"Globul disco de pe coperta cărții lui Andrei Dósa e cea mai bună introducere în poezia de acolo. Poemele sunt foarte glam, învelite parcă în foiță de staniol. Totul e party, incantație chimică, pub, stimul, crom, nasuri pudrate, excese, plexiglas, oglinzi, digital ș.a.l. (și alte sclipiciuri)." (Mihai Iovănel)
''M-a luat cu bucurie frăţească, intelectuală şi senină când am citit pe tren cartea asta frumos gâlgâitoare şi cu spirit licoros, poate şi cu ceva din terroir-ul ruginit al unui triaj feroviar. Andrei Dósa se căzneşte să traducă când va veni ceea ce este desăvârşit doar că cu mai multe infinitive lungi şi substantive abstracte articulate solitare ca poetele subcapitol în bikini tetra pe dâmburile calcaroase ale târnavelor în înserare şi în acelaşi timp se apucă de căutat pă dumnezeu pe LSD căci ce altceva să şi faci pe LSD dar din fericire nu îl găseşte şi sfârşeşte undeva elegant între pepeni sparţi pă stradă logofăt greceanu la capăt de 102 în jeg ruginiu de august bâguind pe faithless gospodi vozvah tebe şi meme reciclate de pe junimea. A se servi la comarnic cu covrigi arşi pă vatră lângă fabrica de negru de fum, lângă o junkista plină de insecurităţi şi un meci din vremea de aur chicago bulls'' (Florentin Popa)
Andrei Dósa (n.1985, Braşov), a absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (denumit anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere Braşov.
A publicat volumele: Când va veni ceea ce este desăvârşit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017).
A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. Din 2012, este redactor al revistei ''Poesis internaţional''.
4,5/5: o experienţă pe care nu ştiai că ai nevoie s-o trăieşti (dar crede-mă, ai)
în general prietene ne perpelim de plăcere când primim apreciere când aleg să te tratez ca pe adevăratul băiat de aur mă autosugestionez pe fericire şi atunci tremură o lacrimă în colţul ochiului
Despre zilele obișnuite cu apatiile, depresiile, nevrozele, letargia, indiferența, lipsa de sens din jungla urbană și creionează în imagini foarte vii toate acestea. Din când în când mai apare câte o străfulgerare glossy de lumină ca apoi totul să se întoarcă înapoi la spleen-ul cel de toate zilele.
"apartamente noi benzi adezive încă pe ferestre și uși pete de lavabil alb bannere cu ansambluri rezidențiale oameni făcuți pe calculator în bunăstarea lor lividă goluri care se repetă în structura zilei spații ce așteaptă să li se dea viață prăjeală în bucătării televizoare unde cerebrale nimic serios în structura zilei"
"...plictiseala își infuzează nuanțele e bârfă se ține cont de alcoolul băut și cine cum s-a refăcut soarele dimineții prin sticla afumată a minții"
N-am mai citit de mult o carte care chiar să mă surprindă atât de tare. Cartea mută total accentul de pe nevroză sau pulsiunile existenţiale pe care le regăseam la douămiişti, pe apatie sau mai bine spus o indiferenţă letargică, de care autorul se foloseşte extrem de ingenios în construcţia poemelor. Textele sunt construite complex prin metode eclectice, regăsindu-se aspecte de la lumini disco, efecte glossy, strasuri, party-uri până la radiografii a unor scene scurte din memoria cartierului. Regăsim schimbări de registru chiar în interiorul aceleiaşi cărţi, treceri de la minimalism la maximalism, lucru pe care personal îl regăsesc ca fiind foarte interesant.
" în semiobscuritatea pub-ului unde cei mai mulţi tremură de nerăbdare ca alcoolul şă-şi facă efectul ecranele transmit pit-stops filmate din toate unghiurile " ( f1)
La cartile de poezie ma abtin de la stelutat, exceptie facand volumele care ma iau pe sus. Discutam cu mama, versificatoare amatoare, despre izul contemporan al unei poezii, iar eu nu stiu in ce consta. Gusturile mele au ramas probabil la formele pre-80, realmente am in continuare asteptarea ca poezia sa fie o forma abstractizanta de emotie, dar care sa imi livreze paradoxal emotia asta prin imagini pe care le pot anima intern. Am fost dezamagita de mine sa constat ca ermetismele excesive sau vitezele REM in versuri ma lasa mirata ca-n fata unei carti de fizica - in cazuri bune imi pot imagina, chiar si gresit, fenomenul, dar nu-l pot explica, sau, fals poetic spunand, nu pot simti. Asa ca probabil si-n cazul de fata, am citit cu adevarat doar jumatate de volum - ala al orasului mozaicat, privit partial distrat, partial cu dorinta de a-i pricepe semnele flashy care nu-l fac mai lesne de dibuit. Si zona aia, citita acum de aici, mi-a fost poezie.
