What do you think?
Rate this book
Pelinul negru
„Cernobîl înseamnă «pelinul negru» sau «iarba neagră», pentru că explozia centralei nucleare din aprilie 1986 nu se putea petrece decât într-o zonă a negrului, a amărăciunii. Am scris Pelinul Negru şi ca o formă de revoltă, deşi mărturisesc că n-a fost uşor să plonjez în dramă şi să o deşir scriitoriceşte.
Am copilărit, fără nici cea mai mică bănuială, într-un loc contaminat radioactiv. Abia când am început să simt pe propria-mi piele urmările, am înţeles cât de acută era grozăvia, şi câțiva ani m-am întrebat continuu cine e de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas.
Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind Pelinul negru – punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după dezastru a cărei existenţă e ca o frânghie care, pe măsură ce calci, se tot subţiază, până devine o sforicică ce sfârşeşte, inevitabil, prin a se rupe. Iar căderea nu înseamnă strivirea pur şi simplu de asfalt, ci scufundarea din uman în subuman.“ (Ioana NICOLAIE)
Am copilărit, fără nici cea mai mică bănuială, într-un loc contaminat radioactiv. Abia când am început să simt pe propria-mi piele urmările, am înţeles cât de acută era grozăvia, şi câțiva ani m-am întrebat continuu cine e de vină, de ce nu răspunde nimeni pentru marile catastrofe, cum există atâtea victime subînţelese, care n-au deloc glas.
Nu mi-am putut răspunde altfel decât scriind Pelinul negru – punctul de vedere e al unei fetiţe născute la câteva luni după dezastru a cărei existenţă e ca o frânghie care, pe măsură ce calci, se tot subţiază, până devine o sforicică ce sfârşeşte, inevitabil, prin a se rupe. Iar căderea nu înseamnă strivirea pur şi simplu de asfalt, ci scufundarea din uman în subuman.“ (Ioana NICOLAIE)
224 pages, Paperback
First published March 1, 2017
26 people are currently reading
1033 people want to read
About the author
Ioana Nicolaie
49 books149 followersIoana Nicolaie s-a nascut in Sangeorz-Bai, judetul Bistrita-Nasaud.
A absolvit in 1997 Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, iar in 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiasi facultati. Dupa absolvire a lucrat in invatamint, in presa si in domeniul editorial. Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania.
A publicat mai multe volume de versuri (Poza retusata, Nordul, Credinta, Cenotaf ), doua romane (Cerul din burta, O pasare pe sirma) si literatura pentru copii (Aventurile lui Arik si Arik si mercenarii). A fost nominalizata la premii nationale si internationale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a aparut in germana, in 2008, cu titlul Der Norden. Cerul din burta a fost publicat in 2013 in suedeza (cu titlul Himlen i magen) si este in curs de aparitie in bulgara, iar O pasare pe sirma este in curs de traducere in sirba. A fost inclusa in noua volume colective romanesti (Ferestre ’98, 40238 Tescani, Cartea cu Bunici, Intelectuali la cratita etc.) si in numeroase reviste si antologii straine (Poesie 2003: Roumanie, territoire d’Orphee, New European Poets, The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.).
Ioana Nicolaie este casatorită cu scriitorul și poetul Mircea Cărtărescu.
A absolvit in 1997 Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, iar in 1998 a terminat cursurile de masterat ale aceleiasi facultati. Dupa absolvire a lucrat in invatamint, in presa si in domeniul editorial. Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania.
A publicat mai multe volume de versuri (Poza retusata, Nordul, Credinta, Cenotaf ), doua romane (Cerul din burta, O pasare pe sirma) si literatura pentru copii (Aventurile lui Arik si Arik si mercenarii). A fost nominalizata la premii nationale si internationale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a aparut in germana, in 2008, cu titlul Der Norden. Cerul din burta a fost publicat in 2013 in suedeza (cu titlul Himlen i magen) si este in curs de aparitie in bulgara, iar O pasare pe sirma este in curs de traducere in sirba. A fost inclusa in noua volume colective romanesti (Ferestre ’98, 40238 Tescani, Cartea cu Bunici, Intelectuali la cratita etc.) si in numeroase reviste si antologii straine (Poesie 2003: Roumanie, territoire d’Orphee, New European Poets, The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.).
Ioana Nicolaie este casatorită cu scriitorul și poetul Mircea Cărtărescu.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 81 reviews
April 6, 2018
Ce carte superbă... de câteva zile, adică de când am terminat de citit "Pelinul negru", mă tot gândesc ce greu îmi va fi să scriu despre o carte aşa copleşitoare. Între paginile sale se îmbină poeticul Aglajei Veteranyi cu stilul narativ din "Flori pentru Algernon" - reţetă literară care pe mine nu avea cum să nu mă cucerească.
"-Repetentă! a strigat toată ţara. Şi ochii mi s-au umplut de păianjeni şi o pânză lipicioasă m-a înşfăcat să mă scoată la tablă."
Într-adevăr, pe la primele pagini, naraţiunea îmi părea foarte neverosimilă - cu siguranţă o fetiţă rămasă repetentă de 3 ori în clasa I nu ar povesti AŞA. Cu siguranţă că nu ar avea conştiinţa asta...nu? Înaintând în povestea Augustinei însă, m-am gândit mai bine şi am lăsat deoparte prejudecăţile - nu văd, până la urmă, de ce nu ar putea o fetiţă să-şi imagineze lacrimile mamei ca nişte munţi de sare pe care te poţi ghemui cu faţa la cer, sau aluatul parfumat şi infinit de bunătate care creşte pe pielea bunicii şi din care faci tăiţei subţiri sau îl decupezi cu paharul. "Luăm şi un caiet, ca să putem înveli ştiuleţii în foi pe care ne-am scris poate întreaga viaţă. Dar turiştii, cum sunt ei în trecere, cum nu mai pot respira de-atâta grabă, n-au timp să se uite şi aruncă totul la primul coş." Ba bine că o sărmană fetiţă care vinde porumb turiştilor poate să gândească exact aşa. Iar eu iubesc, iubesc, iubesc mintea Augustinei.
