What do you think?
Rate this book
Brewiarz zwyciężonych II
Emil Cioran (1911–1995), należy do najwybitniejszych i najbardziej kontrowersyjnych filozofów XX wieku. Swoim trudnym połączeniem pesymizmu (życie nie ma sensu, zakończenie go byłoby najlepszym wyjściem) z pragnieniem życia fascynował kolejne pokolenia. Brewiarz… powstał w latach 1941–1944. Jest to ostatnia książka napisana przez autora po rumuńsku i pierwsza stworzona we Francji, w tym czasie bowiem Cioran emigrował już z Rumunii, gdzie się urodził i gdzie powstało po rumuńsku pięć jego innych książek. Po Brewiarzu… wypowiadał się już tylko języku francuskim. Polski czytelnik (tak samo zresztą jak czytelnicy z innych krajów) znał Brewiarz… w przekładzie z francuskiego. Na dodatek była to tylko część pierwotnego manuskryptu. Niniejsze wydanie jest tłumaczeniem całości z rumuńskiego oryginału. Ukazuje się w dwóch tomach (Brewiarz zwyciężonych i Brewiarz zwyciężonych II), tak jak ukazywało się w Rumunii w ostatnich latach. Stres przeprowadzki z kraju do kraju i z języka do języka inspiruje autora do rozliczeń z ojczystym narodem i Bałkanami, z religią, a przede wszystkim z własną egzystencjalną sytuacją samotnika zawieszonego między ojczyznami i nękanego poczuciem bezsensu. Cioran buduje tu własną wersję rodzącego się wówczas we Francji „egzystencjalizmu”, a jednocześnie tworzy dzieło rzadkiej poetyckiej urody – filozoficzny poemat prozą.
122 pages, Paperback
First published January 1, 2011
3 people are currently reading
96 people want to read
About the author
Emil M. Cioran
179 books4,334 followersBorn in 1911 in Rășinari, a small village in the Carpathian Mountains of Romania, raised under the rule of a father who was a Romanian Orthodox priest and a mother who was prone to depression, Emil Cioran wrote his first five books in Romanian. Some of these are collections of brief essays (one or two pages, on average); others are collections of aphorisms. Suffering from insomnia since his adolescent years in Sibiu, the young Cioran studied philosophy in the “little Paris” of Bucarest.
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
A prolific publicist, he became a well-known figure, along with Mircea Eliade, Constantin Noïca, and his future close friend Eugene Ionesco (with whom he shared the Royal Foundation’s Young Writers Prize in 1934 for his first book, On the Heights of Despair).
Influenced by the German romantics, by Schopenhauer, Nietzsche, and the Lebensphilosophie of Schelling and Bergson, by certain Russian writers, including Chestov, Rozanov, and Dostoyevsky, and by the Romanian poet Eminescu, Cioran wrote lyrical and expansive meditations that were often metaphysical in nature and whose recurrent themes were death, despair, solitude, history, music, saintliness and the mystics (cf. Tears and Saints, 1937) – all of which are themes that one finds again in his French writings. In his highly controversial book, The Transfiguration of Romania (1937), Cioran, who was at that time close to the Romanian fascists, violently criticized his country and his compatriots on the basis of a contrast between such “little nations” as Romania, which were contemptible from the perspective of universal history and great nations, such as France or Germany, which took their destiny into their own hands.
After spending two years in Germany, Cioran arrived in Paris in 1936. He continued to write in Romanian until the early 1940s (he wrote his last article in Romanian in 1943, which is also the year in which he began writing in French). The break with Romanian became definitive in 1946, when, in the course of translating Mallarmé, he suddenly decided to give up his native tongue since no one spoke it in Paris. He then began writing in French a book that, thanks to numerous intensive revisions, would eventually become the impressive 'A Short History of Decay' (1949) -- the first of a series of ten books in which Cioran would continue to explore his perennial obsessions, with a growing detachment that allies him equally with the Greek sophists, the French moralists, and the oriental sages. He wrote existential vituperations and other destructive reflections in a classical French style that he felt was diametrically opposed to the looseness of his native Romanian; he described it as being like a “straight-jacket” that required him to control his temperamental excesses and his lyrical flights. The books in which he expressed his radical disillusionment appeared, with decreasing frequency, over a period of more than three decades, during which time he shared his solitude with his companion Simone Boué in a miniscule garret in the center of Paris, where he lived as a spectator more and more turned in on himself and maintaining an ever greater distance from a world that he rejected as much on the historical level (History and Utopia, 1960) as on the ontological (The Fall into Time, 1964), raising his misanthropy to heights of subtlety (The Trouble with being Born, 1973), while also allowing to appear from time to time a humanism composed of irony, bitterness, and preciosity (Exercices d’admiration, 1986, and the posthumously published Notebooks).
