Când lumea noastră a devenit creștină

by Paul Veyne, Claudiu Gaiu (Translator)

Când lumea noastră a devenit creştină(312-394) este cartea de bună credinţă a unui necredincios care caută să înţeleagă cum creştinismul, această capodoperă de creaţie religioasă, a putut, între 300 şi 400, să se impună întregului Occident. În felul său inimitabil, erudit şi impertinent, Paul Veyne reţine trei motive:
• Un împărat roman, Constantin, stăpân pe acest Occident, convertit sincer la creştinism, vrea să creştineze lumea pentru a o salva.
• S-a convertit deoarece acestui mare împărat îi trebuia o mare religie. Or, în faţa zeilor păgâni, creştinismul, deşi sectă foarte minoritară, era religia de avangardă care nu se asemăna cu nimic cunoscut.
• Constantin s-a mărginit la a-i ajuta pe creştini să-şi aşeze Biserica, această reţea de episcopi ţesută pe imensul imperiu roman. Încet, docil, masele păgâne şi-au făcut un creştinism al lor, fără ca încreştinarea a o sută de milioane de persoane să facă un singur martir.
În trecere, Paul Veyne aminteşte şi alte întrebări: De unde vine monoteismul? Trebuie vorbit în acest caz de ideologie? Religia are rădăcini psihologice? Avem noi origini creştine?

Genres: Religion, History, Nonfiction, France, Christianity

200 pages, Paperback

First published March 1, 2007

About the author

Paul Veyne was a French historian and a specialist on Ancient Rome. A former student of the École normale supérieure and member of the École française de Rome, he was professor at the Collège de France.

Professeur honoraire au Collège de France, Paul Veyne était un des plus grands historiens français de l’Antiquité romaine. Ses nombreuses publications sur la sociologie romaine ou les mythes grecs, rédigés d’une plume alerte et joyeuse, l’ont fait connaître du grand public.

http://www.college-de-france.fr/site/...

http://en.wikipedia.org/wiki/Paul_Veyne

Reviews

[Valeriu Gherghel · Rating 4 out of 5]

Privind din prezent către trecut evenimentele par legate ca mărgelele pe ață.

Dar ața reprezintă o persistentă iluzie retrospectivă. În realitate, ața istoricului nu există: o pune acolo mintea lui de istoric, cînd scrie o narațiune despre evoluția societății în intervalul decisiv pentru creștinism (312 - 394). Evenimentele urmează unul după altul, și noi presupunem imediat că între două evenimente există nu numai o succesiune temporală, ci și o relație de cauzalitate. Ei bine, relația asta cauzală e ața de care vorbeam. Și e numai imaginară.

Altfel spus și mai aproape de afirmațiile lui Paul Veyne (1930 - 29 septembrie 2022):

1. Istoria nu este un proces „natural”: din sămînță ies rădăcinile, din rădăcini crește trunchiul, din trunchi crengile, din crengi frunzele. Metafora e greșită. Evoluția nu urmează acest model organic.

2. Istoria nu este un proces finalist. Evenimentele nu duc în mod necesar la o „cauză finală” (expresia aparține lui Aristotel), la un scop uriaș.

3. A vorbi despre „sensul istoriei” (ca Berdiaev în cunoscuta lui carte) înseamnă a trece ața prin mărgele. Istoria nu are un sens, o direcție prescrisă de o instanță divină. Evenimentele nu se pot explica. A explica înseamnă a identifica o cauză precisă. Acest lucru nu-i cu putință. Paul Veyne recunoaște neted că nu poate explica de ce s-a convertit împăratul Flavius Valerius Constantinus. A fost un eveniment „impredictibil”. Nu și inevitabil.

4. Istoria e o succesiune subtilă de hazarduri. Ce-ar fi fost dacă după moartea împăratului Iulian Apostatul (în 26 iunie 363), onestul Secundus Salutius (care era și el un gentil / un păgîn ca răposatul) ar fi acceptat propunerea de a urca pe tronul Imperiului roman? O astfel de întrebare (numită de logicieni „contrafactuală”) nu are sens. A construi ipoteze pornind de la ea este o pierdere de vreme. Dar nu putem ignora imixtiunea hazardului în istorie...