"Oligofrenă, dusă cu pluta, dusă cu sorcova, cheală, ieşită din ţâţâni, trilili, proasta proastelor, bătută în cap, nebună, sărită de pe fix. Dacă ţi se potrivesc toate acestea ţi se eliberează hârtii doveditoare şi, gata, te-a acoperit pe veci handicapul. Gradul unu, gradul doi, gradul trei, până la gradul al miilea, acolo unde zaci la nesfârşit, cu sufletul ca o ceaşcă spartă."
Deşi romanul se declară a fi în principiu despre consecinţele tragice ale accidentului de la Cernobîl, eu l-am văzut şi ca pe un (foarte) reuşit tablou al incompetenţei statului şi sistemului educaţional românesc, iar deşi acţiunea se petrece în anii '90, aş zice că nu s-au schimbat multe la nivelul şcolilor speciale şi centrelor de plasament.
"Prinţesa a început să uite deodată cine e şi-a ajuns să se poarte ca toţi copiii vrăjiţi din casa dascălului. Vorbea vrute şi nevrute, îşi izbea trupul de pereţi, se tăvălea cu porcii prin murdărie."
"Mi-am trăit viaţa sub scândurile negre ale patului, am râcâit cât am putut, doar, doar voi şlefui lemnul până când să înşurubez în el o rază firavă de soare. Numai că odată ce-ai ajuns drugă, nu e nicio cale să dai înapoi. Aştepţi acolo, neclintită, oricum vine cineva cu batjocura, încă de la început n-a fost niciun loc unde să fii la adăpost."
Aş reciti-o iar şi iar. M-am încruntat însă citind descrierea de pe coperta posterioară, care ne spune un pic cam multe.
"-Repetentă! a strigat toată ţara. Şi ochii mi s-au umplut de păianjeni şi o pânză lipicioasă m-a înşfăcat să mă scoată la tablă."
Într-adevăr, pe la primele pagini, naraţiunea îmi părea foarte neverosimilă - cu siguranţă o fetiţă rămasă repetentă de 3 ori în clasa I nu ar povesti AŞA. Cu siguranţă că nu ar avea conştiinţa asta...nu? Înaintând în povestea Augustinei însă, m-am gândit mai bine şi am lăsat deoparte prejudecăţile - nu văd, până la urmă, de ce nu ar putea o fetiţă să-şi imagineze lacrimile mamei ca nişte munţi de sare pe care te poţi ghemui cu faţa la cer, sau aluatul parfumat şi infinit de bunătate care creşte pe pielea bunicii şi din care faci tăiţei subţiri sau îl decupezi cu paharul. "Luăm şi un caiet, ca să putem înveli ştiuleţii în foi pe care ne-am scris poate întreaga viaţă. Dar turiştii, cum sunt ei în trecere, cum nu mai pot respira de-atâta grabă, n-au timp să se uite şi aruncă totul la primul coş." Ba bine că o sărmană fetiţă care vinde porumb turiştilor poate să gândească exact aşa. Iar eu iubesc, iubesc, iubesc mintea Augustinei.
"Oligofrenă, dusă cu pluta, dusă cu sorcova, cheală, ieşită din ţâţâni, trilili, proasta proastelor, bătută în cap, nebună, sărită de pe fix. Dacă ţi se potrivesc toate acestea ţi se eliberează hârtii doveditoare şi, gata, te-a acoperit pe veci handicapul. Gradul unu, gradul doi, gradul trei, până la gradul al miilea, acolo unde zaci la nesfârşit, cu sufletul ca o ceaşcă spartă."
Deşi romanul se declară a fi în principiu despre consecinţele tragice ale accidentului de la Cernobîl, eu l-am văzut şi ca pe un (foarte) reuşit tablou al incompetenţei statului şi sistemului educaţional românesc, iar deşi acţiunea se petrece în anii '90, aş zice că nu s-au schimbat multe la nivelul şcolilor speciale şi centrelor de plasament.
"Prinţesa a început să uite deodată cine e şi-a ajuns să se poarte ca toţi copiii vrăjiţi din casa dascălului. Vorbea vrute şi nevrute, îşi izbea trupul de pereţi, se tăvălea cu porcii prin murdărie."
"Mi-am trăit viaţa sub scândurile negre ale patului, am râcâit cât am putut, doar, doar voi şlefui lemnul până când să înşurubez în el o rază firavă de soare. Numai că odată ce-ai ajuns drugă, nu e nicio cale să dai înapoi. Aştepţi acolo, neclintită, oricum vine cineva cu batjocura, încă de la început n-a fost niciun loc unde să fii la adăpost."
Aş reciti-o iar şi iar. M-am încruntat însă citind descrierea de pe coperta posterioară, care ne spune un pic cam multe.
March 18, 2022
4,5⭐ Te doare și pielea pe tine și părul din cap după ce o citești pe Ioana, tristețea cuvintelor ei te acoperă de sus până jos, parcă îți ține sufletul într-o pungă închisă ermetic pe toată durata experienței.
December 9, 2023
Deși mi-au sărit și mie în ochi inadvertențele pe care Cosmin Borza le înșiră în recenzia sa din 2017 de pe blogul revistei Cultura trebuie să mărturisesc că pe mine nu m-au deranjat chiar atît de tare. Probabil pentru că, pe de o parte, stilul Ioanei Nicolaie are un nu știu ce care mă ține în mrejele lui, făcîndu-mă îngăduitoare cu stridențele structurale și/ sau compoziționale ocazionale, iar pe de altă parte, pentru că am cunoscut și eu o Agustină, drugă și tutuană ajunsă la maturitate, o elevă excelentă la oral dar care, cu toate eforturile, lacrimile și ajutorul, nu numai al meu, ci și al colegilor și copiilor ei, nu era în stare să adune literele, pe care le cunoștea bine, de altfel, în cuvinte. Romanul mi-a adus-o în fața ochilor făcîndu-mă să mă gîndesc nu o dată că așa ar fi devenit Agustina dacă ar fi apucat vîrsta adultă și s-ar fi pus la adăpost de cruzimea celor din jur: cu un ochi care plînge și altul care rîde, împlinită adică pe plan familial și social, dar conștientă că anumite porți îi vor fi mereu închise fără să aibă vreo vină.
