What do you think?
Rate this book
Haiganu #2
Haiganu. Furia Oarbă
Un copil ucis în încleștarea Celor Mari. Cohorte de monştri înfiorători. Două lumi în pragul dezastrului și un zeu ajuns la capătul răbdării. Oroare, aventură și mister, în cel de-al doilea volum din seria Haiganu.
Când războiul prinde în ghearele sale lumea, creaturile mânate în luptă de Dekibalos, Moroianu și Akarun trec prin foc și sabie cetate după cetate, în vreme ce un mag proscris ajunge dincolo de marea cea mare, în tărâmurile neumblate, iar un copil pășește în lumea Celor Mari unde-l așteaptă grozăvii mai mari decât cele pe care le-a îndurat pe pământ.
Va reuși Haiganu să salveze lumea sau va fi el însuși cel care îi va pune capăt?
Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul lui Marian Coman continuă povestea din ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, într-un univers fantastic ce-și trage seva din mitologia traco-dacă și din folclorul românesc.
Când războiul prinde în ghearele sale lumea, creaturile mânate în luptă de Dekibalos, Moroianu și Akarun trec prin foc și sabie cetate după cetate, în vreme ce un mag proscris ajunge dincolo de marea cea mare, în tărâmurile neumblate, iar un copil pășește în lumea Celor Mari unde-l așteaptă grozăvii mai mari decât cele pe care le-a îndurat pe pământ.
Va reuși Haiganu să salveze lumea sau va fi el însuși cel care îi va pune capăt?
Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, romanul lui Marian Coman continuă povestea din ”Haiganu. Fluviul Șoaptelor”, într-un univers fantastic ce-și trage seva din mitologia traco-dacă și din folclorul românesc.
240 pages, Paperback
First published May 5, 2017
About the author
Marian Coman
71 books491 followersMarian Coman is a Romanian writer, comic book scriptwriter, and editor. He is the author of acclaimed novels and short story collections such as Fluviul Șoaptelor, Furia Oarbă, Tristețea Zeilor, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete, and Ultima carte. His work has received multiple national and international awards, has been translated into several languages, and featured in numerous anthologies.
He was editor-in-chief for various cultural and mainstream publications and wrote the scripts for some of the most enduring Romanian comic book series since 1989, including Harap Alb continuă and Tinerețe fără bătrânețe. He is a member of PEN Romania and the Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Since 2018, he has been leading the Armada imprint at Nemira Publishing House, dedicated to science fiction, fantasy, and thriller literature, as well as the company’s audiobook production. He currently lives in Bucharest, but his writing is deeply rooted in the memory of Mangalia, Iași, and Brăila, the cities where he first began to write and dream.
_____
Marian Coman este scriitor, scenarist de benzi desenate și editor. A publicat romane și volume de povestiri care au atras atenția publicului și a criticii deopotrivă, printre care Fluviul Șoaptelor, Furia Oarbă, Tristețea Zeilor, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete și Ultima carte . Lucrările sale au fost recompensate cu premii naționale și internaționale, iar textele i-au fost traduse în mai multe limbi și incluse în antologii prestigioase.
A fost redactor-șef în presa culturală și generalistă, a creat scenarii pentru cele mai longevive benzi desenate românești de după 1989 (Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe) și este membru PEN România și al Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Din 2018, coordonează imprintul Armada al Editurii Nemira, dedicat literaturii SF, fantasy și thriller, precum și producția de audiobook-uri. Trăiește în București, dar poartă întotdeauna în el nostalgia Mangaliei, a Iașiului și a Brăilei, orașele unde a început să scrie și să viseze.
He was editor-in-chief for various cultural and mainstream publications and wrote the scripts for some of the most enduring Romanian comic book series since 1989, including Harap Alb continuă and Tinerețe fără bătrânețe. He is a member of PEN Romania and the Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Since 2018, he has been leading the Armada imprint at Nemira Publishing House, dedicated to science fiction, fantasy, and thriller literature, as well as the company’s audiobook production. He currently lives in Bucharest, but his writing is deeply rooted in the memory of Mangalia, Iași, and Brăila, the cities where he first began to write and dream.
_____
Marian Coman este scriitor, scenarist de benzi desenate și editor. A publicat romane și volume de povestiri care au atras atenția publicului și a criticii deopotrivă, printre care Fluviul Șoaptelor, Furia Oarbă, Tristețea Zeilor, Testamentul de ciocolată, Omulețul din perete și Ultima carte . Lucrările sale au fost recompensate cu premii naționale și internaționale, iar textele i-au fost traduse în mai multe limbi și incluse în antologii prestigioase.
