What do you think?
Rate this book
Celălalt pe care-l adoram
Considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului 2016, Celălalt pe care-l adoram de Catherine Cusset a obținut premiile Liste Goncourt — Le Choix roumain, Liste Goncourt — Le Choix belge, Liste Goncourt — Le Choix suisse și a fost nominalizat la premiile Goncourt, Renaudot, Fémina, Interallié, Décembre și France Culture-Télérama, ajungând în selecția finală pentru Goncourt.
În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot — fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura — cu precădere pe Proust —, filozofia, filmul, muzica, jazzul — mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré —, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York.
În Celălalt pe care-l adoram, Catherine Cusset urmărește, cu o lupă halucinantă, parcursul lui Thomas Bulot — fost iubit, devenit prieten apropiat al naratoarei-autoare —, un francez născut la Paris care pleacă să studieze în Statele Unite. Este povestea unui tânăr exuberant, extrem de inteligent, uneori de o sensibilitate maladivă, amuzant, înconjurat de prieteni, care iubește viața, femeile, literatura — cu precădere pe Proust —, filozofia, filmul, muzica, jazzul — mai ales pe Nina Simone și Léo Ferré —, dar care ajunge, la 39 de ani, să-și pună capăt zilelor într-un orășel din Virginia. Un roman electrizant, scris la persoana a doua singular, care vorbește despre fericire, dragoste, prietenia dintre un bărbat și o femeie, dar și despre eșec, impas, neputința adaptării și depresie, având în plan secund fascinația intelighenției franceze a anilor ’80 pentru New York.
256 pages, Paperback
First published August 1, 2016
22 people are currently reading
660 people want to read
About the author
Catherine Cusset
44 books75 followersCatherine Cusset was born in Paris in 1963. A graduate of the École Normale Supérieure in Paris and agrégée in classics, she got a Ph.D in Paris and another one at Yale, and she taught 18th-century French literature at Yale for 12 years. She is the author of ten novels published by Gallimard between 1990 and 2013, among which En toute innocence, Le problème avec Jane (finalist for Medicis prize and Grand Prix littéraire des lectrices d’Elle 2000), La haine de la famille, Confessions d’une radine, Un brillant avenir (Prix Goncourt des lycéens 2008) and Indigo. She is translated into 15 languages. The Story of Jane was published by Simon and Shuster in 2001. After 20 years in the States, Catherine Cusset recently moved to London with her American husband and daughter.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 93 reviews
July 3, 2023
"Stii ce inseamna femeile si dorinta. I-ai citit pe Proust si pe Casanova."
Romanul a fost considerat de majoritatea criticilor francezi cea mai buna carte a anului 2016 si a obtinut nenumarate premii nationale fiind mai apoi tradusa in mai multe tari.
In prolog ne aflam pe 22 aprilie 2008 cand Nora il gaseste pe Thomas Bulot mort, intins pe pat cu o punga de plastic pe cap. Apoi, in capitolul I, ne intoarcem in timp pe 6 decembrie 1986 la Paris, cand Thomas are 17 ani si impreuna cu bunul sau prieten Nicolas si alti studenti protesteaza in strada impotriva masurilor guvernului care doreste marirea taxelor scolare.
Thomas este un tip care adora literatura de calitate, muzica buna, cinematografia si in general gusta din viata Parisului asa cum un tanar ar face-o: "Doar stiati ca sunteti extrem de inteligenti, viitori scriitori, campioni universali ai trancanelii, ai jointului si ai tampeniilor." Asta pana cand prietenul sau este admis la Scoala Normala Superioara si el nu.
Urmeaza apoi "prietenia erotica" cu sora lui Nicolas, Catherine, care este si naratoarea romanului. Mai apoi pica pentru a doua oara admiterea la Scoala si, colac peste pupaza, Catherine se casatoreste cu un american. Thomas va fi admis in cele din urma la Columbian University si pleaca la New York. Acolo incepe seria decaderilor si nimic nu-i merge bine, nici pe plan profesional, nici in ceea ce priveste idilele cu femeile: Elisa, Ana, Olga si in sfarsit Nora. Titlul cartii provine dintr-un vers din cantecul "Avec le temps" de Leo Ferre.
Recomand acest roman pentru iubitorii de literatura franceza, in special autorii Proust, Baudelaire, cat si pentru pasionatii de Paris, New York si alte orase din America.
Romanul pune accentul si pe mult controversatul subiect al depresiei, Thomas marturisindu-i lui Catherine ca este depresiv si are probleme, insa nimeni nu-l crede pentru ca este mereu zambitor, glumet si fericit. Asa cum s-a dovedit, adesea "bufonii" sunt cei mai tristi oameni din lume.
Ca si autoarea si eu va indemn sa-l descoperiti pe Thomas si chiar daca nu va indragostiti de el, atunci macar veti putea petrece cateva ore placute in compania sa. Totusi, daca va indragostiti pastrati-l in suflet pentru totdeauna. Nu este cel mai perfect personaj, insa este cel care a incercat sa-si reia viata de mai multe ori de la capat si destinul tot l-a doborat.
In incheiere am selectat mai multe citate, textul fiind indraznet, inteligent, adesea ironic intr-un mod amar si totodata remarcabil:
"O femeie care te bucura tot atat de mult pe cat te tortureaza, o femeie in meandrele sufletului careia te pierzi si cu care dragostea este un mister sacru."
"Proust este cel mai bun medicament din cate exista, sarea vietii, singurul care te poate extrage din mediocritate."
"A ezita, a fii torturata de fiecare fraza, a considera nul ceea ce scrii, a sterge, toate astea sunt semnul celei mai rafinate inteligente."
"Iata cum definesc eu dragostea: capacitatea de a supravietui crizelor. Incepi sa intelegi, sa nu mai fii asa de tanar."
"... ceea ce vezi in ochii mei nu mai este nici manie, nici umilinta, ci o tandrete noua, de parca, in loc sa ma supun legii tale, pur si simplu mi-ai patruns in fantasma."
P.S. Nu pot sa termin fara una dintre cele mai frumoase ultime propozitii ale unei carti pe care le-am citit in ultima vreme:
"La asta m-a dus gandul cand fratele meu m-a anuntat ca ai murit: ca va fi mai putin ras pe fata pamantului."
Romanul a fost considerat de majoritatea criticilor francezi cea mai buna carte a anului 2016 si a obtinut nenumarate premii nationale fiind mai apoi tradusa in mai multe tari.
In prolog ne aflam pe 22 aprilie 2008 cand Nora il gaseste pe Thomas Bulot mort, intins pe pat cu o punga de plastic pe cap. Apoi, in capitolul I, ne intoarcem in timp pe 6 decembrie 1986 la Paris, cand Thomas are 17 ani si impreuna cu bunul sau prieten Nicolas si alti studenti protesteaza in strada impotriva masurilor guvernului care doreste marirea taxelor scolare.
Thomas este un tip care adora literatura de calitate, muzica buna, cinematografia si in general gusta din viata Parisului asa cum un tanar ar face-o: "Doar stiati ca sunteti extrem de inteligenti, viitori scriitori, campioni universali ai trancanelii, ai jointului si ai tampeniilor." Asta pana cand prietenul sau este admis la Scoala Normala Superioara si el nu.
