În romanul Restituirea, parcă și existența însăși pare să își târască papucii prin canicula bucureșteană, fără să îi pese prea mult de oamenii care trec prin ea. În trupul împuținat de ani al Aureliei Puchici arde dârzenia tuturor acelor femei de viță nobilă pe care istoria le-a îndoit de mijloc, dar nu le-a frânt. Prin cabinetul avocatului Cruțescu s-au perindat mii de hârtii și povești de familie, dar nici una nu seamănă cu acea adunătură bizară de străini, legați de sânge, dar despărțiți de viață. Pregătiți de întâlnire, doamna Puchici și domnul Cruțescu se pun pe treabă. În același oraș, dar parcă în universuri paralele, Eugenia, Mimi, Mihnea și Dodo sunt mai vii ca niciodată, treziți brusc din toropeală de sunetul telefonului. Este destinul, care îi anunță că are de plătit câte o datorie fiecăruia dintre ei.
Surprinde esența românismului bucureștean prezent și trecut și nu ratează împrejurimile orașului. De la spiritul rasat la asfințit spre iremediabilă pierdere, la scăpătații lipsiți de educație, de mijloace sau de caracter, sub stratul narativ, cartea surprinde subtil felul în care timpul, contextul, mediul și în special trecerea generațiilor prin filtrul aspru și neiertător al vieții în comunism poate modela urmașii. Nurture vs. nature? Nu neapărat, pentru că unii sunt eleganți și discreți în ciuda lipsurilor, alții devin oportuniști, alții rămân pur și simplu "de treabă" în ciuda greutăților și educației precare. Pe alocuri mi-a amintit de La Medeleni - poate datorită numelor, poate pentru umorul plăcut și deloc deplasat al situațiilor, dar în mod cert pentru tragismul discret, cu parfum de epocă, pitit în substratul narațiunii.
Simplu spus? Am iubit cartea asta de la primele până la ultimele rânduri.
Am trăit câteva zile între paginile acestei cărți, într-un București pe care l-am părăsit în urmă cu mai bine de 15 ani și de care, uneori, îmi este dor. Mi-aș fi dorit ca povestea să nu se mai termine și vreau să mai citesc în viitor cărți scrise de Anamaria. Are un stil anume, o căldură care nu te lasă indiferent.
Dar vad ca Anamaria Bancea isi construieste rapid un 'fandom' infocat. Mii de multumiri lui Alex Orbescu, care efectiv mi-a pus cartea in bagaje asta-vara. Am deschis-o abia acum vreo saptamana, si dupa vreo juma' de ora, deja ii trimiteam mesaje intrebandu-l, foarte retoric, ce mi-a luat atat.
Absolut minunata cartea - de mult timp n-am mai dat peste un 'page-turner' construit cu minutiozitate si pasiune. Love the characters - sunt atat de accesibile pentru un (fost) bucurestean incat, din doua descrieri, stii exact cu cine ai de-a face. Si cred ca i-ai si vazut in autobuz :)
Am terminat cartea în decursul a 4 ore, prima oră într-o seară când eram obosit și după patru capitole am cedat lui Morfeu, cu toate că eram prins de stilul Anemariei Bancea, urmând ca a doua zi să deschid cartea la ora 23 și să o termin în jurul orei 02.
De mult nu am mai citit o carte care să mă determine să stau până la o oră târzie noaptea, să mă captiveze și să mă convingă cu niște personaje "reale" (deși un pic cam prea ideale în cazul a câtorva dintre ele).
București, vară, caniculă, autobuz (fără aer condiționat, ce credeți?), iar din mulțime se disting câteva personaje, cărora le pătrunzi în gânduri. Eugenia din Chitila, îndrăgostită de jazz, tatuaje, literatură și mai ales de George, care i-a “dat aripi” și apoi a lăsat-o “să trăiască printre găini”, plecând să-și îndeplinească visul pe un alt continent. Tanti Mimi strămutată de comuniști la bloc, cu pasiunea ei pentru gătit și pentru vecinul Titi. Mihnea, corporatist proaspăt divorțat și neconsolat, care regretă decizia de a fi urcat în autobuz și uneori pe aceea de a nu se fi făcut ghid montan. Și Dodo parvenitul preocupat doar de mersul la sală, averea mătușii și de agățat femei cu bani. Ce au aceste personaje în comun? O să descoperiți în roman, care nu are neapărat o acțiune complexă, fiind concentrat mai degrabă pe trăirile personajelor și interacțiunea acestora. O lectură ușoară și mai mult decât agreabilă. Pierde o steluță pentru caracterul previzibil pe alocuri (relațiile care iau naștere între anumite personaje, reacțiile altora - cel puțin asta a fost impresia mea).