Am început deja Cartea Reghinei, al treilea roman al său în ordinea lecturilor mele – căci, cum spuneam, îmi face o reală plăcere s-o citesc pe Ioana Nicolaie.
Am început deja Cartea Reghinei, al treilea roman al său în ordinea lecturilor mele – căci, cum spuneam, îmi face o reală plăcere s-o citesc pe Ioana Nicolaie.
May 30, 2017
Pelinul negru, Cernobîlul, a avut mii de efecte neștiute, diferite, fie că vorbim de malformații sau de cancere, de încetineală a minții sau de pustiire a grădinilor de legume sau fructe.
Aici este vorba de o fată cu inimă mare, de care nu se prind deloc tainele cititului, chiar dacă repetă de mai multe ori clasa întâi, chiar dacă este trimisă la o școală specială de la Buzău.
Foarte frumos scrisă povestea Agustinei, Ioana Nicolaie a reușit să se transpună perfect în inima și mintea ei, trecând prin iubirea de familie și dorința de a reuși la școală, prin prieteniile strânse cu fratele ei sau cu ”chelioasele” de la Școala Specială, prin felul în care anturajul și cei din jur te pot transforma rapid din ființă rațională în ”nebună” cu acte. Un strigăt (cu sau fără speranțe) de alarmă pentru cei aflați în astfel de locuri, o dorință de a fi înțelegători și atenți cu cei din jur.
Aici este vorba de o fată cu inimă mare, de care nu se prind deloc tainele cititului, chiar dacă repetă de mai multe ori clasa întâi, chiar dacă este trimisă la o școală specială de la Buzău.
Foarte frumos scrisă povestea Agustinei, Ioana Nicolaie a reușit să se transpună perfect în inima și mintea ei, trecând prin iubirea de familie și dorința de a reuși la școală, prin prieteniile strânse cu fratele ei sau cu ”chelioasele” de la Școala Specială, prin felul în care anturajul și cei din jur te pot transforma rapid din ființă rațională în ”nebună” cu acte. Un strigăt (cu sau fără speranțe) de alarmă pentru cei aflați în astfel de locuri, o dorință de a fi înțelegători și atenți cu cei din jur.
August 30, 2022
Am aflat abia după ce am citit ultima pagină că autoarea acestui roman este soția lui Mircea Cărtărescu și mă bucur că informația a ajuns mai tîrziu altfel lectura mi-ar fi fost puțin influențată. Probabil așteptări mai mari. În orice caz cartea este o adevărată rană, din păcate încă deschisă pînă în zilele noastre căci tragedia de la Cernobîl a lăsat amprente de tot soiul: materiale, trupești și sufletești/psihice. Amprente ce vor descrie istoria egoismului și a nepăsării umane față de semenii lor. Însăși autoarea mărturisește pe spatele cărții că a locuit în copilărie într-un loc contaminat radioactiv ceea ce după părerea mea oferă o doză în plus de verosimilitate detaliilor.
Povestea Augustinei este împărtășită de mii de suflete ce nu au greșit cu nimic dar au plătit scump vasele sparte de alții:
“...în casele Cernobîlului ar trebui duși toți otrăviții, miile de copii morți după explozie, miile de bolnavi, zecile de mii de oameni atinși de otravă, milionul de oameni îngropați mai tîrziu. Ce oraș ar deveni atunci Cernobîlul! Turiștii ar veni, ar studia pe rînd exponatele, iar pe cei încă în viață, ca mine, i-ar privi ca pe niște curiozități. Abia așa, dacă ne-am aduna cu toții, poate ar începe și ceilalți să ne vadă și să înțeleagă, de fapt, ce ni s-a întîmplat.”
Ca să mai îndulcim un pic acest pelin amar numit Cernobîl, viața fetiței este și frumoasă din cînd în cînd. Refugiul său devine tot ce e acasă: “e pace, e un munte de liniște”. Dragostea familiei, mai ales a fratelui Sever și a mamei care îi este mereu alături o ajută să treacă peste incidentele de la școală, de toate insultele și vorbele de ocară, de propriile gînduri amenințătoare „că e o drugă” și că nu va fi niciodată o fată normală, o fată frumoasă și deșteaptă “precum Tutuana, păpușa cu rochie de prințesă, subțire, de un roz minunat și îngrijită.”
Povestea Augustinei este împărtășită de mii de suflete ce nu au greșit cu nimic dar au plătit scump vasele sparte de alții:
“...în casele Cernobîlului ar trebui duși toți otrăviții, miile de copii morți după explozie, miile de bolnavi, zecile de mii de oameni atinși de otravă, milionul de oameni îngropați mai tîrziu. Ce oraș ar deveni atunci Cernobîlul! Turiștii ar veni, ar studia pe rînd exponatele, iar pe cei încă în viață, ca mine, i-ar privi ca pe niște curiozități. Abia așa, dacă ne-am aduna cu toții, poate ar începe și ceilalți să ne vadă și să înțeleagă, de fapt, ce ni s-a întîmplat.”
Ca să mai îndulcim un pic acest pelin amar numit Cernobîl, viața fetiței este și frumoasă din cînd în cînd. Refugiul său devine tot ce e acasă: “e pace, e un munte de liniște”. Dragostea familiei, mai ales a fratelui Sever și a mamei care îi este mereu alături o ajută să treacă peste incidentele de la școală, de toate insultele și vorbele de ocară, de propriile gînduri amenințătoare „că e o drugă” și că nu va fi niciodată o fată normală, o fată frumoasă și deșteaptă “precum Tutuana, păpușa cu rochie de prințesă, subțire, de un roz minunat și îngrijită.”
