What do you think?
Rate this book
Orbi
Nu știu ce-nseamnă să nu vezi cu ochii, dar știu ce-nseamnă să-ți orbești inima, cu tot sângele ei, să-i dai peste gură instinctului care urlă „Nu!“, să-ți înveți mintea să-ți justifice drumul în jos. Această carte mi-a spart în față o oglindă și m-am văzut bucăți în toate cioburile ei. Pare ciudat, însă eram întreagă în fiecare ascuțitură. Pentru că totul omului cu sufletul orbit este un tot mai mic. Ca să te-ntorci la tine, că altă cale nu e, iubește-te-n fărâmă, deschide pleoapa ei, cum zice Petronela în cartea asta pulsândă, răvășitor de necesară.
(Ana Barton)
Mărturisesc că am citit cartea Petronelei Rotar de două ori. Prima dată am citit-o încercând să înţeleg fuga, un fel de du-te vino ameţitor. Plecări, veniri, localităţi, toată lumea fuge aparent pe undeva şi constant de propria persoană. Personajul principal stă locului doar vreo câteva săptămâni şi numai când are depresie acută.
A două oară am citit volumul ca să îmi delimitez mai clar portretele: nu numai portretul Alexei sau cel al lui Călin, cele două personaje principale, ci şi portretul personajului psihodramă, portretul părinte-feminin, portretul părinte-masculin, portretul personajului „societate românească“. Fiecare dintre ele devine pe rând personaj principal, chiar şi numai pentru câteva secunde, şi apoi decor, obiect de recuzită în caruselul unui roman care poate fi citit pe foarte multe planuri. Ceea ce uneşte toate aceste planuri este sinceritatea. Onestitatea dusă până la extrem a unei femei sfâşiate între inerţia de a se minţi prinsă în construcţiile sociale care i-au fost inoculate şi incapacitatea de a trăi aşa.
Ca o disecţie făcută pe viu, cartea Petronelei este construită în jurul revelaţiei dureroase că, deşi ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înşine nu avem unde să fugim.
(Anca Mizumschi)
Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă.
(Radu Vancu)
(Ana Barton)
Mărturisesc că am citit cartea Petronelei Rotar de două ori. Prima dată am citit-o încercând să înţeleg fuga, un fel de du-te vino ameţitor. Plecări, veniri, localităţi, toată lumea fuge aparent pe undeva şi constant de propria persoană. Personajul principal stă locului doar vreo câteva săptămâni şi numai când are depresie acută.
A două oară am citit volumul ca să îmi delimitez mai clar portretele: nu numai portretul Alexei sau cel al lui Călin, cele două personaje principale, ci şi portretul personajului psihodramă, portretul părinte-feminin, portretul părinte-masculin, portretul personajului „societate românească“. Fiecare dintre ele devine pe rând personaj principal, chiar şi numai pentru câteva secunde, şi apoi decor, obiect de recuzită în caruselul unui roman care poate fi citit pe foarte multe planuri. Ceea ce uneşte toate aceste planuri este sinceritatea. Onestitatea dusă până la extrem a unei femei sfâşiate între inerţia de a se minţi prinsă în construcţiile sociale care i-au fost inoculate şi incapacitatea de a trăi aşa.
Ca o disecţie făcută pe viu, cartea Petronelei este construită în jurul revelaţiei dureroase că, deşi ne ascundem sub un munte de mecanisme de apărare cotidiene, de noi înşine nu avem unde să fugim.
(Anca Mizumschi)
Șarmul imediat al scrisului Petronelei Rotar vine din faptul că ea tratează literatura ca pe o problemă personală. Una directă, intensă și presantă, care nu suferă amânare. Ea vine în literatură așa cum vii la confesor, la psiholog: aducând cu tine complicațiile cele mai intime și mai chinuitoare ale vieții tale personale, lucrând direct în materia lor dureroasă pentru a ajunge la vindecare. E deopotrivă o formă de curaj literar – și una de generozitate. O astfel de carte curajoasă și generoasă, vorbind despre abuz și violență și rezistența în fața lor, e și cea de față. Sunt sigur că va însemna ceva important – pentru victimele abuzurilor și cele ale literaturii, deopotrivă.
(Radu Vancu)
240 pages, Hardcover
First published January 1, 2017
29 people are currently reading
871 people want to read
About the author
Petronela Rotar
10 books464 followersPetronela Rotar nu are biografie literară. Maximum una pseudoliterară, cu indulgenţă. S-a născut la ţară, ca veşnicia lui Blaga, undeva lîngă Braşov, şi a făcut naveta la oraş. La şcoală, aia cîtă a făcut. La liceu, i-au apărut cîteva poezii în revista literară a şcolii, iar ăsta ar fi putut fi un început bun pentru o biografie literară, dar nu a fost. Apoi nu a mai apărut decît la televizor şi în ziare. Şi acolo, de partea greşită a microfonului. A fost reporter, editor sau prezentator la staţiile locale ale Pro TV, Antena 1, Realitatea. S-a apucat de două facultăţi, Litere şi Sociologie, şi nu a terminat-o pe niciuna. Are de gînd să nu o termine nici pe a treia. S-a apucat şi de doi copii, iar pe ăştia încă îi desăvîrşeşte. Sau aşa îşi imaginează, cînd se place pe sine. Cînd nu, nu îşi imaginează nimic. A scris toată viaţa pentru ea, sperînd că atunci cînd o să dea colţul va fi descoperită, publicată şi premiată. S-a prins tîrziu că nu va fi aşa, drept care şi-a făcut un blog. Aşa a ajuns să publice în Tiuk şi să scrie pentru Catchy. Şi să scoată prima carte, O să mă ştii de undeva. Gata.
