What do you think?
Rate this book
Şmecherie şi lume rea. Universul social al manelelor
Am ales tema asta pentru că mă pasiona, aveam senzaţia că stăpânesc oarecum subiectul şi de-aia m-am băgat. A fost un job de vis - să iei bani ca să stai prin crâşme sau clubur şi să vorbeşti cu lăutari şi fani. Cât te ţine ficatul, să-l tot faci. Concluzii? Că e muzica băieţilor răi din România, a bagabonţilor, băieţii de la colţul străzii, şi a şmecherilor, tipii cu conexiuni mafiote. Că stă într-o măsură semnnificativă pe banii gri ai interlopilor (întrucât grosul banilor vin din cântări la evenimente private, cele mai multe de interlopi). Că le glorifică voalat modul de viaţă, exultând şmecheria şi banii făcuţi uşor. Că, spre deosebire de hip-hop, unde lucrurile sunt spuse pe faţă, manelele codifică mesajul, îl spun oarecum cifrat - mai direct în anii '90, din ce în ce mai eliptic acum. De ce se întâmplă asta? Pentru că şmecheria devine o valoare tot mai dubioasă. În anii '90, şmecheria făcea legea şi oamenii se mândreau cu asta, că fac bani prin orice mijloace; acum, şmecheria e din ce în ce mai stigmatizată şi oamenii nu o mai scot la vedere. Dar să nu ne iluzionăm - ea e în continuare acolo, doar că a dispărut din spaţiul public. Acum oamenii tac şi fac.
Adrian Schiop
Adrian Schiop
260 pages, Paperback
Published September 1, 2017
8 people are currently reading
405 people want to read
About the author
Adrian Schiop
11 books130 followersAdrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie - limba şi literatura română, a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. Urmează, apoi, un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi.
A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă).
A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009).
In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.
A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă).
A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009).
In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
October 29, 2022
Cartea asta există.
Și asta mă bucură.
E delicioasă.
Am aflat de ea acum vreo 3 ani, după ce am citit „Soldații”, și am zis că-i musai s-o citesc, să văd ce naiba a știut Schiop să scrie în 250 de pagini despre manele.
Schiop, se știe, e avocatul informal al lumpenilor, bagabonților, marginalilor, pe care îi cunoaște mult mai îndeaproape decât mulți dintre noi, cei care ne dăm liberali și incluzivi până la absurd. Așa că, într-o bună măsură, era cumva norma că dacă o cartea ca asta se cerea scrisă - și se cerea! -, el să fie cel care să o scrie.
Personal, țin minte toate momentele pe care Schiop le amintește în carte, acel rise and fall al manelelor, pentru că am un soft spot pentru pop-ul românesc din zona anilor 1995-2005, și cam știam care erau mișcările de trupe pe scena muzicii românești mainstream.
Însă, cu toate că am ascultat până la refuz, și continui și în ziua de azi să am acel soft spot pentru pop-ul românesc din jurul anilor 2000 (e mai degrabă un fel de guilty pleasure decât afinitate), manelele nu m-au uns niciodată pe suflet. Le-am ascultat în perioada lor de glorie, pentru că n-aveai cum să le eviți, erau ubicue, am înțeles chiar și atunci care era faza cu ele, care era mesajul și filozofia din spatele genului muzical, dar am rămas imun la șarmul lor. La fel și cu hip-hop-ul, de care manelele sunt indisolubil legate, conform tezei destul de bine susținute în volumul de față. Acestea fiind spuse, Schiop spune lucrurilor pe nume și reușește să ne arate, de fapt, care a fost aportul real al manelelor în societatea românească post-decembristă, și trebuie să recunosc, sunt în mare parte de acord cu raționamentele lui. Tratează manelele cu seriozitate și le dă ce-i al lor, ironizând în același timp pe cei care, în mod ipocrit, s-au lepădat de ele când au devenit uncool. În același timp, pune sub lupă elitele românești și retorica lor, pe care o consideră gargară inutilă.
