„Jurnalul lui Radu Vancu este o aventură intelectuală în sine. Mi s-a întâmplat rar să citesc notații atât de dense, atât de competente în zona culturală și atât de umane în cea emoțională. El confirmă un scriitor polivalent, unul dintre cei mai moderni și mai atotcuprinzători ai generației lui. Poet, universitar, activist cultural și civic, Radu Vancu pare unul dintre acei oameni cărora nimic din ce-i uman (și post-uman) nu le e străin.“ (MIRCEA CĂRTĂRESCU)
„Dacă înainte de acest jurnal era doar credință, acum mi s-a transformat în convingere: poezia e un gen al biograficului – iar jurnalul e un gen al liricului. Tot ce e mai intens în noi intră aici. Iar această intensitate face, exact ca-n poezie, o dublă mișcare: pe de-o parte, ne falsifică viața, pe de alta, îi aduce adevărul decisiv. Din punctul acesta de vedere, mon semblable, mon frère, jurnalul acesta e doar un lung poem. Nici mai mult, nici mai puțin de atât.“ (RADU VANCU)
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu) este lector universitar la Facultatea de Litere din Sibiu. Lucrarea sa de doctorat a devenit una dintre exegezele critice esențiale asupra operei lui Mircea Ivănescu: Mircea Ivănescu. Poezia discreției absolute (2007). A publicat volumele de poezie: Epistole pentru Camelia (2002), Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010) și Amintiri pentru tatăl meu (2010). Este, de asemenea, autorul volumului Eminescu. Trei eseuri (2011) și coautor al antologiilor Cele mai frumoase poeme din 2010 (2011) și Cele mai frumoase poeme din 2011 (2012).
în timp ce supravegheam la simularea EN am citit din jurnalul lui Radu Vancu pe care mi l-ai împrumutat și pe măsură ce întorceam paginile zece douăzeci treizeci patruzeci nu vedeam nici un însemn de-al tău cu pixul sau cu creionul pe margini
ai găsit ceva demn de reținut abia la finalul celor două ore de examen de parcă tu însăți ai fi trecut acea probă: "Oamenii pustii sunt pustiitori. Și pentru ei înșiși, și pentru cei care-i iubesc. Iar proba iubirii reale e tocmai traversarea împreună a pustiului."
Radu Vancu se află în acest Jurnal În căutarea timpului poetic pierdut. El trăiește atât în Paradisul cărților, cât și al familiei. Este un jurnal extrem de intim, clinic și literar. Îl descoperi pe poetul domestic și conferențiarul confesiv ca pe un grafoman splendid, un grandoman mistic, un suicidar ratat, un boem afabil, un superstițios hazliu, un obsedat morbid, un insomniac care recitește constant, un om interesat de frumusețea celorlalți, de lumina pe care o emană, un om preocupat să se dezvolte, un om care crește nivelul de căldură, relevanță și adâncime al lumii din afară. Un jurnal care trebuie neapărat continuat.
Ceea ce m-a impresionat cel mai mult citind jurnalul lui Radu Vancu este umanul care iese la suprafața fiecărei pagini. Dincolo de obsesia literaturii, care ar putea părea tema principală. Fricile, bucuriile, neliniștile omului din spatele cărților pe care le-a scris și pe care le-a citit. Cu personaje ca Sebastian, Cami, frînghia tatălui. Cu John Berryman, Mircea Ivănescu, Horia Patapievici, Claudiu Komartin. O lectură, de multe ori, la limita suportabilului. "Micuțele fraze scrise [...] m-au ajutat să-mi administrez și cancerul real al scrisului, și pe cel imaginar al corpului." O carte care te îmbogățește în orice cheie ai citi-o.
asemenea Transparentei care m-a initiat intr-o noua experienta a lecturii si a literaturii contemporane, jurnalul lui Vancu m-a hranit cand imi era mai foame; de o candoare, densitate, fragilitate ce coplesesc, acum trebuie sa gasesc o noua sursa sigura de tot ce a putut sa-mi ofere Vancu in aceste pagini ticsite de frumusete
banuiesc ca RV citea din Berryman (sau unul dintre poetii lui cei mai dragi cand il lasa inima sa il viseze) cu aceeasi admiratie si stupoare pe care le aveam eu pentru proza si poezia lui
„Fiindcă mintea noastră e mai mult decât ce băgăm noi în ea. Și chiar mai mult decât ce scoatem din ea. Iar poezia cu atât mai mult. Oricât de contorsionat ar suna, aș zice că-i taman pe dos: poezia e ce reușește ea să scoată din noi.” „Creierul e, în anii ăștia de citit forfotitor, un vânător singuratic&fără odihnă. Chiar și în somn caută-și, în diminețile norocoase, te trezești cu imaginea înfiptă în creier, adusă de el cum aduce un prepelicar vânatul; însă apoi ești toată ziua obosit. Treabă de uzură, poezia. De aia se iese la pensie anticipat din ea.”
Radu Vancu este un poet roman, un intelectual vizibil si deseori un activist politic, si ne arata caietele sale de insemnari zilnice. Iar caietele surprind omul in toate ipostazele din fraza dinainte, plus cele private de familie - sot pentru sotie, tata pentru baietelul mic de gradinita. Autorul se lupta cu sine, marcheaza ce face zi de zi domestic dar si gandurile sale poetico-literare; revin recurent motive importante ale vietii sale, marcante fiind sinuciderea tatalui sau cu ani in urma, participarile curente la tot felul de evenimente literare, cursuri, targuri, lupta zilnica cu autoritatile statale culturale (volumul e o faina introducere in organizarea culturii locale), dragostea fata de orasul Sibiu. Mi-a placut mult volumul, l-am citit repede si pe al doilea. E o lupa pusa peste o viata de poet (are o sensibilitate mare in perceptie), de intelectual roman contemporan, de om adult introspect care se hraneste din literatura. Extrag cateva notite percutante: "diavolul n-ar fi rau, ci nesimtit" (p. 8); "gradinita .. detentie pedagogica" (p. 13); "sunt un impaciuitorist iremediabil - sau, si mai simplu, n-oi fi avand ceea ce se cheama personalitate" (p. 16); "nu se poate evada din inima, fiindca inima nu-i un spatiu" (p. 27); "a judeca (fie si corect) e irevocabil mai jos decat a iubi (fie si incorect - dac-o fi existand asa ceva precum iubirea incorecta)" (p. 56); "as scrie orice, pana si proza, asa de jalnic am ajuns" (p. 60); "in societati neasezate e aproape imposibil sa nu fii poet" (p. 70); "o excelenta definitie a psihanalizei (...): daca ai o problema, intreaba-ma care e" (p. 96); "ma transform poate intr-un atrabilar, intr-un carcotas, intr-un tip care scrie despre orice de parca l-ar durea stomacul" (p. 189) si tot asa si tot asa vreme de 347 de pagini.