Urmeaza apoi "prietenia erotica" cu sora lui Nicolas, Catherine, care este si naratoarea romanului. Mai apoi pica pentru a doua oara admiterea la Scoala si, colac peste pupaza, Catherine se casatoreste cu un american. Thomas va fi admis in cele din urma la Columbian University si pleaca la New York. Acolo incepe seria decaderilor si nimic nu-i merge bine, nici pe plan profesional, nici in ceea ce priveste idilele cu femeile: Elisa, Ana, Olga si in sfarsit Nora. Titlul cartii provine dintr-un vers din cantecul "Avec le temps" de Leo Ferre.
Recomand acest roman pentru iubitorii de literatura franceza, in special autorii Proust, Baudelaire, cat si pentru pasionatii de Paris, New York si alte orase din America.
Romanul pune accentul si pe mult controversatul subiect al depresiei, Thomas marturisindu-i lui Catherine ca este depresiv si are probleme, insa nimeni nu-l crede pentru ca este mereu zambitor, glumet si fericit. Asa cum s-a dovedit, adesea "bufonii" sunt cei mai tristi oameni din lume.
Ca si autoarea si eu va indemn sa-l descoperiti pe Thomas si chiar daca nu va indragostiti de el, atunci macar veti putea petrece cateva ore placute in compania sa. Totusi, daca va indragostiti pastrati-l in suflet pentru totdeauna. Nu este cel mai perfect personaj, insa este cel care a incercat sa-si reia viata de mai multe ori de la capat si destinul tot l-a doborat.
In incheiere am selectat mai multe citate, textul fiind indraznet, inteligent, adesea ironic intr-un mod amar si totodata remarcabil:
"O femeie care te bucura tot atat de mult pe cat te tortureaza, o femeie in meandrele sufletului careia te pierzi si cu care dragostea este un mister sacru."
"Proust este cel mai bun medicament din cate exista, sarea vietii, singurul care te poate extrage din mediocritate."
"A ezita, a fii torturata de fiecare fraza, a considera nul ceea ce scrii, a sterge, toate astea sunt semnul celei mai rafinate inteligente."
"Iata cum definesc eu dragostea: capacitatea de a supravietui crizelor. Incepi sa intelegi, sa nu mai fii asa de tanar."
"... ceea ce vezi in ochii mei nu mai este nici manie, nici umilinta, ci o tandrete noua, de parca, in loc sa ma supun legii tale, pur si simplu mi-ai patruns in fantasma."
P.S. Nu pot sa termin fara una dintre cele mai frumoase ultime propozitii ale unei carti pe care le-am citit in ultima vreme:
"La asta m-a dus gandul cand fratele meu m-a anuntat ca ai murit: ca va fi mai putin ras pe fata pamantului."
October 8, 2017
”..când moare un prieten, te gândeşti că dintr-o dată, e mai puțin râs pe fața pământului.”
August 19, 2016
Comme Annie Ernaux, comme Anne Wiazemsky, comme Christine Angot, mais avec sa voix bien à elle, Catherine Cusset construit une oeuvre largement autobiographique, dévoilant lentement les pans de sa vie. "L'autre qu'on adorait" pourrait laisser penser qu'elle décentre son regard en écrivant l'autobiographie de Thomas, son ami, suicidé dès le prologue du livre.
Elle le fait sous un forme qui nous tient en haleine : l'oraison funèbre écrite au disparu. C'est Catherine (je) qui parle à Thomas (tu) par-delà la mort, nous faisant ainsi entrer dans l'intimité de leur relation tour à tour amoureuse (il fut son amant) puis amical.
Elle raconte (ou imagine à partir des bribes qu'elle en connaît ?) l'histoire de ce garçon brillant et séduisant dont la - courte - vie fut une accumulation d'échecs. Mais qu'on ne s'y méprenne pas. L'échec d'une vie, chez Catherine Cusset, intellectuelle assumée, normalienne, agrégée, c'est rater le concours de l'ENS ou se voir refuser un poste de professeur à Princeton. La sociologie des livres de Catherine Cusset est bien particulière : des intellos désargentés à cheval sur les deux rives de l'Atlantique.
Pour autant, l'histoire de Thomas n'a rien de nombriliste. Si le monde dans lequel il vit est - comme chez David Lodge - "un tout petit monde", ses tentatives toujours vaines d'y trouver sa place sont poignantes. Sisyphe de l'amour, Thomas tombe amoureux. Elisa. Ana. Olga. Mais, par sa faute ou par celle de ses compagnes, ces relations font long feu. Insuccès identiques sur le front professionnel : après l'échec à Normale Sup, c'est la thèse trop ambitieuse sur "Proust et le classicisme" que Thomas mettra plus de huit ans à boucler, c'est le recrutement dans une université de l'Ivy league qu'il rate par excès de confiance, c'est les séjours décevants dans des petits universités de l'Oregon et de l'Utah... jusqu'au suicide.
Elle le fait sous un forme qui nous tient en haleine : l'oraison funèbre écrite au disparu. C'est Catherine (je) qui parle à Thomas (tu) par-delà la mort, nous faisant ainsi entrer dans l'intimité de leur relation tour à tour amoureuse (il fut son amant) puis amical.
Elle raconte (ou imagine à partir des bribes qu'elle en connaît ?) l'histoire de ce garçon brillant et séduisant dont la - courte - vie fut une accumulation d'échecs. Mais qu'on ne s'y méprenne pas. L'échec d'une vie, chez Catherine Cusset, intellectuelle assumée, normalienne, agrégée, c'est rater le concours de l'ENS ou se voir refuser un poste de professeur à Princeton. La sociologie des livres de Catherine Cusset est bien particulière : des intellos désargentés à cheval sur les deux rives de l'Atlantique.
Pour autant, l'histoire de Thomas n'a rien de nombriliste. Si le monde dans lequel il vit est - comme chez David Lodge - "un tout petit monde", ses tentatives toujours vaines d'y trouver sa place sont poignantes. Sisyphe de l'amour, Thomas tombe amoureux. Elisa. Ana. Olga. Mais, par sa faute ou par celle de ses compagnes, ces relations font long feu. Insuccès identiques sur le front professionnel : après l'échec à Normale Sup, c'est la thèse trop ambitieuse sur "Proust et le classicisme" que Thomas mettra plus de huit ans à boucler, c'est le recrutement dans une université de l'Ivy league qu'il rate par excès de confiance, c'est les séjours décevants dans des petits universités de l'Oregon et de l'Utah... jusqu'au suicide.
September 28, 2016
Ce livre m'a vraiment percuté.
Catherine Cusset raconte la vie de son ami Thomas - universitaire brillant et bon vivant - et sa lente descente qui le mènera au suicide, à l'âge de 39 ans.
J'avais peur d'aborder ce livre quand j'ai pris connaissance du sujet. Je ne crois pas que sa lecture m'ait été positive, mais du moins, j'ai été très touchée par le regard de l'amie sur cet homme qui souffre. J'ai reconnu beaucoup d'éléments personnels dans cette histoire et c'est sans aucun doute ce qui m'a autant bouleversée.