Cartea lui Schiop umple un gol semnificativ, retrasând istoria manelelor, din anii 80 până în 2010+, sondând temele, limbajul, construcția, evoluția, personajele marcante și momentele de cotitură ale acestei scene muzicale, și o face în stilul lui caracteristic, cu umor și ironie. Aici mă opresc să subliniez faptul că a te exprima constant, într-un limbaj elevat și prin construcții foarte inspirate despre un subiect ca manelele produce un efect tare bizar, de care totuși nu m-am putut sătura, și care, ca de obicei într-o carte de Schiop, face deliciul lecturii.
După pagina 150 am simțit că treaba devine repetitivă, prea puține chestii au mai fost relevante pe final, dar oricum, jos pălăria omului pentru efort, dedicare și ideea de a scrie o carte despre manele pe bani de la POSDRU. O adevărată legendă!
Și asta mă bucură.
E delicioasă.
Am aflat de ea acum vreo 3 ani, după ce am citit „Soldații”, și am zis că-i musai s-o citesc, să văd ce naiba a știut Schiop să scrie în 250 de pagini despre manele.
Schiop, se știe, e avocatul informal al lumpenilor, bagabonților, marginalilor, pe care îi cunoaște mult mai îndeaproape decât mulți dintre noi, cei care ne dăm liberali și incluzivi până la absurd. Așa că, într-o bună măsură, era cumva norma că dacă o cartea ca asta se cerea scrisă - și se cerea! -, el să fie cel care să o scrie.
Personal, țin minte toate momentele pe care Schiop le amintește în carte, acel rise and fall al manelelor, pentru că am un soft spot pentru pop-ul românesc din zona anilor 1995-2005, și cam știam care erau mișcările de trupe pe scena muzicii românești mainstream.
Însă, cu toate că am ascultat până la refuz, și continui și în ziua de azi să am acel soft spot pentru pop-ul românesc din jurul anilor 2000 (e mai degrabă un fel de guilty pleasure decât afinitate), manelele nu m-au uns niciodată pe suflet. Le-am ascultat în perioada lor de glorie, pentru că n-aveai cum să le eviți, erau ubicue, am înțeles chiar și atunci care era faza cu ele, care era mesajul și filozofia din spatele genului muzical, dar am rămas imun la șarmul lor. La fel și cu hip-hop-ul, de care manelele sunt indisolubil legate, conform tezei destul de bine susținute în volumul de față. Acestea fiind spuse, Schiop spune lucrurilor pe nume și reușește să ne arate, de fapt, care a fost aportul real al manelelor în societatea românească post-decembristă, și trebuie să recunosc, sunt în mare parte de acord cu raționamentele lui. Tratează manelele cu seriozitate și le dă ce-i al lor, ironizând în același timp pe cei care, în mod ipocrit, s-au lepădat de ele când au devenit uncool. În același timp, pune sub lupă elitele românești și retorica lor, pe care o consideră gargară inutilă.
Cartea lui Schiop umple un gol semnificativ, retrasând istoria manelelor, din anii 80 până în 2010+, sondând temele, limbajul, construcția, evoluția, personajele marcante și momentele de cotitură ale acestei scene muzicale, și o face în stilul lui caracteristic, cu umor și ironie. Aici mă opresc să subliniez faptul că a te exprima constant, într-un limbaj elevat și prin construcții foarte inspirate despre un subiect ca manelele produce un efect tare bizar, de care totuși nu m-am putut sătura, și care, ca de obicei într-o carte de Schiop, face deliciul lecturii.
După pagina 150 am simțit că treaba devine repetitivă, prea puține chestii au mai fost relevante pe final, dar oricum, jos pălăria omului pentru efort, dedicare și ideea de a scrie o carte despre manele pe bani de la POSDRU. O adevărată legendă!
January 9, 2020
Este de 5 stele si nimic mai putin. Nu numai ca este un studiu academic serios, cu toata greutatea necesara pentru a se impune ca parte din stiintele sociale - dar este un studiu pe un subiect atat de tabu si ignorat in societatea noastra, incat nu pot decat sa aplaud decizia de a urmari acest fir. Va rog, daca vreti sa stiti definitia (corecta!) a unei "bagaboante" si a unui "smecher", daca vreti sa invatati despre micro-cosmosul reprezentat de Ferentari si, intr-un final, daca doriti sa stiti cum se face analiza literara pe versuri de manele... cititi-l pe Schiop imediat. Ma bucura mult ca asemenea carti se publica la noi.