Și un pasaj din Veyne, poate mai puțin abstract decît nota mea:

„Rămîne faptul că paranteza creștină era să se închidă în 364 și că, în acel an, s-a petrecut un fenomen mai puțin rar decît am crede: un mare eveniment care a trecut nebăgat în seamă pentru că nu a avut loc… Dar, se va obiecta, cum să ne închipuim lumea actuală fără creștinism? Cum ar fi putut să dispară, de vreme ce ea încă există? Aceasta nu poate să țină de hazard, trebuie să fie vreo necesitate la mijloc, vreun dinamism... Nu sînt totuși pe cale să iau dorințele anticreștine, care nu sînt ale mele, drept o realitate posibilă pentru o clipă: nu am făcut decît să urmez firul evenimentelor din 363-364 și să măsor pînă unde merge contingența istorică. Viitorul creștinismului a depins, în acea clipă, de hotărîrea unei camarile care avea alte griji pe cap...” (p.125).

Aș adăuga un amănunt interesant: în momentul convertirii împăratului Constantin (prin 312), creștinii din imperiu reprezentau cam 5 %. Și încă unul: Constantin a primit botezul creștin cu cîteva zile înainte de a muri, în 337. Își pregătise din vreme un sarcofag de porfir. Și ultimul: la moartea împăratului Theodosius I, în 395, creștinii erau încă minoritari în imperiu.

P. S. Paul Veyne nu a fost un necredincios. Dar ne-a lăsat o idee la care merită să medităm îndeaproape. Nu ne putem propune să credem. Credința e un dar și nu un produs al voinței de a crede: „Credinţa şi raţiunea au cîteva raporturi, însă insuficiente sau parţiale. Fără credinţă gratuită şi fără Revelaţie nu există credinţă adevărată. Praestet fides suplementum sensuum defectui vom intona laolaltă cu Thoma de Aquino: cunoaşterea empirică nu poate duce la credinţă.” (p.84).

[Romain · Rating 5 out of 5]

En 312 le monde a connu un évènement majeur, la conversion – et non pas son baptême qui aura lieu sur son lit de mort – au christianisme de l’empereur romain Constantin. À cette époque la religion largement majoritaire de l’empire était le paganisme (le polythéisme antique) alors que le christianisme était encore considéré comme une secte. Puis un jour, à la suite d’un rêve, Constantin se convertit et arbore le chrisme (un symbole chrétien) sur son casque et les boucliers de ses soldats. Est-il possible que cette décision résulte uniquement de cette vision ? Quelles sont les conséquences de ce choix sur l’empire et sur toute l’Europe ?

Dans ce petit livre, l’historien Paul Veyne donne son interprétation. Il explique d’abord les différences fondamentales entre les deux religions. Le paganisme consistait à passer des sortes de contrats avec les dieux et à les rétribuer en conséquence de leurs actes, alors que dans le christianisme la relation est inversée, les fidèles mettent leur destin entre les mains d’un seul dieu tout puissant. Il souligne la conséquence du choix de l’empereur sur le développement de la religion. Contrairement à ce que l’on pourrait croire, il a fait preuve de tolérance envers toutes les religions, mais a imposé le christianisme par des actes politiques consistant à mettre en place et à financer l’Église qui exercera son influence au fil des décennies. Enfin, il commente cette décision qui selon lui a forcément une visée politique, il est difficile de nier qu’embrasser cette religion était une façon pacifique de contrôler cette communauté grandissante et peut-être de profiter de sa dynamique.

Le style de Paul Veyne n’est pas conventionnel pour un livre d’histoire, ce livre est avant tout un essai dans lequel il livre ses opinions – même s’il s’appuie sur de nombreuses sources – en passant par des chemins parfois sinueux – je pense au parallèle avec la révolution russe de 1917.

Également publié sur mon blog.

[Olivier Pasquier · Rating 5 out of 5]

Excellent essai qui démontre habilement comment le Christianisme l'a emporté sur le Paganisme. C'est une étude très approfondie sur le rapport du politique à la religion, sur le caractère absolu du Christianisme, religion qui englobe toutes les facettes de la vie d'un homme, dimension absente dans le Paganisme. A lire pour les afficionados de l'empire Romain mais également pour toutes celles et ceux qui s'intéressent à l'utilisation politique de la religion.

[Gustavo Krieger · Rating 1 out of 5]

Terrible. Veyne knows a lot about Christianity, but nothing about other religions - Judaism, among others. I.e., he says the oriental religions (every one of them, no distinction whatsoever) are just a kind of paganism! ("Les religions orientales n'étaint que de banals paganismes, teintés d'un peu d'Orient".)

