Arthur’un serüvenlerinin üçüncüsünü (Maltazar’ın İntikamı) okumuş olanlar, kitabın en heyecanlı yerinde bittiğini hatırlayacaklardır. Arthur iki milimetrelik boyuyla Minimoylar dünyasında kalırken, lanetli M. insanların dünyasına geçmeyi başarmıştı. Evet sevgili okurlar, felaket kapıda: Lanetli M. aramızda, üstelik boyu iki metre kırk santim! Üstelik dünyamızı ele geçirmeye kararlı! Fedailerini de yanında getirmeyi ihmal etmemiş hem de! Arthur, Selenya ve Betameş’in bizi ondan kurtarmak için harekete geçecekleri kesin; fakat iki milimetrecik boylarıyla o dev gibi M.’ye kafa tutmaları hiç kolay değil. Önce büyümenin bir yolunu bulmaları gerek. Ne var ki Arthur’un “büyümüş“ haliyle bile on yaşında bir çocuk olduğunu düşünürsek, M.’ nin ve dev gibi fedailerinin karşısına çıkmak gene de büyük cesaret işi. Bakalım Arthur, arkadaşları ve dedesi Archibald işin içinden nasıl çıkacaklar? Laf aramızda, İki Dünyanın Savaşı, beklediğimize değmiş!
Luc Besson is a French film director, writer and producer. He is the creator of EuropaCorp film company. He has been involved with over 50 films, spanning 26 years, as writer, director, and/or producer, including the Transporter series.
Dejando de lado el hurto en despoblado a las economías infantiles. Pues aquí la segunda parte del libro anterior, es emoción a tope e infinidad de veces nuestros héroes (Arthur, Selenia y Betameche) enfrentándose a peligros enormes, contratiempos y antiguos enemigos, además del hecho de ser pequeñitos, y aun asi intentando salvar al mundo de los nefastos propósitos de Maltazard. Si no le pongo las 5 estrella es por que algunas veces si es acá muy hollywoodense. Ah y bueno por que sigue siendo creepy eso del lado Romántico de Arthur-Selenia.
Soarele şi-a începutul suişul molcom spre zenit, iar ceţurile dimineţii se risipesc, ca suspinele ce se duc tot mai departe. Natura e mereu frumoasă pe micuţa gură de rai din jurul casei lui Artur. Copacii sunt drepţi ca stâlpii, frunzele – tari şi lucioase, culorile florilor – strălucitoare. Imaginea-i perfectă, dar sunetul de loud e departe de a fi la fel; din pădure nu se aude nici cel mai mic sunet, nici chiar târşâitul nenumăratelor lăbuţe ale unui miriapod. Chiar şi vestita privighetoare, profeţiră de canto a familiei regale, a amuţit. Ea care, de când s-a născut, n-a lăsat niciodată să răsară soarele fără să-i cânte ceva. Ştim care-i cauza tăcerii îngheţate. M. Blestematul bântuie pe-aici şi toate animalele, oricât de mici, resimt undele negative emanate de întunecatul minimos. Un zgomot firav de paşi stângaci sub care trosnesc crenguţe tulbură totuşi liniştea. Oare ce făptură nesăbuită îndrăzneşte să mişte în asemenea împrejurări? Trebuie să fie oarbă, surdă ori atinsă rău de guturai, ca să nu fi simţit nimic. Cine poate fi atât de prost, încât să înainteze dând la o parte ferigile şi făcând tot atâta zgomot ca un parchet vechi într-o casă bântuită de stafii? Fireşte, un bărbat. Căci oamenii şi-au delegat cel mai fidel specimen: homo abrutis, omul brutal, cu denumirea vulgară de Armând. ― Artur?! şopteşte tatăl, dând la o parte ferigile, de parcă s-ar juca de-a v-aţi ascunselea. Poţi să ieşi, să ştii! Tata nu-i supărat! E adevărat, Armând nu-i supărat. E mai ales îngrijorat. Fiul său a dispărut noaptea trecută, pe când dormea liniştit în spatele maşinii. Ca prin farmec, Artur l-a lăsat în loc pe căţelul său, Alfi. De atunci, nimeni nu l-a mai văzut, nici bunicul Archi, nici chiar bunica Reta. Cât despre mama lui, din pricina peripeţiilor avute în mlaştină, ea avea atâtea dungi pe lentilele ochelarilor, ci l-ar fi confundat cu siguranţă pe Artur cu căţelul, daca acesta i-ar fi trecut pe sub nas. ― Ai câştigat, Artur, poţi să ieşi! Tata începe să fir îngrijorat! ridică uşor tonul Armând. Poate de oboseală, poate de grijă, Armând începe să-şi piardă răbdarea. Asta nu schimbă mare lucru, căci pădurea rămâne mută. ― Dacă ieşi acum, ai dreptul la o budincă întreagă! spune tatăl, ademenitor, ca propunerea să fie şi m. Îi atrăgătoare. Şi