J'imagine la difficulté qu'a représenté l'écriture de ce livre, mais en même temps, le bien que ça a pu représenter, de mettre en mot l'incompréhension, de laisser une trace à jamais du passage de cet homme dans la vie de l'auteure...
Un livre à lire pour comprendre la souffrance qui peut se cacher derrière un sourire, le mal-être derrière le rire, une citation m'a particulièrement émue : "Vous débordez de vie pour échapper à la mort."
Une lecture qui m'habitera longtemps.
Catherine Cusset raconte la vie de son ami Thomas - universitaire brillant et bon vivant - et sa lente descente qui le mènera au suicide, à l'âge de 39 ans.
J'avais peur d'aborder ce livre quand j'ai pris connaissance du sujet. Je ne crois pas que sa lecture m'ait été positive, mais du moins, j'ai été très touchée par le regard de l'amie sur cet homme qui souffre. J'ai reconnu beaucoup d'éléments personnels dans cette histoire et c'est sans aucun doute ce qui m'a autant bouleversée.
J'imagine la difficulté qu'a représenté l'écriture de ce livre, mais en même temps, le bien que ça a pu représenter, de mettre en mot l'incompréhension, de laisser une trace à jamais du passage de cet homme dans la vie de l'auteure...
Un livre à lire pour comprendre la souffrance qui peut se cacher derrière un sourire, le mal-être derrière le rire, une citation m'a particulièrement émue : "Vous débordez de vie pour échapper à la mort."
Une lecture qui m'habitera longtemps.
February 11, 2018
Un roman scris foarte bine și cu un fir narativ captivant, însă cu un personaj principal cu care mi-a fost imposibil să rezonez. Thomas este un om extraordinar de inteligent și capabil, însă alege să își trăiască viața în haos și refuză ajutorul celor din jur. Înțeleg că are o boală psihică, însă ea s-a declanșat destul de târziu în carte, iar viața lui oricum fusese dezordonată și până atunci. Poate este și perspectiva, la persoana a doua este mai greu să îți dai seama de trăirile celuilalt. O carte care merită citită pentru perspectiva inedită și referințele culturale (care sunt din plin, mai ales despre Proust), dar doar atât.
April 12, 2019
Je n'ai jamais eu autant de frustration à cause d'un personnage de livres!! Oh la la! J'ai de la haine/pitié pour Thomas comme j'en ai jamais eu! Un drame psychologique c'est peu dire! Parcourir la vie de Thomas par ses mauvais choix et sa santé mentale fragile est une épreuve. Le fait qu'une amie le raconte à la deuxième personne du singulier (Tu ...) donne une impression particulière et vraiment prenante. Je vous le jure, je n'ai jamais vécu autant de colère, je veux en lire plus de Catherine Cusset en espérant qu'elle puisse aussi me faire vivre d'autres émotions ;)
July 3, 2022
Ce livre m’a semblé bien plus long qu’il ne l’est réellement, pour plusieurs raisons : l’utilisation de la P2 qui ressemble à une prise d’otage où l’on est forcé dans l’intimité de cette vie qui n’a été comprise par la narratrice que post-mortem. La voix de la narratrice en elle-même que j’ai trouvé odieuse dans ses rapports avec le protagoniste, probablement le seul moment d’empathie que j’ai pu avoir avec lui, alors qu’il s’agit d’un personnage complètement détestable.
Autre problème, je n’avais aucun moyen d’empathie avec Thomas du fait de ses comportements, à commencer par la scène de viol. Qui oui, en était une.
La description est moments « sensuels » étaient plus malaisants qu’autre chose.
J’ai hésité à plusieurs reprises à arrêter et enregistrer ce livre sous un DNF. Mais j’ai continué, un peu fasciné et déjà entraîné dans cette chute aux enfers. J’ai eu un peu plus de sympathie après le diagnostic. Mais c’était le dernier tournant.
Le déluge de culture et référence était plaisant, car familier. Ce petit milieu et ce chevauchement entre les années 90 et 2000 intéressant à lire, mais peut-être pas de cette façon.
Ce que je retiens surtout de ce livre, finalement, c’est qu’il m’a mis mal à l’aise et m’a donné envie de relire Proust.
Autre problème, je n’avais aucun moyen d’empathie avec Thomas du fait de ses comportements, à commencer par la scène de viol. Qui oui, en était une.
La description est moments « sensuels » étaient plus malaisants qu’autre chose.
J’ai hésité à plusieurs reprises à arrêter et enregistrer ce livre sous un DNF. Mais j’ai continué, un peu fasciné et déjà entraîné dans cette chute aux enfers. J’ai eu un peu plus de sympathie après le diagnostic. Mais c’était le dernier tournant.
Le déluge de culture et référence était plaisant, car familier. Ce petit milieu et ce chevauchement entre les années 90 et 2000 intéressant à lire, mais peut-être pas de cette façon.
Ce que je retiens surtout de ce livre, finalement, c’est qu’il m’a mis mal à l’aise et m’a donné envie de relire Proust.
September 27, 2017
Scrisă într-un stil efervescent, generos şi abundent de tandru, de insolit, cu atâta dragoste şi grijă chiar şi atunci când se ating cele mai dureroase corzi ale ființei, cartea aceasta este simfonia unei vieți, a uneia interioare în primul rând. Ea se compune din repetate eşecuri profesionale, sufleteşti, din epuizare, izolare, promiscuitate, depresie şi renunțare, din trepte ale prăbuşirii, dar şi din cele ale înălțării. Şi asta nu e tot. Mai e și încheierea pe care o face Catherine Cusset: când moare un prieten, te gândeşti că dintr-o dată, e mai puțin râs pe fața pământului.
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/celalalt-p...
Citește continuarea aici https://hyperliteratura.ro/celalalt-p...
October 2, 2021
Povestea mi s-a părut mult prea statică și anostă, având în vedere cât de neinteresante sunt personajele. Abia în ultima treime am început să simt ceva, iar până la final eram deja tristă. Atâtea pierderi, eșecuri, tristeți și încercări zadarnice! Atâtea morți care ar fi putut să o prezică pe cea definitivă! Mare păcat că nu s-a vorbit mai mult despre depresie și am fost lăsată multă vreme să cred că protagonistul e doar o scârbă imatură!
,,Iată cum definesc eu dragostea: capacitatea de a supraviețui crizelor. Începi să înțelegi, să nu mai fii așa de tânăr.''
,,Singurătățile vi se aseamănă și vi se liniștesc reciproc.''
,,Izbucnești în râs, fără a te rușina. Nici boala, nici moartea nu au reușit să pună gheara pe tine.''
,,În tine, totul se îndreaptă către moarte.''
,,Îți aduci aminte de acel pasaj din Guermantes, în care Proust scrie, legat de bunica sa, că moartea își face adăpost în noi cu multă vreme înainte de a ne ucide și că ani și ani de zile ni se face cunoscută drept vecin sau colocatar. Doar nu de ieri, de azi ai înțeles că vei muri. O știi din toți acești ani în care moartea a venit să locuiască la tine. Fără a o vedea, ai avut timp să te familiarizezi cu străina pe care ai auzit-o plimbându-se încolo și-ncoace prin creierul tău. S-a întâmplat și să n-o mai auzi, clipe în care era cât pe ce să crezi că și-a luat tălpășița, că a plecat o dată pentru totdeauna. Însă nici vorbă, era doar în vacanță. Și s-a întors.''