February 8, 2018
"Suntem cocalari cu totii, asta e brandul nostru de tara emergenta, obisnuiti-va cu ideea.
Cat despre elitele mai vechi si mai noi, vorba unui amic - unde va credeti? mai da-va si-n pula mea".
Cat despre elitele mai vechi si mai noi, vorba unui amic - unde va credeti? mai da-va si-n pula mea".
November 23, 2021
bun bun bun. am citit-o 1st time înainte să fie publicată în forma asta, primită pdf de pe la vreun leftie friend probabil. am citit-o in one sitting, într-o noapte. nu am avut un background care să-mi influențeze gusturile într-un mod, say, rasist, dar am fost înconjurată de atitudini de genul (duale de regulă - friends rejecting this music but having fun listening to it after some beers lol???) și la momentul în care am citit analiza lui Schiop mi-am extins considerabil înțelegerea nu numai asupra prejudecăților/rasismului ”cultural” dar și în ce privește dinamicile sociale de incluziune/respingere și cât de fine sunt ele. ar merge un re-read, numai și pentru faptul că Schiop e catchy fără să fie simplist/reducționist în lucrarea lui.
Și da, bă, Valer, ai avut dreptate, Salam chiar e artist.
Și da, bă, Valer, ai avut dreptate, Salam chiar e artist.
August 26, 2021
O lucrare de doctorat foarte bine construită, cu subiect și predicat, în jurul unui subiect destul de controversat în societatea noastră contemporană. Sau, dacă nu controversat, destul de „luat la mișto”. Așa am început și eu să citesc cartea asta, tot în glumă, dar pe parcurs am luat-o din ce în ce mai în serios.
Chiar dacă nu mă identific cu genul de muzică discutat și nu-i cunosc direct pe acești oameni atât de implicați în el (atât cântăreți, cât și fani adevărați), autorul mi-a dat ocazia să văd și în spatele cortinei, să privesc cu alți ochi industria și pe artiștii din ea. Cartea oferă atât o perspectivă istorică asupra subiectului, cât și una contemporană (până prin 2012, când a fost publicată), și vorbește din variate unghiuri despre originea și implicațiile genului.
Din nou, argumentele sunt foarte bine ordonate și explicate, iar limbajul este extrem de accesibil, așa că, în cazul în care ați vrut vreodată să citiți cartea asta și, poate, v-a speriat puțin că e lucrare de doctorat, eu zic să-i dați o șansă.
Chiar dacă nu mă identific cu genul de muzică discutat și nu-i cunosc direct pe acești oameni atât de implicați în el (atât cântăreți, cât și fani adevărați), autorul mi-a dat ocazia să văd și în spatele cortinei, să privesc cu alți ochi industria și pe artiștii din ea. Cartea oferă atât o perspectivă istorică asupra subiectului, cât și una contemporană (până prin 2012, când a fost publicată), și vorbește din variate unghiuri despre originea și implicațiile genului.
Din nou, argumentele sunt foarte bine ordonate și explicate, iar limbajul este extrem de accesibil, așa că, în cazul în care ați vrut vreodată să citiți cartea asta și, poate, v-a speriat puțin că e lucrare de doctorat, eu zic să-i dați o șansă.
January 23, 2021
Am dat într-o zi de această manea live (maneaua live ca stil e diferită de cea de studio). M-a fascinat. Mă uitam la ceva ce nu înţelegeam. Participanţii stăteau cu mâinile în buzunar şi aşteptau să-şi audă numele şi laudele. Iar interpretarea, combinaţie între versuri compuse de-acasă şi improvizaţie pe moment când bagă cineva banii în faţă, a fost încă o chestie de noutate pentru mine. Nu am tangenţe cu lumea manelelor în general (totuşi unele din ele mai ajung şi în mainstream, adică şi la mine, pe lângă clasicele pe care le ştiu de când eram copil), dar cu asta a interpretărilor live, în special. Am zis că ceea ce văd ar trebui să fie subiect de studiu sociologic, antropologic, sau psihologic. Vedeam nişte lucruri pentru care aveam nevoie de explicaţii. După care mi-am amintit că văzusem ceva despre asta la editura Cartier.
