Tinerețile lui Daniel Abagiu

by Cezar Paul-Badescu

(For English, please read the e-book excerpt)

”Ar fi însã o greșealã și o simplificare sã vedem în carte doar un antitext literar. De fapt, dincolo de efectele de mare ilaritate produse prin contrastul dintre normã și realitatea artisticã, existã aici și fragmente de cea mai bunã calitate literarã în sensul «înalt» al cuvîntului. Din mijlocul unor întîmplãri anodine cu copii jucîndu-se la țarã, la mare sau în spatele blocului se desfac deodatã perspective mitice și fantastice în sensul realismului magic sud-american: o schijã din timpul rãzboiului se plimbã dintr-un loc într-altul pe sub pielea unui veteran; o fetițã de la bloc primește de la Dãnuț un misterios inel de aur, dupã care... dispare pentru totdeauna; conflictul surd dintre tatã și fiu se concretizeazã printr-un vis al fiului, care se vede în chip de pește, pescuit de tatã. O cruzime foarte expresivã, de copil autist, e una din dominantele perspectivei narative (pedanteria, bat-o vina...): bunica moare de un cancer îngrozitor, descris cu seninãtate, infarctul unui coleg e expediat într-o frazã ironicã, un pui de vrabie moare cu totul altfel, mult mai crunt, decît în Brãtescu-Voinești. Firește, cel mai mare sadism, devenit masochism curat, e îndreptat spre sine însuși: se descriu cu mare voluptate tot felul de umilințe suferite în fața celor apropiați, se citeazã poezii scrise de Daniel în liceu, absolut penibile.” (Mircea Cărtărescu)

Genres: Romanian Literature, Romania, Fiction

208 pages

First published February 1, 2004

About the author

Cezar Paul-Badescu (born 1968, in Bucharest, Romania) graduated from Bucharest University with a Degree in Literature in 1996 and was awarded an MA in the Theory of Literature and Comparative Literature by the same institution in 1995. Since 1996, he has worked as an editor for Dilema magazine (in the meantime renamed Dilema Veche). In 1997, he edited an issue of the magazine that questioned the mythologies surrounding Romania’s national poet, Mihai Eminescu. The issue provoked irate reactions in the Romanian press and led to statements being made in Romania’s Parliament. Cezar Paul-Badescu was threatened with a “firing squad” in nationalist publications. In 1999, he edited an anthology named The Eminescu Case (Paralela 45 Publishing House, Pitesti), which once more drew protests from the nationalists, and in 2000 he was awarded the Mihai Eminescu Medal for Cultural Merit by the President of Romania. He made his literary debut in 1995, in the anthology Tablou de familie (Family Portrait) - Leka Brincus Publishing House, Bucharest. Polirom Publishing House has published his novels Tineretile lui Daniel Abagiu (The Childhoods of Daniel Abagiu) (2004) and Luminita, mon amour (2006). Both novels have been published in Bulgarian translation. În 2013, Humanitas Publishing House has published his essays book Shadows On The Transition’s Screen.
Since 2007, Cezar Paul-Badescu has been the head of the Culture section of Adevarul newspaper.

Reviews

[Vio · Rating 4 out of 5]

În rîndurile următoare o să-mi dau puțin cu stîngul în dreptul. Vedeți voi.

Daniel Abagiu mi se pare un personaj memorabil. Foarte frumos. La lectura cărții am avut tot timpul o senzație că mhh eu am citit chestia asta. Prima bănuială: să vezi că e în Best of a lui Marius Chivu. E, dar doar o bucățică (pe care nu prea cred că am citit-o). Atunci în altă antologie? Nu am găsit. Atunci cu siguranță cpb a publicat cartea asta integral pe blogul său! Hm. Eram convinsă de varianta asta, pînă am scociorît nițel prin niște mailuri mai vechi și am găsit acolo că eu în decembrie 2009 citeam Tinerețile lui Daniel Abagiu.
Cuom!??! Eu, care am o evidență de-a dreptul perfectă (!!!) a cărților citite și necitite!??! Nu are cum. Exclus.
Din alt mail am înțeles că, să vezi și să nu crezi, am împrumutat cartea de la Ionuca :) și i-am dat-o înapoi, bravo nouă. Și total întîmplător, anul 2009 lipsea cu desăvîrșire din evidența mea (ce bine sună cuvîntul ăsta, ”evidența”), pentru că ori am citit o carte două per total, ceea ce e foarte posibil, ori am pierdut/rătăcit carnețelul cu lecturile, care nu au fost chiar impresionante ca număr, de asta sînt sigură.

