Credeam ca acesta carte va contine cateva trucuri de cum sa comunici eficient, dar a fost mai mult un indemn de cum sa iti asumi responsabilitatea permanenta pentru propria viata.
In ultimele luni m-a urmarit acest cuvant mai mult ca altadata si cu ajutorul acestei carti am inceput sa nu il mai vad cu o conotatie negativa si grava. Recunosc ca m-a ajutat un pic si Jordan Peterson aici. De aceea, desi cartea este intr-adevar scrisa cam alambicat, cu fraze poate vrute poetice, dar mai mult melancolice si triste, nu as da deloc la o parte ideea un pic a la Osho :) ca suntem "o masa de energie si iubire universala care ne-a fost incredintata si fata de care avem datoria sa o dezvoltam intr-o forma unica, cu toata libertatea posibila... sa descoperim ce este mai valoros din universul nostru de posibilitati, sa avem curajul de a deveni noi insine ... fiinte autonome, adulte, creatoare".
Cartea nu este un tratat de psihologie, autorul pare mai mult un batran melancolic, un pic cam egoist, care se uita inapoi la viata sa si ne indeamna sa facem cam la fel ca el: cu orice pret sa ne descoperim, sa nu ne lasam doborati de suferinte, pt ca toata lumea trece prin ele, sa nu ne uitam prea mult in urma, poate doar ca sa intelegem de ce avem anumite reactii si purtam in noi anumite comportamente sau "fidelitati" sau "misiuni compensatorii".
Din fericire citesc in acelasi timp o carte care indeamna la mai multa compasiune (Arta fericirii scrisa in colaborare cu Dalai Lama) si deci indemnurile acestea imi par ca duc la egocentrism si un fel de singuratate in cautarea asta perpetua de sine. Un fel de pierdere de inocenta venita din analiza perpetua de reactii si din cautarea controlului de sine.
Totusi mi-ar fi placut sa dezvolte mai mult unele idei precum ca in spatele oricarei temeri este de fapt o dorinta.
Precum ca fiecare are o componenta negativa a personalitatii care ne ghideaza comportamentul si caracterul in directii extreme si care poate deveni o tendinta patologica, daca o lasam sa se manifeste, sa se cronicizeze, sa se permanetizeze. Si, in acelasi timp, ... "este de datoria fiecaruia ...sa ramana vigilent si atent pentru a nu se lasa antrenat...de reactiile interlocutorului" care are bineinteles propria componenta negativa dominanta a personalitatii. Si, in plus, "sa fim atenti la ceea ce stimuleaza sau inhiba celalalt in noi".
Precum "comunicarea relationala" pentru dezvoltarea unui "plus de coerenta... capacitatea de a te implica si de a dobandi o autonomie reala, ancorare, personalitate mai ferma".
Cartea ne invata, mai intai, cum sa preluam controlul asupra noastra, "curatandu-ne ranile printr-o actiune simbolica de restituire a violentelor primite sau de luare inapoi a violentelor facute... Cand violenta nu este descarcata, inapoiata, ea se va intoarce impotriva noastra... Constientizarea nu este suficienta; ea trebuie intarita prin actiune, trebuie sustinuta in timp printr-un angajament care sa se bazeze pe acte simbolice si pe nevoia de a pune in cuvinte ... ceea ce ne va permite sa ne respectam in mod activ si adecvat."
Apoi ne invata despre importanta naparlirii din dependentele si "misiunile reparatorii" date de relatia cu parintii si importanta construirii independentei si respectului de sine.