What do you think?
Rate this book
Drumul ascuns
În Drumul ascuns prozatoarea a proiectat, în esenţă, o frescă socială a cărei realizare presupune renunţarea la „sentiment”, la „subiectivitate” în favoarea analizei „reci”, „obiective”, a elementelor care o compun; pentru atingerea ştintei „obiectivismului absolut”, Hortensia a conceput în acest ultim roman al ciclului o structură narativă din care lipsesc şi personajul-reflector, şi personajul-agent, şi intervenţiile autorului implicat, fără însă ca ansamblul să sufere în ceea ce priveşte coerenţa sau modul de organizare a mecanismului epic: aceeaşi rigurozitate a construcţiei, aceeaşi atenţie acordată „scenelor barbare” (boala Lenorei şi moartea lui Drăgănescu sunt relatate în amănunt, cu instrumentele folosite şi altă dată în Balaurul sau Concert…), dar fără mărcile „subiectivităţii” celui care scrie: luciditatea personajelor îşi află, de fapt, „modelul” lor în „luciditatea virilă, fără pudoare echivocă” (formula aparţine lui Pompiliu Constantinescu) a autoarei înseşi.(Ioan HOLBAN)
- GenresRomanian Literature
256 pages, Paperback
First published January 1, 1932
6 people are currently reading
98 people want to read
About the author
Hortensia Papadat-Bengescu
18 books47 followersHortensia Papadat-Bengescu a fost o prozatoare, romancieră și nuvelistă importantă din perioada interbelică.
Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.
În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.
La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.
Opera literară
Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.
Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.
Investigația psihologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.
Debutează în presa culturală cu articole în limba franceză (1912). Scrie și poezii în această limbă.
În anul 1913 publică la revista Viața românească, formarea sa ca scriitoare fiind marcată de personalitatea lui Garabet Ibrăileanu, cel care o ajuta sa debuteze. Debuteaza editorial in 1919 cu volumul "Ape adânci", lăudat de Garabet Ibrăileanu. În timpul Primului Război Mondial lucrează ca infirmieră voluntară la Crucea Roșie, experiența fiind apoi relatată în romanul Balaurul.
Din anul 1919 începe să colaboreze cu cenaclul criticului Eugen Lovinescu și să publice în revista acestuia, Sburătorul. De acum, rolul hotărâtor în orientarea prozatoarei spre romanul european modern, îl are Eugen Lovinescu, unul din puținii susținători ai scriitoarelor femei. Toate romanele sale vor fi citite întâi în cenaclu și apoi publicate. Scriitorul preferat al autoarei este Marcel Proust, a cărui metodă de creație o regăsim, mai mult sau mai puțin, și în romanele ei. Autoarea scrie și publică mai multe volume de nuvele. A fost supranumită "Marea Europeană", o recunoaștere a meritelor ei evidente în modernizarea romanului românesc și sincronizarea lui cu cel european.
La îndemnul lui Eugen Lovinescu, evoluează spre o proza "obiectivă", așa cum se va vedea în ciclul familiei Hallipa (Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini). Din 1933, se stabilește în capitală. Scrie Logodnicul (1933), și, în 1946, obține Premiul Național pentru proză. Restul proiectelor de romane rămân nefinalizate.
Interzisă de regimul comunist și trăind la bătrânețe fără mijloace de subzistență, Hortensia Papadat-Bengescu a murit dată complet uitării de colegi și de criticii literari, la data de 5 martie 1955 la București, la vârsta de 79 de ani. După 1965 a fost treptat reintegrată în circuitul literar si academic.
Opera literară
Începuturile literare ale Hortensiei Papadat-Bengescu, situate sub semnul colaborării cu revista Viața românească, se caracterizează printr-o proză de fină analiză a celor mai subtile reacții ale sufletului feminin. Prozatoarea suplinește „un deficit colosal de existență” (Femei, între ele) urmărind atent „perpetua mișcare interioară a gândului în mers”. Scrieri precum Ape adânci, Femeia în fața oglinzii sunt realizate predominant dintr-o perspectivă care se apropie de o minuțioasă notare a senzațiilor, „extazul lent al miracolului de a exista”.