Ei, pînă acum mi s-a mai întîmplat în viața mea de cititoare de nenumărate ori să știu că am citit cartea x, dar să nu îmi amintesc (aproape) nimic din ea. Să nu am idee că am citit cartea y, dar să îmi dau seama non-stop citind că domle nu se poate eu am mai citit exact chestia asta, ce mister, ce chestie, parcă nu mi s-a mai întîmplat.

Daniel Abagiu, iu rul, măi băiatule! Mult de tot mi-a plăcut de tine. Ne mai vedem.

[Gabriella · Rating 5 out of 5]

O carte scrisa cu un umor minunat. Mi-am regasit o parte mare din copilaria comunista.

[Prundeanu Ciprian · Rating 3 out of 5]

Dacă în Dicționarul literar ar exista intrarea "Cărți de 3 stele", această carte ar fi exemplul perfect care să însoțească definiția. În regulă pe alocuri, are momente amuzante, cam toți cei care au copilărit în anii 80 - 90 vor avea mici momente de identificare, practic, ar putea fi povestea oricărei persoane care a trăit acele vremuri. Nu știu dacă faptul că acesta este un lucru asumat este un plus sau un minus pentru carte.

[Pîrvan (Jenaru) Dana · Rating 4 out of 5]

http://www.bookaholic.ro/tineretile-l...
Citind de curând cele trei eseuri din volumul lui Henry Bergson – Râsul, m-am întrebat care sunt cărțile românești în care râsul provocat de comic poate fi considerat o măsură a umanului, funcționând ca șansă a reumanizării, ca manifestare a viului omenesc ce se opune rigidizării vieții, conveniențelor, prejudecăților, măștilor.


Cezar Paul-Bădescu este unul dintre scriitorii români care a ales să aducă realitatea în literatură ori să facă literatură din realitate, așa cum afirma într-un interviu, tocmai cu ajutorul jocului, al umorului, al ironiei și al autoironiei. În romanul Tinerețile lui Daniel Abagiu, decupând fragmente de realitate, autorul se întoarce în perioada comunismului și revizitează experiențele de maturizare ale tânărului său erou. Umorul distruge aici clișee, inclusiv clișee literare, efectul subversiv fiind obținut, la acest nivel, și prin strategiile de anticonstrucție, antistil, prin haosul căutat, prin refuzul prețiozității. Doar fragmente aparent întâmplătoare, care, însă, respiră natural, omenește.


În planul experiențelor inițiatice, umorul domolește cruzimea sincerității cu care sunt înșirate pe tarabă toate complexele și experiențele angoasant-umilitoare străbătute de copil sau de tânărul care uneori poartă chiar numele autorului. Jocul cu instanțele narative, cu literatura în sine devine parte a jocului mai mare prin care se realizează raportarea la viață. Umorul și ironia hrănesc aici un soi de „impostură” care dezvăluie, prin contrast, adevărul, implicând deschidere, libertate.



Asumându-și perspectiva inocentă, a copilului, scriitorul demonstrează, de fapt, o luciditate extremă și detașată, cu atât mai mult cu cât povestirile evocatoare alternează cu fragmente metaliterare, cu paranteze explicative. Înclinaţia autentică spre joc, ironia, naivitatea, focalizarea pe elemente derizorii ale existenței au drept rezultat ridicarea ori coborârea dramelor interioare la statutul de „fapt divers”. Prin infantilismul programat și seninătatea crudă, Cezar Paul-Bădescu obține ca efect distanță și răsturnare, anulare a ridicolului, a penibilului tocmai prin expunerea în lumină a jenantului.

