Mai bine scrisa decat romanul anterior, dar tot nu am putut scapa de senzatia de 'forma fara fond'. Este compusa aparent frumos, cuvintele curg intr-un mod placut, care te tine conectat, dar, in final, am ramas cu senzatia de incomplet, ca si cum personajele si actiunea nu ar fi fost documentate si explicate suficient. As fi vrut sa acorde mai multe atentie, sa dea mai mult contur personajelor, mai multa importanta psihologiei din spatele actiunii propriu-zise. In plus, pentru cineva care a citit blogul Ioanei, este o continuare a acestuia. Nimic rau in asta, dar mi-as fi dorit, in calitate de cititoare, sa descopar in acest roman alte situatii/personaje/valori. Din multe puncte de vedere, cartea este previzibila, pentru cei care au parcurs si blogul autoarei. Asa cum comenta si altcineva pentru alta carte a Ioanei, iti da senzatia de roman scris rapid, pe genunchi, in graba. Mi-ar fi placut sa simt ca s-a aplecat si a analizat mai mult toate detaliile incluse. In concluzie, depinde de gusturile fiecarui cititor. Pentru persoanele care citesc putin si/sau lectura usoara, pasagera, in mod sigur se va dovedi o surpriza placuta. Pentru cei care cauta romane mai profunde, mature din punct de vedere literar, va fi o dezamagire, inca o carte comerciala. Si inca un aspect: din punctul meu de vedere, cartea este evident scrisa pentru mame/gospodine, nu imi imaginez un barbat care sa citeasca si sa aprecieze actiunea, personajele sau finalul.