D'Ale Carnavalului

by Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost si a ramas cel mai mare dramaturg roman al tuturor timpurilor. El este unul din marii clasici ai literaturii noastre, dar si un realist ce surprinde secvente din viata oamenilor obisnuiti, cu defecte, calitati si slabicuni, pe care le satirizeaza, le critica intr-un mod comic.

Genres: Romanian Literature, Theatre, Plays, Classics, 19th Century, Romania, Fiction

70 pages, ebook

First published January 1, 1885

About the author

Ion Luca Caragiale was a Wallachian-born Romanian playwright, short story writer, poet, theater manager, political commentator and journalist. Leaving behind an important cultural legacy, he is considered one of the greatest playwrights in Romanian language and literature, as well as one of its most important writers and a leading representative of local humor. Alongside Mihai Eminescu, Ioan Slavici and Ion Creangă, he is seen as one of the main representatives of Junimea, an influential literary society with which he nonetheless parted during the second half of his life.

His work, spanning four decades, covers the ground between Neoclassicism, Realism, and Naturalism, building on an original synthesis of foreign and local influences.

Although few in number, Caragiale's plays constitute the most accomplished expression of Romanian theater, as well as being important venues for criticism of late 19th century Romanian society.

They include the comedies A Stormy Night, Conu Leonida faţă cu reacţiunea, O Scrisoare Pierduta Comedie in patru acte, and the tragedy Năpasta. In addition to these, Caragiale authored the melodrama O soacră, a large number of essays, articles, short stories, novellas and sketch stories, as well as occasional works of poetry and autobiographical texts such as Din carnetul unui vechi sufleur. In many cases, his creations were first published in one of several magazines he edited — Claponul, Moftul Român, Vatra and Epoca. Most of his prose works have been published under the title Momente, schite, povestiri: they include Căldură mare, Cănuţă om sucit, Două loturi, Grand Hotel "Victoria română", as well as several pieces referring to stock characters such as Lache and Mache, Marius Chicoş Rostogan and Mitică. In some of his later fiction writings, including La hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Abu-Hasan, Pastramă trufanda and Calul dracului, Caragiale adopted the fantasy genre or turned to historical fiction.

Ion Luca Caragiale was interested in the politics of the Romanian Kingdom, and oscillated between the liberal current and conservatism. Most of his satirical works target the liberal republicans and the National Liberals, evidencing both his respect for their rivals at Junimea and his connections with the literary critic Titu Maiorescu. He came to clash with National Liberal leaders such as Dimitrie Sturdza and Bogdan Petriceicu Hasdeu, and was a lifelong adversary of the Symbolist poet Alexandru Macedonski. As a result of these conflicts, the most prominent of Caragiale's critics barred his access to the cultural establishment for several decades. During the 1890s, Caragiale rallied with the radical movement of George Panu, before associating with the Conservative Party. After having decided to settle in Berlin, he came to voice strong criticism for Romanian politicians of all colors in the wake of the 1907 Romanian Peasants' Revolt, and ultimately joined the Conservative-Democratic Party.

Ion Luca was the nephew of Costache and Iorgu Caragiale, who were major figures of mid-19th-century Romanian theater. His sons Mateiu I. Caragiale and Luca I. Caragiale were both modernist writers.

Reviews

[maria bucșea · Rating 2 out of 5]

Wtf, Caragiale?

[Cata · Rating 4 out of 5]

Din carte n am inteles atat de bine si am incurcat personajele dar dupa ce am vazut piesa avea totul sens. Efectiv geniala e asa amuzanta

[Rodica · Rating 3 out of 5]

Cum să te simți conectat la moravurile românești ale secolului XXI fără un pic de Caragiale? Mai ales a doua zi după niște alegeri năucitoare. Piesa e mai încâlcită și mai puțin reușită decât “O noapte furtunoasă” sau “O scrisoare pierdută”, dar umorul e și ironia sunt omniprezente, iar personajele - extrem de recognoscibile, contemporane chiar.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

IORDACHE, apoi PAMPON IORDACHE (șade pe un scaun și dă un brici la piatră, fredonând): „Și mă cere, mamă, cere.
— Cine dracul te mai cere?
— Și mă cere d-un bărbier…"
PAMPON (intrând prin fund): Aici este frizăria lui d. Nae Girimea?...
IORDACHE (sculându-se politicos): Da, poftiți... Barba? părul?
PAMPON: Nimic...
IORDACHE: Atunci, poate, vă spălați la cap?
PAMPON: Eu nu mă spăl niciodată la cap, pentru că sufăr de....
IORDACHE: De măsea? Știi cum ți-o scoț? Odată... pac!
PAMPON: Ei, nu de măsea... sufăr de bătăi...
IORDACHE: De bătăi ?... Știi cum le...
PAMPON: Ei! Lasă-mă-n pace, omule; nu mă spăl la cap pentru că sufăr de bătăi de inimă. Înțelege odată că n-am venit pentru alișveriș.
IORDACHE: Atunci, pentru ce?
PAMPON: Am o trebuință cu d. Nae Girimea... Nu cumva ești d-ta?
IORDACHE: Nu, eu sunt calfă...
PAMPON: D. Nae nu este aici ?
IORDACHE: Nu, domnule; îl aștept: trebuie să vie foarte curând...
PAMPON: Atunci îl aștept și eu... Se poate?
IORDACHE: De ce nu? Poftiți... (ii dă un scaun)
PAMPON (după o mică pauză): Mă rog, la d-voastră se fac și abonamente? IORDACHE: Da: 12 rasuri 3 franci, ceva a la „vivat concurența!" Să poftească ori- care daca le dă mâna; glumești d-ta? vine un ras, ori un tuns 25 de santimuri cu pudră, unt de migdale, livantă... Pentru frezat, spălat, bătături, se plătește supli- ment.
PAMPON: Și biletele de abonament le aveți cu o pecetie, ca ăsta? (arată biletul pe care-l scoate din portofel)