E un joc serios, în cadrul căruia se bagatelizează voit situații, evenimente, dar nu pentru a fi duse gratuit în derizoriu, ci pentru a oferi o conștientizare a acestora, o încărcare cu un alt sens, cu mai multă conștiință,cu atât mai mult cu cât abordarea este reconfortantă, umană. Dar echivocă, spectacolul fleacurilor umane prinse în aceste pagini ridicând mereu semne de întrebare.

Raiul din toaletă („Barul nostru”), unde, în jurul țigărilor, adolescentul s-a putut „dezvolta întru dialog”, unde şi-a „sondat alteritatea” şi a început să fie „construit de limbaj”, chiulul, băutul, intimitatea oferită paradoxal de stingerea obligatorie a luminii conform programului comunist, găinile tăiate în baie, gâsca îmbătată pentru a se frăgezi și pusă în cadă să înoate, chinurile anticipativ-imaginare ale primului sărut, avatarurile primului act sexual, mirajul spulberat al „boemei” liceene, sporturile ieşite din comun, faza pe judeţ la Cântarea României, existenţialism francez și Cioran care se muleză pe revoluţia hormonală a adolescenţilor, lumea privită de sus din balcon, de la etajul 5 („când crezi în tine, nu mai există nici un alt tip pe la etajele superioare”), masturbarea ( în ciuda blamării vocale a poftelor trupeşti), poezia nopților și filosofia zilelor, cochetarea cu ideea de sinucidere din raţiuni filosofice, natura ca stare de spirit („Vremea urâtă îmi convenea de minune, căci mă făcea să-mi ridic gulerul…”), nevoia de admiratori, inventarea și construirea interlocutorului, boema utopică a facultăţii din Bucureşti, după eşecul răsunător al admiterii de la Craiova („O dată intraţi la Filologie, ne consideram deja ca făcând parte din istoria literară”), sfințirea cu alcool și îmbrățișări a zilei lui Nichita Stănescu, bătăile mâncate de la tovarășa învățătoare și mândria celui pălmuit că nu era altoit ca ceilalți, suferințele tânărului tată – sunt doar o parte dintre experiențele infinitului mic, reînființate cu ironie și umor, transformate în antidot al vanității, al victimizării și al pateticului.
Cezar Paul-Bădescu nu îl lasă pe Daniel Abagiu să se înece în viață și nici măcar în melancolie afectată. Înfruntată cu gravitate, viaţa e teribilă, trebuie să ştii să te joci cu ea – parcă răsună dincolo de carte. Și parcă suntem cu adevărat oameni mai ales în joc. Un joc contra celorlalţi, contra propriilor noastre slăbiciuni, îndoieli, iluzii. Un joc care îți dă, în schimb, o surprinzătoare senzație a apropierii firești de real.

Cezar Paul-Bădescu, Tinerețile lui Daniel Abagiu, Ediția a II-a, Prefață de Mircea Cărtărescu, Polirom 2012.

[Bookaholic]

Citind de curând cele trei eseuri din volumul lui Henry Bergson – Râsul, m-am întrebat care sunt cărțile românești în care râsul provocat de comic poate fi considerat o măsură a umanului, funcționând ca șansă a reumanizării, ca manifestare a viului omenesc ce se opune rigidizării vieții, conveniențelor, prejudecăților, măștilor.


Cezar Paul-Bădescu este unul dintre scriitorii români care a ales să aducă realitatea în literatură ori să facă literatură din realitate, așa cum afirma într-un interviu, tocmai cu ajutorul jocului, al umorului, al ironiei și al autoironiei. În romanul Tinerețile lui Daniel Abagiu, decupând fragmente de realitate, autorul se întoarce în perioada comunismului și revizitează experiențele de maturizare ale tânărului său erou. Umorul distruge aici clișee, inclusiv clișee literare, efectul subversiv fiind obținut, la acest nivel, și prin strategiile de anticonstrucție, antistil, prin haosul căutat, prin refuzul prețiozității. Doar fragmente aparent întâmplătoare, care, însă, respiră natural, omenește.