Dar nepăsarea, faptele care atrag întâmplări neplăcute? Cauzalitatea și toate canalizările fără capac, nesemnalizate. Să nu-i dorești cauzalizăţii ce nu-ţi dorești ţie însuţi. Să nu blestemi soarta. Nici spaţiul artistic nu este privilegiat, conţinuturile cathartice sunt condamnate la repetiţie. Pentru că arta e o îndeletnicire mai puţin curajoasă decât viaţa.
Poate că partea bună a sufletului meu e închisă într-o operă de caritate de care n-are nimeni nevoie.
—————————————————- băieţi care dansaţi și-nvârtiţi cuţite pe ring eu vreau să simt daţi-mi și mie fiorul siguranţei de sine
De vreo câteva luni sunt în căutare de poeți care să-mi placă și mă bucur că am dat peste acest volum pe Scribd zilele trecute. Dacă prima parte este alcătuită din poeme destul de neîndemânatice, care eșuează în a exprima prea multe, celelalte două părți permit cititorului să descopere o voce sigură pe sine, o poezie sinceră mânată de nemulțumirea rutinară, de plictis, evoluția societății și periclitarea artei. (“Pentru că arta e o îndeletnicire/mai puţin curajoasă decât viața.”)
arsură
portar ars de soare la capătul staţiunii câmpurile cu mortar pepeni în putrefacţie pe trotuar
vreau să rămân aici cu tine în peisajul brăzdat de stabilopozi să citesc peste umărul tău ce-a mai făcut amy dunne din gone girl printre nudiști și animatoare navetiste după program
serile să jucăm volei până se întunecă și nu se mai vede fileul când din zgomotul valurilor frecvenţele radio se retrag departe lângă corturi cineva pare să jongleze cu focul
Am aflat un sentiment vag cunoscut în acestă colecție: un mix de ennui și spleen urban, sentimentul mahmurelii de după o petrecere la care parcă totuși nu aveam chef să fi mers, mahmureală care exacerbează detaliile vieții...
“continuam să mă simt la periferia grupului realizam / că nu rentează să ţin pasul” // “și aici plictiseala își infuzează nuanţele / e bârfă se ţine cont de alcoolul băut / și cine cum s-a refăcut / soarele dimineţii prin sticla afumată a minţii”
O colecţie pur şi simplu fabuloasă de poeme moderne îmbrăcate în vinilin şi mirosind puternic a pantofi proaspăt scoşi din cutie!
"unde se intensifică vântul, pungile sunt cele mai frumoase contorsioniste.
La început nu mă regăseam în absolut nimic, chiar mi se părea puţin absurd şi eram profund dezamagită de mine că nu îmi place stilul lui Andrei Dosa. Mai ales că auzisem atât de multe lucruri bune despre poezia sa. Însă la scurt timp am fost absorbită cu totul în universul său sclipitor precum un glob disco. Tot volumul se simte precum o petrecere în noaptea târzie undeva în centrul vechi al orașului, într-un apartament postdecembrist renovat foarte ”kitchos”.
"am folosit atât de multă disciplină în comunitate pentru dorinţă pentru climaxul stării de bine mi-am biciuit trupul am sacrificat toate resursele pe dopamină
Te trezești în acest volum ca printr-un vis în plină stare de ebrietate, încercând să înțelegi de ce bubuie atât de tare muzica comercială în boxe, de ce fetele și băieții se plimbă de colo-colo într-o perpetuă agitație, fiecare căutând un sentiment de ”new real”. Ești confuz dar te adaptezi treptat la atmosfera de beznă iluminată de neoane ieftine și țipătoare în creierii nopții.
"mă uit la picioarele de manechin expuse în magazinul turcesc aștept să ieși din cabină în drum spre casă o să vrei minieclere strălucind de seve în caserola de plastic
Fiecare poem este aparte, dar menține același vibe de petrecere cu băutură ieftină, substanțe ilicite și oameni care mai dubioși unii față de alții. E un aer tensionat, o atmosferă ce pune presiune pe umerii cititorului, adâncindu-i spleenul și lehamitea față de oameni, de socializare și de societate. Poemele arsură, porno și 23 august mâna fatimei subliniază perfect atitudinea de plictiseală profundă resimțită până în măduvă.
descrie perfect apatia și sentimentul ăla de zăbușeală vara când stai la umbră dar tot transpiri și te întrebi de ce dracu te-ai născut aici când puteai fi oriunde altundeva dar nici nu poți să negi că oricât de nașpa ar fi e românia ta
ceaţa întreruptă de blocuri mereu la același nivel de percepţie trec adesea pe lângă tipul care stă printre ceilalţi homleși adormiţi și scrie într-un caiet
maldărul de zăpadă de pe trotuar se înnegrește zilele se împuţinează nopţile stau ca o ciupercă – imobil câinii păstrează o anumită distanţă
viteza constantă a mașinilor pe căile de acces spre oraș portbagajul încărcat luminile roșii spun că e totuși ceva cald aici o bulă de ceară activă în lampa cu lavă
Poezii ale chefurilor care se întind până dimineața, a luminilor stroboscopice, a mahmurelilor și a combinațiilor pe ringul de dans. Dar și poezii ale unui ciclu de anotimpuri în marele oraș, de la munții de zăpadă murdari, la barăci de termopane până la mușterii terasei de mici sub soarele de vară. Mai sunt și poezii vag erotice, ale limbilor pe piele și flirturi alegorice.