[Iosif Andrei · Rating 5 out of 5]

După cum am spus-o mereu tuturor cunoscuților mei, monșer Caragiale este una dintre cele mai bune voci literare ale nației noastre. Puteți găsi în scrierile mele prezența a trei opere d-ale lui Nenea Iancu, două dintre ele sunt capodopere, excepție fiind Conu Leonida faţă cu reacţiunea (este oaia neagră a întregi opere Carageliene). Astăzi, dorind să îmi sporesc vocabularul cu mult mai multe expresii de odinioară — de, și eu am fixurile mele— m-am pornit să citesc D'ale Carnavalului, o piesă despre care am auzit numai lucruri bune. Deși aveam impresia că o să fie o comedie ce ilustrează moravurile specifice vânzătorilor de la vreun carnaval ambulant, opera s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune experiențe literare pe care le-am avut vreodată.
Ei bine, despre ce e vorba?

ACTUL I:
Într-un mic orășel, în ultimul deceniu al secolului al-XIX-lea, Nae Girimea — frizer și subchirurg local— a început încă o aventură amoroasă, cu amanta lui Iancu Pampon, Didina Mazu. În una dintre întâlnirile sale, acesta scapă un bilețel primit de la o altă damă de-a sa, Mița Baston, amantă a lui Mache Razachescu (zis Crăcănel). Viață agitată duce musiu Nae.
Biletul pierdut este găsit de către Pampon, care văzând și un abonament la frizeria lui Nae, se pornește ca din foc spre aceasta. Aici îi întâlnește pe Iordache — angajat și prieten al lui Nae— și pe Mița, care la rândul ei îl caută pe Nae. După o scurtă conversație, Mița și Pampon ajung la concluzia că monșer Girimea îi ,,traduce”, așa că decid să se răzbune. Pampon, confundându-l pe Crăcănel cu ,,Bibicul” din scrisoarea găsită, îl urmărește și îl bate. Ulterior apare și amantul lui Miței, Crăcănel, dar care este alungat de Iordache și Pampon. Mai târziu, Mița îl întâlnește pe Nae și îl amenință cu o sticluță de vitriol. Fără succes, Nae reușește să domine situația
ACTUL II:
Toți cei implicați mai devreme se află la balul local, fiecare având scopurile sale fixe. Au loc câteva schimburi de haine ce or să facă personajele să se încurce între ele, dându-i textului un comic absurd. Ulterior, Crăcănel află adevărul și se alătură lui Pampon în misiunea de revanșă. Actul culminează cu cei doi bărbați ,,traduși” care îl încurcă pe Nae cu un Catindat local, acesta fiind și stropit pe față cu sticluța de vitriol a Miței.
ACTUL III:
Crăcănel, Pampon și Cantidatul (sănătos căci s-a dovedit că era doar o cerneală în sticlă) îi urmăresc pe Nae, Didina și pe Mița. Cei trei bărbați dau buzna în frizeria lui Girimea, unde sunt arestați de către poliție la îndemnul lui Iordache. În cele din urmă, pentru a poza în omul bun, Nae se duce la postul de poliție, discută grațierea celor trei bărbați și îi invită la frizerie pentru a închina un pahar. Odată strânși toți aici, frizerul se folosește de șiretenia limbii sale pentru a le salva și pe cele două dame ale sale, inventând niște minciuni proaste, dar pe care cei doi bărbați geloși le iau de-a bună. Piesa se încheie cu o masă între toți cei implicați, Nae scămpând bazma curată în toate relațiile sale amoroase sau de prietenie.