Sursă text: http://www.hergbenet.ro/autor/petrone...
Sursă text: http://www.hergbenet.ro/autor/petrone...
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 157 reviews
February 6, 2018
Am citit cartea din cauza (nu "datorita", ci chiar "din cauza") extrem de multor review-uri pozitive pe care le-am gasit online. Am zis ca e musai sa fie o carte buna, daca toata lumea o lauda. Bad choice. Pe aceeasi premisa era sa citesc si Fluturi, glad I didn't.
Puncte pozitive:
- O carte citita rapid - din fericire.
- Reproducerea unor sesiuni de terapie, o incursiune interesanta intr-o lume despre care nu multa lume vorbeste.
- Mentioneaza de Demonul Amiezii al lui Andrew Solomon, o carte absolut fantastica (I cannot stress enough cat de buna e cartea aia!)
Puncte negative:
- Stilul de scris pare unul inca nedefinit, uneori am avut impresia ca am citit prima ciorna (chiar am gasit 2 typo-uri).
- Repetitii enervante - poate fac parte din vreun concept literar de a sublinia anumite aspecte, insa mie incepusera sa mi se pare de-a dreptul iritante la un moment dat.
- Detalii care nu se pupa intre ele si care dau un aer de neglijenta cartii.
- Fraze, interminabile, prea, multe, virgule, (buna, Sadoveanu, nu imi era dor de tine, dar salutari).
- Un mix de domenii care s-ar dori a denota cultura vasta a scriitorului, dar (din punctul meu de vedere) nu isi avea locul in asa o carte. Cel putin partea in care ni se ofera explicatii despre cum functioneaza creierul uman, neurotransmitatorii etc, mi s-a parut realmente out of place.
- Un mix de cuvinte care nu isi sustine firul: ba arhaisme, ba neologisme. Daca sustineau capitole si planuri diferite, ar fi avut sens, dar nu a fost cazul. Oarecum in aceeasi nuanta cu mixul de domenii.
- Slab scris, sincera sa fiu am avut impresia ca ma uit la o emisiune de-a lui Maruta (sau stirile de la ora 5) mixat cu un pic de Sandra Brown. Nu am studii in domenii, dar 2/3 din carte ar putea sa le scrie oricine pune mana pe o tastatura.
- Am tot asteptat sa se intample acel "ceva" care sa imi taie respiratia, intriga, momentul acela in care SI EU sa ma regasesc in carte (cum era preconizat online) pana aproape am ajuns la 2/3 din carte - cand evident deja nu mai aveam chef de citit in continuare.
- Personaje conturate neverosimil. Nu am citit prea multe carti in care un personaj sa fie strict pozitiv iar celalalt strict negativ. Si in viata reala imi e greu sa gasesc un om care sa aiba doar defecte.
- Spre final se simte o ruptura a firului narativ. Se renunta complet la stilul initial de scris pentru a oferi explicatii psihologice complete (prin "complete" ma refer la mura in gura) a ceea ce s-a enuntat in prima parte a cartii. Finalul l-am simtit oarecum "in coada de peste".
In linii mari, daca ai mai pus mana pe cateva carti de dezvoltare personala si/sau psihologie in viata ta, nu iti recomand cartea. 4h pierdute.
Puncte pozitive:
- O carte citita rapid - din fericire.
- Reproducerea unor sesiuni de terapie, o incursiune interesanta intr-o lume despre care nu multa lume vorbeste.
- Mentioneaza de Demonul Amiezii al lui Andrew Solomon, o carte absolut fantastica (I cannot stress enough cat de buna e cartea aia!)
Puncte negative:
- Stilul de scris pare unul inca nedefinit, uneori am avut impresia ca am citit prima ciorna (chiar am gasit 2 typo-uri).
- Repetitii enervante - poate fac parte din vreun concept literar de a sublinia anumite aspecte, insa mie incepusera sa mi se pare de-a dreptul iritante la un moment dat.
- Detalii care nu se pupa intre ele si care dau un aer de neglijenta cartii.
- Fraze, interminabile, prea, multe, virgule, (buna, Sadoveanu, nu imi era dor de tine, dar salutari).
- Un mix de domenii care s-ar dori a denota cultura vasta a scriitorului, dar (din punctul meu de vedere) nu isi avea locul in asa o carte. Cel putin partea in care ni se ofera explicatii despre cum functioneaza creierul uman, neurotransmitatorii etc, mi s-a parut realmente out of place.