,,Am avut timp să-mi dau seama că nimeni nu-mi era mai prieten, că nimeni nu m-a făcut să mă simt mai vie și că asta se datora unui lucru excepțional din tine, care te ilumina.
Râsul.
La asta m-a dus gândul când fratele meu m-a anunțat că ai murit: că va fi mai puțin râs pe fața pământului."
,,Iată cum definesc eu dragostea: capacitatea de a supraviețui crizelor. Începi să înțelegi, să nu mai fii așa de tânăr.''
,,Singurătățile vi se aseamănă și vi se liniștesc reciproc.''
,,Izbucnești în râs, fără a te rușina. Nici boala, nici moartea nu au reușit să pună gheara pe tine.''
,,În tine, totul se îndreaptă către moarte.''
,,Îți aduci aminte de acel pasaj din Guermantes, în care Proust scrie, legat de bunica sa, că moartea își face adăpost în noi cu multă vreme înainte de a ne ucide și că ani și ani de zile ni se face cunoscută drept vecin sau colocatar. Doar nu de ieri, de azi ai înțeles că vei muri. O știi din toți acești ani în care moartea a venit să locuiască la tine. Fără a o vedea, ai avut timp să te familiarizezi cu străina pe care ai auzit-o plimbându-se încolo și-ncoace prin creierul tău. S-a întâmplat și să n-o mai auzi, clipe în care era cât pe ce să crezi că și-a luat tălpășița, că a plecat o dată pentru totdeauna. Însă nici vorbă, era doar în vacanță. Și s-a întors.''
,,Am avut timp să-mi dau seama că nimeni nu-mi era mai prieten, că nimeni nu m-a făcut să mă simt mai vie și că asta se datora unui lucru excepțional din tine, care te ilumina.
Râsul.
La asta m-a dus gândul când fratele meu m-a anunțat că ai murit: că va fi mai puțin râs pe fața pământului."
November 13, 2022
"Tu n'as pas la patience pour les chagrins d'un autre."
December 23, 2017
Just like I said about Makine - my first Cusset, but definitely not my last!
Highly, highly recommended!
Highly, highly recommended!
February 22, 2022
“Moartea nu are o existență distinctă, care să o separe de viață: nu e altceva decât viața care se sfârșește.”
March 11, 2018
Moi qui suis plutôt prudente avec les romans français (trop égo-trip ou trop feel-good), j'ai glissé dans même m'en rendre compte dans L'autre qu'on adorait. J'oubliais où j'étais, qui j'étais, comment je m'appelais. J'étais entièrement investie dans la vie de Thomas, dont la narratrice raconte la vie faite d'échecs et de rires.
C'est triste. Parce qu'on connait la fin dès le début. Le héros meurt, il n'y aura pas de rédemption miraculeuse, pas de morale apaisante, seulement la durée réalité de la vie, de cette vie vécu à tout à l'heure, qui fonçait vers un mur. Mêlant fiction et souvenirs, c'est beau. D'abord par le style, maîtrisé et rythmé. Pas un mot n'est perdu. Mais ce n'est pas non plus un ton sec et lointain, au contraire, c'est profondément intime et personnel. Une belle déclaration d'amour et un hommage. L'emploi du "tu", qui est potentiellement très dangereux (ça peut vite faire poète en quête d'originalité) rend le texte encore plus proche de nous, plus proche de Thomas aussi, plus intime encore.
Original sans être prétentieux, érudit sans étalage de connaissances énervant, la justesse de la narration et du style est si confortable que j'avais cette sensation trop rare d'avoir à la fois envie d'engloutir le livre le plus vite possible et de retarder la dernière page pour toujours.
Bizarrement, malgré la tristesse du propos et de la vie de Thomas, je n'ai pas été déprimée par ce livre, tout va trop vite comme un ouragan de faits, de visages et de sensations. Au contraire, j'ai été émue, éblouie, touchée par ce compte rendu mi-réel, mi-fictionnel de sa vie.
C'est triste. Parce qu'on connait la fin dès le début. Le héros meurt, il n'y aura pas de rédemption miraculeuse, pas de morale apaisante, seulement la durée réalité de la vie, de cette vie vécu à tout à l'heure, qui fonçait vers un mur. Mêlant fiction et souvenirs, c'est beau. D'abord par le style, maîtrisé et rythmé. Pas un mot n'est perdu. Mais ce n'est pas non plus un ton sec et lointain, au contraire, c'est profondément intime et personnel. Une belle déclaration d'amour et un hommage. L'emploi du "tu", qui est potentiellement très dangereux (ça peut vite faire poète en quête d'originalité) rend le texte encore plus proche de nous, plus proche de Thomas aussi, plus intime encore.
Original sans être prétentieux, érudit sans étalage de connaissances énervant, la justesse de la narration et du style est si confortable que j'avais cette sensation trop rare d'avoir à la fois envie d'engloutir le livre le plus vite possible et de retarder la dernière page pour toujours.
Bizarrement, malgré la tristesse du propos et de la vie de Thomas, je n'ai pas été déprimée par ce livre, tout va trop vite comme un ouragan de faits, de visages et de sensations. Au contraire, j'ai été émue, éblouie, touchée par ce compte rendu mi-réel, mi-fictionnel de sa vie.
August 11, 2018
C'est l'histoire Thomas. Le brillant Thomas qui a fait des études exemplaires, un doctorat aux Etats Unis couronné d'une thèse sur Proust. Thomas aime la vie, les femmes, le cinéma, la musique et le vin. Il jouit de la vie à 100%. Son mode de vie a des inconvénients néanmoins. Il n'avance pas professionnellement et sentimentalement, il accumule les échecs. Jusqu'au jour où l'accumulation d'échecs a sonné la fin de la partie.
Basée sur une histoire vraie, Catherine Cusset nous fait part de la vie de son ami. Un ami que l'on aurait aimé connaître et écouté parler. Sa vie fut incroyable et riche si intense que l'on en est jaloux. L'histoire de cet homme est très attachante. Le livre est très bien écrit. On a du mal à le fermer. Un vrai page-turner.
Basée sur une histoire vraie, Catherine Cusset nous fait part de la vie de son ami. Un ami que l'on aurait aimé connaître et écouté parler. Sa vie fut incroyable et riche si intense que l'on en est jaloux. L'histoire de cet homme est très attachante. Le livre est très bien écrit. On a du mal à le fermer. Un vrai page-turner.
November 30, 2019
Sublim! Desi nu inteleg complet pentru ca sunt prea practica si rationala, poate ca e primul pas spre un nivel de toleranta si empatie usor crescut din partea mea.