June 16, 2019
''Pelinul negru'' este o carte-urlet. Din paginile sale urlă drama, poezia, boala, moartea, copilăria, lacrimile, candoarea, rănile sufletului și durerea. Tot acest cor de urlete cântă povestea efectelor produse de explozia celui de-al patrulea reactor nuclear de la Cernobîl în 26 aprilie 1986, la ora 1:23 a.m. Despre responsabili și victime aproape că nu vorbește nimeni, nici măcar acum, după 30 de ani. Doar câteva cărți urlă mut.
January 21, 2022
O carte scrisa foarte frumos, chiar daca ce se intampla in ea e opusul de cele mai multe ori. Viata dificila de familie, saracia, abuzurile, tratamentul primit de copiii cu handicap, dar si momente de joaca si prietenie, toate sunt descriise intr-un limbaj poetic, trist, dar care te poarta cu el ca intr-un vis. O surpriza literara foarte placuta
May 22, 2020
Lumea din Pelinul Negru reprezintă acea sensibilitate din care „șiroiesc niște fântânițe”, copleșitoare din punct de vedere emoțional. Cartea îți aduce aminte că oricât de mici sau mari suntem, „nimeni nu-i mai priceput ca mama când e vorba de biete vietăți fără apărare”. Și asta rămâne cu noi pentru totdeauna, pentru că așa suntem toți, mai devreme sau mai târziu. Niște biete vietăți fără apărare. Iar timpul este nesfârșit, ca „două feluri de mărgele, binele și răul, înșirate continuu, așa e viața”. Uităm ușor să fim copii, doar fiindcă jonglăm între mărgele și cădem pradă societății: “Când ești mare, nu te mai joci, fiindcă râd oamenii de tine”. De fapt, toată puterea noastră e în sine, în imaginația noastră, în ochii curați cu care putem privi în ochii celuilalți, debarasându-ne de prejudecăți. Pentru că putem să „Ne topim ușor în depărtare”, suntem capabili. Iar această carte ne învață că, oricât de greu ar fi, sinele e tot ce avem cu adevărat, cel mai de preț lucru, și trebuie hrănit cu sufletul.
May 8, 2017
„- Să știi că s-a culcat vreo nebună afară! a strigat Crucișa.
- Dar de ce e așa strâmbă, doamna, uitați-vă la ea cum stă, am îngăimat eu.
- Și de ce e atâta roșu pe asfalt? a strigat alta.
- De ce are capul vișiniu și strivit?”
...Plus multe alte scene de acest fel în care artificiul verosimilității devine ridicol. Cartea încearcă să meargă în 100 de direcții, dar le pierde pe toate pe parcurs; pendulează între o narațiune de tipul celei din „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Împăratul muștelor” dar nu se ridică nici pe departe la nivelul lor. Referirile la Cernobîl sunt vagi și nu există o conexiune exactă între dislexia Augustinei și evenimentul din 1986. Mai degrabă o carte despre „școlile speciale” și incapacitatea unui sistem educațional de a respecta nevoile unor copii cu probleme decât o carte despre Cernobîl sau despre urmările lui.
- Dar de ce e așa strâmbă, doamna, uitați-vă la ea cum stă, am îngăimat eu.
- Și de ce e atâta roșu pe asfalt? a strigat alta.
- De ce are capul vișiniu și strivit?”
...Plus multe alte scene de acest fel în care artificiul verosimilității devine ridicol. Cartea încearcă să meargă în 100 de direcții, dar le pierde pe toate pe parcurs; pendulează între o narațiune de tipul celei din „De ce fierbe copilul în mămăligă” și „Împăratul muștelor” dar nu se ridică nici pe departe la nivelul lor. Referirile la Cernobîl sunt vagi și nu există o conexiune exactă între dislexia Augustinei și evenimentul din 1986. Mai degrabă o carte despre „școlile speciale” și incapacitatea unui sistem educațional de a respecta nevoile unor copii cu probleme decât o carte despre Cernobîl sau despre urmările lui.
March 15, 2025
Grea si sufocanta poveste, o sa ramana cu mine mult timp de-acum, sunt sigura.
Mi-a placut modul in care Agustina vede lumea, desi momentele de fericire si liniste au fost rare - un suflet cald si bun, cu o imaginatie deosebita, ce insa nu este inteles si acceptat de societate, pentru ca nu se incadreaza in norme.
Mi-a placut modul in care Agustina vede lumea, desi momentele de fericire si liniste au fost rare - un suflet cald si bun, cu o imaginatie deosebita, ce insa nu este inteles si acceptat de societate, pentru ca nu se incadreaza in norme.
October 23, 2025
4.5*
și cică nu se scrie literatură de calitate pe aici
-0.5* pentru că m-a chinuit simbolistica la un moment dat
și cică nu se scrie literatură de calitate pe aici
-0.5* pentru că m-a chinuit simbolistica la un moment dat
January 12, 2021
Cartea dezvăluie copilăria unei fetițe născute la puține luni după explozia centralei nucleare din Cernobîl în anul 1986.
Autoarea cercetează problemele de sănătate a victimei dezastrului, cum a fost afectată de radiații fiind foarte bine dezvoltat subiectul dislexiei, o tulburare, care constă în dificultatea de a citi, și cum această boală influențează traiul copilei.
Agustina are nevoie de înțelegere, comunicare, multă căldură, care ar putea să-i ușureze esențial trăirile din sufletul ca o ceașcă spartă.
Pe parcursul lecturii persistă dorința de a îmbrățișa această fetiță adorabilă.
Recomand cu drag!
"Și buna m-a strâns în brațe și i-am simțit mirosul de bunătate. Crescuse pe ea ca un aluat din care poți lua oricât, fiindcă nu se termină."
Autoarea cercetează problemele de sănătate a victimei dezastrului, cum a fost afectată de radiații fiind foarte bine dezvoltat subiectul dislexiei, o tulburare, care constă în dificultatea de a citi, și cum această boală influențează traiul copilei.
Agustina are nevoie de înțelegere, comunicare, multă căldură, care ar putea să-i ușureze esențial trăirile din sufletul ca o ceașcă spartă.
Pe parcursul lecturii persistă dorința de a îmbrățișa această fetiță adorabilă.