- Un mix de cuvinte care nu isi sustine firul: ba arhaisme, ba neologisme. Daca sustineau capitole si planuri diferite, ar fi avut sens, dar nu a fost cazul. Oarecum in aceeasi nuanta cu mixul de domenii.
- Slab scris, sincera sa fiu am avut impresia ca ma uit la o emisiune de-a lui Maruta (sau stirile de la ora 5) mixat cu un pic de Sandra Brown. Nu am studii in domenii, dar 2/3 din carte ar putea sa le scrie oricine pune mana pe o tastatura.
- Am tot asteptat sa se intample acel "ceva" care sa imi taie respiratia, intriga, momentul acela in care SI EU sa ma regasesc in carte (cum era preconizat online) pana aproape am ajuns la 2/3 din carte - cand evident deja nu mai aveam chef de citit in continuare.
- Personaje conturate neverosimil. Nu am citit prea multe carti in care un personaj sa fie strict pozitiv iar celalalt strict negativ. Si in viata reala imi e greu sa gasesc un om care sa aiba doar defecte.
- Spre final se simte o ruptura a firului narativ. Se renunta complet la stilul initial de scris pentru a oferi explicatii psihologice complete (prin "complete" ma refer la mura in gura) a ceea ce s-a enuntat in prima parte a cartii. Finalul l-am simtit oarecum "in coada de peste".
In linii mari, daca ai mai pus mana pe cateva carti de dezvoltare personala si/sau psihologie in viata ta, nu iti recomand cartea. 4h pierdute.
January 30, 2022
Update 2022: nici măcar pe Fb nu mi se mai pare simpatică autoarea, de mult timp.
Un ritm bun si cred ca si niste revelatii pentru cititoarele de Coelho (no offense). Mi se pare simpatica autoarea, din postarile de pe Facebook si eram curioasa cum scrie. Cum ziceam, un ritm bun, stie sa tina o poveste. Pacat ca o impaneaza cu atat de multe clisee. Mai ales relatarea sedintelor de terapie e de o stangacie de ti se face mila.
Mostra de locuri comune si stangacii: "Cosmin era un provider bun, nu genul pe care il intretine consoarta. Se simti vinovata si pentru gandul asta razlet si incerca sa se convinga ca e normal, ca face parte din zestrea genetica a genului ei sa se uite dupa masculi care stiu sa se intoarca in pestera cu lesul mamutului in spate, nu cu rucsacul Mammut gol".
Ocazie cu care mi-am facut si eu o idee despre literatura de consum romaneasca, deci nu va fi nevoie sa merg chiar pana la Irina Binder (mi-a citit un coleg niste fragmente odata, doamne apara si pazeste).
Un ritm bun si cred ca si niste revelatii pentru cititoarele de Coelho (no offense). Mi se pare simpatica autoarea, din postarile de pe Facebook si eram curioasa cum scrie. Cum ziceam, un ritm bun, stie sa tina o poveste. Pacat ca o impaneaza cu atat de multe clisee. Mai ales relatarea sedintelor de terapie e de o stangacie de ti se face mila.
Mostra de locuri comune si stangacii: "Cosmin era un provider bun, nu genul pe care il intretine consoarta. Se simti vinovata si pentru gandul asta razlet si incerca sa se convinga ca e normal, ca face parte din zestrea genetica a genului ei sa se uite dupa masculi care stiu sa se intoarca in pestera cu lesul mamutului in spate, nu cu rucsacul Mammut gol".
Ocazie cu care mi-am facut si eu o idee despre literatura de consum romaneasca, deci nu va fi nevoie sa merg chiar pana la Irina Binder (mi-a citit un coleg niste fragmente odata, doamne apara si pazeste).
October 2, 2022
Cartea asta nimerește foarte multe lucruri în plin, la fel de multe câte și ratează.
Personajele sunt absolut detestabile. Călin e un psihopat cu acte în regulă, iar Alexa e victima perfectă. Povestea mi s-a părut pe alocuri foarte realistă, iar în alte părți absolut aberantă.
Cred că intenția autoarei a fost să dea o lecție cititorului, și de aceea totul e „ca la carte”.
Călin ridică absolut toate red flag-urile din lume, iar Alexa le ignoră cu desăvârșire, de parcă ar avea 5 ani și ar fi trăit până atunci în pădure, printre fiare. N-am putut empatiza cu ea absolut deloc, pentru că, deși nu mi se pare imposibil, e foarte puțin probabil ca cineva care a trecut prin toate măgăriile la care a fost ea supusă de Călin să ajungă se-l ceară în căsătorie la finalul drumului. Also, Călin e psihopat pursânge, n-are absolut nicio trăsătură pozitivă, nimic care să-l ajute să-și mai răscumpere din păcate, și again, chestia asta mi s-a părut forțată rău de tot. În scenariile clasice (și muuult mai credibile), sociopatul se poartă lapte și miere cu viitoare victimă, și își dă arama pe față abia după ce nu mai e cale de întoarcere. În „Orbi”, cum ziceam și mai sus, Alexa ar fi trebuit să-și dea seama din start că omu nu-i deloc - dar DELOC! - OK, și să facă pași. Dar n-o face.