I won't dwell too much about this weak book, but the worst is the constant comparasion between Costantin/Christianity and Lenin/Communism (!!!!). It's so dumb it's absurd and it's quite frequent. There's also a lot of comparasion between 4 A.D. and his current life (!!!) or the history of France!

[J. Alfred · Rating 3 out of 5]

I am not a historian, so I'm not sure if this was good or bad. Veyne is not a Christian, though, so it was interesting reading his take on Christianity: I liked his description of Christianity as having all the elements of a best-seller, because, heck, it's the best story of all time and possibly the only story. It seemed to me that he rather clumsily handled some of the mysteries of the faith, and I found myself thinking "hey! Don't touch that, it's not yours." In any case, the most worthwhile stuff in here was about Constantine. I feel like there are enough Christian writers out there that one of them could write a pretty good Constantiniad. I'd read it!
Okay, here's the deal: why don't we as Christians spend more time celebrating our history? Christian historians, get on that! I'll work on celebrating our literature, and we'll get a little division of labor going on.

[Hans Kerrinckx · Rating 1 out of 5]

So many historical mistakes "chrisma" instead of "chirho" ... pfff

[Monica · Rating 1 out of 5]

A comparação entre Constantino e Lenine é um bocadinho para o demais.
Li a edição em português das Edições Texto & Grafia, ano 2007. 184 páginas.

[Nischlouss · Rating 3 out of 5]

Quand Notre Monde est devenu chretien mais surtout comment et pourquoi ? Veyne déroule une analyse subtile et nuancée sur les modalités de la "greffe" du christianisme au sein de l'empire romain et éclaire aussi de sa réflexion les rapports entre religion, pouvoir et idéologie. Le fond de la pensée est limpide mais les cheminements empruntés sont souvent tortueux et la progession du lecteur trébuchante, d'autant qu'il est lancé sur de trop nombreuses directions à la fois.

[Lilou Calteaux · Rating 4 out of 5]

Très intéressant et complet, pas trop compliqué à lire même si il y a pleins de références à avoir sur la période étudiée.

[Antoine Beaudry · Rating 5 out of 5]

Ce fut un livre très bien écrit et surtout très instructif, autant sur le plan historique que philosophique.

[anbrs · Rating 3 out of 5]

Hyper intéressant, surtout après avoir suivi des cours sur ça !! Pour moi ça aurait quand même pu être plus synthétique.

[Piet van van Weerst · Rating 4 out of 5]

Zeer interessante studie naar de ontwikkeling en opkomst van het christendom in de 4e eeuw door toedoen van keizer Constantijn de Grote.

[Barbora Jirincova · Rating 4 out of 5]

I never managed to read anything by Paul Veyne, no I did and I can say that he really can write very well. This book is a very good analysis of the succes of Christianity in the key part of its history. He openly admires Constantine and Christianity as a religous concept. By the way, as a non-believer he seems to understand Christianity better then many Christians, as he posseses the sensitivity to the spiritual and the spirit of the age. I may not agree with all, but this book definitely is worth reading.

[Diogo Jesus · Rating 4 out of 5]

Wow a very interesting personal opinion on Constantin´s rule as a religious man and its sucessors. Pretends to destroy a simplistic view meaning "He converted to christianism and is a political major leader therefor it was a political and machiavellic action". Furthermore Veyne throws for free a reflection on the statement which says we have a christian root as europeans and an investigation on the historical evolution of Jeová from "the best of the gods" to "the only God".

[Christian]

C'étaient en partie les éléments extra religieux qui attachaient une population à sa religion
Ce qui subsiste est le plus médiocre : la solennisation et les rites de passage

Sur le concept de Entzauberung de Max Weber / demagification

[JEAN-PHILIPPE PEROL · Rating 3 out of 5]

Une thèse bien developpée faisant de Constantin, plus que de Jesus Christ, le fondateur du christianisme ( ou du moins, plus que Paul, le responsable du succès du christianisme)

[Mark Bahnisch · Rating 4 out of 5]

I actually read this in English, but the English translation doesn't appear to be linked here!

[Virginie Dolléans · Rating 3 out of 5]

Très intéressant mais ardu…

[Doug · Rating 3 out of 5]

So many opinions on Constantine, so little sourcing. This is a book written by a historian looking at the full historical picture. Veyne is a French secularist and he does not hide from his bias. Therefore, some of his conclusions definitely reflect that. I was surprised how much credibility he gives to Eusebius' work, and other early Christian writers. He does not consider them unreliable or discount them. Overall I think he gives the subject fair treatment.