Aide de camp de l'empereur François-Joseph à qui il vouait une admiration sans bornes, Miklós Horthy devient commandant en chef de la flotte austro-hongroise pendant la Première Guerre mondiale. En mars 1920, il est nommé régent de Hongrie par l'Assemblée nationale, responsabilité qu'il assume jusqu'en 1944. Dès lors, sa vie se confond avec celle de son pays. En calviniste convaincu, ni idéologue ni chef charismatique, Horthy porte des valeurs chrétiennes traditionnelles. Le système mis en place, loin d'être la dictature fasciste retenue par l'historiographie communiste après 1945, est en réalité un régime autoritaire et réactionnaire qui ira jusqu'à déclarer la guerre à l'URSS en 1941. En 1944, sous la pression d'Hitler, Horthy ne peut s'opposer à l'occupation de la Hongrie par les troupes allemandes. Sommé d'appliquer une législation antijuive, il refuse les déportations instaurées par son " allié ", ce qui le sauvera du tribunal de Nuremberg. Réfugié au Portugal en 1949, l'amiral y meurt huit ans plus tard. A travers cette première biographie en français, l'auteur restitue avec maîtrise toute la complexité et l'ambiguïté d'un personnage qui suscite, encore aujourd'hui, des passions exacerbées, et dont le drame aura été de s'allier avec l'Italie et l'Allemagne par volonté expansionniste.
„Katona, következésképpen elsősorban cselekvő ember, gondolkodással nem fárasztja magát.” (100. oldal)
Alighanem ez a Horthy-kultusz gyökere. Merthogy van egy vezető, aki… hmmm… maradjunk annyiban, hogy nem egy teoretikus elme. Ugyanakkor nagyon jól áll neki az egyenruha, és ha cselekszik, akkor nagyon határozottan cselekszik, de ha nem cselekszik (és általában nem cselekszik), azt is mintha határozottan tenné. Ezt nagyon kajálja a nép. (Nem is értem, miért nem jutott eszébe eddig az illetékeseknek, hogy tengerésztiszti egyenruhában tartsák a sajtótájékoztatókat.) Horel könyvében az a legfeltűnőbb, hogy a szerző oldalakat tud írni magyar külpolitikáról, vagy zsidótörvényekről úgy, hogy Horthy nevét meg sem említi – egy Horthy-monográfiában! De ez nem feltétlenül Horel hibája – egyszerűen ez a végtelenül decens úriember a róla elnevezett rendszert nem annyira irányította, mint inkább reprezentálta. Ilyen értelemben tehát Horthy elsősorban nem azért vádolható, amit megtett, hanem azért, amit nem tett meg – hogy államfőhöz méltatlan teszetoszasággal, néha pedig egyenesen ostobán reagált a történelmi kulcspillanatokban. Gondolom, éppen ez az, ami miatt a Horthy személye körüli viták valószínűleg sosem érnek véget: mert kevés olyan tettet lehet a szemére hányni, ahol valóban és kétségbevonhatatlanul és közvetlenül bűnösen cselekedett. Az világos, hogy antikommunista, antiszemita és antidemoratikus volt*, de hogy melyik mennyire, és hogy mennyire értelmezhető ez a kor kontextusától függetlenül, arról végeláthatatlan disputákat lehet folytatni**. Ám ezek a viták elméleti síkon maradnak – a tényen, hogy a Horthy-rendszer a magyar történelem egyik legnagyobb katasztrófájába torkollott, semmit sem változtatnak. És lehet itt „történelmi kényszerpályát” emlegetni – de aligha állítható, hogy növelte esélyeinket egy olyan középszerű elme, mint a vitézlő tengernagy úr.
Amúgy teljesen tárgyilagos könyv. (Tárgyilagosabb, mint én, teszem azt.) Forradalmi következtetésekkel nem áll elő, meglepetéssel nem szolgál, csak szépen, tisztességesen, a nemzetközi kitekintésről sem megfeledkezve mutatja be Horthy életét. Még akár olvasmányosnak is mondanám, ha nem érezném úgy, hogy Horel időnként indokolatlanul ugrál az időben. Nyilván egy történész számára mindig kérdés, hogy az időrendet tartsa-e, vagy inkább egy adott részegység belső íve legyen fontosabb – nos, Horelnek ezt a problémát nem mindig sikerül megnyugtatóan feloldania. Érdemes elolvasni, bár ha Horel ezt a monográfiát így mondjuk de Gaulle-ról írta volna meg, biztos esze ágába sem jut senkinek, hogy magyarra fordítsa.