Vine partea a doua și totul se transformă într-o ședință de terapie. Aici aflăm de fapt ce traume din copilărie are Alexa, și ce anume a împins-o să îl aleagă pe Călin. Unele au sens, altele mai puțin și par să sugereze că traumele din copilărie îți cam distrug busola bunăstării spirituale. Aici curg niște pseudo-revelații spuse cu atâta apăsare încât chiar cred că autoarea le crede ea însăși.
Și evident că în ultimele pagini își dă cu firma în cap. După atâtea și atâtea „nu e vina ta că ai trecutul pe care îl ai, care influențează alegerile de viitor pe care le-ai făcut” vine „Călin va cere ajutorul (...) iar dacă nu (...) va duce o viață de dependent, (...) chinuindu-se și chinuindu-i pe cei care sunt dispuși, care aleg să fie chinuiți.”
Mi s-a părut OK, dar pe alocuri vrea atât de mult să dea o lecție încât se pierde o parte din magie și din credibilitatea scenariului special creat pentru a ilustra lecția respectivă.
Personajele sunt absolut detestabile. Călin e un psihopat cu acte în regulă, iar Alexa e victima perfectă. Povestea mi s-a părut pe alocuri foarte realistă, iar în alte părți absolut aberantă.
Cred că intenția autoarei a fost să dea o lecție cititorului, și de aceea totul e „ca la carte”.
Călin ridică absolut toate red flag-urile din lume, iar Alexa le ignoră cu desăvârșire, de parcă ar avea 5 ani și ar fi trăit până atunci în pădure, printre fiare. N-am putut empatiza cu ea absolut deloc, pentru că, deși nu mi se pare imposibil, e foarte puțin probabil ca cineva care a trecut prin toate măgăriile la care a fost ea supusă de Călin să ajungă se-l ceară în căsătorie la finalul drumului. Also, Călin e psihopat pursânge, n-are absolut nicio trăsătură pozitivă, nimic care să-l ajute să-și mai răscumpere din păcate, și again, chestia asta mi s-a părut forțată rău de tot. În scenariile clasice (și muuult mai credibile), sociopatul se poartă lapte și miere cu viitoare victimă, și își dă arama pe față abia după ce nu mai e cale de întoarcere. În „Orbi”, cum ziceam și mai sus, Alexa ar fi trebuit să-și dea seama din start că omu nu-i deloc - dar DELOC! - OK, și să facă pași. Dar n-o face.
Vine partea a doua și totul se transformă într-o ședință de terapie. Aici aflăm de fapt ce traume din copilărie are Alexa, și ce anume a împins-o să îl aleagă pe Călin. Unele au sens, altele mai puțin și par să sugereze că traumele din copilărie îți cam distrug busola bunăstării spirituale. Aici curg niște pseudo-revelații spuse cu atâta apăsare încât chiar cred că autoarea le crede ea însăși.
Și evident că în ultimele pagini își dă cu firma în cap. După atâtea și atâtea „nu e vina ta că ai trecutul pe care îl ai, care influențează alegerile de viitor pe care le-ai făcut” vine „Călin va cere ajutorul (...) iar dacă nu (...) va duce o viață de dependent, (...) chinuindu-se și chinuindu-i pe cei care sunt dispuși, care aleg să fie chinuiți.”
Mi s-a părut OK, dar pe alocuri vrea atât de mult să dea o lecție încât se pierde o parte din magie și din credibilitatea scenariului special creat pentru a ilustra lecția respectivă.
August 30, 2018
"Orbi" e un exemplu perfect de carte care porneste de la o idee buna, dar esueaza lamentabil in tehnica. Recunosc ca am citit-o din cauza hype-ului, dar nu ma asteptam sa fie atat de greu de urmarit. Imi place cum scrie Petronela de obicei, o stiu de pe blog si i-am citit si alte carti, dar "Orbi" e dezamagitoare. De la modul in care personajele sunt omnidirectionale pana la frazele intortocheate, pline de virgule si repetitii, cartea suna ca si cum ar fi fost scrisa dintr-o suflare, ceea ce nu e rau in sine, insa lipsa unui editor competent se face simtita la fiecare pagina.
E ceva usor scolaresc in scrisul din "Orbi", iar structura e cea care lasa de dorit cel mai mult. Partea finala, care vad ca e laudata de multi, a fost o tortura, cel mai probabil din cauza ca autoarea a cazut prada dorintei de a explica prea mult, nelasand cititorul sa isi traga propriile concluzii. In opinia mea, asta distruge cel mai repede fictiunea. Am inteles cu totii ca terapia e buna, nu era nevoie sa se spuna asta de o suta de ori in o suta de pagini.
Nu stiu daca personajele sunt inspirate din realitate (probabil ca Alexa e o versiune a autoarei), insa nu am simit nici un pic de empatie pentru femeia abuzata, iar abuzatorul este conturat mult prea exagerat pentru a fi luat in serios. Peste toate astea se adauga o scriitura foarte ciudata, care amesteca termeni psihologici cu un limbaj cotidian uneori dubios. (Oare numai mie mi se pare ciudat sa mai folosesti cuvantul "muiere" in mod serios in fictiune in secolul 21? Plus repetitia de zeci de ori a unor structuri precum "barbac-su" ori "barba-su").
