În roman se povestește despre o tânără pe nume Oana Nour care luptă din răsputeri cu sinele ei pentru ca nimeni să nu se îndrăgostească de ea. Intenționat se poartă arogant, este dură, rece, supără pe cei din jur și se îmbracă înțepător. Dar soarta i-a încurcat cărțile și întâmplător a salvat viața unui pieton care într-un timp foarte scurt s-a îndrăgostit de această tânără, băiatul pe nume Vlaicu, băiatul care tot întâmplător a fost blestemat de Oana Nour ca să se îndrăgostească de ea, într-o glumă: „Ce binecuvântare să fii contemporan cu persoana pentru care te-ai născut să o iubești. Ce șansă dumnezeiască - s-o întâlnești, s-o cunoști, să știi că este”. Într-o oarecare măsură o disprețuiam pe Oana din cauza caracterului său, mai ales m-a revoltat momentul când a
Apoi Oana a dispărut din viața acestui arhitect, după multe zile petrecute împreună, s-a ascuns din motiv de boală, fiind diagnosticată de medici ca fiind cu ambii rinichi uscați. Vlaicu, îndrăgostit la nebunie, a pornit în căutarea ei: „A iubi? Înseamnă a plânge fără lacrimi. Să nu mănânci săptămâni întregi - și să nu-ți fie foame. Să nu bei nimic - și să nu-ți fie sete. Să nu închizi ochii nopți la rând - și să nu-ți fie somn” .
Și această dragoste im(posibilă) ajunge într-un final că Vlaicu i-a salvat viața fiind donatorul ei de rinichi, și așa cum medicul Stancu i-a salvat viața lui Vlaicu datorită Oanei, tot așa i-a salvat viața Oanei datorită lui Vlaicu. O armonie de cuvinte aș spune eu.
Acest roman este structurat din mai multe povestiri, istorii despre iubiri imposibile culese de Vlaicu de la diferiți cunoscuți, în tot acest timp fiind în căutarea Oanei. Aceste istorii narative au fost pe alocuri plictisitoare, chiar dacă peste tot este păstrat motivul unei iubiri: „O carte a iubirilor Imposibile, în care s-ar recunoaște toți cei frustrați, nedreptățiți, abandonați, de unde aceștia ar afla, resemnați, că iubirile adevărate sunt mai adesea fără șanse, că ei nu sunt singuri, iar lucrul cel mai important nu este acela de a le fi fost sau nu împărtășită iubirea, ci acela de a fi iubit”. Am citit și cartea „Tema pentru acasă” și cumva aveam aceleași așteptări din partea autorului, dar cartea „Te blestem să te îndrăgostești de mine” este cu mult mai ușoară.
Schițe din carte:
- „Prostia unui prost, om simplu, are consecințe doar pentru destinul unei singure persoane, sau a câteva, pe când prostia unui prost cu funcție înaltă are repercusiuni asupra unui întreg popor”;
- „Vântul suflă de unde vrea, și tu îi auzi glasul, dar nu știi de unde vine și nici unde se duce”;
- „Când am să pot spune exact cât de mult te iubesc, înseamnă că te iubesc puțin”;
- „Frumusețea unei femei nu e nici pe departe un merit al ei, e darul pe care i l-a făcut la naștere Cel de Sus. Nu toate femeile își merită frumusețea. Sau - tinerețea”;
- „Dragostea e ceva ce nu se învață la școală. Și e păcat! Suntem instruiți să scriem, să citim, să liniem, să numărăm, dar profesorii uită să ne spună: Învățați să iubiți! Învățați să vă iubiți! Elevii termină școala și ies total nepregătiți pentru viață. De ce nu s-ar preda și dragostea, ca obiect cel puțin opțional?”
- „Azi toată lumea întârzie, pentru că toată lumea are ceasuri. Putem da ceasul cu o oră în urmă sau cu o oră mai înainte și oricum ajungem la timp”;
- „Să vă căsătoriți cu bărbatul sau femeia cu care vă place să comunicați. Toate calitățile unei persoane trec cu timpul Dar asta rămâne... Comunicarea le poate înlocui pe toate celelalte...”.