July 27, 2023
« Ta sœur m’a demandé si je voulais parler a l’église. J’ai répondu non. Je ne pouvais pas m’adresser à un cercueil et dire « tu ». « Tu » n’existe plus. Maintenant je ne peux dire autre chose que « tu ». « Il » est trop distant, comme si je parlais de toi à un autre. « Il » te tue encore un peu plus. »
October 27, 2016
Après environ vingt-quatre heures de réflexions, ce livre est un de mes préférés. Dès le début, j'ai éprouvé un attrait particuliers à ce récit souvent nostalgique. Cette jeunesse et ce personnage drôle et intelligent que l'on voit évoluer au fil des années. On comprend bien vite comment le destin va rattraper ce personnage, je souhaitait qu'une seule chose : le sauver, impossible. J'ai été captivé. C'est triste mais c'est si beau, j'ai beaucoup ris, j'ai beaucoup été inspiré, ce raz-de-marée culturel m'a fait du bien. On croirai que Proust se cache à derrière chaque paragraphe, ce qui devient des fois un peu lourd mais passons. Les différents amours sont si bien racontés, et ne se ressemblent pas. Aucun ennui. J'aurai envie de relire ce livre en quelques minutes si je le pouvais, juste pour intensifier ce récit si vivant.
January 2, 2022
Catherine Cusset – “Celălalt pe care îl adoram”
Titlu original: "L'autre qu'on adorait"
Anul apariției: 2016
În “Celălalt pe care îl adoram”, Catherine Cusset urmărește traseul lui Thomas Bulot, unul dintre foștii ei iubiți, devenit prieten apropiat, care se sinucide la 39 de ani. Romanul, care debutează, în mod adecvat și premonitoriu, cu un citat din Marcel Proust urmat de un prolog, are o structură atipică, fiind scris la persoana a doua, singular, sub forma unei adresări directe, cu elocvența și colocvialitatea unei discuții între doi prieteni vechi. Deși Thomas Bulot nu răspunde, prezența sa este atât de pregnantă, încât lectorul are sentimentul că se află în fața un dialog epistolar și nu a unui monolog.
Scriitura Catherinei Cusset este elegantă, acaparantă și vibrantă, iar talentul său de storyteller, atât de evident în On Life of David Hockney: A Novel, este, în “Celălalt pe care îl adoram”, mult augmentat de nota subiectivă de emoție personală care străbate romanul de la un capăt la celălalt.
Thomas Bulot este un tânăr academician francez, pasionat de jazz, muzică clasică și cinematografie, David Lynch fiind cineastul lui preferat. Iubitor de filosofie și literatură și apologet al lui Marcel Proust, Bulot este european, atât geografic cât și cultural, dar fascinat de Statele Unite ale Americii (mai ales, de New York) unde își va petrece mare parte a vieții. Cosmopolit și liberal, acesta atrage și cucerește, deopotrivă cititorii și celelalte personaje ale romanului, prin elocință, creativitate și efervescență intelectuală – fiind celebru pentru savuroasele sale jocuri de cuvinte. Exuberanța bipolară (este la un moment dat poreclit “Exaltatul campusului”) a lui Thomas este, acompaniată de inteligența sa reală și vivace, de umor și erudiție. Înalt, generos, impulsiv și etern-îndrăgostit, Bulot este sfâșiat între idiosincrasii, disperare, optimism fără margini, spleen și pasiune. Născut într-o familie de burghezi parizieni, copilăria îi e marcată, pe rând, de boală și o intervenție chirurgicală la vârsta de 6 ani, apoi de abandonul tatălui și de relația intensă, dar deloc liniară cu mama sa, cel mai probabil bipolară și ea. În momentul în care Thomas este diagnosticat ca maniaco-depresiv, acesta înțelege o parte din comportamentele până atunci inexplicabile ale mamei lui, ca: “bucuria ei nebună, exuberanța, isteria, furorile care [...] înspăimântau, crizele, schimbările bruște de stare din cauza cărora era insuportabilă” (pag. 193).
Romanul, un page turner, imposibil de lăsat din mână, este presărat de referințe culturale și portretizează (în plan secundar și fără a își propune asta), viața culturală și academică a imigranților europeni în SUA - poeta de origine română refugiată la New York, Nina Cassian, deși nenumită, dar recognoscibilă are o apariție episodică în carte.
Relatarea nu este, desigur, debarasată de emoție, dar Cusset redă cu precizie de cronicar viața, uneori atât de absurdă și incredibilă încât amintește de scenariile lui Lynch, cum remarcă chiar Thomas, a prietenului său. Prima scenă a romanului are loc în 6 decembrie 1986, când un Thomas în vârstă de 17 ani, prieten bun al lui Nicolas, fratele autoarei, ia parte plin de revoltă și exaltare la protestele din Franța (Paris, în special) care au avut loc între noiembrie 1986 și ianuarie 1987 (împotriva legii Devaquet și a rasismului din societatea franceză). Spre deosebire de pasiunea pentru Nina Simone și Léo Ferré și de prietenia cu Nicolas, implicarea efervescentă în cauze politico-societale nu se dovedește a fi una dintre constantele vieții lui Thomas, acesta fiind mai degrabă un hedonist iubitor de vin, muzică și femei. Legăturile amoroase - toate sfârșite dezastruos, în afară de cea cu autoarea-naratoare care s-a tradus într-o prietenie stabilă, de mai multe decenii - sunt vibrant, dar fără prost-gust, descrise în roman.
În plan secundar, romanul lui Cusset adresează probleme contemporane stringente ca inadaptarea, teama de eșec și imposibilitatea gestionării eșecului, depresia și suicidul. La pol opus, romanul abundă de prietenie, iubire, speranță și, paradoxal, de un joie de vivre blazat, inteligent, idiosincratic pe care îl regăsim doar la intelectualii francezi.
“Celalalt pe care îl adoram” este un roman de neratat, magnific și de o vivacitate aproape dureroasă, care se citește dintr-o suflare.
Titlu original: "L'autre qu'on adorait"
Anul apariției: 2016
În “Celălalt pe care îl adoram”, Catherine Cusset urmărește traseul lui Thomas Bulot, unul dintre foștii ei iubiți, devenit prieten apropiat, care se sinucide la 39 de ani. Romanul, care debutează, în mod adecvat și premonitoriu, cu un citat din Marcel Proust urmat de un prolog, are o structură atipică, fiind scris la persoana a doua, singular, sub forma unei adresări directe, cu elocvența și colocvialitatea unei discuții între doi prieteni vechi. Deși Thomas Bulot nu răspunde, prezența sa este atât de pregnantă, încât lectorul are sentimentul că se află în fața un dialog epistolar și nu a unui monolog.
Scriitura Catherinei Cusset este elegantă, acaparantă și vibrantă, iar talentul său de storyteller, atât de evident în On Life of David Hockney: A Novel, este, în “Celălalt pe care îl adoram”, mult augmentat de nota subiectivă de emoție personală care străbate romanul de la un capăt la celălalt.