Lucrarea de faţă mi-a răspuns cumva la unele întrebări. M-a amuzat ideea de analiză pe text de manele. Mi s-a părut totuşi că unele elemente au fost tratate mult prea în grabă. Mi-ar plăcea acum o actualizare care să explice şi ceea ce apare în trendingul românesc, care (fără să mă pricep), pare diferit de universul descris şi analizat de autor.
Textul de final (bănuiesc că un articol de online) mi-a creat o impresie foarte proastă. Autorul a încercat să apere un gen şi o lume din care nu face parte, fără să-i fi fost cerut acest lucru. Renunţă la postura de observator obiectiv. Argumentele sale sunt greu de luat în serios din cauza tonului ironic, acuzator şi jignitor. Explicaţiile nu sunt convingătoare, mai ales că ignoră elemente care ar avea puterea să explice mai bine lucrurile. Generalizează (cred că în mod conştient) şi îi bagă pe toţi în aceeaşi oală. Se disociază astfel şi de lumea din care teoretic face parte.
Lucrarea de faţă mi-a răspuns cumva la unele întrebări. M-a amuzat ideea de analiză pe text de manele. Mi s-a părut totuşi că unele elemente au fost tratate mult prea în grabă. Mi-ar plăcea acum o actualizare care să explice şi ceea ce apare în trendingul românesc, care (fără să mă pricep), pare diferit de universul descris şi analizat de autor.
Textul de final (bănuiesc că un articol de online) mi-a creat o impresie foarte proastă. Autorul a încercat să apere un gen şi o lume din care nu face parte, fără să-i fi fost cerut acest lucru. Renunţă la postura de observator obiectiv. Argumentele sale sunt greu de luat în serios din cauza tonului ironic, acuzator şi jignitor. Explicaţiile nu sunt convingătoare, mai ales că ignoră elemente care ar avea puterea să explice mai bine lucrurile. Generalizează (cred că în mod conştient) şi îi bagă pe toţi în aceeaşi oală. Se disociază astfel şi de lumea din care teoretic face parte.
December 1, 2017
E greu de crezut ca o institutia de educatie cum e o universitate ar putea plati pe cineva sa faca un studiu aprofundat despre manele. Cu toate astea, sunt multe studii care au avut ca obiectiv tocmai lumea aceasta a subcultirii manelelor. In cartea de fata, Schiop face o analiza academica, neutra, uneori chiar favorbila a curentului "cultural" definit de manele. Este o carte stiintifica, laborioasa, analitica asupra universului de discurs al manelelor si actorilor scenei. Recomand.
December 17, 2020
Un studiu amplu, bine documentat și argumentat, probabil unicul din peisagistica editorială de la noi pe subiectul manelelor. Deși un manelar asumat, Schiop păstrează, în genere, o perspectivă obiectivă asupra fenomenului în sine, mai ales în ceea ce privește anii mai recenți. De asemenea, util acest studiu și pentru incursiunea în istoria socială a României postdecembriste, văzută prin prisma diferitelor mesaje transmise de și prin manele. Și nu, nu e nevoie să fii fan manele ca să citești această carte; din contră, mă-ndoiesc că acest volum a avut prea mulți lectori manelari, nu neapărat din cauza faptului că aceștia, de regulă, nu prea citesc, ci și, mai ales, din cauza slabei circulații a acestei cărți.
January 27, 2024
11/10 pentru copertă
November 4, 2024
Daca nu ai citit niciodata o teza de doctorat sau te-ar interesa macar la nivel incipient sau de curiozitate asta, poti evita toate balariile care nu vor avea veci efect in viata reala si poti citi asta.
Sociologul din mine a apreciat fiecare capitol structurat frumos, fiecare exemplu si citat. Poti citi gratis un fragment pe libris, ca sa vezi cat e de plina de istorie si cum manelele pot explica societatea noastra din 1980 incoace.