A fost redactor-șef în presa culturală și generalistă, a creat scenarii pentru cele mai longevive benzi desenate românești de după 1989 (Harap Alb continuă și Tinerețe fără bătrânețe) și este membru PEN România și al Science Fiction & Fantasy Writers Association (SFWA).
Din 2018, coordonează imprintul Armada al Editurii Nemira, dedicat literaturii SF, fantasy și thriller, precum și producția de audiobook-uri. Trăiește în București, dar poartă întotdeauna în el nostalgia Mangaliei, a Iașiului și a Brăilei, orașele unde a început să scrie și să viseze.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
August 11, 2026
Furia Oarbă continuă aventurile lui Haiganu, zeul osândit, supunându-l la noi cazne în periplul său prin lumea oamenilor (și nu numai). O poveste atât de întunecată încât devine horror pe alocuri (secvențele cu bucățile de carne desprinse din oamenii reînviați care zboară pe deasupra oștenilor și se prind de aceștia, transformându-i într-un soi de zombi-mutanți, ar face cinste oricărui film horror care se respectă). În rest, numai de bine: Zourazi merge mai departe, grifonii zboară nestingheriți, povestea prințesei piticilor capătă consistență și, spre final, facem cunoștință cu locul în care-și au sălașul zeii, iar Moroianu și Dekibalos, ajutați de o vrăjitoare teribilă, își văd în continuare de măceluri în căutarea stăpânirii absolute a lumii și tot așa. I-am scăzut o stea pentru că mi s-a părut evident că avem de-a face cu un volum de mijloc al unei trilogii, care face legătura între introducere și încheiere (care, sper, va fi apoteotică).
June 12, 2017
Un basm pentru adulți, cu o lume extraordinară, pe care e o plăcere s-o explorezi, dar cu o acțiune destul de dark cât să nu fie ușor de recomandat celor sensibili.
Mi-a plăcut modul în care lumea lui Haiganu continuă să se deschidă și să crească, modul cum descoperim locuri noi și legende incredibile. Îmi place partea de world building, dar și lumea în sine, secretele ei uimitoare (dacă nu se ascunde nimic întunecat sub suprafața lucrurilor, Solomonarii sunt cele mai fascinante personaje ever).
Și acțiunea e faină, te prinde și te ține acolo, lipit de carte. Finalul a fost pur și simplu incredibil, la fel ca data trecută, m-a luat complet prin surprindere. Abia aștept volumul trei (deși încep să simt și senzația aceea în care nu vrei să se termine...).
Ah, și Marian Coman are cei mai faini zombii ever. Din toate ființele supranaturale, mi se par cele mai seci sau ilogice, aici sunt perfect plauzibili și horror as f**k.
Mi-a plăcut modul în care lumea lui Haiganu continuă să se deschidă și să crească, modul cum descoperim locuri noi și legende incredibile. Îmi place partea de world building, dar și lumea în sine, secretele ei uimitoare (dacă nu se ascunde nimic întunecat sub suprafața lucrurilor, Solomonarii sunt cele mai fascinante personaje ever).
Și acțiunea e faină, te prinde și te ține acolo, lipit de carte. Finalul a fost pur și simplu incredibil, la fel ca data trecută, m-a luat complet prin surprindere. Abia aștept volumul trei (deși încep să simt și senzația aceea în care nu vrei să se termine...).
Ah, și Marian Coman are cei mai faini zombii ever. Din toate ființele supranaturale, mi se par cele mai seci sau ilogice, aici sunt perfect plauzibili și horror as f**k.
September 26, 2017
Mă chinui de jumătate de oră să scriu ceva inteligibil despre cartea asta, ceva care să transmită ce simt și să convingă oamenii s-o citească. Nu reușesc să scot mai mult decât „wow”.
Deși primul volum a fost mișto, for some reason am pornit cu așteptări joase. Asta din cauza urâtei mele prejudecăți legate de literatura românească (prejudecată care, încet-încet, moare de moarte bună și bine face). Am fost, din nou, lăsată fără cuvinte. Volumul doi al trilogiei este muuult, mult mai bun decât primul, plin de acțiune din aia faină, care insistă să te țină cu ochii în carte până uiți de tine și de tot.