Thomas Bulot este un tânăr academician francez, pasionat de jazz, muzică clasică și cinematografie, David Lynch fiind cineastul lui preferat. Iubitor de filosofie și literatură și apologet al lui Marcel Proust, Bulot este european, atât geografic cât și cultural, dar fascinat de Statele Unite ale Americii (mai ales, de New York) unde își va petrece mare parte a vieții. Cosmopolit și liberal, acesta atrage și cucerește, deopotrivă cititorii și celelalte personaje ale romanului, prin elocință, creativitate și efervescență intelectuală – fiind celebru pentru savuroasele sale jocuri de cuvinte. Exuberanța bipolară (este la un moment dat poreclit “Exaltatul campusului”) a lui Thomas este, acompaniată de inteligența sa reală și vivace, de umor și erudiție. Înalt, generos, impulsiv și etern-îndrăgostit, Bulot este sfâșiat între idiosincrasii, disperare, optimism fără margini, spleen și pasiune. Născut într-o familie de burghezi parizieni, copilăria îi e marcată, pe rând, de boală și o intervenție chirurgicală la vârsta de 6 ani, apoi de abandonul tatălui și de relația intensă, dar deloc liniară cu mama sa, cel mai probabil bipolară și ea. În momentul în care Thomas este diagnosticat ca maniaco-depresiv, acesta înțelege o parte din comportamentele până atunci inexplicabile ale mamei lui, ca: “bucuria ei nebună, exuberanța, isteria, furorile care [...] înspăimântau, crizele, schimbările bruște de stare din cauza cărora era insuportabilă” (pag. 193).
Romanul, un page turner, imposibil de lăsat din mână, este presărat de referințe culturale și portretizează (în plan secundar și fără a își propune asta), viața culturală și academică a imigranților europeni în SUA - poeta de origine română refugiată la New York, Nina Cassian, deși nenumită, dar recognoscibilă are o apariție episodică în carte.
Relatarea nu este, desigur, debarasată de emoție, dar Cusset redă cu precizie de cronicar viața, uneori atât de absurdă și incredibilă încât amintește de scenariile lui Lynch, cum remarcă chiar Thomas, a prietenului său. Prima scenă a romanului are loc în 6 decembrie 1986, când un Thomas în vârstă de 17 ani, prieten bun al lui Nicolas, fratele autoarei, ia parte plin de revoltă și exaltare la protestele din Franța (Paris, în special) care au avut loc între noiembrie 1986 și ianuarie 1987 (împotriva legii Devaquet și a rasismului din societatea franceză). Spre deosebire de pasiunea pentru Nina Simone și Léo Ferré și de prietenia cu Nicolas, implicarea efervescentă în cauze politico-societale nu se dovedește a fi una dintre constantele vieții lui Thomas, acesta fiind mai degrabă un hedonist iubitor de vin, muzică și femei. Legăturile amoroase - toate sfârșite dezastruos, în afară de cea cu autoarea-naratoare care s-a tradus într-o prietenie stabilă, de mai multe decenii - sunt vibrant, dar fără prost-gust, descrise în roman.
În plan secundar, romanul lui Cusset adresează probleme contemporane stringente ca inadaptarea, teama de eșec și imposibilitatea gestionării eșecului, depresia și suicidul. La pol opus, romanul abundă de prietenie, iubire, speranță și, paradoxal, de un joie de vivre blazat, inteligent, idiosincratic pe care îl regăsim doar la intelectualii francezi.
“Celalalt pe care îl adoram” este un roman de neratat, magnific și de o vivacitate aproape dureroasă, care se citește dintr-o suflare.
March 18, 2020
Je ne sais pas comment j'ai pu aimer ce roman, car je préfère le psyché à un style riche de détails spatiales. Mais ce roman m'a fait rêver, peut-être comme jamais une lecture put le faire. Il raconte l'histoire d'un Français qui immigre aux États Unis, Thomas Bulot, un bon vivant qui bâtit une carrière dans les universités américaines. Une particularité pour le jeune Thomas c'est son goût pour les femmes, il se sent pas vraiment attiré par celles de son âge. Au cours de sa carrière aux universités de l'US : de Columbia, Reed, à Salt Lake City et Richmond, il accumule les feux et les brûlures : la narratrice/ auteure Catherine, Elisa son amie Américaine, Ana la collègue Roumaine, Olga la Russe, et Nora l'étudiante studieuse de Virginie. Croquer la vie à pleines dents c'est aussi risquer de faire saigner sa bouche, de perdre les mots et le goût des choses.
La faim (fin) du livre a été vite pour moi, et la bipolarité ne constituait pas, à mon avis, un motif assez fatal; le héros avait une vie de rêve.
Néanmoins, pour l'ensemble du livre, le style, même bourré de détails, est tout à fait addictif. L'auteure maîtrise aussi à merveille l'aspect érotique et le jeu de l'autobiographie.
La faim (fin) du livre a été vite pour moi, et la bipolarité ne constituait pas, à mon avis, un motif assez fatal; le héros avait une vie de rêve.
Néanmoins, pour l'ensemble du livre, le style, même bourré de détails, est tout à fait addictif. L'auteure maîtrise aussi à merveille l'aspect érotique et le jeu de l'autobiographie.
August 29, 2018
J'ai un problème avec Catherine Cusset : après avoir adoré Confessions d'une Radine & La Haine de la Famille, j'ai été déçupe par ses sorties de l'auto-fiction et elle a fini par m'horripiler.
Ici, elle ne se donne pas le beau rôle mais les moments où elle écrit sur elle m'ont fatiguée.
Le personnage principal m'a paru antipathique mais sa fin, dans ce qu'elle semblait avoir d'inéluctable, m'a touchée.
Ici, elle ne se donne pas le beau rôle mais les moments où elle écrit sur elle m'ont fatiguée.
Le personnage principal m'a paru antipathique mais sa fin, dans ce qu'elle semblait avoir d'inéluctable, m'a touchée.
November 21, 2021
“O, moarte, (…) dacă omul are prea multă considerație de sine, știi bine să-i aduci la deprimare orgoliul; dacă omul se disprețuiește prea tare, știi să-i trezești curajul; (…) îl înveți deci aceste doua adevăruri, (…) ca e demn de dispreț ca ființă trecătoare, dar și de un infinit respect, căci ajunge-n veșnicie.”
May 18, 2024
Ya boi took a HOT minute to finish this one. Literally reading at a snail’s pace looking up new vocab every 2 pages. And its fiction nonetheless?!???? I ‘suppose’ this wasn’t a complete waste of time, but back to the nonfic grind for a spell after this one.
It was okay. 3.24/5.
It was okay. 3.24/5.
April 2, 2023
Un livre écrit pour moi...
October 17, 2023
Bof
De longues descriptions en a plus finir pour au final rien.
De longues descriptions en a plus finir pour au final rien.
September 12, 2016
L'orgueil est insondable. L'humilité tâtonne.
"Ce n'est qu'une formalité".
Catherine Cusset manie dans ce livre la monotonie et l'intensité, avec autant d'habileté acide que la
haine et l'amour au fil de son oeuvre.
La haine, la famille, l'amour, l'avenir.
Etre.
Je ne sais en fait que penser de ce livre, tant sa lecture a été contrastée pour moi.
Catherine Cusset joue avec nous : des phrases sèches et brutes, voire monotones ; pour dépeindre des montagnes russes existentielles et sentimentales ; un récit rectiligne pour retracer la vie éparpillée d'un homme intense.
