Îți trebuie un curaj nebun ca să propui o nouă recenzie a Divinei comedii. Nu am acest tupeu. De aceea voi aminti că însuși poetul a oferit o cheie de lectură. Nu înainte de a preciza că titlul originar al poemului e Commedia. Adjectivul „divină” a fost adăugat mai tîrziu de unul dintre exegeți, poate de Boccaccio, care a scris și o Viață a lui Dante.
Comentariul poetului se găsește în (probabil) apocrifa Scrisoare a XIII-a, către Can Grande, vicar imperial. În opinia autorului, Divina comedie prezintă într-o formă lirică trecerea sufletului de la o stare nefericită la una fericită, drumul de la infern la paradis, izbînda asupra răului. Itinerariul poetului (şi al cititorului său) se încheie cu bine. Cînd lucrurile sfîrșesc prost e vorba, firește, de o tragedie. Dar Dante a ales să compună o comedie.
Într-o viziune grandioasă, personajul Dante vizitează infernul, purgatoriul şi paradisul. Şi, pentru a nu se rătăci, îl urmează prin tenebre, pînă în pragul paradisului, pe Vergiliu, autorul Bucolicelor şi al Eneidei. Rostul poetului latin este să-l îndrume pe călător prin nişte locuri rele, să-l protejeze, să-i arate ieşirea. Rostul poetului este, în chip analog, acela de a-l îndruma pe cititor să iasă cu bine din labirintul poemului. În acest chip, lectura însăşi devine o comedie divină, un exerciţiu hermeneutic reuşit, o izbîndă. Întreaga abilitate a autorului vizează tocmai împăcarea din final. Dar poetul nu se mulţumeşte cu atît.
El îşi prezintă cu lux de amănunte procedeele retorice, îl invocă pe Cicero cu lucrarea sa De inventione rhetorica, face o trimitere precisă la Retorica lui Aristotel, cartea a III-a, îşi explică metaforele, analogiile, sugestiile, precizează sensurile suprapuse.
Literal, este vorba de „starea sufletelor după moarte”. Alegoric însă, Divina comedie se referă la peripeţiile omului după cădere, la nechibzuita folosire a liberului arbitru, la pedeapsă şi răsplată, la opţiunea dintre bine şi rău, la soluţia oricărei dificultăţi prin iubire, care e opusul păcatului. Stilul terţinelor, face adaos poetul florentin în epistolă, este umil, întrucît a scris în vulgară, pe înţelesul celor mulţi.
Ba chiar şi pe înțelesul gospodinelor, adaugă malițios.
P. S. Scrisoarea a XIII-a este un rezumat şi o parafrază după o lucrare mai veche, Convivio: Banchetul.