„Furia oarbă” continuă să ne dezvăluie personajele într-un ritm perfect, lăsându-ne mereu cu dorința de a afla ceva mai mult. Marian Coman a luat basmul românesc și l-a dus într-o direcție cumva contrară tradiției autohtone - clasica luptă a prințului contra zmeului, bine versus rău, fără nuanțe de gri -, introducând o infuzie de realism în caracterizarea eroilor (dacă se pot numi așa). Nu există eroul perfect, nu există om - sau zeu - fără greșeală. Vorbim de umanitate pură. Sfârșitul cărții vine și cu dilema... cum poți urma de bunăvoie un zeu care ți-a ucis părinții, copii sau frații? Să reușești să transmiți asta, să te poți desprinde de dorința de a-ți pune pe un piedestal personajul principal și a-l construi în așa fel încât cititorii să-l idealizeze, mi se pare semn de scriitură matură. Restul personajelor sunt și ele la granița dintre bine și rău, motivațiile sunt redefinite constant, iar momentul acela în care ajungi să-ți pară rău de Dekibalos e cel în care îți dai seama că omul ăsta chiar scrie bine.
Acest al doilea volum duce fantasy-ul (putem să-l numim și basm, dacă-i mai românesc așa) într-o direcție mult mai horror decât în prima parte, pe alocuri disturbing, dar întotdeauna memorabilă. Oamenii-foame și putreziciunile îmi reamintesc, de departe, de orcii lui Tolkien, dar se duc într-o extremă de lipsă totală de umanitate care îngrozește și fascinează, în același timp. O revedem și pe Dida într-o postură nouă, surprinzătoare prin violența sa.
Descoperim, în acest volum, și lumea nevăzută a zeilor, atât de prezenți și totuși atât de absenți din viețile pământenilor. Asistăm la renașteri, redescoperiri, transformări continue. Nimic nu este cum ai crezut cu două pagini în urmă că este. Mitologia creată de Marian se dezvăluie încet (și oh, totuși atât de repede!), fiecare capitol este surprinzător, nou. Scriitura perfectă, aia care nu-ți permite să „te prinzi” de ceea ce va urma.
Recomand? Da, de o mie de ori da, și răbdarea de care trebuie să dau dovadă până la lansarea următorului volum îmi este pusă la grea încercare.
Deși primul volum a fost mișto, for some reason am pornit cu așteptări joase. Asta din cauza urâtei mele prejudecăți legate de literatura românească (prejudecată care, încet-încet, moare de moarte bună și bine face). Am fost, din nou, lăsată fără cuvinte. Volumul doi al trilogiei este muuult, mult mai bun decât primul, plin de acțiune din aia faină, care insistă să te țină cu ochii în carte până uiți de tine și de tot.
„Furia oarbă” continuă să ne dezvăluie personajele într-un ritm perfect, lăsându-ne mereu cu dorința de a afla ceva mai mult. Marian Coman a luat basmul românesc și l-a dus într-o direcție cumva contrară tradiției autohtone - clasica luptă a prințului contra zmeului, bine versus rău, fără nuanțe de gri -, introducând o infuzie de realism în caracterizarea eroilor (dacă se pot numi așa). Nu există eroul perfect, nu există om - sau zeu - fără greșeală. Vorbim de umanitate pură. Sfârșitul cărții vine și cu dilema... cum poți urma de bunăvoie un zeu care ți-a ucis părinții, copii sau frații? Să reușești să transmiți asta, să te poți desprinde de dorința de a-ți pune pe un piedestal personajul principal și a-l construi în așa fel încât cititorii să-l idealizeze, mi se pare semn de scriitură matură. Restul personajelor sunt și ele la granița dintre bine și rău, motivațiile sunt redefinite constant, iar momentul acela în care ajungi să-ți pară rău de Dekibalos e cel în care îți dai seama că omul ăsta chiar scrie bine.
Acest al doilea volum duce fantasy-ul (putem să-l numim și basm, dacă-i mai românesc așa) într-o direcție mult mai horror decât în prima parte, pe alocuri disturbing, dar întotdeauna memorabilă. Oamenii-foame și putreziciunile îmi reamintesc, de departe, de orcii lui Tolkien, dar se duc într-o extremă de lipsă totală de umanitate care îngrozește și fascinează, în același timp. O revedem și pe Dida într-o postură nouă, surprinzătoare prin violența sa.
Descoperim, în acest volum, și lumea nevăzută a zeilor, atât de prezenți și totuși atât de absenți din viețile pământenilor. Asistăm la renașteri, redescoperiri, transformări continue. Nimic nu este cum ai crezut cu două pagini în urmă că este. Mitologia creată de Marian se dezvăluie încet (și oh, totuși atât de repede!), fiecare capitol este surprinzător, nou. Scriitura perfectă, aia care nu-ți permite să „te prinzi” de ceea ce va urma.