Recomand cu drag!
"Și buna m-a strâns în brațe și i-am simțit mirosul de bunătate. Crescuse pe ea ca un aluat din care poți lua oricât, fiindcă nu se termină."
May 24, 2018
Am citit acest roman pentru că mi-a fost recomandat de cineva apropiat. Părerea mea despre Pelinul negru am expus-o pe canalul meu de YouTube, vizionare plăcută :)
February 25, 2025
+ Trebuie să admit, Ioana Nicolaie scrie foarte frumos. Are unele pasaje (în care spune basme) care sunt chiar perfecte. Mi-ar plăcea să-i citesc și măcar o carte pentru copii.
+ Ioana Nicolaie a scris în Pelinul negru despre lucruri importante. Subiecte ce ar fi trebuit atacate de mult deja. E posibil ca doar în România Cernobîlul să fi făcut peste 100 000 de victime! Era comunism, Cernobîlul era în Uniunea Sovietică, evident că nu s-a auzit nimic. Iar despre casele de copii din anii ’90 ni s-a dus buhul în lume, chiar dacă noi înșine nu am agreat subiectul.
Când am început însă cartea m-a râcâit o incongruență. Așa că pe la pagina 40 m-am oprit și am căutat interviuri cu Ioana Nicolaie. Doream să știu dacă s-a documentat despre copiii dislexici. Din interviu am descoperit că:
• Ioana Nicolaie a făcut multe vizite la școli speciale și orfelinate. Bravo ei!
• Ea personal este una dintre fetele unei familii cu doisprezece copii.
• La vecinii ei s-a născut ceva mai târziu o fetiță dislexică, pe care a cunoscut-o adult fiind. Tânăr adult.
Am înțeles astfel că deși bazată pe experiențe personale, partea cu fetița dislexică se bazează pe o cunoașterea a manifestărilor exterioare. De aici încolo le-am auzit la citire ba pe fetița care a fost Ioana Nicolaie, ba pe scriitoarea care a devenit, împrumutându-și vocile fetiței din carte și am putut să mă bucur de roman.
Mai sunt câteva chestii care sar în ochi. Niște repetiții de care nu e nevoie și nu se potrivesc în romanul unei autoare consacrate și o străduință uneori exagerată de a înfrumuseța o întoarcere de frază. Cam ca o fată frumoasă care s-a fardat excesiv. Mai cred și că impactul ar fi fost mai puternic dacă ar fi renunțat la înviatul propriei copilării și ar fi scris o carte la persoana a treia. Dar cum aceste probleme sunt punctuale sau neglijabile, în mare mi-a cam plăcut cartea. :)
May 21, 2023
Pelinul Negru m-a transpus într-o vreme pe care nu am trăit-o, dar am simțit-o acut prin intermediul filelor. Așa mi-am imaginat că au trăit bunicii în perioada de după comunism, doar că în carte se ridică problema copiilor cu cerințe speciale de învățare, iar aceasta mi se pare o problemă încă actuală. E drept pe fondul dezastrului de la Cernobîl.
A răscolit mult în sufletul meu - mi-a adus aminte de scurta perioadă în care am fost învățătoare și am întâlnit o situație asemănătoare cu a Agustinei - am fost oripilată să constat că nu doar copiii sunt răutăcioși, ci și adulții. Acești copii nu găsesc sprijin nicăieri din păcate, iar reclama "copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală" nu cred că a ajutat pe nimeni...dar este modul sistemului de a se absolvi de responsabilitate. Ca să poată avea șanse egale, ei trebuie susținuți, nu forțați să facă față în școli în care sunt numiți "proști", "nebuni", "handicapați" etc.
De asemenea, cartea prezintă situația românilor după comunism - sărăcia, traiul dificil, foamea constantă, violența domestică, părinți incapabili să își exprime sentimentele, iar la toate acestea se adaugă și dezastrul de la Cernobîl.
26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la ora 1:23 noaptea. În 20 iulie 1986 se naște Agustina Bulța, fetița prin ochii căreia vedem un sistem defect. Are nouă ani când alege să ne împărtășească povestea ei. Ea nu știe de Cernobîl, știe doar că nu vrea să fie Druga - păpușa cheală, bună de nimic, ci vrea să fie Tutuana - păpușa înaltă, frumoasă și deșteaptă.
Cartea este exact ca planta din titlu - amară, crudă, dureroasă, dar cred că merită citită, doar că nu va fi parcursă lin, ci cu un nod în gât.
A răscolit mult în sufletul meu - mi-a adus aminte de scurta perioadă în care am fost învățătoare și am întâlnit o situație asemănătoare cu a Agustinei - am fost oripilată să constat că nu doar copiii sunt răutăcioși, ci și adulții. Acești copii nu găsesc sprijin nicăieri din păcate, iar reclama "copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală" nu cred că a ajutat pe nimeni...dar este modul sistemului de a se absolvi de responsabilitate. Ca să poată avea șanse egale, ei trebuie susținuți, nu forțați să facă față în școli în care sunt numiți "proști", "nebuni", "handicapați" etc.
De asemenea, cartea prezintă situația românilor după comunism - sărăcia, traiul dificil, foamea constantă, violența domestică, părinți incapabili să își exprime sentimentele, iar la toate acestea se adaugă și dezastrul de la Cernobîl.
26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al Centralei Atomoelectrice din Cernobîl a explodat la ora 1:23 noaptea. În 20 iulie 1986 se naște Agustina Bulța, fetița prin ochii căreia vedem un sistem defect. Are nouă ani când alege să ne împărtășească povestea ei. Ea nu știe de Cernobîl, știe doar că nu vrea să fie Druga - păpușa cheală, bună de nimic, ci vrea să fie Tutuana - păpușa înaltă, frumoasă și deșteaptă.
Cartea este exact ca planta din titlu - amară, crudă, dureroasă, dar cred că merită citită, doar că nu va fi parcursă lin, ci cu un nod în gât.