Istorisirea de mai sus este foarte goală, sunt atât de multe aspecte comice și importante pentru poveste, dar pe care o să vă sfatuiesc să le descoperiți în citirea dumneavoastă :^P

Mi-a plăcut enorm întreaga atmosferă, chiar simțindu-se agitația din fiecare produsă de forfota carnavalului din oraș. Personajele sunt absolut comice și veridice, putând fi reperate aspecte caracteristice ale acestora și în ziua de azi. În plus, toate persoanele implicate la acțiune aparțin aceleiași trepte sociale, permițând tutuirea între ele, dar și unele adresări memorabile: domnle, musiu, mușteriu, mangafaua et cetera.
Pentru a accentua și mai tare umorul piesei, Caragiale introduce și pe un candidat pentru un post local (Cantidatul) — un papugiu eșuat ce se ,,chinuie” de doi ani să prindă postul pentru care tot concurează și care trăiește parazitar pe banii fratelui său de la Ploiești— . Ce îl face să iasă în evideță este alienația sa bucală, o măsea ce tot îl supără pe tot parcursul piesei. În actul I vine la frizerie pentru a își scoate măseaua în cauză, dar la văzul instrumentelor de extracție (picături de rădăcină de clește) susține că brusc i-a dispărut durerea, dar Nae nu se lasă și reușește să îi extragă măseaua. Era măseaua greșită. În actul următor, urmând sfaturile unui Matei priceput în toate, monșerul se drege cu jamaică (rom), susținând că prin căldura de la băutură și prin magnetizare (îmbătare) o să scape de suferința sa dentară. În actul III Cantitatul este plin de cerneală pe față, crezând că sunt defapt bube de la vitriolul aruncat, urmând ca la sfaturile lui Iordache să meargă la o șpițerie și să se curețe. Acesta revine în ultimele pagini ale textului unde afirmă că l-a luat iară o durere cumplită de măsea, dar Iordache îi prezintă rapid un clește și Cantitatul își revine, din nou miraculos.


Sunt n motive pentru care piesa asta e o capodoperă, dar le-aș sumariza cel mai bine prin a afirma faptul că textul nu are pic de cusur. N-am găsit un lucru care să îmi displacă, acțiunea, personajele, limbajul, întinderea, finalul, absolut totul a fost perfect.
Este o lectură nemaipomenit de amuzantă pe care o recomand din tot sufletul!

[Ana · Rating 3 out of 5]

3.5
What have I just read..

[Cookie · Rating 3 out of 5]

Ft confusing la inceput, dar chiar m a amuzat

[Georgiana Ruxandra · Rating 4 out of 5]

nenea Iancu nu dezamăgește

[Tavi · Rating 5 out of 5]

Narațiunea se învârte în jurul unor încurcături amoroase și a unor oameni care se iau mult prea în serios pentru situațiile în care se află.
Totul pare un fel de agitație continuă, cu gelozii, bârfe și promisiuni care se schimbă de la o clipă la alta, ca într-un joc care scapă ușor de sub control.

Ai senzația că personajele se împiedică mereu de propriile minciuni și de dorința de a părea altceva decât sunt.
Nimic nu rămâne stabil prea mult timp, iar situațiile se tot răsucesc până ajung într-un haos amuzant, dar și puțin amar.

La final rămâne impresia unei lumi în care toți joacă un rol, însă nimeni nu mai știe exact cine este cu adevărat, iar totul se rezolvă mai mult prin noroc și încurcătură decât prin logică.

[Marie · Rating 3 out of 5]

Nu cred ca e o piesa ușor de citit sau de înțeles. cu siguranță,nici una,nici alta. mai ales pentru un cititor neexperimentat,sau care pur și simplu nu poate să țină pasul cu toate evenimentele care se petrec în carte.
acestea cu siguranță se petrec într-o succesiune care devine greu de urmărit la un moment dat.
de aceea cred că este necesar un cititor inteligent,care sa înțeleagă opera,dar care sa tina pasul cu ce se întâmplă în opera.

[Veronica Visoţchi · Rating 3 out of 5]

Sper ca spectacolul să fie mai captivant.

[Alessia · Rating 3 out of 5]

3.5⭐️

[Raluca Artemis Poseidon · Rating 4 out of 5]

I think it perfectly shows the society of that time and it is very funny and comical.

[Rianna Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

🧑🏻‍💼👩‍❤️‍👨👒👗🪭🌫️🎆🌃🗾🎐🪻🌷🌸💮🦋📒📔📘📗📕📖📑🧧🔖🧋☕🍹🧁🍰

[Razvan Banciu · Rating 3 out of 5]

O comedie de moravuri în trei acte, scrisă și jucată pentru prima dată în 1885. Contează mai puțin cum a fost primită de presa vremii (la fel de simpatică și "endependentă" precum cea contemporană) și mult mai mult faptul că autorul a creat tipologii de personaje, întipărite pe termen lung în memoria publicului larg.
Nae Girimea, Pampon, Mița, Didina, Bibicu, toți sunt, cu tot respectul aferent persoanelor pe care viața le-a onorat cu astfel de nume, hărăziți să facă spectacol. Unii cititori/spectatori vor strâmba, ușor elitist, din nas, dar cei înțelepți își vor aminti cu siguranță că nu trebuie să dea vina pe oglindă pentru modul cum arată...

[Ana · Rating 5 out of 5]

Cred că mai bine mergeţi la teatru pentru a vedea această piesă. Ignoraţi filmul, nu e prea mult de capul lui.