"Acum câțiva ani, Ștefan Baghiu observa că formula minimalistă din poezia română recentă a ajuns la un nivel de profesionalizare și standardizare atât de ridicat, încât și poeți mediocri pot produce texte OK sau măcar neridicole. Baghiu își exprima speranța că poeții vor renunța la discursul acesta perfect controlat, în care e greu nu doar să greșești, ci și să rupi plafonul, și vor începe să-și asume riscuri. (...) Dar Efrafa utilizează chiar toate butoanele de la consola de mixaj. E greu de găsit în poezia recentă un volum mai divers și în același timp mai compact.
În volumul lui [Florentin Popa] pot fi găsite: - și agresiuni de tip rap (v. textul de deschidere, eu nu mai scriu man); - și miorlăituri erotice de tip Cărtărescu în anii ’80; - și colonoscopii familiale: „tataie/ nu a murit de boală/ ci numai de rușine că nu-și găsea un rost,/ ca un windows instalat dă cinci ani care merge/ și face ce știe, doar că încet și prost”; - și ștouri Zen în stilul kung-fu al lui Dan Sociu („și simți putere în lucrurile mici/ când ești Dracula și sugi sânge din țânțari”, „o mie de dupamiezi cu lumină tihnită uleioasă/ de soare reflectat în măsline mamut”); - și referințe cyberpunk ultrasaturate de tehnologie, jocuri video: „avem streamuri bitwise între noi șiraguri/ avem ochi sub lentile-oceli de insectă/ jumate întorși ca niște chei de argint/ avem hife de scâncet prefăcute în synth/ am vată stropită cu mercur în piept/ am hidrargir pe timus, am creierii faguri//am atât dex în mine că nu mă prind când mor”; „sub cerul ca un blue screen of death așteptând/ să se încarce luna, sacadând în blocuri verzui”; - și fraze extrem de melodice („seara lasă katakana de-ojă și acid lisergic/ peste Kogălniceanu – bandă irizata de VHS/ tencuieli năpârlesc ca glazuri de corn magic/ în vapori de console, în aburi de NES”), și pasaje de deșert trash.
Pe scurt: citiți Efrafa. Originalitatea și forța lui sunt splendide, orbitoare.'' (Mihai Iovănel)
Florentin Popa (n. 1989) - poet, traducător , performer ambient electronic / spoken, căutător prin lucruri vechi și de lucruri noi. A publicat volumele Trips, heroes, and love songs (2013), Efrafa (2017), Dezintegrare (2021) și Sutta (2024). Locuiește la poalele triunghiului verde de păduri submontane dintre Făget, Sălicea și Vlaha, în care îi place să se piardă uneori. Între societatea poeților și comunitatea poeților, ar alege comunitatea.
mănchin la BESTIA asta șoșoiule no sa te fac la poezie 😓
UPDATE. Nu vreau sa intrec limitele, sa sar calul... sa iau peste picior cumva autorul... dar, într-adevăr, nu ma pot abține din a insinua ca autorul chiar scrie
Bă, ia stai așa. Nu se poate să scrii atât de bine, ce mama măsii. Eu aveam alte lucruri de care să mă ocup. Și-o trebuit să las pe mâine, ca să citesc până se cerne lumina prin noapte. Cel mai greu e să separ fragmetele care mi-au plăcut de cele extraordinare. Așa că bag ceva random, să înțeleagă lumea ce noroc o dat peste mine :
"gagica asta îi sufăr orice moft orice fiță și ne speriem ce-ncet respiră când doarme când s-a julit prima data n-am putut crede că sub pielea de păpușică are sânge și carne"
sau altul:
"din nori ultramarin venus din milo îmi spune ce estetic se simte să mori inima mea e doar o ușă unsă cu sânge pe-ușori"
4,7/5 ce aș mai putea spune despre volumul ăsta de poezii? nici nu știu ce s-a zis pân-acum, n-am citit cronici sau descrieri sau păreri. am zis că citesc Efrafa și atât, binecuvântată fie Mădălina care a shareuit pdf-ul - sper că mai sunt exemplare fizice să pot citi și eu ca lumea versuri din cartea asta într-o viitoare pseudo recenzie pe booktube. revenind. e foarte organic și viu și autentic și altfel ce e în cartea asta. desprins din autor - „crâmpei de carne”. și m-a atins așa tare că aș vrea să pot să mă adun și să scriu ceva ca lumea, dacă nu profi și serios. dar nu pot. nici nu mă așteptam să-mi placă atât de mult, dar tot la 5 minute dădeam copy-paste la versuri și le transportam în word, un substitut pentru creionul cu care mâzgălesc cărțile fizice.
„îmi merge rău sunt rutinat și obosit nu am scris nu am cântat nimic uneori mă întreb dacă așa se întâmplă atunci când crești dacă vocea ta interioară trece în off e ca și cum ai încerca să țipi la tine de cealaltă parte a drumului când trece constant tramvaiul”
mi-a plăcut enorm. probabil o s-o recitesc cât de curând. ai făcut o treabă faină, Flo