Una peste alta, nu recomand "Orbi" decat cuiva foarte plictisit sau care e interesat numai de o poveste usor senzationala si nu e deranjat de o scriitura slaba.
E ceva usor scolaresc in scrisul din "Orbi", iar structura e cea care lasa de dorit cel mai mult. Partea finala, care vad ca e laudata de multi, a fost o tortura, cel mai probabil din cauza ca autoarea a cazut prada dorintei de a explica prea mult, nelasand cititorul sa isi traga propriile concluzii. In opinia mea, asta distruge cel mai repede fictiunea. Am inteles cu totii ca terapia e buna, nu era nevoie sa se spuna asta de o suta de ori in o suta de pagini.
Nu stiu daca personajele sunt inspirate din realitate (probabil ca Alexa e o versiune a autoarei), insa nu am simit nici un pic de empatie pentru femeia abuzata, iar abuzatorul este conturat mult prea exagerat pentru a fi luat in serios. Peste toate astea se adauga o scriitura foarte ciudata, care amesteca termeni psihologici cu un limbaj cotidian uneori dubios. (Oare numai mie mi se pare ciudat sa mai folosesti cuvantul "muiere" in mod serios in fictiune in secolul 21? Plus repetitia de zeci de ori a unor structuri precum "barbac-su" ori "barba-su").
Una peste alta, nu recomand "Orbi" decat cuiva foarte plictisit sau care e interesat numai de o poveste usor senzationala si nu e deranjat de o scriitura slaba.
December 5, 2017
Ah, Petronela. Iar mi-ai frant inima. Cine ar fi crezut ca o sa doara atat sa ma vad într-un personaj? Multumesc. Sincer, multumesc.
July 8, 2019
Am avut mari pretentii de la Orbi pt ca mi-a fost recomandata de prea multe persoane. Deci, cu avant si entuziasm, ma apuc de carte. Deschid la prima pagina si ma loveste in plex cum e aranjata pagina: scrisul mare, spatiile dintre randuri neobisnuit de mari, marginile albe ale paginii grosolan de late. Totul tipa “am vrut sa lungesc povestea pt ca da mai bine sa spui ca ai scris o carte de 230 pagini decat una de 100 pagini”. As da zero stele pt risipa de hartie facuta :(
Trec, mai departe, si dau peste multe, multe, dar ingrozitor de multe virgule. Din, cauza, virgulelor, textul, se citeste, cu hopuri.
Trec si peste virgule si dau peste englezisme. For the love of god. Ce cauta englezismele intr o carte? Sunt amuzante intr o discutie intre prieteni dar intr o carte? Daca treci si peste englezisme dai peste un limbaj ciudat pe toata intinderea cartii. Zero stele pentru limbaj.
Prima jumatatea cartii descrie relatia Alexei cu Calin. Ok. Si descrie. Descrie. Mai descrie un pic si intr un final iti dai seama ca spune acelasi lucru 150 de pagini la rand :( . Am mai citit carti care descriu relatii toxice dar Orbi este repetitiva. Apoi vine partea a2-a, chiar interesanta, care descrie ce descopera Alexa despre ea si dinamica relatiilor ei. Doar ca totul e pe repede inainte si nici nu te asezi confortabil in pat ca s a terminat cartea. Acolo unde trebuia sa fie mai succinta (in descrierea relatiei), Rotaru alege sa fie plictisitor si inutil de repetitiva. Acolo unde trebuia sa intre in profunzime si sa te rascoleasca, Rotaru alege sa trateze superficial povestea.
Singurul lucru care mi a placut este faptul ca Rotaru scrie cu î din i.
Trec, mai departe, si dau peste multe, multe, dar ingrozitor de multe virgule. Din, cauza, virgulelor, textul, se citeste, cu hopuri.
Trec si peste virgule si dau peste englezisme. For the love of god. Ce cauta englezismele intr o carte? Sunt amuzante intr o discutie intre prieteni dar intr o carte? Daca treci si peste englezisme dai peste un limbaj ciudat pe toata intinderea cartii. Zero stele pentru limbaj.
Prima jumatatea cartii descrie relatia Alexei cu Calin. Ok. Si descrie. Descrie. Mai descrie un pic si intr un final iti dai seama ca spune acelasi lucru 150 de pagini la rand :( . Am mai citit carti care descriu relatii toxice dar Orbi este repetitiva. Apoi vine partea a2-a, chiar interesanta, care descrie ce descopera Alexa despre ea si dinamica relatiilor ei. Doar ca totul e pe repede inainte si nici nu te asezi confortabil in pat ca s a terminat cartea. Acolo unde trebuia sa fie mai succinta (in descrierea relatiei), Rotaru alege sa fie plictisitor si inutil de repetitiva. Acolo unde trebuia sa intre in profunzime si sa te rascoleasca, Rotaru alege sa trateze superficial povestea.