May 3, 2020
More like a 3.5/5
Story : Just like The Curious Incident of the Dog in the Night-Tim, this book follows a girl that was born after Chernobyl and has mental problems. It was interesting to see how these kind of children act and think, but there are so many deaths :(
Characters: Agustina is a charming girl and I got very attached to her. The other kids were also cute and you felt sorry for them, but some... jerks. Her real family is kinda whatever, but Agustina's special school family is heart-warming!
Overall: It's like The Curious Incident of the Dog in the Night-Time, the life of a troubled child.
Story : Just like The Curious Incident of the Dog in the Night-Tim, this book follows a girl that was born after Chernobyl and has mental problems. It was interesting to see how these kind of children act and think, but there are so many deaths :(
Characters: Agustina is a charming girl and I got very attached to her. The other kids were also cute and you felt sorry for them, but some... jerks. Her real family is kinda whatever, but Agustina's special school family is heart-warming!
Overall: It's like The Curious Incident of the Dog in the Night-Time, the life of a troubled child.
October 12, 2017
O carte despre tragicele consecinte ale exploziei de la Cernobîl. Scrisa parca fara de greseala si punctand asupra efectelor devastatoare prin intermediul personajului principal: o fetita nascuta la cateva luni dupa dezastrul nuclear, care reda atat trairile ei, dar si pe ale celorlalte personaje, avand constiinta ca exista niste lucruri care o fac diferita de toti ceilalti. Mi-a amintit de "Flori pentru Algernon".
January 1, 2022
O carte metafora. De citit. De citit pentru stilul poetic, pentru subiect, pentru atmosfera. O carte duioasa si cruda totodata.
June 27, 2022
*3.5
January 25, 2023
Poate 2,6⭐️
O carte scrisă frumos, un subiect oportunist… putem să renunțăm la slurs?! Atât.
O carte scrisă frumos, un subiect oportunist… putem să renunțăm la slurs?! Atât.
September 3, 2023
Nu-mi vine să cred ce stare neplăcută mi-a transmis cartea asta. Eu înțeleg că tratează problema celor afectați de explozia de la Cernobâl, dar e o narațiune tare confuză, naratoarea introduce în permanență personajele din Capra cu trei iezi în propria narațiune, fiindcă e singura poveste pe care fetița a înțeles-o din abecedar și din relatările bunicilor. Da, se mai tratează și problema bullyingului, atât de actuală în școala românească.
Însă eu nu aș introduce această carte în recomandările pentru clasa a VIIIa , chiar dacă un fragment apare în unul din testele de antrenament. Acesta e unul din criteriile pentru care îmi selectez unele lecturi...însă oricât de mult ne-am dori să promovăm autorii contemporani în gimnaziu, chiar nu-mi dau seama ce mare lucru ar pricepe un copil de 14 ani din această narațiune. În primul rând, nu cred că ar avea răbdare, în ciuda faptului că e scurtă, se citește într-o zi. Agustina, personajul principal, pendulează între colectivul natal și cel de la școala specială din Buzău, nu e acceptată aproape deloc nicăieri. Psihologic, pe parcursul lecturii, nu se oferă nicio posibilă soluție...e o ficțiune slăbuță.. 🤨
Nah, sorry, Ioana Nicolaie, sper să mai citesc ceva scris de tine... Dar mai încolo..
Însă eu nu aș introduce această carte în recomandările pentru clasa a VIIIa , chiar dacă un fragment apare în unul din testele de antrenament. Acesta e unul din criteriile pentru care îmi selectez unele lecturi...însă oricât de mult ne-am dori să promovăm autorii contemporani în gimnaziu, chiar nu-mi dau seama ce mare lucru ar pricepe un copil de 14 ani din această narațiune. În primul rând, nu cred că ar avea răbdare, în ciuda faptului că e scurtă, se citește într-o zi. Agustina, personajul principal, pendulează între colectivul natal și cel de la școala specială din Buzău, nu e acceptată aproape deloc nicăieri. Psihologic, pe parcursul lecturii, nu se oferă nicio posibilă soluție...e o ficțiune slăbuță.. 🤨
Nah, sorry, Ioana Nicolaie, sper să mai citesc ceva scris de tine... Dar mai încolo..
January 6, 2023
emotionanta, fiind o radiografie sociala a cum e sa traiesti o dezabilitate in perioada de dupa comunism, cu un monolog interior al personajului principal foarte bine conturat, dar si foarte veridic...
5 stele sunt prea putine pentru cartea asta
5 stele sunt prea putine pentru cartea asta
March 17, 2024
Nu mai plânsesem de mult la o carte, dar asta m-a lăsat cu ochii în lacrimi...
Agustina, o fetiță născută la doar câteva luni după explozia de la Cernobîl din 1986 într-un orășel/stațiune balneară de la granița cu Ucraina, își trăiește viața sub semnul acestei nenorociri, fără să știe. A opta dintr-o familie cu 12 copii, dar singura afectată mintal de explozie, Agustina nu reușește să învețe să citească și e trimisă la școala specială din Buzău, unde Lupul (personificarea răului care îi cuprinde ca o forță malefică exterioară pe oamenii de altminteri normali) se întâlnește cu Huiduma (întruchiparea răului irațional, mătăhălos, nebunesc, ce-i poate învălui pe neașteptate pe copiii de la școala specială), umbrind momentele frumoase de la școala specială.
Agustina e într-o dilemă interioară permanentă, dorindu-și să fie Tutuană (simbolic, o păpușă frumoasă, cuminte, deșteaptă), dar simțindu-se mai tot timpul Drugă(o păpușă urâtă, nedorită, rea), și trăind cu teama permanentă de Lup și de Huidumă, dar și de tunelul negru din mintea ei, în care se afundă în muțenie când se întâmplă ceva traumatizant.
Cel mai sfâșietor, (chiar mai sfâșietor decât momentele de violență), mi s-a părut cum fetițele de la școala specială, Chelele, işi doreau cu ardoare o mamă. Uneori, lipsa iubirii materne încă de la naștere e cel mai mare handicap și unul cu atât mai greu de dus pentru fetițele care, de fapt, fuseseră doar abandonate, fără a avea nevoi speciale.
