„…o lume literara celiniana n-a fost creata la noi pina la Radu Aldulescu.“ (Mihai Zamfir)
Povestea lui Dimitrie-Mite Cafanu poate fi citita si ca propunerea unei cai de salvare; un mod de a trai deasupra vremurilor, iar nu sub ele, intorcind spatele asa-ziselor necesare compromisuri ale supravietuirii. Asumarea conditiei de marginal si exclus ca pe un dat si un dar, mai ales atunci cind aceasta intra in conflict cu mostenirea de familie (Mite e fiul unui nomenclaturist comunist), este totusi ceva impotriva firii pentru romanul de orice conditie, asa incit finalul romanului este deschis premonitoriu spre Victoria Socialismului, nu doar numele unui bulevard-zona rezidentiala si centru civic, ci si al unei vai a plingerii, in care marea majoritate a celor trecuti pe acolo au ales sa si ramina dimpreuna cu familiile si urmasii lor, dintr-un anume complex al continuitatii si al onorabilitatii, ivit din frica, ignoranta si lacomie.
Radu Aldulescu (born 29 June 1959, Bucharest) made his literary debut in 1993 with the novel Sonata for Accordeon (Editura Albatros), which was awarded the Prize of the Union of Romanian Writers. His other novels include The Wake-going Woman’s Lover (first edition, Editura Nemira, 1996; second edition, Cartea Romaneasca, 2006); The Ridden Angel (Editura Pheonix, 1997); The History of the Heroes of a Realm of Greenness and Coolness (first edition, Editura Nemira, 1998; second edition, Cartea Romaneasca, 2007); The Prophets of Jerusalem (first edition, Editura Publicatiilor pentru Strainatate, 2004; second edition, Editura Corint, 2006; third edition, Cartea Romaneasca, 2009; fourth edition, Polirom, Top 10+); The Bride and Groom of Eternal Life (Cartea Romaneasca, 2006); and Ana-Maria and the Angels (Cartea Romaneasca, 2010). He wrote the screenplay for the film Terminus Paradis (directed by Lucian Pintilie), which was awarded the Jury Grand Prize at the Venice Film Festival.
După primele 50 de pagini mă gîndeam c-o să scriu - iată o carte minunată, în ciuda titlului pompos comercial, acum după alte 150 am decis să nu mai pierd timpul cu ultima sută de pagini, căci narațiunea mi se pare din ce în ce mai plicticoasă și dezlînată. Păcat, avea potențial.
Cum fac de obicei cu romanele de pe raftul meu „unfinished” n-am să-l evaluez, totuși, mi s-ar părea nedrept s-o fac fără să-l fi terminat.
Aniversarea zilei de naştere a lui Dimitrie se potrivise cum nu se poate mai bine cu programul de lucru al tatălui său. În anul acela, 1961, 11 octombrie cădea într-o luni, singura zi din săptămână când Grigore Cafanu îşi îngăduia să plece din redacţie mai devreme de miezul nopţii. Funcţia de redactor-şef al cotidianului Zori Noi acaparându-l cu totul, în vremea din urmă el trecuse pe lângă aniversările celorlalţi doi fii. Trimisese atunci doar cumpărăturile, prin şoferul însoţit de fotograful ziarului. Pe cheiul Dâmboviţei, pavat cu crâmpeie de piatră cubică alternate cu denivelări în care se strânsese apa ploii din ajun, zdruncinăturile Pobedei gri se înteţiră. Şoferul reduse viteza, dar Grigore Cafanu nu-şi dădu seama, atent la zăngănitul sticlelor de suc şi de şampanie din portbagaj, care începuse să îngâne zdruncinăturile. — Mai uşor, tovarășu’ Relu, spuse redactorul-şef. Acum ne-am terminat treaba, nu mai trebuie să ne grăbim. Zâmbi: suntem în timpul liber. Zâmbetul său avea o siguranţă de sine reţinută, inspirând încredere celor din jur. Plutea amintirea unui aer felin pe figura aceea fălcoasă şi pleşuvă, cu privire decolorată. Şoferul reduse şi mai mult, lăsându-se depăşit de o bicicletă condusă de un om în palton lung, cu o servietă agăţată de ghidon. Se auzi clopotul insistent al tramvaiului din urmă. Maşina îi ocupa şina. Tovarăşul Relu coborî geamul, învârtind foarte repede manivela de pe uşă şi neîncetând în acest timp să privească înainte. Frână apoi sub botul tramvaiului, care abia avu timp să oprească la o jumătate de metru în spatele Pobedei.
Very strong and realistic characters. Interesting view over the demolition of Bucharest during the '80-s, seen from the point of view of delinquents that actually participated to it.
Pour avoir vécu tout cela de l'intérieur, mon avis demeure subjectif. Beaucoup de romans roumains actuels, en tout cas ceux qui sont traduits et distribués en France, sont consacrés à la période communiste. Bien souvent, ils sont prolixes, descriptifs, et baignent dans une structure, j'en ai peur, assez relâchée (points de vue qui changent, passage de la première à la troisième personne). Je préfère pour ma part les œuvres qui transfigurent l'expérience (plutôt que, plus d'une fois, se rapprocher du misérabilisme). En matière cinématographique, il y a quelques années, Pintilie, dont Aldulescu a été le scénariste (j'en profite pour rappeler au passage que presque tous ses films sont accessibles en français), en avait, entre autres, fourni un exemple de travail artistique abouti avec "Le Chêne" ou plus récemment, les jeunes réalisateurs des "Contes de l'âge d'or".