Denied the right to return to Romania during the years of the communist regime, and attracting international attention only late in his career, Cioran died in Paris in 1995.
Nicolas Cavaillès
Translated by Thomas Cousineau
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
May 23, 2021
eram în starea 'trebuie să citesc cioran pentru că sunt în depresie și doar el m-ar face să mă simt mai puțin mizerabil' așadar am ales cartea mai subțire din cele 2 pe care le am în bibliotecă.
uhm, wrong choice hoe 😒
ok, am 2 probleme cu îndreptarul pătimaș.
1. ce e cu stilul în care a fost scrisă?? mi se pare că lipsesc claritatea și vitalitatea caracteristice lui cioran (cel puțin din ce am citit până acum de la el 🤠)
asta a fost extra PoEtiCă și bleah 🙄
2. de ce vorbește despre dragoste și femei. por favor, oprește-te. dc vrea să pară macho daddy și trântește cuvinte urâte despre femei și despre cum oh bărbații au nevoie de ele, deși ele sunt așa și așa. și oh cum dragostea e așa și așa.
îmi strigă FALSITATE majoră 🤡 dude be honest!! If u like women and if u love and want to be loved why act like a dick about it 🤢
ești doar fals și enervant și eww 🥴
3. bonus. am eu nevoie de un îndreptar de spovedanie la câți nervi mi-a făcut cu atitudinea de macho major dick 🙄🖕🏻
are și fragmente okay (110! 114 133 134), dar nah nu e așa bună per total 🥱
uhm, wrong choice hoe 😒
ok, am 2 probleme cu îndreptarul pătimaș.
1. ce e cu stilul în care a fost scrisă?? mi se pare că lipsesc claritatea și vitalitatea caracteristice lui cioran (cel puțin din ce am citit până acum de la el 🤠)
asta a fost extra PoEtiCă și bleah 🙄
2. de ce vorbește despre dragoste și femei. por favor, oprește-te. dc vrea să pară macho daddy și trântește cuvinte urâte despre femei și despre cum oh bărbații au nevoie de ele, deși ele sunt așa și așa. și oh cum dragostea e așa și așa.
îmi strigă FALSITATE majoră 🤡 dude be honest!! If u like women and if u love and want to be loved why act like a dick about it 🤢
ești doar fals și enervant și eww 🥴
3. bonus. am eu nevoie de un îndreptar de spovedanie la câți nervi mi-a făcut cu atitudinea de macho major dick 🙄🖕🏻
are și fragmente okay (110! 114 133 134), dar nah nu e așa bună per total 🥱
April 2, 2013
"Eu ştiu că undeva în mine un diavol nu poate muri. Nu-mi trebuie urechi ascuţite pentru subtile chinuri, nici gust pentru oţetul sîngelui, doar tăcerea surdă în care se înfiripă un văicărit prelung. Atunci cunosc primejdia. Şi cum mă întorc spre Răul despotic şi umilitor, el se ridică în văzduh, în creier, în ziduri - divinitate subită, aspră şi ruinătoare.
Stai încremenit şi-aştepţi. Te aştepţi. Dar ce să faci cu tine? Ce să-ţi spui, împrejmuit de-atît nespus?
Ce trece prin tăcere? Cine trece? E răul tău trecînd prin tine, în afară de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.
Să te gîndeşti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Şi nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai ai loc, în timp zace groaza.
Şi atunci pleci. Plecînd te uiţi. În mers eşti altul şi fiind - nu mai eşti." - E.Cioran
April 26, 2018
Inscripție pe o lespede imaginară: aici zace unul care n-a știut ce-i tihna.
August 5, 2016
Am citit această carte cu nesaț. După - eram spânzurat între cer și pământ, ca între două (ano)timpuri. Cerul mi se părea prea sus, iar pământul prea jos. Tristețea cărții nu mi-a adus tristețe în suflet, ci doar melancolie. Știam că Emil Cioran a avut forță de vreme ce a reușit să transforme în cuvânt o dramă existențială, și pentru asta el era în fața mea precum cei ce și-au învins soarta. De aceea îl apreciez. În această carte-poem e vorba despre muzică, despre ratare și neputința de a fi român. Aici doina se împletește cu nenorocul neamului, aici noi, românii, suntem poporul care vrea fără voință. Noi doar aderăm la existență, nu trăim în ea: suntem asemenea norilor care trec pe cer. Niciodată cerul - ci doar neputința noastră de a-l simți, și condamnarea de a fi mereu singuri în sine.
Am întâlnit în această carte elogiul scârbei. A-ți fi scârbă, tot mai îndelung, iată reperul pentru a distinge un om puternic. A avea o mândrie pentru care politica și credința să însemne doar ironie. În societate - să te auto-umilești, să râzi de tine. Să abandonezi orice politică, orice crez, orice program, orice program de instruire, orice instituție educativă. Iubirea e doar o naivitate, un declin metafizic - când suntem cu o femeie și mușcăm din ea suntem între Biblie și pumnal...