Autorul se muta in a Ferentari si prin merode sociologice diverse incepe sa analizeze lumea aceasta orin manele, comentarii youtube la manele si interviuri.
Aflam ca interzicerea Cenclaului Flacăra în 1985 lasă un vid la acest nivel - care va fi umplut tocmai de aceste formaţii de etnopop.
„Muzica orientală e cantonată într-un univers de familie, e mult mai puţin apropiată de cultura tinerilor, dar o adopta de nevoie.”
Câţiva ani după Revoluţie, scena este dominată de trupele Azur-Odeon-Generic: Albatros, Tomis, Tineret 2000, Real B sunt pe aceeaşi formulă etnopop, amestecând romi cu etnici români;”
Vă las mai jos câteva lucruri pe care mi le-am notat, dar vă recomand cartea pentru un periplu intens prin această cultură și ură, muzică și istorie.
„Chitaristul şi vocalistul Dan Armeanca e socotit de lăutari naşul manelelor, cel care le-a inventat în forma lor modernă. Pentru impresarul Dan Bursuc, de pildă, manelele dinaintea lui Armeanca nu sunt manele” - „Dan Armeanca cânta în ţigăneşte şi lumea nu prea-I ştia. Noi am început să cântăm în româneşte„ (Dan Bursuc).
”Adrian Minune aparţine primului val de lăutari care au debutat după momentul 1989, cu fa langa Dan Armeanca-Dan Bursuc-Vali Vi jelie-Jean de la Craiova. La fel ca Vali Vijelie, repertoriul său a oscilat dintru început între muzică lăutărească şi manea.”
Dar numele care a introdus maneaua în circuitul muzicii pop, de discoţecă, a fost Costi Ioniţă. Cum Vahahia refuză să cânte maneaua lui Costi, Costi Ioniţă produce o trupă de etnici români, L.A.
„Structural, Guţă este mai degrabă ţăran proletarizat decât şmecher de oraş, are un gen de seriozitate de bărbat tradiţional care-l face mai puţin convingător când abordează registrul şmecheriei. E posibil ca, forţat de presiunea publicului, Guţă să se fi văzut obligat să varieze registrul; în definitiv, Guţă e lăutar, iar lăutarii nu se exprimă pe ei, ci publicul. ”
„în timp ce Guţă era în culmea gloriei, se ridică o nouă generaţie care are să ia faţa maestrului - generaţie de lăutari cu origini urbane. Între ei, s-a impus bucureşteanul Florin Salam; a rămas lider necontestat al scenei din 2008-2009 până acum.
”Banii unui lăutar vin în cea mai mare măsură de la fanii bărbaţi - de aceea textele sunt un compromis de multe ori subtil care negociază cu aşteptările ambelor sexe. ”
În 2005, apare primul post tv dedicat manelelor, Taraf TV, pro prietate a parlamentarului şi omului de afaceri Silviu Prigoană.
”Despre ce înseamnă duşmanii, că maneaua „dă omului ce-i interzis", lucrurile pe care niciun alt gen nu i le dă. Prin însăşi banarea ei pe canalele publice, maneaua are libertatea de a atinge subiecte tabu în societate -”
„Fascinaţia pentru echipamentele sportive (adidaşi, trening) e un fenomen care trece dincolo de publicul de manele, fiind, de fapt, al întregii clase proletare sau sub proletare din România. Modelul sportiv este preluat de la suporteri, o subcultură. Negrul şi albul au dominat mult timp cromatica vestimentară, în special la bărbaţi - cu menţiunea că albul trebuia să fie cât mai strălucitor posibil; o pată cât de mică pe o bluză albă o compromitea: albul, mi s-a explicat, e preferat tocmai din cauza asta.”
”Cum scopul lăutarului e să obţină bani de la public, el are două modalităţi de a-l manipula emoţional: a flata şi a impresiona.
O enormă secţiune din manele, comparabilă cantitativ cu cea dedicată banilor, e consacrată neîncrederii în semenii din afara familiei. Ea spune în mare că oamenii sunt pe interes, că prietenii au două feţe şi nu poţi să te bazezi pe ei la necaz...”