Recomand? Da, de o mie de ori da, și răbdarea de care trebuie să dau dovadă până la lansarea următorului volum îmi este pusă la grea încercare.
June 14, 2017
Citind Haiganu ai impresia că ești din nou copil și cineva iți povestește în timp ce tu savurezi o cană de lapte și o plăcintă. M-a impresionat și ușurința cu care Marian Coman se joacă cu prsonajele. Povestea se așterrne în straturi, fiecare din acestea fiind, de fapt, perspectiva unuia au altuia dintre eroii cărții supra evenimentelor. Descoperim astfel că, deși o întâmplare o generează pe alta, actorii sunt limitați în percepție de univrsul lor strâmt, așa cum era în timpuri imemoriale când, pentru cei mai mulți dintre oameni, universul se limita la satul unde trăiau și, poate, târgul sau cetatea cea mai apropiată.
https://revistadesuspans.ro/despre-ca...
https://revistadesuspans.ro/despre-ca...
June 8, 2026
Wow! Nici nu știu de unde să încep. Când apare volumul 3?!? Haiganu. Furia Oarbă face parte din categoria cărților pe care nu poți să le lași din mână și atunci când le-ai terminat de citit simți o maaaare tristețe că s-au terminat pentru că tu mai voiai vreo 2000 de pagini de citit. Fiecare pagină e plină! Acțiune, personaje, locuri. Nimic nu e plictisitor în Furia Oarbă. Da, o spun/scriu din nou: Marian Coman reușește să inventeze o lume fantastică aici la noi acasă. Autorul duce lupta aia clasică între bine și rău la un cu totul alt nivel. Acolo în zona în care te întrebi hmmm da' cine e bun, cine e rău. Eu cu cine țin? Și ajungi să îți pese de fiecare personaj în parte fie el bun/rău sau rău/bun. Ce face? Unde se duce? Ce are de gând?
Deci... când apare volumul 3?
Deci... când apare volumul 3?
May 17, 2017
Am inceput sa citesc cartea cu gandul ca volumul acesta s-a dorit mai "negru" comparativ cu primul. Cu toate acestea, sfarsitul cartii m-a gasit cu sufletul incarcat de lumina unei lecturi extraodinare. Firul narativ este unul cursiv, iar personajele mor "cand trebuie" :D
Marian reuseste sa contureze prin Haiganu imaginea unui zeu complet, care pluteste deasupra conceptelor umane bun versus rau.
Singurele momente de nemultumire experimentate pe parcursul lecturii au fost legate de faptul ca numarul paginilor scade dramatic. Volumul al treilea ar trebui sa fie cel putin cat primele doua la un loc, deoarece au ramas foarte multe lucruri de explicat si conturat :).
Prin seria "Haiganu" stacheta a fost inaltata foarte mult in ceea ce priveste fantasy-ul romanesc!
PS: Prin volumul acesta, baietii de la HAC se fac datori in ceea ce priveste un spin-off pentru povestea cerbului. Acesta moare mult prea usor sub sabia unui "novice" precum Stefan; cerbul TREBUIE sa reapara si in banda desenata! :D
Marian reuseste sa contureze prin Haiganu imaginea unui zeu complet, care pluteste deasupra conceptelor umane bun versus rau.
Singurele momente de nemultumire experimentate pe parcursul lecturii au fost legate de faptul ca numarul paginilor scade dramatic. Volumul al treilea ar trebui sa fie cel putin cat primele doua la un loc, deoarece au ramas foarte multe lucruri de explicat si conturat :).
Prin seria "Haiganu" stacheta a fost inaltata foarte mult in ceea ce priveste fantasy-ul romanesc!
PS: Prin volumul acesta, baietii de la HAC se fac datori in ceea ce priveste un spin-off pentru povestea cerbului. Acesta moare mult prea usor sub sabia unui "novice" precum Stefan; cerbul TREBUIE sa reapara si in banda desenata! :D
May 26, 2017
O poveste foarte frumoasa. Este imbucurator ca se scriu si astfel de carti, intr-o perioada saturata de epic fantasy.
May 21, 2017
O bijuterie.
Se citește rapid cu bucurie și cu dor de copilărie.
Marian Coman reușește să trezească în cei maturi o poftă de basm. Păcat că nu am reușit să o citesc sub plapumă cu lanterna aprinsă.
Nu știu dacă e pentru cei mici, dar cei mai mari se vor bucura mult.