Personajele sunt foarte bine construite, iar povestea lor o descoperim treptat, pe măsură ce acțiunea avansează și înțelegem că nimic nu este, de fapt, întâmplător, chiar dacă așa pare a fi. Este o poveste surprinzătoare, cu o atmosferă descrisă impecabil, indiferent dacă acțiunea are loc într-un autobuz, într-o zi caniculară sau sunt prezentate scene din vremuri trecute. Am apreciat și trecerea naturală de la prezent la trecut și la proiecții ale unui viitor ideal, la care fiecare personaj visează, în felul său. Cel mai mult mi-a plăcut însă ideea centrală a cărții: oricât de greu am fi încercați, viața ni se poate schimba miraculos printr-o simplă decizie a unui necunoscut binevoitor. Este stropul de speranță de care, cel puțin eu, chiar aveam nevoie.
"Restituirea", de Anamaria Bancea, este un roman apărut în 2017 la Editura Crux Publishing. Am luat cartea, pe furiș, de pe raftul mamei mele, care o primise cadou de la nepoata ei. Știam că nu o va citi imediat, pentru că tocmai începuse o alta. Dar nicio clipă nu mi-am imaginat că o voi citi pe nerăsuflate, urând orele în care trebuia să o las deoparte (inclusiv cele de somn obligatoriu) și anticipând bucuria reîntoarcerii acasă, când urma să o redeschid! E superbă! Un amestec, cu un fin "miros de săpun și levănțică", de vremuri, deja apuse, cu cele de azi, definind povestea unor oameni care au trăit în înalta societate, cu toate avantajele ei, au pierdut totul și au avut tăria de caracter de a lua viața de la capăt, cu dârzenie și hotărârea de a răzbate, într-o lume nouă, fără a-și pierde demnitatea, educația și bunul simț. O autoare tânără, dar cu un simț extraordinar al scrisului acela puternic, dar sensibil, definit, dar lăsând mereu, în fiecare frază, un strop de umbră și mister, care te atrage într-un univers unic, în care intri pe nesimțite, și din care ai putea, dar nu vrei să ieși. Recomand acest roman oricui iubește lectura și își dorește câteva zile de bucurie sinceră, caldă și plină de uimirea unor descoperiri neașteptate!
Happy story, easy reading, funny and complex characters (I see you Anamaria:). It made me feel that these people could have been friends or friends of friends from our native Romania, so approachable and normal! A movie would be amazing!
O carte cu personaje foarte bine construite, autentice și cu care poți empatiza. Ceea ce poate părea puțin la prima vedere dar, credeți-mă... nu e. Mai ales în contextul literaturii române contemporane care excelează fie prin personaje de carton fie prin personaje împinse doar pentru ca autorii să-și stâmpere nervii și obsesiile pe ele. :)
Ideea de reunire a rudelor "desprinse din trunchiul unei familii cu vechime" e interesantă și ține cititorul în priză. Mai mult, e prezentată corect și competent, fără senzaționalisme exagerate dar și fără a ajunge să băltească într-o bârfoteceală jenantă. Poate era de dorit ( eu unul cel puțin mi-aș fi dorit :) ) și o întorsătură mai spectaculoasă la vreun personaj dar, ținând cont de riscuri... pot spune că e foarte OK și în stadiul existent.
Dacă e să menționez ceva pe partea negativă e că pe ici pe colo sunt unele paragrafe cu scriitură încărcată/înflorită inutil. Probabil de așteptat la o carte de debut dar nimic cu adevărat supărător. De asemenea autoarea a realizat că stăpânește unele procedee ( "ștafeta personajelor" din autobuz e foarte reușită după părerea mea ) și tinde să le folosească chiar și acolo unde poate nu era nevoie ( presimt că ședința de prezentare a împărțirii moștenirii va părea cam prea lungă pentru unii cititori ).
Una peste alta: o recomand. Cum zicea și altcineva - o gură de oxigen în lecturile de început de an. :)