Phoenix: Însă eu, o pasăre

by Nicolae Covaci

Renașterea Phoenix continuă nu doar cu noi proiecte muzicale, ci și editoriale.

Legendara trupă Phoenix și Nicolae Covaci au lansat recentvolumul II din istoria Phoenix și volumul I (reeditare), așteptate de multă vreme de fani și de public!

Prima ediție a volumului I a apărut acum 20 de ani, la editura Nemira, cu titlul Phoenix. Însă eu…, stârnind un enorm val de interes dar și numeroase controverse mai ales printre membrii formației, și prezintă perioda 1962-1977, de la nașterea și vârsta de glorie a formației până la fuga din România.

Cele două volume (PHOENIX. Însă eu, o păsăre… și PHOENIX. Giudecata înțelepților), publicate de Editura Integral, prezintă viața zbuciumată a formației Phoenix de-a lungul a 50 de ani, într-o alcătuire adesea palpitantă și emoționantă de aventuri și întâmplări neobișnuite, reconstituind într-o formulă de roman o epocă și un spirit, spiritul Phoenix, și nu în ultimul rând, pentru stabilirea adevărului în legătură cu istoria celei mai mari formații rock din țara noastră.

Informaţie preluată de pe site-ul editurii: http://eintegral.ro/phoenix-insa-eu-o...

Genres: Biography

480 pages, Paperback

First published January 1, 2014

Reviews

[Dorian Dron · Rating 5 out of 5]

Phoenix, însă eu este o carte pe atât de controversată, pe atât de interesantă. Romanul în sine a constituit subiectul de dispută dintre membrii formaţiei, câutându-i de-a lungul timpului nod în papură lui Nicu Covaci. Iniţial romanul apărut la editura Nemira în Colecţia Superstar şi avea numele de Phoenix, însă eu..., titlu cu conotaţie dublă, ce putea fi interpretat ca sacrificiul liderului ce a trecut formaţia peste graniţă, in cel mai bine păzit punct al ţării. Dar în esenta lui el nu semnifica decât începutul Istoriei Ieroglifice a lui Dimitrie Cantemir: "Însă eu, o pasere de neam şi de minte proastă fiind, pentru că nici în carne vreo dulceaţă, nici în pene vreo frumuşaţa port, mai mult a grăi nu pociu, nici se cuvine, atâta doar, cât am ştiut şi-am crezut. Aceea din prostia inimii grăit-am, iar giudecata fie a înţelepţilor..." Numai că acei cârcotaşi ce au stat de după ziduri nu au înţeles sintagma însă eu... considerând că Nicu a ajuns în stadiul de a-şi asuma muzica şi meritele şi de a se identifica doar el cu numele Phoenix. Chiar şi aşa nu vedem ce ar fi greşit în această afirmaţie. El este singurul care a rezistat în atâţia ani şi a dus legenda mai departe, cu un sacrificiu enorm. Phoenixul a renăscut din cenuşă, însă el a avut de suferit pentru acest privilegiu.
Lectură întinsă!

[Socrate · Rating 3 out of 5]

SENOR EL GENERAL.
Timişoara, 1962
M-am tras mai spre vârful crăcii, ce începuse să se aplece uşor, pregătit, în orice moment, să sar jos: Mă aflam la vreo cinci metri înălţime. Ghiţă nebunul, cu toată mărimea lui, se căţăra cu o agilitate impresionantă, fonfăind prin buza lui de iepure nişte înjurături. Jos, lângă trunchiul pomului, aştepta miliţianul. Abia îl desluşeam în întuneric, mai mult îl intuiam, auzindu-i vocea încărcată de ură, încurajându-l pe Ghiţă. Dincolo de gard, „Los Paraguayos” îşi vedeau de concert, într-o feerie de sunet şi lumină. Eram atât de impresionat, încât îmi simţeam din când în când pielea ca de gâscă. Aş fi vrut să-i văd şi eu mai de aproape, dar, la ora aceea, nu aveam atâţia bani ca să-mi pot permite să- mi cumpăr bilete la concertele ce aveau loc, tot mai des, în Timişoara. Ghiţă ajunsese la nivelul crăcii mele. Între timp, din crengile celelalte, băieţii săreau ca prunele când scuturi pomul. Căutasem locul cel mai bun, cel mai înalt, aşadar, urma să risc cel mai mult, sărind de la cea mai mare înălţime. În clipa în care Ghiţă a întins mâna spre mine, gata să mă înhaţe, mi-am dat drumul. Am făcut, totuşi, o greşeală. Am aterizat pe pământ în poziţie de start, în loc să amortizez întâi săritura. Nu mai era timp pentru asta, căci, din întuneric, năvălise miliţianul cu bastonul ridicat. Am auzit doar „cranc” în genunchiul stâng şi, aproape instantaneu, m-au biciuit două dureri atroce. Una în genunchi, cea de-a doua pe spate, unde aterizase bastonul de cauciuc al miliţianului. Nu a mai apucat să mai dea a doua oară, luasem un start demn de orice concurs olimpic. Făceam de câţiva ani atletism şi avusesem timpi foarte buni la probele de sprint, chiar şi la ştafeta de 2000 m, iar în vremea aceea eram cu adevărat în formă.