Cartea asta a trecut cu mine prin cea mai neagră perioadă, mulțumesc
zilele astea identice ceaţa întreruptă de blocuri mereu la același nivel de percepţie trec adesea pe lângă tipul care stă printre ceilalţi homleși adormiţi și scrie într-un caiet maldărul de zăpadă de pe trotuar se înnegrește zilele se împuţinează nopţile stau ca o ciupercă – imobil câinii păstrează o anumită distanţă viteza constantă a mașinilor pe căile de acces spre oraș portbagajul încărcat luminile roșii spun că e totuși ceva cald aici o bulă de ceară activă în lampa cu lavă
Am citit cartea asta ca un spectacol de imagini care se varsă unele în celelalte, ca un mozaic de detalii ce, pentru un om, înseamnă ceva. În construcția versurilor sale, am simțit că autorul mă păcălește: o cameră de filmat fixată pe un cadru strâns realizează o mișcare de zoom-out, iar tu îți dai seama că lucrurile nu stau deloc așa cum îți imaginaseși. Cel mai ușor mi-a fost să mă conectez la pasajele despre desenzibilizare, extenuare psihică, înstrăinare de sine, această continuă percepție a distanțelor dintre tine şi ceilalți: "cine sunt eu dacă am impresia că muncesc/şi când aştept autobuzul" sau "Ce nu mă implică nu mă omoară." Am apreciat în acest volum radiografiile sale urbane, analizele pitulușurilor sociale și fasciculele sale luminoase de tinerețe.
"am folosit atât de multă disciplină în comunitate pentru dorință pentru climaxul stării de bine mi-am biciuit trupul am sacrificat toate resursele pe dopamină
liber acum când nu mă vede nimeni îmi percep gesturile ca fiind teatrale
în general prietene ne perpelim de plăcere când primim apreciere când aleg să te tratez ca pe adevăratul băiat de aur mă autosugestionez pe fericire și atunci tremură o lacrimă în colțul ochiului
atleți cu medalii ciorchine la gât aliniați la linia de start și toți jurnaliștii entuziaști we go home and we write about ourselves"
După câteva pagini m-am aclimatizat cu stilul scriitorului, iar prognoza era bună. E foarte adevărat că în cărțile de poezie caut emoție și aș fi vrut să o găsesc la adevăratul băiat de aur. Hai că recunosc – vreau să-mi hăcuiască inima cu versuri. A fost tocmai de-a-ndoaselea. Parcă m-am uitat într-un albumul de fotografii străin, unde sunt expuse cuvinte. Te uimește cu exactitatea transpunerii.
"eu vreau să simt / dați-mi și mie / fiorul siguranței de sine"
ore cu ţesuturi dizolvate în lumină ore cu simţuri arcuite ca un curcubeu incredibili pași de sinteză în producerea fericirii corpul tău strigă da corpul tău n-are strategie corpul tău transmite atenţie pericol de rateu glitch pe undele beta încăperea e inundată de godlike substance rupe structurile compacte scântei de argon și neon umplu întunericul cu ozon rotirea bolţii viteza accelerată a stelelor emisfere supraîncălzite hărţi cerebrale purpurii dragoste dragoste
După zen ratat, poezia mea preferată este porno. Ce au în comun toate poeziile din ultima speță, pe lângă personaje relatable și umor, e faptul că scenele mizerabiliste poartă acum acea mantie chromakey despre care s-a menționat de două ori, ceea ce le face digerabile și le ridică la rang de artă modernă.
ironia e: cu toată engleza vieții, n-am găsit traducere bună pentru "relatable" în română. poeziile lui andrei dosa sunt un echivalent suficient și satisfăcător.
hai să pun și eu niște versuri (că doar ăsta e trendul când mai citim poezie):
"E party și nimic palpabil, nimic de palpat în faţa oglinzii. Facem din noapte zi după zi ne rotim în jurul flăcării fake din viscere."
“Și e suspiciune în toate. Zidurile-s bănuite de crăpături care nu există. Nu e exclus să se năruie totul, nu e exclus să prospere. Trăiesc pe muchie, oricât de mică ar fi ea.”