”o trupă care reuşeşte o combinaţie de succes între rap şi manea este Verdikt, prin piesa Vine poliţia, probabil una din cele mai puternice piese ale rapului românesc. ”
Desi au fost interzise la TV, manelele NU apar cuvin te vulgare, pentru că maneaua e un gen „de petrecere" care se ascultă în prezenţa doamnelor, domnişoarelor şi copiilor, iar lucrurile deo cheate sunt spuse eufemistic: nici cel mai hardcore dintre manelişti, Romeo Fantastick nu folosește aceste cuvinte.
”Până prin 2005, nimeni nu a stat să se gândească la similarităţile tematice izbitor de evidente dintre hip-hop şi manele, venite din ori ginea lor comună, de muzici ale ghetoului: în pofida similarităţilor, unul din curente a fost acceptat în circuitul cultural oficial, celălalt - nu. De ce: hip-hopul, ca produs de import occidental, beneficia de o aură cool, pe care manelele, ca fenomen „născut şi crescut" aici, nu o aveau. ”
Concluzia autorului (sau una dintre ele) este că propaganda antimanea ”în fine, stigmatizarea manelelor a început să dea rezultate. Florin Salam, nu mai vrea să fi e numit manelist, iar Dan Bursuc, creierul industriei muzicale rome, vrea ca de acum înainte manelele să fie numite muzică de petrecere”.
Sociologul din mine a apreciat fiecare capitol structurat frumos, fiecare exemplu si citat. Poti citi gratis un fragment pe libris, ca sa vezi cat e de plina de istorie si cum manelele pot explica societatea noastra din 1980 incoace.
Autorul se muta in a Ferentari si prin merode sociologice diverse incepe sa analizeze lumea aceasta orin manele, comentarii youtube la manele si interviuri.
Aflam ca interzicerea Cenclaului Flacăra în 1985 lasă un vid la acest nivel - care va fi umplut tocmai de aceste formaţii de etnopop.
„Muzica orientală e cantonată într-un univers de familie, e mult mai puţin apropiată de cultura tinerilor, dar o adopta de nevoie.”
Câţiva ani după Revoluţie, scena este dominată de trupele Azur-Odeon-Generic: Albatros, Tomis, Tineret 2000, Real B sunt pe aceeaşi formulă etnopop, amestecând romi cu etnici români;”
Vă las mai jos câteva lucruri pe care mi le-am notat, dar vă recomand cartea pentru un periplu intens prin această cultură și ură, muzică și istorie.
„Chitaristul şi vocalistul Dan Armeanca e socotit de lăutari naşul manelelor, cel care le-a inventat în forma lor modernă. Pentru impresarul Dan Bursuc, de pildă, manelele dinaintea lui Armeanca nu sunt manele” - „Dan Armeanca cânta în ţigăneşte şi lumea nu prea-I ştia. Noi am început să cântăm în româneşte„ (Dan Bursuc).
”Adrian Minune aparţine primului val de lăutari care au debutat după momentul 1989, cu fa langa Dan Armeanca-Dan Bursuc-Vali Vi jelie-Jean de la Craiova. La fel ca Vali Vijelie, repertoriul său a oscilat dintru început între muzică lăutărească şi manea.”
Dar numele care a introdus maneaua în circuitul muzicii pop, de discoţecă, a fost Costi Ioniţă. Cum Vahahia refuză să cânte maneaua lui Costi, Costi Ioniţă produce o trupă de etnici români, L.A.
„Structural, Guţă este mai degrabă ţăran proletarizat decât şmecher de oraş, are un gen de seriozitate de bărbat tradiţional care-l face mai puţin convingător când abordează registrul şmecheriei. E posibil ca, forţat de presiunea publicului, Guţă să se fi văzut obligat să varieze registrul; în definitiv, Guţă e lăutar, iar lăutarii nu se exprimă pe ei, ci publicul. ”
„în timp ce Guţă era în culmea gloriei, se ridică o nouă generaţie care are să ia faţa maestrului - generaţie de lăutari cu origini urbane. Între ei, s-a impus bucureşteanul Florin Salam; a rămas lider necontestat al scenei din 2008-2009 până acum.