Participarea scriitoarei la ședințele cenaclului Sburătorul, căruia îi și dedică de altfel primele ei romane, îi influențează modalitatea de expresie literară, îndrumând-o spre extinderea câmpului de observație.
Investigația psihologică se adâncește în romanele Fecioarele despletite, Concert din muzică de Bach, Drumul ascuns, Rădăcini și se întregește cu o incisivă prezentare a mediului social. Criticul Sburătorului, Eugen Lovinescu, vedea în opera Hortensiei Papadat-Bengescu o ilustrare a evoluției necesare de la subiectiv la obiectiv în cadrul prozei românești, dublată de cea de la rural la urban, notând totodată „lirismul vehement al acestei harpe zguduite de vânturile pasiunilor neostoite”.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 7 of 7 reviews
June 3, 2022
Toată desfășurarea epică a acestui roman urmărește etapele calculate, minuțios, prin care Coca-Aimée, fiica Lenorei, își face debutul fulminant în societate. Victoria sa e obținută, însă, treptat. Își asigură, în primul rând, dominația în casa Walter, subjugând ușor pe slaba sa mamă și obținând de la tatăl ei vitreg, Walter, concesie după concesie.
„Închipuirea se întoarce pudică de la cercetarea unei astfel de legături; refuză să cerceteze întunecimile sufletului și obscurele vedenii trupești.”
„Închipuirea se întoarce pudică de la cercetarea unei astfel de legături; refuză să cerceteze întunecimile sufletului și obscurele vedenii trupești.”
December 12, 2024
Scrie oameni mai bolnaviciosi decat studentii la medicina
January 28, 2022
Căsătoria doctorului Waâte'r şi prezenţa Lenorei, soţia lui, nu adusese nici o tulburare sanatoriului Waster. Totul funcţiona în ordinea desăvârşită de mai înainte. Privit de aproape, mai ales, sanatoriul Walter era o instituţie măreaţă. Corpul de casă, vizibil de pe şosea, la stânga rondului întâi ce leagă Calea Victoriei cu aleea de plimbare a păduricii bucureştene, clădire cu aspect de castel bavarez, era numai centrala instituţiei; trei pavilioane impunătoare şi noi erau simetric repartizate înapoi în mijlocul parcului şi legate de corpul principal prin lungi coridoare; pavilionul de chirurgie, cel de boli interne şi cel de boli nervoase; în fund, izolat sub ocrotirea brazilor şi a teilor, se afla un al patrulea pentru contagioase, cu stil de adevărat pavilion de vânătoare.
De fapt, castelul bavarez şi pavilionul tirolez fusese clădite de prinţul Barodin, însurat cu o prinţesă Basarab. Cumpărat tle bătrâna F.fraim, cunoscuta banchereasă, atunci când Barodin lichidase pentru a se retrage definitiv la Paris, palatul fusese strecurat drept dar de Crăciun în pantoful de lac al tânărului doctor Walter. Era o poveste veche şi acum aproape uitată că văduva Efraim plătise scump amorul tânărului Walter. Câţiva bucureşteni îşi aminteau să fi văzut înaintea războiului, înapoia ferestrelor caselor vechi din Calea Victoriei, pe banchereasa Efraim, grasă, cu tâmple supărător de negre, încadrând obrajii cu trei rânduri de guşi, separate de trei rânduri de smaragde, pe care părea că le poartă şi noaptea, încarnate fiind acolo în dungile gâtului, o sculă de sultană, căzută cine ştie când şi cum micului Efraim, temutul stăpân al marii finanţe neoficiale. Micul Efraim, marele bancher, nu murise încă la apariţia frumosului Walter şi-l înscrisese cu înţelepciune la rubrica cheltuielilor necesare. Palatul Barodin îi fusese dăruit însă lui Walter abia după moartea soţului ci. Salema Efraim avusese scrupule conjugale şi un respect relativ faţă de Efraim, aşa că îşi îngăduise unele lucruri, şi pe altele, nu. Efraim avusese şi el îngăduinţele lui cu igiena uriaşei sale soţii şi unele scrupule negustoreşti faţă de dânsa.