Singurul lucru care mi a placut este faptul ca Rotaru scrie cu î din i.
November 27, 2017
Se citește în câteva răsuflări, ore în șir, fără să simți cum trece timpul. N-am plâns și n-am aruncat cartea de pereți, cum mă avertizase internetul că o să se întâmple, dar mi-a venit sincer să-mi dau un facepalm după prima paralelă descoperită în terapie. Cum pisici de nu m-am prins, era atât de evident. Am râs cu poftă la poanta cu rucsacul și mamutul. Mi-au plăcut foarte mult vreo două tehnici narative (împleteala firelor cronologice, ultimul capitol scris la timpul prezent). Referințele muzicale m-au cucerit și ele - asta e valabil și pentru O să mă știi de undeva. Finalul nu e deloc cheesy. Pentru mulți, cartea asta e mai bună, mai eficientă decât o campanie de mental health awareness. Personajele sunt sperietor de cunoscute, îi vedem mereu în prieteni, în rude, în vecini. E atât de greu să acceptăm că îi vedem și în noi.
July 26, 2018
O carte care-mi va rămâne ceva timp în minte. Alexa și Călin sunt unul din cele mai memorabile cupluri din literatură peste care am dat eu până acum. De ce am scăzut o stea, totuși? Fiindcă „Orbi” e carte de ficțiune până la urmă, este un roman, o operă de beletristică, iar modul de construcție a cărții a cam scârțâit. Nu grav, dar s-a simțit. În plus, în perioada de îndrăgosteală de la început, în loc de fluturi în stomac și alte senzații „la cald”, avem în text tot felul de termeni clinici și farmaceutici, de parcă e un manual pentru începători. Au fost niște alegeri nu prea inspirate. Trecerea asta de la gândurile Alexei la gândurile unui narator omniscient m-a derutat și m-a făcut să amețesc. Dar asta e doar părerea mea, evident. Deși am chestii să-i reproșez acestei cărți, a fost o carte bună fără îndoială și numai pentru subiectul pe care-l abordează ar fi meritat toate stelele. Deci da, mi-a plăcut mult, mi-a dat foarte mult de gândit, personajele au fost memorabile, iar partea mea preferată a fost terapia pe care o face Bogdana cu Alexa. Mi-ar plăcea acum ca Petronela să se „înhame” la a scrie o carte din perspectiva lui Călin. Cât de tare ar fi și cât de fucked up? Aș citi-o clar!! :))
December 30, 2017
Cartea nu e grozava, tot ce trebuie gandit e si scris mot a mot ca sa fie clar tuturor un acelasi mesaj, dar totusi ma bucura urmatoarele: descrie cateva discutii cu un terapeut in mod realist si fara excesive idealizari ale efectului terapiei in imediat; dezabureste cateva idei legate de relatii de cuplu abuzive si intr-o anumita masura aduce in discutie tema dependentelor de tot felul in cuplu.
February 4, 2018
*Toți părem dezirabili de departe...și toți ascundem defecte insuportabile, suntem stricați până în măduva oaselor. Te strică de când ești mic și apoi ori rămâi așa stricat și inconștient, ori lupți toată viața să te repari. Totul e să începi să-ți dai seama de asta.*
June 18, 2018
Cum îi poți iubi pe alții atunci când nu te poți iubi pe tine însăți? Ce căutăm în viață? Cum ne alegem partenerul? Relațiile toxice ni se întâmplă, ori le căutăm dintr-un instict de a căuta familiaritatea în disfuncționalitate? Poți să te vindeci de trecut și să începi o viață nouă după ce te desprinzi de copilărie și pornești pe propriile picioare sau târăști după tine un bagaj al frustrărilor?
Atât de multe întrebări își găsesc răspunsul în cele 234 de pagini ale romanului Orbi, de Petronela Rotar. Sau găsesc un răspuns, valabil în cazul Alexei, cel puțin. Poate răspunsul tău, ca cititor, va fi altul, dar te vei vedea nevoit să ți-l dai, căci căutarea de sine a Alexei te provoacă să te uiți în oglinda sincerității. Îți va plăcea ce vei vedea acolo? Dacă ești cu adevărat sincer cu tine, vei găsi cel puțin câteva motive de nemulțumire. Nu aceleași, evident, căci există atâtea feluri în care să greșești, să alegi, să rănești, încât îți poți permite să fii original.
Recenzia mea completa http://www.cititornecunoscut.ro/2018/...
Atât de multe întrebări își găsesc răspunsul în cele 234 de pagini ale romanului Orbi, de Petronela Rotar. Sau găsesc un răspuns, valabil în cazul Alexei, cel puțin. Poate răspunsul tău, ca cititor, va fi altul, dar te vei vedea nevoit să ți-l dai, căci căutarea de sine a Alexei te provoacă să te uiți în oglinda sincerității. Îți va plăcea ce vei vedea acolo? Dacă ești cu adevărat sincer cu tine, vei găsi cel puțin câteva motive de nemulțumire. Nu aceleași, evident, căci există atâtea feluri în care să greșești, să alegi, să rănești, încât îți poți permite să fii original.
