Un roman subversiv in epoca elaborarii lui, la mijlocul „intunecatului deceniu” anterevolutionar, imposibil de publicat atunci. Unul dintre cele mai puternice debuturi din anii ’90! Sonata pentru acordeon descrie, cu brutala franchete, o lume in deriva, o umanitate pestrita de „umiliti si obiditi” recrutati din noroaiele mahalalei bucurestene si din halele dezolante, demne de un Hieronymus Bosch, ale uzinelor socialiste. Aveti in fata – scrisa cu forta pe care i-o dau lui Radu Aldulescu revolta, suferinta, compasiunea si, nu in cele din urma, marele sau talent – saga sumbra si totodata grotesca a unei familii de proletari din ultimul deceniu ceausist.
„Fiecare organ, fiecare articulatie, fiecare celula au memorie. Mina are probabil o memorie speciala, diferita de a altor parti ale trupului – mina care scrie, mina care loveste, mingiie, pipaie, omoara, munceste pamintul etc... Mina care se face pumn pentru a lovi, impulsionata de stari de spirit dintre cele mai diverse, ca sa se apere, sa cotropeasca, sa domine, de foame, de disperare sau din pricina cine stie carei boli mintale – sint o sumedenie de romane aici... Am facut destule munci fizice grele la viata mea, inclusiv sporturi precum boxul, canotajul, halterele, atletismul, dar nici una dintre aceste indeletniciri nu cere atita efort fizic, psihic, emotional ca scrierea unui roman. Mina care scrie un roman bun – nu mai zic foarte bun sau o capodopera – munceste mai mult decit miinile care fac alte lucruri.” (Radu Aldulescu)
Radu Aldulescu (born 29 June 1959, Bucharest) made his literary debut in 1993 with the novel Sonata for Accordeon (Editura Albatros), which was awarded the Prize of the Union of Romanian Writers. His other novels include The Wake-going Woman’s Lover (first edition, Editura Nemira, 1996; second edition, Cartea Romaneasca, 2006); The Ridden Angel (Editura Pheonix, 1997); The History of the Heroes of a Realm of Greenness and Coolness (first edition, Editura Nemira, 1998; second edition, Cartea Romaneasca, 2007); The Prophets of Jerusalem (first edition, Editura Publicatiilor pentru Strainatate, 2004; second edition, Editura Corint, 2006; third edition, Cartea Romaneasca, 2009; fourth edition, Polirom, Top 10+); The Bride and Groom of Eternal Life (Cartea Romaneasca, 2006); and Ana-Maria and the Angels (Cartea Romaneasca, 2010). He wrote the screenplay for the film Terminus Paradis (directed by Lucian Pintilie), which was awarded the Jury Grand Prize at the Venice Film Festival.
În sfârșit un roman românesc de calitate indiscutabilă! Nu mi se mai întâmplase de la Dimineaţă pierdută încoace.
Radu Aldulescu are o forță a scrierii greu de egalat, fie că redă gândurile stilizate de narator ale unui personaj ori descrie orașul, o nuntă memorabilă ori un dialog nostim.
Punctul central al romanului este societatea din anii 80, cei mai dificili ai comunismului românesc. Saga familiară a Deilor se desfășoară cursiv, cu câteva surprize neașteptate.
Cu un umor greu de egalat, o tehnică narativă printre cele mai originale din proza românească recentă, un realism deseori atât de crunt încât bate viața însăși, Radu Aldulescu scria, la mijlocul anilor 80, unul dintre romanele românești cele mai fidele societății de atunci și cele mai surprinzătoare stilistic.
mă bucur mult că s-a reeditat acest roman. cu un filon narativ puternic reliefat, asemenea liniei vieţii din palma unui longeviv de toată bafta, trecut prin ciur şi dârmon, cu o frazare aluvionară, de respiraţie când amplă, când mai reţinută, care imită cântecul sinuos al unui acordeon pus pe jale, aldulescu ne teleportează, în mare forţă, cu multă şi adâncă simţire empată, în lumea şi viaţa unei familii din ferentarii anilor optzeci.
Tot timpul am vizualizat, ca într-un film, personajele și perioada aceea "luminoasă" de început de ani '80. După ce te obișnuiești cu stilul de scriere al autorului nu te mai despărți de carte. Stilul lui Radu Aldulescu e ca vorba românului care sare de la una la alta și uită de la ce a pornit. O carte care te face să râzi și să plângi mai ales că mulți am trăit acele vremuri. Înmormântarea mameiivona a fost un episod memorabil, iar viața Ninei e realitatea cutremurătoare a multor femei de atunci. Recomand carte,merită.
Obiectiv vorbind, ca valoare, este un roman de 5 stele. Subiectiv vorbind, am citit-o prea greu și a durat mult prea mult ca să pot să-i dau cele 5 stele.
Crâncenă e povestea, teribil de încărcată e proza, superb este rezultatul final. Am citit-o greu, recunosc, nici măcar o sută de pagini pe seară, poate din cauza stilului, poate din cauză că se întâmplă foarte multe lucruri (exprimate în puține cuvinte), deși înaintează greoi, poate din cauză că fiecare personaj are parte de felia lui, numai că-i vine rândul când te aștepți mai puțin, însă n-am avut cum să nu exclam la final: „Ce poveste!” Radu Aldulescu așterne povestea unei familii din cartierul Ferentari în deceniul în care a avut celebra noastră Revoluție, cu toate tarele, angoasele, fricile și durerile unor indivizi acriți de viață, placizi și resemnați cu propria soartă (cu mici excepții), într-o vreme în care timpul parcă stătea în loc și viitorul părea la fel de gri precum blocurile construite de Ceaușescu pentru a-i atrage pe cei cu chef de muncă să clădească gloriosul viitor al țării. Partea cu mânăstirea și călugării ăia duși cu pluta mi s-a părut din alt film, însă e poate cea mai savuroasă bucată din toată povestea. Mi-am sistematizat niște idei, urmează să le și dezvolt într-un viitor articol despre această extraordinară poveste care m-a ținut ocupat aproape o săptămână întreagă.