ai voie să mănânci până te apucă durerea de burtă! Propunerea se vrea amuzantă, dar în pădure nimeni n-are cu adevărat chef de distracţie. Dar, cum delicatesa e lotuşi o slăbiciune universală, se pare că un animal a reacţionat, căci două ferigi mari s-au mişcat uşurel. Speranţa renaşte în ochii bunului tată, iar pe chip îi apare un surâs. ― Ah! Chiorăie burtica, aşa-i?! Cine vrea papa bun? întreabă Armând, parcă uitând că Artur nu mai are trei ani. În aparenţă, apelul lansat burticii a fost eficient, căci ierburile se mişcă şi mai tare, iar puştiul pare să vină spre el. Neliniştitor e doar zgomotul unor paşi grei ca piatra, care se apropie. Tatăl e mirat. E adevărat, i se pare că nu şi-a văzut fiul de o eternitate, aşa că e posibil ca acesta să fi crescut între timp, dar nu într-atât, fireşte, încât să poarte ghete numărul cincizeci şi doi. Tatăl se nelinişteşte şi mai abitir. Se roagă să nu i se fi întâmplat nimic fermecătorului său fiu şi, pentru a ocoli ghinionul, continuă să-l strige cu voce mieroasă. ― Pentru cine am adus eu budinca?
Maltazard meio que não faz nada. Ele tem o controle de um exército, mas é na base do medo que ele transmite. Medo esse que não tem muito fundamento além dele ser feio e malvado. Como vilão infantil ele é bom, basta não pensar muito. Assim como tudo na história, basta não pensar muito. Vide o lance das abelhas terem uma gota de mel especial. O humor do livro tem seus momentos, achei bastante engraçado quando a mãe do Arthur anuncia que finalmente conseguiu fazer uma limonada. Mas é um momento bom em meio a várias situações pastalhonas. Os personagens não evoluem nada, são os mesmos do primeiro livro. A Selenia está um pouco menos chata, mas bem pouco. Deram um foco maior no Darkos e não paro de pensar em como essa história seria melhor sem toda a parte dos humanos, focando mais na Selenia e no Darkos. O final em si não chega a ser decepcionante, só é bobo, igual o resto da história.
La fin de cette saga. Je peux dire que j'ai aimé, de ces quatres tomes, ce rapport à la nature et cette façon d'amener les gestes des humains sous la lumière de ceux qui les subissent. J'ai beaucoup aimé que les Minimoys entrent dans le monde d'Arthur et qu'ils avancent progressivement dans les éléments de la maison. À côté et bien qu'évidemment ça reste un jeunesse, les personnages ont une incroyable faculté à tomber dans les pommes à la moindre émotion ce qui devient à la longue un peu agaçant.
I read the first two books while I was at school. Now, reading the last book as an adult, has made me realise how dysfunctional the romantic arc in the story actually is. The only way for Arthur and Selenia's love to work is for them to be seperated 95% of the time. Product of a commitment-shy culture, perhaps?
I thought the Gorge Lucas cameo ("backstory") was very funny. There was no reason for Besson to put it in but I had to laugh.
L'avventura di Arthur pare terminare nel migliore dei modi per tutti.. Una nuova meritevole puntata di questa divertente ed anche educativa saga per ragazzi..
Vergüenza debería darme haber postergado meses en leer el final de esta saga, que en cine Luc Besson lo llevó en forma de trilogía. En pocas palabras, es 95% de fidelidad, el otro 5% es debido al único cambio que noté en el último capítulo.
Todos los libros de esta saga van por la misma línea. Son libros preciosos, con descripciones y construcción de mundo maravillosa. La mayor falla que vi en los anteriores es que los personajes no me gustaban del todo, sin embargo, creo que es algo que se ha ido limando a medida que avanzan las entregas. Por lo mismo, este último tiene una calificación más alta. Sin ser un final espectacular, es un buen cierre para esta linda saga.
Definitivamente para pre adolescentes. Historia muy sencilla pero entretenida, ya vista esa línea de contraste entre lo grande y lo pequeño a partir de la cotiadaneidad aunque aderezada con toques de humor más adulto (no de connotación sexual, despreocupense) que se agradecen.