Cronică de familie

by Petru Dumitriu

După ’90, Petru Dumitriu a fost, în mod obsesiv, întrebat de ce şi cum a devenit un reprezentant al realismului socialist. Spre cinstea sa, scriitorul nu dă, post festum, explicaţii „eroice” şi sofisticate, ci unele reale şi extrem de terestre: protejarea părinţilor săi arestaţi şi anchetaţi şi încercarea lui disperată de-a supravieţui: „Efectiv, eu am început crăpînd, pur şi simplu, de foame (s.a.). Eram slab, eram aproape un schelet. De nemâncat ce eram” sau „Eram un schelet. Şi mă gândeam: mor de foame, mor de pneumonie, mor de tristeţe. Ce mă fac? Hai să încercăm cu ăştia!” Şi, prin urmare, „s-a făcut frate cu dracul până trece puntea”. Dar, ceea ce e decisiv pentru onoarea scriitorului nu e faptul că el recunoaşte acum că a semnat pactul cu diavolul, ci că el mărturisea adevărul chiar atunci, în momentul când făcea acest pact, adică în anii ’50. Capitularea scriitorului şi semnalarea ei se află înregistrate în ultima parte, a XXIV-a, a Cronicii de familie, dedicată Tinereţii lui Pius Dabija, adică artistului tânăr din perioada obsedantului deceniu (iniţialele personajului, P.D., sunt chiar cele ale prozatorului).

Genres: Romanian Literature

Unknown Binding

First published January 1, 1993

About the author

Prozator, dramaturg şi eseist, membru de onoare al Academiei Române.
De-a lungul timpului i-au fost decernate mai multe premii: Premiul de Stat (1950; 1954), Premiul Vikings (1968), Premiul ''Charles Oulmont'' (1990) din partea Fondation de la France.
A fost căsătorit între 1952-1957 cu Henriette Yvonne Stahl.
Intre 1958-1987 a fost casatorit cu Irina Medrea, cu care a avut două fete: Irina-Ileana născută în 1959 în România și Carolina născută în 1961, la Frankfurt.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Reviews

[Stela · Rating 2 out of 5]

Talent cu carul, înecat (din păcate) într-un tendenționism grețos care face cartea ilizibilă pe alocuri, iar uneori cade de-a binelea în caricatură, mai ales cînd încearcă să convingă despre putreziciunea regimului burghezo-moșieresc nu numai prin acțiune și personaje, ci și prin vocea narativă.

Obositor pînă la urmă să încerci să răzuiești toată ideologia ca să reconstitui fresca epocii.

Dar pentru cine vrea să citească romanul, căruia nici eu nu-i contest un anumit farmec, iată aici niște argumente bine formulate în favoarea lui: http://www.romlit.ro/ct_de_tendenioas...

Update: din păcate, linkul pe care l-am pus mai sus nu mai funcționează. După multe căutări pe web am descoperit că a fost publicat în numărul 21 din anul 2008 în România literară sub titlul Cât de tendenţioasă este Cronica de familie? Paradoxul unei receptări și că a fost scris de către Oana Soare. Care erau argumentele ei nu-mi mai amintesc, din păcate. Așadar nu vă rămîne decît să-l citiți și să le găsiți singuri 😊 sau să scotociți prin arhive, poate aveți mai mult noroc ca mine.

[Bogdi · Rating 5 out of 5]

Cred ca ce mi-a placut cel mai mult este faptul ca marea majoritate a personajelor (afara de vreo doua si sunt multe personaje observate pe perioada a vreo suta de ani) sunt "negative"; toate au bube in cap si se preteaza la lucruri abjecte, mai ales pentru a se salva, dar nu numai. Cam asa este si in viata. Deci personajele sunt construite dupa observatii foarte atente si sunt credibile. Imi inchipui ca foarte putin iese aici din imaginatie. Desi romanul a fost scris in timpul celui mai crunt comunism, nu avem de ce sa credem ca oamenii din trecut ar fi avut o dimensiune morala superioara. Lupta pentru putere, lacomia, lenea si toate mai micile sau mai marile rautati care le ajuta sa se propage sunt etern umane si excelent descrise aici.

[Maria · Rating 5 out of 5]

Una dintre cartile mele de suflet. Si atat de actuala si azi, daca ne uitam la oamenii din jurul nostru. Pe langa minunatele descrieri ale caselor si portretele oamenilor, vedem cine sunt oamenii care ne conduc acum, de unde au venit ei

[Ella Alba · Rating 5 out of 5]

Excelenta scriitura, un roman de o forta, complexitate si intindere de exceptie! Cine vrea sa inteleaga Romania interbelica cu fatetele ei interesante sa nu rateze cartea! Are cateva portrete remarcabile si 200 de personaje in 2000 de pagini.
Printre altele, se zice ca intr-o discutie intre Marin Preda si Eugen Barbu, acestia isi aratau bucuria ca Petru Dumitriu a plecat din tara, cu el le-ar fi fost imposibil sa se remarce la fel.

[Lucian citește de patru decenii · Rating 5 out of 5]

S-a mai zis, și sunt și eu nevoit să confirm: dacă e să rămână câteva cărți scoase în „obsedantul deceniu”, „Cronică de familie” e una dintre ele (alături de „Moromeții” vol. 1 și „Groapa”).

Aproape că nici nu-ți dai seama că acțiunea acestui roman-fluviu, care se întinde pe parcursul a zeci de ani, e scris în anii 1950. Și asta pentru că majoritatea acțiunii e înainte de 1950, începe chiar de la 1862. Doar la final se ajunge la momentul instaurării comunismului.

