Gastarbeiter

by Mihai Buzea

Într-un moment prost pentru jurnalismul românesc, ziaristul Mihai Buzea primeşte o ofertă tentantă de la prietenul Moş: să plece la muncă în Londra, ca arborist, pe bani buni. Nu stă prea mult pe gînduri şi la începutul lui 2014 îşi începe cariera de gastarbeiter. Ceea ce iniţial era ofertant ca teme de articole pentru revista la care lucra s-a transformat încet în subiectul romanului-reportaj Gastarbeiter. Începător cu două mîini stîngi, prost echipat, mai mult un încurcă-lume, Mihai avea un mare avantaj: era singurul din echipă care ştia engleză, ba mai mult, s-a dovedit că, din vorbe, reuşea să-şi scoată oamenii din probleme. Treptat, a ajuns să cîştige respectul colegilor de muncă, al şefilor, fie ei englezi sau români, şi chiar al unor funcţionari londonezi. Pînă acolo însă, drumul e plin de peripeţii, de intrigi la muncă şi la cazare, de deplasări prin locuri rar călcate de alţi români în Londra, cu ocoluri prin Franţa, Hawaii, Sankt-Petersburg şi Buhuşi. Gastarbeiter este o carte emoţionantă, scrisă cu mult umor, despre lumea nevăzută a celor plecaţi la muncă peste hotare.

Genres: Romanian Literature

536 pages, Paperback

First published August 1, 2017

About the author

Absolvent de filologie (1996) și de master (2005), a fost profesor și reporter. În prezent este colaborator la revistele Timpul, Dilema Veche și Familia. În ianuarie 2014 a plecat la Londra, unde a învățat meseria de arborist, experiență descrisă în cartea Gastarbeiter (2017). A publicat în 2006 romanul Berile de Aur, în 2018 Jimmy și Povestea lui Vasile Pogor, în 2019 Recrutorii, în 2021 Paralel iar în 2022 Vulcan, Lumina vine de la Asfințit și Frunza.

Reviews

[Michaela Coman · Rating 5 out of 5]

Un roman-reportaj perfect. Aș fi citit la nesfârșit și asta datorită stilului în care scrie Mihai Buzea, detaliat, muncit și cu mult umor. N-aș fi zis că voi citi cu atâta nerăbdare ce fac niște muncitori sezonieri în Londra, lucrând ca arboriști. Așa că, am început de curiozitate și am terminat de plăcere. Mi-a plăcut foarte mult.

[Irina Dulgheru · Rating 5 out of 5]

Mihai a scris o carte care m-a lasat fara cuvinte pentru ca ar fi penibil sa spun "Imi pare rau", realitatea intamplarilor extrem de dure, de solicitante pentru om, e cumva voalata de modul de a scrie. Chiar ne distram si uitam de ce Mihai a ajuns in UK la taiat copaci.
In spatele acestei carti e multa multa munca nu numai la copaci dar si la scris, e un efort colosal de a pune cap la cap, cantarind fiecare cuvant, povestea inchegata.

[Purnur · Rating 5 out of 5]

O carte bine scrisă, dar mai ales necesară. Poate cei care nu au lucrat “in afară” o vor aprecia mai puțin, dar pentru noi ceilalți e o capodopera.

Intrebări și comentarii:
- de ce e așa important parintele lui Fleur?
- de unde vine numele Fleur?
- doctoratul de fapt nu îl faci ca dizertația sa fie citită, ci pentru a obține o diploma pentru a putea continua cercetarea sau a putea preda, nu...?

Apropo, mi-l amintesc pe Pucă, de la Vama Veche :)

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Rack începuse să se schimbe în hainele de lucru. A cotrobăit pe sub scaunele din cabină, apoi mi-a aruncat o pereche de pantaloni: – Ia vezi cum îţi vin, că Moş e mai pătrat ca tine. Am desfăcut pantalonii şi am început să râd, eram sigur că-i o glumă. Erau complet rupţi în fund şi puţeau. Cu putoarea m-aş fi împăcat eu cumva, că-i spălam, dar ruptura era gigantică, lăsa descoperită toată fesa dreaptă a purtătorului, plus jumătate de coapsă ; evident, nu puteau fi purtaţi. – Moş avea chiloţi negri, remarcă Mario, nu se vedea chiar aşa rău. Rack a scos nişte ace enorme de siguranţă dintr-o cutie cu scule şi s-a apucat să improvizeze: – Ia dă curu-ncoa’ la mine! Hai, c-o să te descurci. Ăştia-s de muncă, nu de ginerică. Moş n-avea nicio jenă, purta pantalonii ăştia şi la lucru, şi la cumpărături în mall. Ai tu băşini în cap, asta e problema, nu pantalonii! Ai adus job orderul? Nu-l adusesem, stătusem să mă schimb. Am luat teancul de hârtii din bord, am căutat job orderul, am început să-l citesc. Mario m-a rugat să zic cu voce tare („Ca să nu murim proşti“). – Zice aici că trebuie să găsim un frasin, undeva lângă un… ăăă… locks… lângă o ecluză. Zice că trebuie să fie p-aici un canal cu o ecluză şi acolo e frasinul ăla. – Îl doborâm? – Nu, zice că… ăăă… pollard… să-l tăiem cumva, în formă de pollard. – Ce e aia „pollard“? – Păi, eu de unde să ştiu?! – Ai zis că ştii englezeşte. Aşa ai zis! Că ştii să citeşti, să scrii, să vorbeşti cu ei. Şi Moş a zis! Că altfel nu pleca acasă! – Ştiu, cum să nu ştiu! Doar că n-am auzit niciodată de pollardul ăsta, habar n-am ce-ar putea fi. Lasă, nu fiţi târşăloşi, că ne descurcăm noi cumva! Rack şi Mario s-au uitat unul la altul. Nu era nevoie să fiu vreun pui de geniu ca să ştiu ce gândesc. – Cum ne descurcăm, adică? Mi-am smuls cu dinţii nişte fire din mustăţi, căutând inspiraţia. Era într-o marţi: trei ceasuri rele. Sau poate nu? – Ieri aţi lucrat cu Moş? – Da, ca de obicei. Am lucrat în fiecare zi. – Şi el când preda hârtiile? – Păi, ar fi trebuit să le predea în fiecare seară. Da’ el le preda când avea chef, cam o dată pe săptămână ; sâmbăta sau duminica, seara, când nu era nimeni la yard să se uite peste hârtii şi să-l fută la cap.