Două lucruri sunt admirate de Cioran: în primul rând muzica, definită ca ”aromă pentru ratații sublunari”, și apoi condiția sfintelor, pe care Isus le sărută pe gura sufletului, lăsând o sărutare mai dulce decât mierea... Acesta e pasajul care m-a impresionat cel mai mult, odată cu sublinierea autorului ”gura sufletului”. Un mărgăritar de puritate într-o laudă a impurității, a viciului, și a dezagregării omenești.
Noi, oamenii, fugim de noi înșine, și în fuga noastră ne clădim un destin, și este mai acceptabil așa decât să stăm locului și să agonizăm. Fuga de noi înșine - iată destinul nostru, fatalitatea. Izgonit din Paradis, omul a fost trimis spre incompletitudine: doar el, cu sine, este incomplet, de aceea fuge mereu, uneori către femeie, care e o bornă temporară, nicidecum salvatoare. Dumnezeu tace, deci nici demiurgul nu este o soluție. Doar gândul sinuciderii și fuga perpetua sunt soluții până când viermii ne vor mânca trupul, acum când stelele sunt atât de departe. Căci Cioran pune în balanța depărtarea dovedită științific a stelelor cu apropierea tangibilă a viermilor.
Muzică și sfințenie. Convingerea că destinele mari sfârșesc prin a se rata. Căci tot ce e mare se va prăbuși. Rămâne fuga. Rămâne a-ți crea un destin așa cum poți, fără a aștepta ajutorul cuiva, chiar fără tine, undeva împotriva ta, și împotriva tuturor. A fi rupt de toți, și apoi a te rupe și de tine însuți...
Am întâlnit în această carte elogiul scârbei. A-ți fi scârbă, tot mai îndelung, iată reperul pentru a distinge un om puternic. A avea o mândrie pentru care politica și credința să însemne doar ironie. În societate - să te auto-umilești, să râzi de tine. Să abandonezi orice politică, orice crez, orice program, orice program de instruire, orice instituție educativă. Iubirea e doar o naivitate, un declin metafizic - când suntem cu o femeie și mușcăm din ea suntem între Biblie și pumnal...
Două lucruri sunt admirate de Cioran: în primul rând muzica, definită ca ”aromă pentru ratații sublunari”, și apoi condiția sfintelor, pe care Isus le sărută pe gura sufletului, lăsând o sărutare mai dulce decât mierea... Acesta e pasajul care m-a impresionat cel mai mult, odată cu sublinierea autorului ”gura sufletului”. Un mărgăritar de puritate într-o laudă a impurității, a viciului, și a dezagregării omenești.
Noi, oamenii, fugim de noi înșine, și în fuga noastră ne clădim un destin, și este mai acceptabil așa decât să stăm locului și să agonizăm. Fuga de noi înșine - iată destinul nostru, fatalitatea. Izgonit din Paradis, omul a fost trimis spre incompletitudine: doar el, cu sine, este incomplet, de aceea fuge mereu, uneori către femeie, care e o bornă temporară, nicidecum salvatoare. Dumnezeu tace, deci nici demiurgul nu este o soluție. Doar gândul sinuciderii și fuga perpetua sunt soluții până când viermii ne vor mânca trupul, acum când stelele sunt atât de departe. Căci Cioran pune în balanța depărtarea dovedită științific a stelelor cu apropierea tangibilă a viermilor.
Muzică și sfințenie. Convingerea că destinele mari sfârșesc prin a se rata. Căci tot ce e mare se va prăbuși. Rămâne fuga. Rămâne a-ți crea un destin așa cum poți, fără a aștepta ajutorul cuiva, chiar fără tine, undeva împotriva ta, și împotriva tuturor. A fi rupt de toți, și apoi a te rupe și de tine însuți...
Read
October 11, 2022"Odrzucając realność, zbliżasz się stopniowo do rewirów o nieokreślonej, a zatem czystej egzystencji" (28).
"Jestem potomkiem przypadku, odpadem sprzeczności" (51).
"Największym wyczynem, na jaki stać człowieka widzącego trzeźwo, jest pozostanie przy zdrowych zmysłach" (39).
"W aspekcie egzystencjalnym towarzyskość to wykwintna ofiara, jaką składamy z samych siebie duchowi oszustwa. Albowiem będąc zaaferowanymi, poruszamy się wyłącznie w sferze pozorów, którą zwykli śmiertelnicy uważają za samą rzeczywistość" (41).
"Łzy nieprzelane zmieniają się w ciernie" (49).
"Dwie rzeczy napełniają mnie trwogą: dalekość gwiazd i bliskość robaków" (59).