Recenzia mea completa http://www.cititornecunoscut.ro/2018/...
January 6, 2019
Mi s'a părut foarte foarte slabă, doar unele paragrafe au fost mai pe gustul meu, in rest aș plasa'o in aceași clasa cu Fluturi
October 14, 2024
Nu-mi plac cărțile care dau lecții pe față. Dacă vreau teorie, citesc nonficțiune. Nici nu-mi place când autorii explică unor cititori adulți lucrurile de parcă s-ar adresa unor copii de grădiniță. Mare parte din literatura feminină (de consum) din România urmează acest tipar foarte lipsit de subtilitate, de parcă nu ar avea încredere autoarele ca cititorii (sau cititoarele, publicul e majoritar feminin) să-și formeze propria opinie dacă nu li se spun lucrurile verde-n față.
„Orbi” e un roman introspectiv și, suspectez, foarte personal. Nu doar pentru că Alexa, personajul principal, e jurnalistă în Brașov. Acum niște ani, citeam blogul autoarei și cartea s-a simțit ca o extensie a acelui blog.
Cartea e despre relații toxice și cum se poate ieși din ele. Alexa, o jurnalistă cu multe conexiuni în orașul în care lucrează, se căsătorește cu Călin, un tip cu multe probleme - alcoolism, narcisism, ceva traume din copilărie nerezolvate. Narațiunea urmărește încercările Alexei de a scăpa de acest tip și de a se înțelege pe ea, inclusiv prin detalierea ședințelor de psihodramă la care participă. Pe măsură ce se desfășoară acțiunea, descoperim, prin rememorări, modul în care evoluează și se finalizează relația dintre cei doi. Protagonista trece printr-un proces de conștientizare a faptului că trăiește într-o relație distructivă, care o face să sufere atât psihologic, cât și emoțional.
Acțiunea acestui micro-roman nu este de domeniul fantasticului. Oricine poate fi „orbit” de iubire și se poate minți că trăiește o mare dragoste doar pentru că sexul e bun, ignorând toate semnele abuzului. Sunt mii de femei în lumea asta incapabile să iasă din astfel de relații, mii de femei care nici nu-și dau seama că sunt abuzate emoțional. E posibil ca un astfel de roman, pentru cititorii cărora nu le pasă de alte aspecte în afară de subiect, să fie o experiență zguduitoare.
Eu nu am putut să trec peste două aspecte. Unul este construcția personajelor. Petronela Rotar s-a concentrat atât de mult pe predatul lecției că a uitat complet că oamenii sunt ființe complexe. Atât Alexa, cât și Călin urmează un tipar simplist. El e lupul cel rău, ea e Scufița Roșie. Numai că basmele trebuie să rămână în copilărie și adulții au nevoie de povești plurivalente. Nimeni nu este exclusiv bun sau exclusiv rău. Și habar nu avem de ce a început relația celor doi, care a fost procesul de îndrăgostire. Mi-a fost imposibil să empatizez cu protagonista fără a o înțelege în profunzime. Poate dacă romanul ar fi fost mai lung, autoarea ar fi avut timp să dezvolte mai mult personajele. Așa cum e, se folosește mult de repetiție pentru a ne băga pe gât ura față de Călin și mila față de Alexa.
Al doilea element care m-a scos din poveste este stilul. Nu mi s-a părut o carte gândită, dospită. Dacă pe un blog poți deșerta tolba vorbelor fără prea mare analiză, într-un roman e nevoie de ceva mai multă muncă de revizuire. Narațiunea încărcată cu colocvialități nefiltrate („bărbac-su”, „ta-su”, englezismele fără număr, alăturate unor expresii forțat poetice) nu a mers deloc la mine.
De asemenea, am avut impresia, pe parcursul lecturii, că autoarea cam urăște femeile. Când vorbești despre ele cu apelativul „femele” sau pui eticheta de „slinoasă” soției înșelate, ceva nu e tocmai în regulă acolo.
Probabil că sunt persoane care s-au regăsit în personaje și care au nevoie de astfel de validări pentru a-și explica comportamentul și neputințele. E nevoie pe lumea asta și de Backmani, și de Haigi, și de Rotari. Dar e genul de literatură care la mine nu prinde.
„Orbi” e un roman introspectiv și, suspectez, foarte personal. Nu doar pentru că Alexa, personajul principal, e jurnalistă în Brașov. Acum niște ani, citeam blogul autoarei și cartea s-a simțit ca o extensie a acelui blog.
Cartea e despre relații toxice și cum se poate ieși din ele. Alexa, o jurnalistă cu multe conexiuni în orașul în care lucrează, se căsătorește cu Călin, un tip cu multe probleme - alcoolism, narcisism, ceva traume din copilărie nerezolvate. Narațiunea urmărește încercările Alexei de a scăpa de acest tip și de a se înțelege pe ea, inclusiv prin detalierea ședințelor de psihodramă la care participă. Pe măsură ce se desfășoară acțiunea, descoperim, prin rememorări, modul în care evoluează și se finalizează relația dintre cei doi. Protagonista trece printr-un proces de conștientizare a faptului că trăiește într-o relație distructivă, care o face să sufere atât psihologic, cât și emoțional.
