coapte, cu porumb şi cu floarea-soarelui. Atunci Dobrogea era toată muiată în aur topit, părea toată făurită din aur curat, de cei mai vestiţi dintre vestiţii meşteri. Uneori toamna venea dinspre mare gonind pe înaltele şi înspumatele valuri. Alteori dinspre miazănoapte pogora cu turme de negri nori. Atunci, peste pământul ciudat şi străvechi se năpusteau vijelii cumplite urmate de ploi năprasnice. Dintr-o dată, aurul Dobrogei îşi pierdea întreaga strălucire şi se schimba peste noapte în aramă veche, coclită.
Peste o lună se ivea şi iarna ca o uriaşă ursoaică albă, se aşeza în patru labe, mormăia şi sufla greu printre dinţi şi printre buze. Întărâtaţi de acest mormăit, şerpii şuierători ai uriaşelor viscole se năpusteau în vârtejuri asupra Dobrogei îngheţate. Între cer şi pământ, de la zare la zare, viscolele vânturau şi vânzoleau zăpezile neprihănite. Parcă ardea pretutindeni, cu freamăt, un fermecat foc alb, rece.
Bästa boken jag har läst under året. Bokens premiss är rätt så enkel: En ung man som har rest runt efter första världskriget hamnar i Dobrogea, specifikt byn Sorg. Han träffar den tatariska borgmästaren Selim som anställer honom för att vakta sina hästar. Han introduceras till Selims dotter Uruma som är frigående och vacker. Miljöbeskrivningen är välskrivet och handlingen tar flera chockerande vändningar. Jag rekommenderar starkt den svenska utgåvan av Uruma