De fapt, castelul bavarez şi pavilionul tirolez fusese clădite de prinţul Barodin, însurat cu o prinţesă Basarab. Cumpărat tle bătrâna F.fraim, cunoscuta banchereasă, atunci când Barodin lichidase pentru a se retrage definitiv la Paris, palatul fusese strecurat drept dar de Crăciun în pantoful de lac al tânărului doctor Walter. Era o poveste veche şi acum aproape uitată că văduva Efraim plătise scump amorul tânărului Walter. Câţiva bucureşteni îşi aminteau să fi văzut înaintea războiului, înapoia ferestrelor caselor vechi din Calea Victoriei, pe banchereasa Efraim, grasă, cu tâmple supărător de negre, încadrând obrajii cu trei rânduri de guşi, separate de trei rânduri de smaragde, pe care părea că le poartă şi noaptea, încarnate fiind acolo în dungile gâtului, o sculă de sultană, căzută cine ştie când şi cum micului Efraim, temutul stăpân al marii finanţe neoficiale. Micul Efraim, marele bancher, nu murise încă la apariţia frumosului Walter şi-l înscrisese cu înţelepciune la rubrica cheltuielilor necesare. Palatul Barodin îi fusese dăruit însă lui Walter abia după moartea soţului ci. Salema Efraim avusese scrupule conjugale şi un respect relativ faţă de Efraim, aşa că îşi îngăduise unele lucruri, şi pe altele, nu. Efraim avusese şi el îngăduinţele lui cu igiena uriaşei sale soţii şi unele scrupule negustoreşti faţă de dânsa.
December 22, 2021
this was another extraordinary reading experience, just like in the case of the previous novels from "ciclul halipilor" and i can now safely say that hortensia papadat-bengescu is one of my favorite writers. romanian interwar novels about the lives of the ultra-rich? totally my genre. :) i hope to be able to read more about aimée in "rădăcini"; here are some of the many quotes that caught my eye:
"însănătoșită, iată că intrase într-un sanatoriu de lux al cărui stăpân era și stăpânul ei; era un fel de boală nouă."
"aimée socotea, deci, averea ca ceva normal și nici nu putea închipui alt fel de viață. (...) îi părea firesc ca tot ce privea pe lenora ca și pe ea să fie frumos și bun."
"plimbarea era numai o exhibiție, și buickul prelung forma o minunată vitrină."
"e așa de umilitor să fii provincial. (...) e preferabil un loc mic pe o scenă mare, dar hilda mea e prea virtuoasă, prea poetică și prea puțin ambițioasă."
"walter se roșise brusc, reflex care străvezea subt paloarea lui obicinuită ca un incendiu văzut prin geamuri."
"o bucată de muzică clasică cu executanți de primul rang, o prelegere cu subiect grav ținută de vreo vedetă, slujeau de intermezzo obligației de a se plictisi respectuos și în toaletă de mare gală."
"(...) misterul feminin nu e în funcție de modă și nici chiar de femeie, deoarece el e numai una din fazele dorinței masculine."
"îndepărta problema căsătoriei ca inoportună, cu un fel de dispreț, de indignare chiar, pentru oamenii cari ar fi putut avea pretenția să-i schimbe numele și traiul."
"ceașca de porțelan de china o încălzea mai mult ca ceaiul fierbinte; luxul circula în ea ca o sevă."
"îi sărutase mâinile cu meșteșuguri de cinematograf (...)"