În final, Agustina nu se mai întoarce la școala special��, după încă o scenă traumatizantă la care e martoră acolo, dar nici întoarcerea acasă și la dragul ei frate -porc Guițu nu îi aduce fericire, fiindcă Lupul își arată din nou colții...
Agustina, o fetiță născută la doar câteva luni după explozia de la Cernobîl din 1986 într-un orășel/stațiune balneară de la granița cu Ucraina, își trăiește viața sub semnul acestei nenorociri, fără să știe. A opta dintr-o familie cu 12 copii, dar singura afectată mintal de explozie, Agustina nu reușește să învețe să citească și e trimisă la școala specială din Buzău, unde Lupul (personificarea răului care îi cuprinde ca o forță malefică exterioară pe oamenii de altminteri normali) se întâlnește cu Huiduma (întruchiparea răului irațional, mătăhălos, nebunesc, ce-i poate învălui pe neașteptate pe copiii de la școala specială), umbrind momentele frumoase de la școala specială.
Agustina e într-o dilemă interioară permanentă, dorindu-și să fie Tutuană (simbolic, o păpușă frumoasă, cuminte, deșteaptă), dar simțindu-se mai tot timpul Drugă(o păpușă urâtă, nedorită, rea), și trăind cu teama permanentă de Lup și de Huidumă, dar și de tunelul negru din mintea ei, în care se afundă în muțenie când se întâmplă ceva traumatizant.
Cel mai sfâșietor, (chiar mai sfâșietor decât momentele de violență), mi s-a părut cum fetițele de la școala specială, Chelele, işi doreau cu ardoare o mamă. Uneori, lipsa iubirii materne încă de la naștere e cel mai mare handicap și unul cu atât mai greu de dus pentru fetițele care, de fapt, fuseseră doar abandonate, fără a avea nevoi speciale.
În final, Agustina nu se mai întoarce la școala special��, după încă o scenă traumatizantă la care e martoră acolo, dar nici întoarcerea acasă și la dragul ei frate -porc Guițu nu îi aduce fericire, fiindcă Lupul își arată din nou colții...
April 12, 2022
La inceput mi-a lasat senzatia de deja-vu...pentru ca povestea porneste din aceeasi casa ca si in cartea "Tot Inainte". Insa e tare fain construita, foartre emotionanta.
February 2, 2018
O carte a cărei încărcătură emoțională explodează spre final și zguduie conștiința, amintind de neputințele pe care încercăm, de regulă, să le plasăm într-un con de umbră. Alternanța dintre cele două identități ale protagonistei își dezvăluie câștigătorul în final, lăsând un gust amar, anticipat ușor încă din titlu. Firul narativ e simplist, însă e asumat întrucât perspectiva se dorește a fi ingenuă tocmai pentru a spori verosimilitatea. Chiar și așa, miza aceasta nu e pe deplin atinsă, ci, mai degrabă, se apropie de o variantă plauzibilă de la jumătatea cărții. În schimb, presărarea acelor pasaje care cercetează în detaliu tribulațiile unui suflet surprins în perpetuă alienare mă determină să nu îmi regret alegerea.
January 26, 2022
Un subiect cutremurator. Ce este in sufletul unui copil altfel? Cine are grija de evolutia lui? Ce se intampla daca nimeni nu are grija de nevoile lui speciale cu toate ca societatea mimeaza dedicatia? Unde este interesul copilului?
In viata reala cunosc bine doua astfel de cazuri.
In viata reala familia isi ascunde acesti pui galbiori si doar alearga pe la comisii pentru a primi o indemnizatie cat mai mare.
Of, Agustina...of....cui ii pasa de tine?
Ioana Nicolaie s-a intrecut pe sine. Sensibilitate, candoare, dramatism.
Intotdeauna am avut probleme cu cartea pe care am citit-o dupa cea scrisa de Ioana. E greu sa mai gasesc ceva atat de frumos.
In viata reala cunosc bine doua astfel de cazuri.
In viata reala familia isi ascunde acesti pui galbiori si doar alearga pe la comisii pentru a primi o indemnizatie cat mai mare.
Of, Agustina...of....cui ii pasa de tine?
Ioana Nicolaie s-a intrecut pe sine. Sensibilitate, candoare, dramatism.
Intotdeauna am avut probleme cu cartea pe care am citit-o dupa cea scrisa de Ioana. E greu sa mai gasesc ceva atat de frumos.
April 11, 2020
Nu prea obișnuiesc sa citesc autori romani, dar cartea aceasta chiar mi-a plăcut!
Mi-am dat seama, citind, că îmi era dor să citesc o carte în limba română, scrisă de un român, cu cuvinte și trăiri românești! O poveste tristă, emoționantă, care mi-a intrat la suflet!
Mi-am dat seama, citind, că îmi era dor să citesc o carte în limba română, scrisă de un român, cu cuvinte și trăiri românești! O poveste tristă, emoționantă, care mi-a intrat la suflet!
May 24, 2022
Voi începe prin a spune că lectura acestei cărți a fost cu adevărat necruțătoare pentru sufletul meu.
De obicei ezit să intru în contact cu orice autor român, deși în ultima perioadă am avut o mare deschidere spre aceștia. Nu consider că lecturile obligatorii din liceu sunt cele care mi-au înveninat gândurile, ci cred cu ardoare că nu eram pregătită pentru geniul adus de români. Căutam "altceva" în necunoscut, dar nu mi-am dat seama că în tot acest timp se afla chiar lângă mine.
Evoluția mea ca și cititor este tumultoasă și plină de hăuri ale căror adâncimi au săpat în pielea mea mult timp. Cu toate acestea, astăzi am ajuns să descopăr povestea uitată a uneia dintre fațetele accidentului nuclear de la Cernobîl. Firul narativ se concretizează în jurul Agustinei, o fetiță afectată pentru totdeauna de evenimentul tragic și involuția până la momentul vârstei de 11 ani. De ce mă refer la involuție? În concepția mea, deși accidentul nuclear este factorul principal, societatea acaparată de malițiozitate va reprezenta agravarea situației Agustinei, nu ameliorarea ei.