Éparpillée mais régulière ; aux tourbillons prévisibles car cycliques.
Et une écriture riche, mais plate dont l'auteure se fait l'écho conscient par la voix réprobatrice de Thomas, lecteur de Catherine..tandis que nous sommes lecteurs circonspects de Thomas à travers elle.
Un récit cyclique dont l'auteure est consciente maison dont la prévisibilité n'en est pas moins lassante. Éternel recommencement dont on comprend la raison à la fin du livre. Mais cela explique-t-il (justifie-t-il!) tout?
Car la question est de savoir à quel point ce roman est tiré de faits réels, si la vie de Thomas était telle quelle, saisonnièrement faite de hauts et de bas, d'orgueil aussi gonflé que déçu. Ce qui transformerait la lassitude d'un lecteur , en consternation humaine face à quelque chose de plus fort que la volonté, d'insaisissable et de dévastateur.
La rentrée littéraire est bien placée sous le signe de la mort.
La vie n'est qu'une formalité..? Alors comment la remplit-on?
Catherine Cusset propose une lecture qui donnent une impression rectiligne et monocorde, alors qu'on réalise qu'elle nous a finement amené très loin -émotionnellement, intellectuellement temporellement, spatialement.
C'est au début du chapitre V que mon ventre s'est retourné et noué. En quelques pages, j'ai connu de l'angoisse, de la réflexivité, du chagrin, du fait de réminiscences personnelles face à cette analyse fine de la sournoiserie accablante de la dépression.
Puis de la colère en interprétant que le cycle des humeurs ne serait qu'une question de saison..
Le jeune Thomas appréciait-il vraiment la vie?
Intensité rime-t-elle avec épanouissement?
Foisonnement culturel et existentiel rime-t-il avec accomplissement?
https://www.goodreads.com/author/show...
"Ce n'est qu'une formalité".
Catherine Cusset manie dans ce livre la monotonie et l'intensité, avec autant d'habileté acide que la
haine et l'amour au fil de son oeuvre.
La haine, la famille, l'amour, l'avenir.
Etre.
Je ne sais en fait que penser de ce livre, tant sa lecture a été contrastée pour moi.
Catherine Cusset joue avec nous : des phrases sèches et brutes, voire monotones ; pour dépeindre des montagnes russes existentielles et sentimentales ; un récit rectiligne pour retracer la vie éparpillée d'un homme intense.
Éparpillée mais régulière ; aux tourbillons prévisibles car cycliques.
Et une écriture riche, mais plate dont l'auteure se fait l'écho conscient par la voix réprobatrice de Thomas, lecteur de Catherine..tandis que nous sommes lecteurs circonspects de Thomas à travers elle.
Un récit cyclique dont l'auteure est consciente maison dont la prévisibilité n'en est pas moins lassante. Éternel recommencement dont on comprend la raison à la fin du livre. Mais cela explique-t-il (justifie-t-il!) tout?
Car la question est de savoir à quel point ce roman est tiré de faits réels, si la vie de Thomas était telle quelle, saisonnièrement faite de hauts et de bas, d'orgueil aussi gonflé que déçu. Ce qui transformerait la lassitude d'un lecteur , en consternation humaine face à quelque chose de plus fort que la volonté, d'insaisissable et de dévastateur.
La rentrée littéraire est bien placée sous le signe de la mort.
La vie n'est qu'une formalité..? Alors comment la remplit-on?
Catherine Cusset propose une lecture qui donnent une impression rectiligne et monocorde, alors qu'on réalise qu'elle nous a finement amené très loin -émotionnellement, intellectuellement temporellement, spatialement.
C'est au début du chapitre V que mon ventre s'est retourné et noué. En quelques pages, j'ai connu de l'angoisse, de la réflexivité, du chagrin, du fait de réminiscences personnelles face à cette analyse fine de la sournoiserie accablante de la dépression.
Puis de la colère en interprétant que le cycle des humeurs ne serait qu'une question de saison..
Le jeune Thomas appréciait-il vraiment la vie?
Intensité rime-t-elle avec épanouissement?
Foisonnement culturel et existentiel rime-t-il avec accomplissement?
https://www.goodreads.com/author/show...
March 28, 2018
"Proust îți place atât de mult pentru intuiția lui fundamentală: adevărata viață rezidă în fragmentele de timp care scapă timpului".
Și totuși alegi să fugi de timp și de fragmentele lui, căutând neantul, inaccesibilul, inevitabilul... Thomas îi reproșează, la un moment dat, naratoarei că oamenii au, totuși, "o viață interioară" și nu pot fi schițați cu ușurință nici măcar de cei apropiați. Ceea ce vedem la cei din jurul nostru este doar ceea ce ne permit ei să vedem, frânturi de existență pe care le împărtășesc în mod deliberat cu noi, ascunzându-ne însă esențialul, acel tumult al emoțiilor și sentimentelor ce stau la baza acțiunilor lor, inexplicabil, de cele mai multe ori, chiar și pentru ei înșiși.
De ce o personalitate fermecătoare și efervescentă ca a lui Thomas, un profesor universitar cu inteligență peste medie și pasiune pentru literatura franceză, cinematografie și muzica jazz, ajunge să își piardă rațiunea de a trăi și să aleagă întunericul, când are toate șansele să strălucească într-o "lume a spiritului și a cunoașterii"? Poate pentru că are o înclinație pentru procrastinare și nu reușește să-și păstreze pe termen lung motivația pentru subiectele care îl pasionează, poate pentru că devine sensibil și instabil în relațiile pe care le are, alegând de fiecare dată femei inaccesibile din punct de vedere emoțional, poate pentru că teama lui de mediocritate este mai mare decât dorința de a crea, de a deschide noi direcții de cercetare, de a-i inspira pe alții...
"Celălalt pe care-l adoram" este povestea unei vieți, a unei căderi, a unei desprinderi voite de timp, a unei căutări zadarnice, a unui om care și-a pierdut fericirea înainte să încerce măcar să o găsească...
Și totuși alegi să fugi de timp și de fragmentele lui, căutând neantul, inaccesibilul, inevitabilul... Thomas îi reproșează, la un moment dat, naratoarei că oamenii au, totuși, "o viață interioară" și nu pot fi schițați cu ușurință nici măcar de cei apropiați. Ceea ce vedem la cei din jurul nostru este doar ceea ce ne permit ei să vedem, frânturi de existență pe care le împărtășesc în mod deliberat cu noi, ascunzându-ne însă esențialul, acel tumult al emoțiilor și sentimentelor ce stau la baza acțiunilor lor, inexplicabil, de cele mai multe ori, chiar și pentru ei înșiși.
De ce o personalitate fermecătoare și efervescentă ca a lui Thomas, un profesor universitar cu inteligență peste medie și pasiune pentru literatura franceză, cinematografie și muzica jazz, ajunge să își piardă rațiunea de a trăi și să aleagă întunericul, când are toate șansele să strălucească într-o "lume a spiritului și a cunoașterii"? Poate pentru că are o înclinație pentru procrastinare și nu reușește să-și păstreze pe termen lung motivația pentru subiectele care îl pasionează, poate pentru că devine sensibil și instabil în relațiile pe care le are, alegând de fiecare dată femei inaccesibile din punct de vedere emoțional, poate pentru că teama lui de mediocritate este mai mare decât dorința de a crea, de a deschide noi direcții de cercetare, de a-i inspira pe alții...