"însănătoșită, iată că intrase într-un sanatoriu de lux al cărui stăpân era și stăpânul ei; era un fel de boală nouă."
"aimée socotea, deci, averea ca ceva normal și nici nu putea închipui alt fel de viață. (...) îi părea firesc ca tot ce privea pe lenora ca și pe ea să fie frumos și bun."
"plimbarea era numai o exhibiție, și buickul prelung forma o minunată vitrină."
"e așa de umilitor să fii provincial. (...) e preferabil un loc mic pe o scenă mare, dar hilda mea e prea virtuoasă, prea poetică și prea puțin ambițioasă."
"walter se roșise brusc, reflex care străvezea subt paloarea lui obicinuită ca un incendiu văzut prin geamuri."
"o bucată de muzică clasică cu executanți de primul rang, o prelegere cu subiect grav ținută de vreo vedetă, slujeau de intermezzo obligației de a se plictisi respectuos și în toaletă de mare gală."
"(...) misterul feminin nu e în funcție de modă și nici chiar de femeie, deoarece el e numai una din fazele dorinței masculine."
"îndepărta problema căsătoriei ca inoportună, cu un fel de dispreț, de indignare chiar, pentru oamenii cari ar fi putut avea pretenția să-i schimbe numele și traiul."
"ceașca de porțelan de china o încălzea mai mult ca ceaiul fierbinte; luxul circula în ea ca o sevă."
"îi sărutase mâinile cu meșteșuguri de cinematograf (...)"
March 20, 2022
Mult mai buna decat primele doua carti. Tot mi s-a parut ca sfarsitul e cam vag dar este foarte bine scrisa si captivanta de la primul capitol.
August 26, 2022
Les romans du cycle de la famille Hallipa, bien qu'écrits à de grands intervalles dans le temps et relativement indépendants les uns des autres, constituent la seconde chronique familiale de la littérature roumaine après celle de Duiliu Zamfirescu. Il s'agit dans l'ordre de Fecioarele despletite [Les Vierges échevelées], 1926, qui raconte la spectaculaire émergence d'une bourgeoisie des années 1920, Concert din muzică de Bach (Le Concert de Bach), 1927, consacré à son triomphe, Drumul ascuns [La Voie cachée], 1932 qui relate les premiers signes de décadence et enfin l'histoire de sa dislocation dans Rădăcini [Racines], 1938.
Andreia Roman en parle en ces termes : « Débarqué de “ses obscurs nids de la province” à Bucarest, le clan des Hallipa parvient, grâce à une extraordinaire faculté d'adaptation et de mimétisme, à escamoter ses atavismes balkaniques et à s'imposer comme élite, tout en se débarrassant avec une habileté machiavélique de ses membres récalcitrants ou devenus ineptes. La romancière en décrit les codes de comportement, les rituels mondains, les passions et les rivalités. Dans ces personnages elle mêle une part de déterminisme social à l'étude des ressorts profonds de leurs comportements et affiche un penchant déclaré pour leur côté pathologique ou morbide, sans pour autant y associer une participation affective ni entrer dans une démarche moralisatrice. L'imposante Elena Drăgănescu, Nory “la féministe“, l'étrange couple Walter–Coca-Aimée, la sensuelle et pathétique Lenora, le volage Lică, dit “le Troubadour“ et la perverse Mika-Le vivent dans un Bucarest parfaitement en phase avec la vie moderne, où les préparatifs pour le concert de Bach qui aura lieu dans les salons d'Elena Drăgănescu, non seulement aiguisent les appétits mondains, mais nourrissent aussi des conflits personnels et des états de conscience compliqués. Chaque personnage d'Hortensia Papadat-Bengescu est un univers en soi, évoluant de manière sinueuse et imprévisible. » (Litterature roumaine : Tome 3, L'Entre-Deux-Guerres, p. 49)
Dans Rădăcini [Racines], à travers Elena, on suit un retour aux sources. Après la mort de Drăgănescu et la séparation de Marcian, elle semble renoncer à ses rêves artistiques et vouloir renouer avec le terroir. Elle s'établit donc à la campagne où elle évoque une volonté de modernisation de l'agriculture. Ses ancêtres sont partis d'ici, c'est ici qu'elle retourne à la fin du cycle : la boucle est ainsi bouclée.