În planul experiențelor inițiatice, umorul domolește cruzimea sincerității cu care sunt înșirate pe tarabă toate complexele și experiențele angoasant-umilitoare străbătute de copil sau de tânărul care uneori poartă chiar numele autorului. Jocul cu instanțele narative, cu literatura în sine devine parte a jocului mai mare prin care se realizează raportarea la viață. Umorul și ironia hrănesc aici un soi de „impostură” care dezvăluie, prin contrast, adevărul, implicând deschidere, libertate.



Asumându-și perspectiva inocentă, a copilului, scriitorul demonstrează, de fapt, o luciditate extremă și detașată, cu atât mai mult cu cât povestirile evocatoare alternează cu fragmente metaliterare, cu paranteze explicative. Înclinaţia autentică spre joc, ironia, naivitatea, focalizarea pe elemente derizorii ale existenței au drept rezultat ridicarea ori coborârea dramelor interioare la statutul de „fapt divers”. Prin infantilismul programat și seninătatea crudă, Cezar Paul-Bădescu obține ca efect distanță și răsturnare, anulare a ridicolului, a penibilului tocmai prin expunerea în lumină a jenantului.

E un joc serios, în cadrul căruia se bagatelizează voit situații, evenimente, dar nu pentru a fi duse gratuit în derizoriu, ci pentru a oferi o conștientizare a acestora, o încărcare cu un alt sens, cu mai multă conștiință,cu atât mai mult cu cât abordarea este reconfortantă, umană. Dar echivocă, spectacolul fleacurilor umane prinse în aceste pagini ridicând mereu semne de întrebare. (continuarea cronicii: http://www.bookaholic.ro/tineretile-l...)

[Paolo · Rating 4 out of 5]

Shamelessly sincere and 'expressionistic' portrait of a man.

[Claudiu · Rating 3 out of 5]

mi-a placut mai putin decat Luminita, mon amour
mi-au placut foarte mult fragmentele in care evoca intamplari din copilaria comunista - ce sa vezi, tot copilarie, si nu prea mi-au placut fragmentele Holden Caufield - despre razvratire, lecturile cool (ca fapt divers, erau cool si cand eram eu la liceu) primele experiente etc. fragmentele alea mi s-au parut fade.

[Cristina Pătescu · Rating 4 out of 5]

O lectură plăcută, o carte onestă....perfectă pentru geanta de voiaj!

[Alexandra]

Authentic and raw, relatable. A good read.

[Bogdan Ghiurco · Rating 3 out of 5]

O frumoasă dovadă cum un autor fără talent poate scrie o carte bună dacă o face simplu și sincer.

[Horia Bura · Rating 3 out of 5]

Acest asa-zis roman cred ca e mai mult o rememorare a unor anumite faze si episoade din copilaria si adolescenta (nici macar tineretea, cum eronat indica titlul) autorului, care nu numai ca n-are nicio problema in a recunoaste faptul ca "Danut c'est moi!", dar, in multe locuri, nici nu se mai oboseste sa recurga la numele fictiv (Daniel Abagiu), ci-l foloseste direct pe al lui. Pentru atata franchete si directete, pe cuvant de lector incercat daca CPB n-ar merita un premiu special! In rest, romanul e cam "meh", nici prea prea, nici foarte foarte, un potpuriu de scene mai amuzante, mai serbede, de pagini unele mai bine scrise, quasiantologice (precum cele despre marcile de tigari fumate in scoala sau despre prima relatie mai serioasa, soldata cu mult asteptata dezvirginare; de asemenea, paginile despre glontul "plimbaret" aduc a ceva realism magic), iar altele simplist si banal abordate, cu subiecte aidoma (despre animalele de casa sau despre relatia cu bunica si ale ei povesti despre bunicul autorului). Una peste alta, nu l-as considera pe CPB unul dintre varfurile generatiei douamiiste; am citit autori congeneri de-ai lui mult mai buni, iar Lucian Dan Teodorovici si T.O. Bobe sunt doar doua dintre primele nume care-mi vin in minte.

[Gelu · Rating 3 out of 5]

O carte decenta dar cam multa metaliteratura pentru gustul meu; ma asteptam la mai mult decat la o colectie de povesti.