"Celălalt pe care-l adoram" este povestea unei vieți, a unei căderi, a unei desprinderi voite de timp, a unei căutări zadarnice, a unui om care și-a pierdut fericirea înainte să încerce măcar să o găsească...
March 10, 2022
Am sa incep prin a spune ca aceasta carte este povestita la persoana a II a singular, mai exact din perspectiva celei mai bune prietene a lui Thomas (personajul principal).
Aceasta Catherine, povestitoarea noastră este însuși autoarea cartii. Inițial mi-a parut ciudat și mi-a fost putin greu sa ma adaptez acestei scrieri, nu știu dacă am mai citit sau cand am citit ultima data sub acest format un roman.
În ceea de îl privește pe Thomas este un delicios la începutul romanului. Modul cum îl prezintă Catherine, faptul ca întra efectiv în mintea lui și o exploatează, mi se pare incredibil. Aceasta prietena a lui, ajunge sa îl cunoască mai bine ca și el însuși.
Pe parcursul cartii aflam povestea lui Thomas de-a lungul a mai multor ani și experienta lui de viata în ceea ce priveste acest du-te vino intr-una din Franța și Statele Unite ale Americii.
Dacă la început l-am adorat pe Thomas, pe măsură ce am avansat cu romanul, am ajuns sa îl urăsc, mai ales spre final.
Da, se confrunta cu niște lucruri, nu a avut o copilărie tocmai usoara, insa modul cum reacționează în anumite situații a ajuns sa ma enerveze.
Mi se pare ca de-a lungul vietii sale s-a autosabotat. Desi, oarecum știm finalul sau cel putin îl bănuim încă din sinopsis nu face cartea sau parcursul lui Thomas prin viata plictisitoare deloc.
Cu toate ca am ajuns sa nu îl plac deloc pe Thomas, mi-a facut plăcere să citesc romanul, mi-au plăcut escapadele lui, aventurile, modul cum a fost descris New York-ul...mai pe scurt, scriitura a fost clara, precisa și nu s-a lungit absolut deloc autoarea. A știut unde sa pună punct.
Legat de final, a fost unul caracteristic pentru Thomas, caracteristic pentru demersul sau din toată cartea.
Recomand cartea cu mare drag!!
Aceasta Catherine, povestitoarea noastră este însuși autoarea cartii. Inițial mi-a parut ciudat și mi-a fost putin greu sa ma adaptez acestei scrieri, nu știu dacă am mai citit sau cand am citit ultima data sub acest format un roman.
În ceea de îl privește pe Thomas este un delicios la începutul romanului. Modul cum îl prezintă Catherine, faptul ca întra efectiv în mintea lui și o exploatează, mi se pare incredibil. Aceasta prietena a lui, ajunge sa îl cunoască mai bine ca și el însuși.
Pe parcursul cartii aflam povestea lui Thomas de-a lungul a mai multor ani și experienta lui de viata în ceea ce priveste acest du-te vino intr-una din Franța și Statele Unite ale Americii.
Dacă la început l-am adorat pe Thomas, pe măsură ce am avansat cu romanul, am ajuns sa îl urăsc, mai ales spre final.
Da, se confrunta cu niște lucruri, nu a avut o copilărie tocmai usoara, insa modul cum reacționează în anumite situații a ajuns sa ma enerveze.
Mi se pare ca de-a lungul vietii sale s-a autosabotat. Desi, oarecum știm finalul sau cel putin îl bănuim încă din sinopsis nu face cartea sau parcursul lui Thomas prin viata plictisitoare deloc.
Cu toate ca am ajuns sa nu îl plac deloc pe Thomas, mi-a facut plăcere să citesc romanul, mi-au plăcut escapadele lui, aventurile, modul cum a fost descris New York-ul...mai pe scurt, scriitura a fost clara, precisa și nu s-a lungit absolut deloc autoarea. A știut unde sa pună punct.
Legat de final, a fost unul caracteristic pentru Thomas, caracteristic pentru demersul sau din toată cartea.
Recomand cartea cu mare drag!!
October 24, 2016
Ce roman retrace les dernières années de vie de Thomas qui fut l’amant puis l’ami de la narratrice. Brillant étudiant puis universitaire trop pressé qui n’a pas eu la carrière qu’il désirait, il a fini par se suicider à trente-neuf ans aux États-Unis. J’ai eu énormément de mal à entrer dans ce roman, trouvant de prime abord que le style de Catherine Cuisset était pompeux, un travers que l’on retrouve (à mon humble avis) souvent dans chez les écrivains Français. De plus, l’écriture très (trop parfois) rythmé et l’emploi du tutoiement pour narrer l’histoire sont assez déstabilisants. Mais je suis finalement rentrée dans l’histoire de cet homme qui toute sa vie a couru après la réussite et l’amour. Même si on sait dès le début que ça finit mal, tout au long du livre, on se prend à espérer que Thomas va s’en sortir, qu’il va atteindre son but et trouver sa place, enfin… Au final, c’est un très beau roman, que j’ai fini par aimer.
October 25, 2016
Despite this book being well-written, I can't get over how despicable the main character was. It was very difficult to sympathize with someone who is so problematic. I know he was a real person, and suicide is always deeply sad because it means the person was suffering beyond what's conceivable, and I know that I'm probably going to upset some people with this comment... but I wanted to explain my rating and how it isn't about the author's style. She's quite talented, and I would have truly enjoyed following this story if her "hero" hadn't made me sick.
September 1, 2019
Încă de la început afli că eroul principal s-a sinucis. Curat spoiler. Și după una ca asta, te întrebi ce anume te-ar mai putea ține treaz, dincolo de felul inedit al scrierii, la persoana a II-a.
Și, totuși, este ceva care te motivează, ceva ce nu are nimic de-a face cu analiza din punct de vedere al știrii: cum s-a putut întâmpla așa ceva, ce anume l-a împins pe acest tânăr promițător la acest gest extrem. Nu. Nimic scandalos. Este povestea rostită de către una dintre fostele iubite ale lui Thomas. Rămâne cumva apropiată de erou, cunoscând gândurile, frământările și eșecurile unui băiat care promitea atât de mult din punct de vedere profesional.
Este o lectură plăcută, ușoară, tristă. Da, este cumva tristă. Dar este și vie în același timp.
Și, totuși, este ceva care te motivează, ceva ce nu are nimic de-a face cu analiza din punct de vedere al știrii: cum s-a putut întâmpla așa ceva, ce anume l-a împins pe acest tânăr promițător la acest gest extrem. Nu. Nimic scandalos. Este povestea rostită de către una dintre fostele iubite ale lui Thomas. Rămâne cumva apropiată de erou, cunoscând gândurile, frământările și eșecurile unui băiat care promitea atât de mult din punct de vedere profesional.
Este o lectură plăcută, ușoară, tristă. Da, este cumva tristă. Dar este și vie în același timp.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Displaying 1 - 30 of 93 reviews