* Figyeljük csak meg: csupa „anti-”, vagyis világos, Horthy mit ellenzett, de hogy mit akart – hát az már közel sem annyira. Jó, hát revíziót. De hát azt akkoriban az utolsó kommenista boltossegéd is akarta. ** Megjegyz.: ez a vita azok számára, akik Horthyt piedesztálra emelnék, azért is fontos, mert ezzel tulajdonképpen megvallják, számukra az antiszemitizmusnak és az antidemokratizmusnak melyik a még elfogadható foka.
Foarte utila ca informatii despre aceasta perioada din istoria Ungariei (1919-1944). Figura lui Horthy pare un pic mitologizata, chiar daca - una peste alta - cartea pare mai degraba obiectiva. Referirile la Romania sunt destul de sumare.
"Între 1868 și 1918, viața lui Miklós Horthy se derulează în cadrul Monarhiei Habsburgilor, a cărei structură a fost profund schimbată de Compromisul din 1867 încheiat între cele două părți: Austria și Ungaria. Horthy a văzut lumina zilei într‐o țară condusă de un sistem constituțional complex, deoarece statele care o compun au o bază fundamental diferită. Austria este un stat dinastic alcătuit dintr‐un amestec de țări și de teritorii încorporate de la sosirea Habsburgilor în spațiul danubian la sfârșitul secolului al XIII‐lea. Toate aceste entități și‐au păstrat parlamentele (diete). Împăratul este suveranul de drept divin. Ungaria, dimpotrivă, este, de la constituirea în regat, la începutul secolului al XI‐lea, concepută ca un stat centralizat, chiar dacă și ea adăpostește pe teritoriul ei o populație multietnică. Monarhia ungară este electivă, și acest sistem a prevalat până în 1527, data alegerii lui Ferdinand II de Habsburg, care urcă pe tron în urma înfrângerii suferite de unguri la Mohács în fața turcilor otomani. Habsburgii devin astfel suverani ereditari ai regatului Ungariei, dar îi respectă legile și validează structura centralizată a țării. În secolul al XIX‐lea, aceasta evoluează deci ușor spre statul‐națiune, dar centralismul și dominația maghiarilor sunt treptat contestate de celelalte naționalități, care cunosc, și ele, în paralel, o renaștere națională."
Am inceput cartea pentru ca putine personaje istorica sunt la fel de polarizante ce Horthy si voiam sa ma conving ce e mit si ce e real. Cartea face o treaba destul de buna sa prezinte istoria din timpul vietii lui Horthy, evenimentele politice si fortele care au influentat ce s-a intamplat. Dar daca prima parte, de dinainte sa preia puterea, e detaliata si ofera niste informatii bune despre cine era el si cum a evoluat, partile cele mai contestate ale istoriei mi se par prea scurte. Am mai citit si o biografie a lui Raoul Wallenberg, care a intrat pe alocuri in detalii mult mai bune privind reactiile regentului la diverse evenimente. Cartea de fata, desi e bine ca e obiectiva, nici nu intra in detalii si la sfarsit nu simt ca m-am lamurit pana la capat. Dar ca introducere, e foarte buna.
An excellent, very well researched and thorough biography of a very controversial figure in XX. century Hungarian history. I liked how the author gave a bigger context of the era not just the actual resumé of Horthy and included quotations from other people diaries to give us an idea of the personal traits of an otherwise fairly closed personality. An interesting addition is the last part discussing how Horthy is viewed by politicians and historians after his death and how some parties' relationships to his again very controversial actions ("a long series of defeats disguised as victories") define current Hungarian politics.
Primele povestiri despre Horthy Miklos mi-au fost spuse de bunica mea, nascuta in acelasi an cu Adolf Hitler si plecata din lumea asta in ultimii ani ai comunismului. Dupa foarte multa vreme, nu pot spune ca aceasta carte scrisa de Catherine Horel imi intregeste acele amintiri vechi. Mai degraba imi aduce in fata ochilor un personaj controversat, care a dominat istoria Tarii Maghiarilor in cele mai tragice momente ale secolului XX. Greu de tras concluzii, pentru ca, recunosc, izvoarele imi sunt sarace.