Pe tot parcursul romanului aveam impresia că în sfârșit lucrurile iau o întorsătură bună, iar apoi ceva intempestiv se ivea de nicăieri. În mintea mea se derula întrebarea "Oare câte mai poate îndura Agustina?" și mă întristez pentru protagonistă, familia ei, dar și pentru "chealele" care nu-și doreau nimic altceva decât o mamă.
De asemenea, povestea Nadiei este zdruncinătoare și am rămas cu suflarea întretăiată de fiecare dată când fetița se ducea "să zboare". Însă călcâiul lui Ahile pentru mine , și cred pentru ceilalți receptori, a fost definit de scena în care Nadia este găsită într-o stare deplorabilă, iar Agustina se îmbrâncește cu oricine îi stă în cale pentru a rămâne alături de mica victimă, așa cum se specifică "are doar 10 ani".
Finalul a venit ca un șoc pentru mine, era ca și cum am devenit una cu povestea. Am rămas perplexă când am realizat în sfârșit că s-a terminat. Atât a fost. Bineînțeles că am pus mâna pe telefon și am căutat interviuri cu doamna Ioana Nicolaie. Aveam nevoie de o continuare, un răspuns, orice, doar să nu mai simt golul acesta.
La sfârșit simțeam cum se scurge din mine licărul speranței și mă chinuia un gând "Sunt oare egoistă pentru că voiam un final fericit? Dar nu asta am căutam. Într-adevăr, ce straniu..."
De obicei ezit să intru în contact cu orice autor român, deși în ultima perioadă am avut o mare deschidere spre aceștia. Nu consider că lecturile obligatorii din liceu sunt cele care mi-au înveninat gândurile, ci cred cu ardoare că nu eram pregătită pentru geniul adus de români. Căutam "altceva" în necunoscut, dar nu mi-am dat seama că în tot acest timp se afla chiar lângă mine.
Evoluția mea ca și cititor este tumultoasă și plină de hăuri ale căror adâncimi au săpat în pielea mea mult timp. Cu toate acestea, astăzi am ajuns să descopăr povestea uitată a uneia dintre fațetele accidentului nuclear de la Cernobîl. Firul narativ se concretizează în jurul Agustinei, o fetiță afectată pentru totdeauna de evenimentul tragic și involuția până la momentul vârstei de 11 ani. De ce mă refer la involuție? În concepția mea, deși accidentul nuclear este factorul principal, societatea acaparată de malițiozitate va reprezenta agravarea situației Agustinei, nu ameliorarea ei.
Pe tot parcursul romanului aveam impresia că în sfârșit lucrurile iau o întorsătură bună, iar apoi ceva intempestiv se ivea de nicăieri. În mintea mea se derula întrebarea "Oare câte mai poate îndura Agustina?" și mă întristez pentru protagonistă, familia ei, dar și pentru "chealele" care nu-și doreau nimic altceva decât o mamă.
De asemenea, povestea Nadiei este zdruncinătoare și am rămas cu suflarea întretăiată de fiecare dată când fetița se ducea "să zboare". Însă călcâiul lui Ahile pentru mine , și cred pentru ceilalți receptori, a fost definit de scena în care Nadia este găsită într-o stare deplorabilă, iar Agustina se îmbrâncește cu oricine îi stă în cale pentru a rămâne alături de mica victimă, așa cum se specifică "are doar 10 ani".
Finalul a venit ca un șoc pentru mine, era ca și cum am devenit una cu povestea. Am rămas perplexă când am realizat în sfârșit că s-a terminat. Atât a fost. Bineînțeles că am pus mâna pe telefon și am căutat interviuri cu doamna Ioana Nicolaie. Aveam nevoie de o continuare, un răspuns, orice, doar să nu mai simt golul acesta.
La sfârșit simțeam cum se scurge din mine licărul speranței și mă chinuia un gând "Sunt oare egoistă pentru că voiam un final fericit? Dar nu asta am căutam. Într-adevăr, ce straniu..."
This entire review has been hidden because of spoilers.
October 13, 2024
este putin spus ca ioana nicolaie a scris cartea mea preferata conceputa vreodata de un autor roman. pelinul negru m-a facut sa simt durere si in locuri in care nu am stiut ca poate ajunge aceasta senzatie.
oligofrena, dusa cu pluta, dusa cu sorcova, cheala, iesita din tatani, trilili, proasta proastelor, batuta in cap, nebuna, sarita de pe fix. dacă vi se potrivesc toate acestea vi se elibereaza hartii doveditoare si, gata, te-a acoperit pe veci handicapul. gradul unu, gradul doi, gradul trei, pana la gradul al miilea, acolo unde zaci la nesfarsit, cu sufletul ca o ceasca sparta.
romanul vorbeste, evident, si despre consecintele accidentului de la centrala nucleara din cernobil, insa ceea ce autoarea reuseste sa atunga este creionarea incapacitatii sistemului educational din tara, aspect aproape neschibat, desi actiunea se petrece in anii ‘90.
19373/5 stelute, imi pare rau ca nu am avut timp sa o citesc mai repede. ☹️
oligofrena, dusa cu pluta, dusa cu sorcova, cheala, iesita din tatani, trilili, proasta proastelor, batuta in cap, nebuna, sarita de pe fix. dacă vi se potrivesc toate acestea vi se elibereaza hartii doveditoare si, gata, te-a acoperit pe veci handicapul. gradul unu, gradul doi, gradul trei, pana la gradul al miilea, acolo unde zaci la nesfarsit, cu sufletul ca o ceasca sparta.
romanul vorbeste, evident, si despre consecintele accidentului de la centrala nucleara din cernobil, insa ceea ce autoarea reuseste sa atunga este creionarea incapacitatii sistemului educational din tara, aspect aproape neschibat, desi actiunea se petrece in anii ‘90.
19373/5 stelute, imi pare rau ca nu am avut timp sa o citesc mai repede. ☹️
Displaying 1 - 30 of 81 reviews