De aceea autorul a putut să-și scrie relativ nepăsător majoritatea romanului (sunt convins de asta), fiindcă eventualele fapte și personaje nu îi priveau nici pe comuniști, nici pe cei imediat de dinaintea lor. Scris dintr-o anumită perspectivă moralizatoare, romanul chiar îi „ajuta” pe aceștia fiindcă aducea în literatura noastră imaginea boierimii așa cum fusese ea de fapt (și acum știm sigur că autorul nu exagera): imorală, vetustă, coruptă etc.

Chiar în capitolul de deschidere, de pildă, moartea prin împușcare a lui Barbu Catargiu (care nu e numit așa, romanul nu utilizează nume de personaje adevărate decât atunci când acestea sunt personaje secundare, personajele principale fiind neamul fictiv al „Cozienilor”) care a făcut vâlvă în epocă mai ales prin aceea că asasinul nu a fost niciodată găsit, e golită de orice context politic și pusă pe seama unei povești complicate cu gelozie feminină și amantlâc. Ițele se încurcă și se descurcă în mod mai mult sau mai puțin complicat de la un capitol la altul, și asupra personajelor planează, ca într-o tragedie greacă, păcatele generațiilor anterioare.

În mod clar romanul a fost „pe placul” cenzorilor din epocă fiindcă vorbea despre căderea inevitabilă a boierimii și bogătanilor din regimurile precedente. Cât despre „duritatea cenzurii”, și că ar fi un roman care a ieșit până la urmă „comunist”... știind astăzi că până și în America Pentagonul își bagă nasul prin conținutul filmelor mass-market (vezi, de pildă, „Top Gun” sau „Saving Private Ryan”, care nu au putut să apară în forma în care au apărut fără aprobările finale din partea Pentagonului) - a se scuti.

Asumându-și o misiune relativ „ușoară” din punctul de vedere al regimului de atunci, autorul a scris la vremea aceea o veritabilă capodoperă, pe alocuri balzaciană, zolistă (avem scene de mizerabilism, destul de multe), proustiană. Păcat că romanul e mai puțin cunoscut decât celelalte două pe care le-am citat mai sus, fiindcă Petru Dumitriu a fugit din România, spre deosebire de Marin Preda și Eugen Barbu care s-au putut bucura mereu de onorurile regimului.

[Mihai Stoenciu · Rating 5 out of 5]

Unul dintre romanele exceptionale, dar insuficient cunoscute, ale literaturii romane, "cronica de familie" a lui Dumitriu ar trebui citit de toata lumea (care mai citeste carti in 2025) si predat in licee. Pacat ca autorul a fost cumva voit ignorat si chiar criticat, pentru literatura proletcultista produsa in anii '50. Si cartea de fata e scrisa oarecun in cheie moral-comunista, toate personajele aristocratice din si din preajma familiei Cozianu sunt cel putin indoielnice din punct de vedere moral, pentru ca, na, erau reprezentantii unei clase putrede, compromise, raspunzatoare pentru toate greutatile indurate de proletariat.
E totusi salutar ca aceasta carte a aparut, fie si intr-o perioada de aparent dezghet politic (dupa moartea lui Stalin). Dat fiind contextul istoric, pot sa inteleg si sa accept putinele pasaje scrise in tendintele vremii (capitolele despre taranii rasculati, greva muncitorilor). Romanul, destul de stufos (aproape 2000 pagini), urmareste destinele membrilor familiei (extinse) Cozianu, incepand cu jumatatea secolului 19 si terminand cu anii '50 ai secolului trecut (perioada contemporana scrierii cartii). Este compus dintr-o serie de nuvele care pot fi citite destul de bine si de sine statator, doar ca exista trimiteri la personaje si fapte din cele anterioare, si reprezinta o fresca a aristocratiei valahe, cu capriciile, moravurile, adulterurile si viciile ei.
M-a impresionat in mod special ultima parte a romanului, in care actiunea se petrece in perioada de dupa al doilea razboi mondial, si in care autorul a reusit cumva miraculos sa strecoare trimiteri la prigoana comunista. Degradarea si starea de decrepitudine in care ajung ramasitele fostilor aristocrati sunt evocate de o maniera impresionanta. In special m-a "lovit" capitolul "fuga".
Concluzia mea este sa faceti tot posibilul sa cititi cartea, cu grija mare, insa, pentru ca eu, odata ce am pus mana pe ea, cu greu am lasat-o. E si fascinanta si captivanta.

[Vlad · Rating 5 out of 5]

Lectură obligatorie acasă pentru că suntem și noi o a suta spiță din Cozieni. Totuși, obiectiv, o carte buna fără pretenții de excepțional.

[R · Rating 4 out of 5]

Am reuşit să parcurg cele 3 volume. Romanul este savuros şi se citeşte lejer deşi cuprinde descrieri ample ale clădirilor, interioarelor, personajelor...

Deşi este un roman bun care dacă ar fi fost scris în altă perioadă - decât cea de început a comunismlui românesc - ar fi fost unul foarte bun, se simte poziţia autorului de perpetuă contestare a vechii societăţi antebelice.
În roman avem de a face cu o societate aflată în descompunere, cu personaje tarate fizic şi moral care îşi urmăresc în mod cinic, egoist şi imoral decât propriul interes de îmbogăţire materială, de mărire şi putere, dar veşnic nemulţumite de propria existenţă...