Se citește rapid cu bucurie și cu dor de copilărie.
Marian Coman reușește să trezească în cei maturi o poftă de basm. Păcat că nu am reușit să o citesc sub plapumă cu lanterna aprinsă.
Nu știu dacă e pentru cei mici, dar cei mai mari se vor bucura mult.
September 15, 2017
Am citit aceasta carte fara sa citesc si prima parte asa ca,la inceput mi-a venit putin greu sa urmaresc povestea si personajele. Dar la sfarsit totul imi era clar si povestea m-a prins pe deplin.Mi-a placut ideea unui fantasy romanesc dar mi-ar fi placut sa gasesc poate un pic mai mult din mitologia si superstitiile romanesti.
As recomanda cartea fanilor de fantasy, luptelor intre zei si oameni dar si fanilor seriei lui G.R.R MARTIN . Am avut impresia ca revizitez aceasta lume .
As recomanda cartea fanilor de fantasy, luptelor intre zei si oameni dar si fanilor seriei lui G.R.R MARTIN . Am avut impresia ca revizitez aceasta lume .
May 3, 2018
Simt din nou limitarile generate de "zgarcenia" celor de la goodreads si a sistemului lor cu 5 stele. As spune 4,5 doar ca sa-l delimitez cumva de primul roman care a avut in plus fata de calitatile ambelor romane, fiorul intalnirii cu o lume noua.
July 14, 2023
Dacă primul volum a avut elemente horror, volumul doi aduce și mai multe scene înfiorătoare.
Am amânat destul de mult să intru cu adevărat în volumul doi și nu a dezamăgit. Multe dintre personaje au niște momente de moralitate gri și ajung să comită anumite acte de-a dreptul rele, Haiganu fiind unul dintre ei. Motivația lui însă e solidă și cumva îi frânge și lui spiritul.
Toată povestea se desfășoară în jurul conflictului cu armata îngrozitoare a lui Moroianu și Dekibalos ce atacă o mulțime de cetăți și orașe aducând ravagii.
Speram ca un personaje ce a murit în volumul 1 să continue cumva în volumul 2 și chiar așa s-a întâmplat. Lumea se deschide mai mult, și ajungem să vedem solomonari, lucru ce pot spune că m-a făcut tare fericită, și pentru că face referire la benzile desenate dar și l-a mitologia româneacă.
Din nou mitologia și elemente de folclor românesc sunt presărate peste tot în stilul absolut extraordinar al narațiunii autorului. Marian are un talent aparte cu felul în care scrie, am mai spus-o și o mai repet. Totul pare a avea o rimă și o cadență ce distinge o poveste bună.
Personajele au multe pe cap în acest volum și fiecare își duce povara cu greu. Știam că unele dintre personaje nu vor murii pentru că acțiunea are loc în trecut, dar tot am stat într-o tensiune când ceva drastic se întâmpla.
Finalul din nou ne lăsă în suspans cu Zourazi într-o poziție foarte interesantă în opoziție cu zeul Pleistoros. Haiganu are niște planuri cu oamenii Karsei și pare să fie mânat de furie într-o manieră nu tocmai eroică.
Sunt tare curioasă cum va continua povestea și unde vor ajunge personajele.
Am amânat destul de mult să intru cu adevărat în volumul doi și nu a dezamăgit. Multe dintre personaje au niște momente de moralitate gri și ajung să comită anumite acte de-a dreptul rele, Haiganu fiind unul dintre ei. Motivația lui însă e solidă și cumva îi frânge și lui spiritul.
Toată povestea se desfășoară în jurul conflictului cu armata îngrozitoare a lui Moroianu și Dekibalos ce atacă o mulțime de cetăți și orașe aducând ravagii.
Speram ca un personaje ce a murit în volumul 1 să continue cumva în volumul 2 și chiar așa s-a întâmplat. Lumea se deschide mai mult, și ajungem să vedem solomonari, lucru ce pot spune că m-a făcut tare fericită, și pentru că face referire la benzile desenate dar și l-a mitologia româneacă.
Din nou mitologia și elemente de folclor românesc sunt presărate peste tot în stilul absolut extraordinar al narațiunii autorului. Marian are un talent aparte cu felul în care scrie, am mai spus-o și o mai repet. Totul pare a avea o rimă și o cadență ce distinge o poveste bună.
Personajele au multe pe cap în acest volum și fiecare își duce povara cu greu. Știam că unele dintre personaje nu vor murii pentru că acțiunea are loc în trecut, dar tot am stat într-o tensiune când ceva drastic se întâmpla.