N.B : seul Concert din muzică de Bach (Le Concert de Bach) a été traduit en français, à ma connaissance.
Andreia Roman en parle en ces termes : « Débarqué de “ses obscurs nids de la province” à Bucarest, le clan des Hallipa parvient, grâce à une extraordinaire faculté d'adaptation et de mimétisme, à escamoter ses atavismes balkaniques et à s'imposer comme élite, tout en se débarrassant avec une habileté machiavélique de ses membres récalcitrants ou devenus ineptes. La romancière en décrit les codes de comportement, les rituels mondains, les passions et les rivalités. Dans ces personnages elle mêle une part de déterminisme social à l'étude des ressorts profonds de leurs comportements et affiche un penchant déclaré pour leur côté pathologique ou morbide, sans pour autant y associer une participation affective ni entrer dans une démarche moralisatrice. L'imposante Elena Drăgănescu, Nory “la féministe“, l'étrange couple Walter–Coca-Aimée, la sensuelle et pathétique Lenora, le volage Lică, dit “le Troubadour“ et la perverse Mika-Le vivent dans un Bucarest parfaitement en phase avec la vie moderne, où les préparatifs pour le concert de Bach qui aura lieu dans les salons d'Elena Drăgănescu, non seulement aiguisent les appétits mondains, mais nourrissent aussi des conflits personnels et des états de conscience compliqués. Chaque personnage d'Hortensia Papadat-Bengescu est un univers en soi, évoluant de manière sinueuse et imprévisible. » (Litterature roumaine : Tome 3, L'Entre-Deux-Guerres, p. 49)
Dans Rădăcini [Racines], à travers Elena, on suit un retour aux sources. Après la mort de Drăgănescu et la séparation de Marcian, elle semble renoncer à ses rêves artistiques et vouloir renouer avec le terroir. Elle s'établit donc à la campagne où elle évoque une volonté de modernisation de l'agriculture. Ses ancêtres sont partis d'ici, c'est ici qu'elle retourne à la fin du cycle : la boucle est ainsi bouclée.
N.B : seul Concert din muzică de Bach (Le Concert de Bach) a été traduit en français, à ma connaissance.
December 31, 2022
romanul acesta este o obiectivitate si de o analiza cruda mult peste celelaltr din serie.
aici personajele. care apar in contrast, isi urmeaza caile spre parvenire. spre glorie (oricare ar fi aceasta) fara scrupule, cu o singura motivatie- izbanda
compasiunea, dragostea. mila. sentimentele nu isi fac loc sau sunt doar de fatada. calculate. cele citeva personaje care au bruma de sintimente apar doar on contrast cu eroii principali tocmai pentru a le nuanta si evidentia caracterele.
mi-a plcut foarte mult. limpezimea textului, natura lui analitica. executia sunt toate desarvisite in acest al treilea roman al ciclului.
aici personajele. care apar in contrast, isi urmeaza caile spre parvenire. spre glorie (oricare ar fi aceasta) fara scrupule, cu o singura motivatie- izbanda
compasiunea, dragostea. mila. sentimentele nu isi fac loc sau sunt doar de fatada. calculate. cele citeva personaje care au bruma de sintimente apar doar on contrast cu eroii principali tocmai pentru a le nuanta si evidentia caracterele.
mi-a plcut foarte mult. limpezimea textului, natura lui analitica. executia sunt toate desarvisite in acest al treilea roman al ciclului.
Displaying 1 - 7 of 7 reviews