”Banii unui lăutar vin în cea mai mare măsură de la fanii bărbaţi - de aceea textele sunt un compromis de multe ori subtil care negociază cu aşteptările ambelor sexe. ”
În 2005, apare primul post tv dedicat manelelor, Taraf TV, pro prietate a parlamentarului şi omului de afaceri Silviu Prigoană.
”Despre ce înseamnă duşmanii, că maneaua „dă omului ce-i interzis", lucrurile pe care niciun alt gen nu i le dă. Prin însăşi banarea ei pe canalele publice, maneaua are libertatea de a atinge subiecte tabu în societate -”
„Fascinaţia pentru echipamentele sportive (adidaşi, trening) e un fenomen care trece dincolo de publicul de manele, fiind, de fapt, al întregii clase proletare sau sub proletare din România. Modelul sportiv este preluat de la suporteri, o subcultură. Negrul şi albul au dominat mult timp cromatica vestimentară, în special la bărbaţi - cu menţiunea că albul trebuia să fie cât mai strălucitor posibil; o pată cât de mică pe o bluză albă o compromitea: albul, mi s-a explicat, e preferat tocmai din cauza asta.”
”Cum scopul lăutarului e să obţină bani de la public, el are două modalităţi de a-l manipula emoţional: a flata şi a impresiona.
O enormă secţiune din manele, comparabilă cantitativ cu cea dedicată banilor, e consacrată neîncrederii în semenii din afara familiei. Ea spune în mare că oamenii sunt pe interes, că prietenii au două feţe şi nu poţi să te bazezi pe ei la necaz...”
”o trupă care reuşeşte o combinaţie de succes între rap şi manea este Verdikt, prin piesa Vine poliţia, probabil una din cele mai puternice piese ale rapului românesc. ”
Desi au fost interzise la TV, manelele NU apar cuvin te vulgare, pentru că maneaua e un gen „de petrecere" care se ascultă în prezenţa doamnelor, domnişoarelor şi copiilor, iar lucrurile deo cheate sunt spuse eufemistic: nici cel mai hardcore dintre manelişti, Romeo Fantastick nu folosește aceste cuvinte.
”Până prin 2005, nimeni nu a stat să se gândească la similarităţile tematice izbitor de evidente dintre hip-hop şi manele, venite din ori ginea lor comună, de muzici ale ghetoului: în pofida similarităţilor, unul din curente a fost acceptat în circuitul cultural oficial, celălalt - nu. De ce: hip-hopul, ca produs de import occidental, beneficia de o aură cool, pe care manelele, ca fenomen „născut şi crescut" aici, nu o aveau. ”
Concluzia autorului (sau una dintre ele) este că propaganda antimanea ”în fine, stigmatizarea manelelor a început să dea rezultate. Florin Salam, nu mai vrea să fi e numit manelist, iar Dan Bursuc, creierul industriei muzicale rome, vrea ca de acum înainte manelele să fie numite muzică de petrecere”.
August 31, 2019
4.5 stele, rotunjit la 5.
De ce doar 4.5? Nu-s obijnuit sa citesc in romana, nici carti, nici altceva. E prima carte in romana pe care o citesc in ultimii ~15 ani. Am gasit prea multi termeni pe care nu i-am inteles, si bineinteles ca n-am avut chef sa tot caut in dictionar. N-a fost asa rau, dar cred ca ar fi bine ca autorii sa isi indrepte discursul catre publicul mai larg. Nu mi-e rusine sa spun ca nu cunosc cuvinte in romana, si ca idei foarte complexe pot fi explicate cu cuvinte simple.
Ce mi-a placut: Autor prezinta o istorie a genului manele raportata tot timpul la istoria Romaniei, si pusa in contextul regional-balcanic. Mai mult, autorul merge mai departe, comparand maneaua cu alte genuri similare din alte tari: chapga (bulgaria), tallava(albania), turbofolk(serbia), neomelodici(italia), narcorrido(mexic).