Finalul din nou ne lăsă în suspans cu Zourazi într-o poziție foarte interesantă în opoziție cu zeul Pleistoros. Haiganu are niște planuri cu oamenii Karsei și pare să fie mânat de furie într-o manieră nu tocmai eroică.
Sunt tare curioasă cum va continua povestea și unde vor ajunge personajele.
June 13, 2026
4,5 stars
June 6, 2026
Dacă ți-a plăcut HAC! și primele ediții din Haiganu 1 și 2, o să îți placă mai mult noua ediție.
Îmi păstrez gândurile pentru recenzia la ultimul volum, însă, deocamdată spun doar atât: în sfârșit un fantasy autentic românesc, nu basme rescrise, nu dragoni și zeițe îndrăgostite pe o margine de lac, ci o poveste care se susține prin ea însăși, care are propria lume în care crezi și acel iz de high fantasy de la Tolkien.
Seria este un grimdark fantasy în multe straturi care poate sta liniștită alături de marile cărți ale genului. Și sper că Marian Coman deja coace o nouă idee, mai amplă, îmi place să cred că ar străluci la fel de bine și în spații mai largi.
Și mă bucur că literatura românească are, în sfârșit, un reper în acest gen.
Îmi păstrez gândurile pentru recenzia la ultimul volum, însă, deocamdată spun doar atât: în sfârșit un fantasy autentic românesc, nu basme rescrise, nu dragoni și zeițe îndrăgostite pe o margine de lac, ci o poveste care se susține prin ea însăși, care are propria lume în care crezi și acel iz de high fantasy de la Tolkien.
Seria este un grimdark fantasy în multe straturi care poate sta liniștită alături de marile cărți ale genului. Și sper că Marian Coman deja coace o nouă idee, mai amplă, îmi place să cred că ar străluci la fel de bine și în spații mai largi.
Și mă bucur că literatura românească are, în sfârșit, un reper în acest gen.
November 24, 2025
Când mă gândesc la Zeul Osândit și la lumea pe care Marian Coman a reușit să o clădească odată cu personajul acesta care s-a ivit subit în literatura română, mă învăluie o senzație confuză; ca o combinație de curiozitate, înfiorare, fascinație și teamă. Așa cum te simțeai când erai mic și ascultai povești de groază spuse de oameni dragi, în jurul focului. Un sentiment plăcut de familiaritate, așadar, tulburat de cele mai arhaice angoase.
Prin dark fantasy am pășit mereu cu un dram de precauție și scepticism. Iar în ceea ce privește literatura română, oricum simt că abia acum s-au desferecat lăzile cu aur. Adică… aveam basmele, care așteptau de atâta vreme să fie asumate și duse la următorul nivel. Direcția nu e musai să fie una „întunecată”, însă adevărul e că miturile și folclorul nostru au tot soiul de elemente tulburătoare care pot fi explorate astfel.
În „Furia Oarbă”, al doilea volum din serie, explorăm firul narativ și descoperim noi dimensiuni ale personajelor, ne adâncim în întunecimea unora și tânjim după un strop de speranță pentru altele. Pe Haiganu l-am simțit oarecum mai distant, dar consecvent ca personaj. Are sens, adică.
Context: la origini, Haiganu îl are pe vechiul „Ochilă” din povestea lui Harap-Alb, aceasta fiind cam singura asociere sau asemănare pe care o voi arăta cu degetul, pentru a nu strica experiența vreunei lecturi viitoare. Toate astea se petrec cu mult înainte ca cei doi să se întâlnească, iar lumea de peste mări și țări este enormă, plină de creaturi odioase, magi puternici, zei înstrăinați, ființe magice și muritori de rând despre care basmele noastre, dincolo de erou și drumul său inițiatic, nu ne dezvăluie niciodată prea multe. E o întreagă mitologie imaginară în cele două volume, cu rădăcini în folclorul traco-dac-român, și abia aștept să apară și „Tristețea Zeilor” – volum care va aduce însă și finalul trilogiei.