"Oddychanie - czymże jest, jeśli nie przesądem?" (97).
"Prawa uniwersalne [to] przerwy w obłędzie" (102).
"Posiąść życie to pędzić mistrzostwo, do którego wznieść się nie potrafię" (106).
"Jestem potomkiem przypadku, odpadem sprzeczności" (51).
"Największym wyczynem, na jaki stać człowieka widzącego trzeźwo, jest pozostanie przy zdrowych zmysłach" (39).
"W aspekcie egzystencjalnym towarzyskość to wykwintna ofiara, jaką składamy z samych siebie duchowi oszustwa. Albowiem będąc zaaferowanymi, poruszamy się wyłącznie w sferze pozorów, którą zwykli śmiertelnicy uważają za samą rzeczywistość" (41).
"Łzy nieprzelane zmieniają się w ciernie" (49).
"Dwie rzeczy napełniają mnie trwogą: dalekość gwiazd i bliskość robaków" (59).
"Oddychanie - czymże jest, jeśli nie przesądem?" (97).
"Prawa uniwersalne [to] przerwy w obłędzie" (102).
"Posiąść życie to pędzić mistrzostwo, do którego wznieść się nie potrafię" (106).
April 6, 2020
"Din ea pleacă dragostea şi crima, Dumnezeu şi diavolul, instituţiile şi anarhia. Nici unul nu ne suportăm până la capăt. Cugetul trebuie să ni-l împărţim în doi, emoţiile să le împărtăşim, fiorurile să le exprimăm. Iubim din nevoia să ne ştie cineva până la capăt, din dorinţa de a scăpa de propria intimitate, din teamă că, fără nimeni, gândul s-ar ridica vertical spre cer şi că s-ar prăbuşi fără ecou. În ochii femeii citim întrebări sau răspunsuri, ca ţi cum ne-am fi născut din dialog sau pentru dialog."
May 12, 2020
Și timpul de ce n-are voce, de ce nu cântă timpul?
February 22, 2023
"Carpații priveghează neşansele, şi se înalță ca o privelişte a disprețului peste chinul de la poalele lui."
October 26, 2024
cioran și a chinuit talentul with this one 😭🤦♂️
April 19, 2014
"Eu ştiu că undeva în mine un diavol nu poate muri. Nu-mi trebuie urechi ascuţite pentru subtile chinuri, nici gust pentru oţetul sîngelui, doar tăcerea surdă în care se înfiripă un văicărit prelung. Atunci cunosc primejdia. Şi cum mă întorc spre Răul despotic şi umilitor, el se ridică în văzduh, în creier, în ziduri - divinitate subită, aspră şi ruinătoare.
Stai încremenit şi-aştepţi. Te aştepţi. Dar ce să faci cu tine? Ce să-ţi spui, împrejmuit de-atît nespus?
Ce trece prin tăcere? Cine trece? E răul tău trecînd prin tine, în afară de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.
Să te gîndeşti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Şi nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai ai loc, în timp zace groaza.
Şi atunci pleci. Plecînd te uiţi. În mers eşti altul şi fiind - nu mai eşti."
Stai încremenit şi-aştepţi. Te aştepţi. Dar ce să faci cu tine? Ce să-ţi spui, împrejmuit de-atît nespus?
Ce trece prin tăcere? Cine trece? E răul tău trecînd prin tine, în afară de tine, e-un pretutindeni al tainei tale negative.
Să te gîndeşti spre ce vei fi? Regretele tale n-au viitor. Şi nici un viitor nu-i al tău. În timp nu mai ai loc, în timp zace groaza.
Şi atunci pleci. Plecînd te uiţi. În mers eşti altul şi fiind - nu mai eşti."
January 8, 2015
Am decis sa reiau caietele Indreptarului lui Cioran care nu m-au convins decat partial la prima lectura.
"Datoria celui ce scrie ar fi sa-si taie venele pe alba hartie din fata. Sa curme astfel chinul lumilor nespuse.
Ce se intampla intre oameni bun sau rau se reduce la atat: frica de singuratate.
Totul e menit runii: ratiunea in primul rand.
Cea mai apasatoare taina hraneste mai rodnic viata decat un lucru stiut si folositor.
Nimic nu supraviestuieste dragostei, decat regretul de-a-i supravietui."
"Datoria celui ce scrie ar fi sa-si taie venele pe alba hartie din fata. Sa curme astfel chinul lumilor nespuse.
Ce se intampla intre oameni bun sau rau se reduce la atat: frica de singuratate.
Totul e menit runii: ratiunea in primul rand.
Cea mai apasatoare taina hraneste mai rodnic viata decat un lucru stiut si folositor.
Nimic nu supraviestuieste dragostei, decat regretul de-a-i supravietui."
August 15, 2017
Minunata carte.
Displaying 1 - 13 of 13 reviews