In ciuda unor scene destul de dure pentru gustul meu, a fost o placere sa parcurg acest volum. 😊
Personajele sunt foarte credibile, naturale, mi-a fost usor sa le indragesc, cu toate defectele expuse. Umorul, sarcasmul, limbajul si descrierile au colorat fiecare episod in parte. Mi-a amintit cumva de Maidanul cu dragoste, dar si de Dimineata pierduta. 😊
Cu siguranta o sa mai incerc si alte romane de Radu Aldulescu, stilul de naratiune este unul pe care il apreciez mult.
nu eram sigur dacă să însemnez cartea și experiența lecturii ei cu patru sau cinci stele, însă am căzut de comun acord cu mine însumi că o astfel de capodoperă (care este și cartea de debut a lui Radu Aldulescu) merită tot ce-i mai bun. sonata pentru acordeon e genul de carte care te injectează și-ți umple întreg organismul cu o doză aproape-letală de real tăios și incontrolabil, ca orice real adevărat (real, da, nu realism). în rest n-am ce să mai spun, aștept să-mi revin din febra post-lectură și sper să mă-ntorc sănătos pentru a putea așterne toate simțămintele mele legate de roman, care sunt alambicate și, totuși, deloc străine (căci emoțiile de acum s-au mai produs numai după citirea cărților uriașe - și nu mă-ndoiesc nici măcar o sutime de secundă că Radu Aldulescu este un mare scriitor, de categorie grea), dar nu pot acum, nu pot, m-a luat la palme de nu mai știu de capu’ meu…
De fapt 3,5* Am citit undeva " sectiune transversala prin viata"... da, cam asta face Aldulescu. Dar uneori e prea mult, prea aglomerat ...
In urmatoarele carti parca se mai debasaseaza de lest, de incarcaturi inutile ...
Si inca ceva : de ce marginali? lumpeni ? mai degraba as zice ca aia e "core" , e fibra .... aia pervertita si amorala , de la atata comunism&sarcie&.... Noi , ceilalti , suntem in bule: bula cititorilor care face review-uri pe GR, bula corporatistilor, a ITstilor, burgetarilor, politicienilor, a sistemului paralel, etc
Un roman care te incarca, mi a amintit de Groapa lui Eugen Barbu, aceasta saga plina de decaderi umane de tot soiul, drame individuale si drama colectiva, totul desfasurandu-se in contextul anilor 80. Ani in care tb sa inveti sa te descurci ca sa nu mori de foame, sa pui o paine pe masa. Invartisuri si ocolisuri, sub toate aceste povesti realitatea vremurilor acelora e mult mai profunda si dureroasa decat ne apare la prima vedere.Trebuie sa scurmi in noroi pentru a scoate la lumina de sub scrierea aceasta bolovanoasa si hartuitoare ,adevarata poveste de aur, intr-o epoca de aur.
În Piaţa Ferentari, la capătul tramvaiului, se despărţiră fără un cuvânt. Marian rămase o vreme buimac în faţa băcăniei de lângă staţie, privindu‑l pe Gigi cum se depărtează în sus, pe Trompetului, spre casă, cu paşi înţepaţi şi cu nasul ascuns în gulerul cojocului. Traversă apoi spre părculeţul cu o singură alee de zece metri şi vălurită cu nisip îngheţat. Intră într‑o cabină de telefon, trase uşa, închise ochii şi ridică gulerul canadienei, socotind că‑i mai bine aici, aici barem nu se simte vântul. O panică fără nume prinse a‑l împresura treptat; până la urmă va trebui s‑o ia spre casă pe acelaşi drum pe care o luase văru‑său, să facă focul, dacă Gelu o fi dormit în cealaltă cameră şi nu l‑a făcut, şi adormind să se trezească pe seară, când n‑ar mai avea altceva de făcut decât să mănânce şi să se culce la loc, şi să se deştepte mâine-dimineaţă la cinci. Doar un soi de rutină îl mai ţinea în viaţă, ceva ca o inimă rezistentă, rodată de obişnuinţa de a trăi şi de a aştepta, totul petrecându‑se fără inima lui adevărată, împietrită şi tăcută în învelişul ei cald, ce tocmai îngheţase, împietrită şi tăcută în învelişul ei umed, ce tocmai se stafidise.
Anevoie am invatat sa citesc aceasta carte! Fraze lungi, complexe, greu de urmarit. Totusi, scriitorul te cucereste incet-incet, cu un stil aparte care reinvie cuvinte si expresii de odinioara pe care azi lumea le considera parca nedemne de a ramane in vocabularul nostru alaturi de poleitele romglezisme ...
O poveste despre oameni normali scrisa cu suflet. "Cand te nasti amarastean, asa iti cauti dreptatea toata viata, te targuiesti si te carpesti tot prin zoaie de venin pana mori." - despre asta este vorba. Acest citat mi s-a parut reprezentativ pentru povestea familiei Dei si pentru atmosfera Ferentarilor la apusul comunismului.