Cu „Furia Oarbă” am gustat puțin din tărâmul Celor Mari (cred că episoadele de-aici mi-au stârnit cel mai mult curiozitatea), am trecut dincolo de ,,marea cea mare", m-am scufundat în temnițele din Xantipor, am zburat cu grifonii (inedită și una dintre însușirile lor), i-am urmărit pe Moroianu și Dekibalos, și de această dată, cu o fascinație împotriva voinței mele…
Apoi mai e și Cerbul. O altă punte de legătură cu basmul știut de toată lumea, însă de o cu totul altă profunzime. Te sfâșie bucata asta de poveste, poate pentru că simți că-i cunoști deja viitorul…
E greu; e foarte greu să scrii ceva original când personajele ți-s ancorate în ceva știut de toată lumea » în basme și în mitologie, în cazul de față. Cred că (și) aici e marea reușită a lui Marian Coman. Era ușor de stagnat în acea zonă a basmului care ne este familiară, era poate mai confortabil inclusiv pentru cititori. Marian Coman a făcut însă saltul; și-a creat propria lume, păstrând doar acele câteva ițe, aproape invizibile, între noi și acea fărâmă de familiaritate în care ne găsim confortul – fie că e un personaj, fie că un spațiu geografic care ne amintește de ceva.
Un roman straniu, care te lasă cu un nod în gât și-o așteptare.
Știu că nu toată lumea gustă genul fantasy, însă Haiganu este o experiență inedită și recomand cu drag o scurtă incursiune pe meleagurile pe care au colindat vechii zei (fie ei și Osândiți).
Prin dark fantasy am pășit mereu cu un dram de precauție și scepticism. Iar în ceea ce privește literatura română, oricum simt că abia acum s-au desferecat lăzile cu aur. Adică… aveam basmele, care așteptau de atâta vreme să fie asumate și duse la următorul nivel. Direcția nu e musai să fie una „întunecată”, însă adevărul e că miturile și folclorul nostru au tot soiul de elemente tulburătoare care pot fi explorate astfel.
În „Furia Oarbă”, al doilea volum din serie, explorăm firul narativ și descoperim noi dimensiuni ale personajelor, ne adâncim în întunecimea unora și tânjim după un strop de speranță pentru altele. Pe Haiganu l-am simțit oarecum mai distant, dar consecvent ca personaj. Are sens, adică.
Context: la origini, Haiganu îl are pe vechiul „Ochilă” din povestea lui Harap-Alb, aceasta fiind cam singura asociere sau asemănare pe care o voi arăta cu degetul, pentru a nu strica experiența vreunei lecturi viitoare. Toate astea se petrec cu mult înainte ca cei doi să se întâlnească, iar lumea de peste mări și țări este enormă, plină de creaturi odioase, magi puternici, zei înstrăinați, ființe magice și muritori de rând despre care basmele noastre, dincolo de erou și drumul său inițiatic, nu ne dezvăluie niciodată prea multe. E o întreagă mitologie imaginară în cele două volume, cu rădăcini în folclorul traco-dac-român, și abia aștept să apară și „Tristețea Zeilor” – volum care va aduce însă și finalul trilogiei.
Cu „Furia Oarbă” am gustat puțin din tărâmul Celor Mari (cred că episoadele de-aici mi-au stârnit cel mai mult curiozitatea), am trecut dincolo de ,,marea cea mare", m-am scufundat în temnițele din Xantipor, am zburat cu grifonii (inedită și una dintre însușirile lor), i-am urmărit pe Moroianu și Dekibalos, și de această dată, cu o fascinație împotriva voinței mele…
Apoi mai e și Cerbul. O altă punte de legătură cu basmul știut de toată lumea, însă de o cu totul altă profunzime. Te sfâșie bucata asta de poveste, poate pentru că simți că-i cunoști deja viitorul…
E greu; e foarte greu să scrii ceva original când personajele ți-s ancorate în ceva știut de toată lumea » în basme și în mitologie, în cazul de față. Cred că (și) aici e marea reușită a lui Marian Coman. Era ușor de stagnat în acea zonă a basmului care ne este familiară, era poate mai confortabil inclusiv pentru cititori. Marian Coman a făcut însă saltul; și-a creat propria lume, păstrând doar acele câteva ițe, aproape invizibile, între noi și acea fărâmă de familiaritate în care ne găsim confortul – fie că e un personaj, fie că un spațiu geografic care ne amintește de ceva.
Un roman straniu, care te lasă cu un nod în gât și-o așteptare.
Știu că nu toată lumea gustă genul fantasy, însă Haiganu este o experiență inedită și recomand cu drag o scurtă incursiune pe meleagurile pe care au colindat vechii zei (fie ei și Osândiți).
August 3, 2021
Impresiile mele despre această carte le găsiți aici: https://www.lutyk.ro/2021/08/haiganu-...
October 12, 2025
Okay, mi-am împrospătat amintirile și sunt gata acum pentru volumul al treilea 😊
Până atunci să ne rugăm la ce-o mai fi rămas din Cei Mari să ajungă industria de film autohtonă în punctul în care să se poată adapta romanul ăsta că vreau să văd bătălia asta pe marele ecran.