Autorul analizeaza mult portretul ascultatorului de manele si lumea sa - o lume in decadere, dupa comunism; o lume imaginata interesant de poporul care, fiind mintit inainte de 89 despre cat de bine ii e in comunism, astepta oarecum sa ii fie indeplinita promisiunea de bine de catre capitalism...dar din pacate, cum asta nu s-a intamplat, Romania a intrat intr-o perioada numota interesant "estul salbatic", cand oamenii nu mai aveau incredere nici unii in altii, nici in autoritati. De aici nasterea "dushmanilor" si a "smecherilor" si "fraierilor", personaje intalnite clar in versurile manelelor.
Autorul mai cearta putin elitele romanesti, care - in interpretare personala - ar fi trebuit ele insele sa educe populatia prin puterea exemplului, nu doar sa fie sarcastice la adresa manelelor si ascultatorilor lor. Autorul remarca un lucru evident pe vremea asta - manelele au cam apus. Ele s-au adresat unui public care acum nu mai exista. Romania s-a imbogatit, si sunt tot mai putini cei pe care versurile genului ii reprezinta. Maneaua insa, si ea s-a civilizat si a devenit tot mai inofensiva ca versuri in anii recenti, semn a ceva fel de maturizare... ma rog, n-o sa intru in prea multe detalii, dar as putea zice si ca lumea se plictiseste de aceleasi genuri, si le mai schimba :p Adaugat la asta ar mai putea fi ca poate generatiile au nevoie sa se diferentieze una de alta, asa ca poate niciun gen nu e menit sa ramana mainstream prea mult.
In concluzie, foarte interesanta carte, atat despre manele, cat si despre Romania si contextul ei isgoric si geografic
De ce doar 4.5? Nu-s obijnuit sa citesc in romana, nici carti, nici altceva. E prima carte in romana pe care o citesc in ultimii ~15 ani. Am gasit prea multi termeni pe care nu i-am inteles, si bineinteles ca n-am avut chef sa tot caut in dictionar. N-a fost asa rau, dar cred ca ar fi bine ca autorii sa isi indrepte discursul catre publicul mai larg. Nu mi-e rusine sa spun ca nu cunosc cuvinte in romana, si ca idei foarte complexe pot fi explicate cu cuvinte simple.
Ce mi-a placut: Autor prezinta o istorie a genului manele raportata tot timpul la istoria Romaniei, si pusa in contextul regional-balcanic. Mai mult, autorul merge mai departe, comparand maneaua cu alte genuri similare din alte tari: chapga (bulgaria), tallava(albania), turbofolk(serbia), neomelodici(italia), narcorrido(mexic).
Autorul analizeaza mult portretul ascultatorului de manele si lumea sa - o lume in decadere, dupa comunism; o lume imaginata interesant de poporul care, fiind mintit inainte de 89 despre cat de bine ii e in comunism, astepta oarecum sa ii fie indeplinita promisiunea de bine de catre capitalism...dar din pacate, cum asta nu s-a intamplat, Romania a intrat intr-o perioada numota interesant "estul salbatic", cand oamenii nu mai aveau incredere nici unii in altii, nici in autoritati. De aici nasterea "dushmanilor" si a "smecherilor" si "fraierilor", personaje intalnite clar in versurile manelelor.
Autorul mai cearta putin elitele romanesti, care - in interpretare personala - ar fi trebuit ele insele sa educe populatia prin puterea exemplului, nu doar sa fie sarcastice la adresa manelelor si ascultatorilor lor. Autorul remarca un lucru evident pe vremea asta - manelele au cam apus. Ele s-au adresat unui public care acum nu mai exista. Romania s-a imbogatit, si sunt tot mai putini cei pe care versurile genului ii reprezinta. Maneaua insa, si ea s-a civilizat si a devenit tot mai inofensiva ca versuri in anii recenti, semn a ceva fel de maturizare... ma rog, n-o sa intru in prea multe detalii, dar as putea zice si ca lumea se plictiseste de aceleasi genuri, si le mai schimba :p Adaugat la asta ar mai putea fi ca poate generatiile au nevoie sa se diferentieze una de alta, asa ca poate niciun gen nu e menit sa ramana mainstream prea mult.
In concluzie, foarte interesanta carte, atat despre manele, cat si despre Romania si contextul ei isgoric si geografic
Displaying 1 - 13 of 13 reviews