[George Dumitru · Rating 5 out of 5]

Cateva impresii de lectura:

1. O consider nu doar o carte buna, ci extrem de importanta, prin tema aleasa. Tema este actuala si de maxim interes, inca si astazi, dupa 7 ani de la aparitie.

2. Mihai Buzea are vana de prozator de cursa lunga. Structura cartii este in general bine aleasa, lucrurile si intamplarile ni se prezinta de la firul ierbii, autorul reuseste sa creeze personaje vii, memorabile, folosind mijloacele potrivite (dialogul/oralitatea, descrierea, atmosfera). Cititorul este tras si tinut acolo, intre baietii din yard si de la "cazare". Citesti si te imprietenesti cu Moldo, cu Rack, cu Nea Ica, cu Gloomy (un personaj aparte) sau, mai tarziu, Fleur si Jimmy si multi altii (britii Hoax sau Big sau Bog)

3. Desi romanul nu este unul de actiune, de poveste, ci mai mult de prezentare a unei lumi, cu filon clar social, reuseste sa faca totul interesant pentru cititor (cel putin pentru mine): vrei sa stii ce fac oamenii aia acolo, cum si ce se intampla in fiecare zi de munca a lor. Canalul mi s-a parut cel mai ofertant spatiu (prima parte, 2014) si pe asta a pedalat si autorul, desi a mers foarte bine contra greutatea cu lucrul in oras din 2015 si apoi 2016, reusind sa nu fie repetitiv pe 500 de pagini. 2016 mi s-a parut cea mai buna parte a cartii, caci vine si cu ceva amarala la pachet, cu senzatia ca totul se va termina, se va duce, sub amenintarea brexitului.

4. Personajul narator/reflector este bine calibrat, cartea este scrisa cu umor, este omogena si vine cu o perspectiva inedita asprupra Londrei: cea a emigrantilor romani. Londra se prezinta cititorului prin ochii lor, atat de diferiti de ai unui turist. Sunt pasaje foarte bune care subliniaza asta.

5. Astept cu interes editia a 2a a cartii (in caz ca prima s-a epuizat 🙂 ) si multele dezbateri pe seama ei.

[Cristina Stoica · Rating 3 out of 5]

Simpatica totusi. 3.5

[Ion · Rating 4 out of 5]

O memorie prodigioasă și o capacitate nesfârșită de a inventa povești. Dialogul e rege, rămâne însă prea puțin spațiu pentru descriere, introspecție sau emoție, ca să "aerisească" torentul de replici. Personajul se plimbă prin lume netulburat de locurile prin care trece, se simte în pielea lui oriunde ar fi, viața este, în primul rând, un izvor de inspirație pentru a așterne pe foaie viermuiala de zi cu zi. Chiar dacă autorul are "skin in the game", pare că e mai mult un observator care ne face cu ochiul, ironic și atent la nuanțe, un om cumva mulțumit că traseul lui a intrat pe un făgaș, în comparație cu "Jimmy" unde nu puteai bănui în ce parte o să o ia lucrurile. Am stat în dubiu – ceea ce poate fi un beneficiu pentru cititor –, mă interesează să citesc relatarea oricărui act derizoriu (un deget băgat în cur, de exemplu) al existenței sau trebuie să fiu satisfăcut că autorul e un observator dezinhibat și prinde viața (oamenii aceia nu știau să-și ceară scuze) la firul ierbii? Sinceritatea seduce cititorul, dar poate fi și un pretext de a continua la nesfârșit. Care ar fi fost evoluția personajului dacă mai lucra 2 ani ca arborist, mai aveam automat încă 200 de pagini de jurnal? Bref, e un roman cu tentă socială, s-a spus, important pentru o frescă a unei comunități de muncitori români din Londra, și, într-un sens mai larg, a situației de emigrant. O poveste necesară, relatată cu aplomb și talent.