Până atunci să ne rugăm la ce-o mai fi rămas din Cei Mari să ajungă industria de film autohtonă în punctul în care să se poată adapta romanul ăsta că vreau să văd bătălia asta pe marele ecran.
September 28, 2017
Cartea de față reprezintă continuarea poveștii lui Haiganu din primul volum, Fluviul șoaptelor, despre care am scris aici. Zourazi, personajul principal - care nu este nici om, nici zeu, nici mag, dar prin sângele căruia curge puterea celor trei, se trezește într-un loc necunoscut. Undeva în altă parte, prințesa Celor Mărunți, micuța Păi, este închisă într-o temniță din Xantipor, lucru ce se datorează magului Garlaan. În fruntea mortăciunilor a lui Moroianu, se află Dekibalos, a cărui scop începe să devină din ce în ce mai neclar...
Continuarea recenziei o găsiți pe blog.
Continuarea recenziei o găsiți pe blog.
July 28, 2024
Are cineva aceasta carte de vânzare sau o poate împrumuta vă rog? Am încercat să caut volumul acesta și nu îl găsesc. Thank youuuu
July 23, 2026
Furia Oarba este a doua carte din trilogia Haiganu si reia povestea exact de unde a ramas. Zourazi tocmai ce s-a lasat ucis de Pai iar Dekibalos a primit o noua armata din partea lui Pleistoros.
Sincer sa fiu foarte multe despre carte nu am de zis. Structura este la fel, scriitura este la fel, personajele sunt in principal aceleasi, cu cateva nuante si schimbari. Romanul in mare parte este unul de tranzitie, destul de tipic pentru o a doua carte dintr-o trilogie, unde scopul este de a ajunge in punctul A in punctul B si unde accentul nu pica pe rezolvarea conflictelor deja dezvoltate.
In acelasi timp, sunt totusi cateva momente importante si secvente memorabile care apar si, mai important si mai interesant, mitologia si fundatia lumii continua sa fie explorate si descoperite pas cu pas catre cititor. Cu atat mai mult insa se simte pasul foarte alert pe care il are cartea, parca mai mult decat in primul volum am simtit nevoie de mai multe pagini, mai mult timp de respiratie intre evenimente, o gatire mai lenta a anumitor linii narative pentru ca de multe ori am simtit ca se termina prea repede datorita repeziciunii cu care se succed capitolele si evenimentele.
Furia Oarba este in mare parte asa cum m-am asteptat. O carte care continua drumul deschis de primul volum, dar care in acelasi timp stie ca rostul sau este sa aranjeze piesele pe tabla pentru finalul trilogiei. Urmeaza Tristetea Zeilor pe care abia astept sa o citesc.
Sincer sa fiu foarte multe despre carte nu am de zis. Structura este la fel, scriitura este la fel, personajele sunt in principal aceleasi, cu cateva nuante si schimbari. Romanul in mare parte este unul de tranzitie, destul de tipic pentru o a doua carte dintr-o trilogie, unde scopul este de a ajunge in punctul A in punctul B si unde accentul nu pica pe rezolvarea conflictelor deja dezvoltate.
In acelasi timp, sunt totusi cateva momente importante si secvente memorabile care apar si, mai important si mai interesant, mitologia si fundatia lumii continua sa fie explorate si descoperite pas cu pas catre cititor. Cu atat mai mult insa se simte pasul foarte alert pe care il are cartea, parca mai mult decat in primul volum am simtit nevoie de mai multe pagini, mai mult timp de respiratie intre evenimente, o gatire mai lenta a anumitor linii narative pentru ca de multe ori am simtit ca se termina prea repede datorita repeziciunii cu care se succed capitolele si evenimentele.
Furia Oarba este in mare parte asa cum m-am asteptat. O carte care continua drumul deschis de primul volum, dar care in acelasi timp stie ca rostul sau este sa aranjeze piesele pe tabla pentru finalul trilogiei. Urmeaza Tristetea Zeilor pe care abia astept sa o citesc.
May 27, 2017
În Furia Oarbă continuă lupta lui Haiganu împotriva lui Pleistoros, cel din urmă fiind determinat să îl pedepsească încontinuu pe zeul ciclop. Lumea creată de Marian Coman ne este dezvăluită mai mult în această carte, cu personaje noi, scene de luptă și peisaje ce te fac să speri la un joc World of Haiganu.
Displaying 1 - 20 of 20 reviews