Acțiunea acestui micro-roman nu este de domeniul fantasticului. Oricine poate fi „orbit” de iubire și se poate minți că trăiește o mare dragoste doar pentru că sexul e bun, ignorând toate semnele abuzului. Sunt mii de femei în lumea asta incapabile să iasă din astfel de relații, mii de femei care nici nu-și dau seama că sunt abuzate emoțional. E posibil ca un astfel de roman, pentru cititorii cărora nu le pasă de alte aspecte în afară de subiect, să fie o experiență zguduitoare.
Eu nu am putut să trec peste două aspecte. Unul este construcția personajelor. Petronela Rotar s-a concentrat atât de mult pe predatul lecției că a uitat complet că oamenii sunt ființe complexe. Atât Alexa, cât și Călin urmează un tipar simplist. El e lupul cel rău, ea e Scufița Roșie. Numai că basmele trebuie să rămână în copilărie și adulții au nevoie de povești plurivalente. Nimeni nu este exclusiv bun sau exclusiv rău. Și habar nu avem de ce a început relația celor doi, care a fost procesul de îndrăgostire. Mi-a fost imposibil să empatizez cu protagonista fără a o înțelege în profunzime. Poate dacă romanul ar fi fost mai lung, autoarea ar fi avut timp să dezvolte mai mult personajele. Așa cum e, se folosește mult de repetiție pentru a ne băga pe gât ura față de Călin și mila față de Alexa.
Al doilea element care m-a scos din poveste este stilul. Nu mi s-a părut o carte gândită, dospită. Dacă pe un blog poți deșerta tolba vorbelor fără prea mare analiză, într-un roman e nevoie de ceva mai multă muncă de revizuire. Narațiunea încărcată cu colocvialități nefiltrate („bărbac-su”, „ta-su”, englezismele fără număr, alăturate unor expresii forțat poetice) nu a mers deloc la mine.
De asemenea, am avut impresia, pe parcursul lecturii, că autoarea cam urăște femeile. Când vorbești despre ele cu apelativul „femele” sau pui eticheta de „slinoasă” soției înșelate, ceva nu e tocmai în regulă acolo.
Probabil că sunt persoane care s-au regăsit în personaje și care au nevoie de astfel de validări pentru a-și explica comportamentul și neputințele. E nevoie pe lumea asta și de Backmani, și de Haigi, și de Rotari. Dar e genul de literatură care la mine nu prinde.
August 17, 2019
Mi s-a parut scrisa neglijent, abunda in greseli, personajele sunt insuficient dezvoltate. Nu mi-a placut nici faptul ca amesteca, de multe ori nejustificat, termeni argotici, arhaisme, cuvinte imprumutate din engleza, creand senzatia de lipsa de consistenta la nivel de limbaj.
Au fost cateva aspecte care mi s-au parut utile, din partea de analiza psihologica, dar per total cartea mi-a lasat impresia unui demers insailat, neslefuit.
Au fost cateva aspecte care mi s-au parut utile, din partea de analiza psihologica, dar per total cartea mi-a lasat impresia unui demers insailat, neslefuit.
May 14, 2024
“Să vrei să mori când te părăsește nu e iubire, e boală. Suntem atât de stricați, încât numim iubire toate atașamentele nesănătoase.”
Prima mea întâlnire cu Petronela Rotar m-a răvășit, o poveste atât de lejeră, scurtă, ușor de parcurs, însă cu o încărcătură emoțională colosală.
Tare mi-a plăcut, o carte extrem de bine ancorată în realitatea cotidiană, care ne expune adevărul crud din spatele unei relații de iubire abuzive, toxice, presărate cu scene de gelozie și violență domestică.
Nu vreau să vă stric entuziasmul lecturii,dar din păcate, în această poveste ne putem regăsi și noi, ne face să reflectăm la relațiile noastre și să ne privim în oglinda sincerității.
4 ⭐️ pentru că stilul de scriere mi s-a părut pe alocuri neșlefuit, iar unele detalii despre modul de funcționare a creierului uman mi s-au părut inutile în această ficțiune. Pe alocuri, nu am înțeles deloc unele alegeri ale Alexei, nu credeam că poate fi atât de oarbă din dragoste, să nu vadă toate semnalele răuvoitoare trimise de Călin.
Însă, cu toate astea, mi-a plăcut mult ! O recomand celor pasionați de drame, de povești cu traume și abuzuri!
“Cuvintele Bogdanei se înfipseseră în ea ca niște gheare de oțel, simțea că se sufocă, îi venea să urle ca să elibereze, în jerbe, toată suferința aia care părea că țâșnește din ea ca dintr-un gheizer, habar nu avusese că ea conține toată durerea aia, dacă fusese tot timpul acolo, cum de putuse trăi?”
Prima mea întâlnire cu Petronela Rotar m-a răvășit, o poveste atât de lejeră, scurtă, ușor de parcurs, însă cu o încărcătură emoțională colosală.
Tare mi-a plăcut, o carte extrem de bine ancorată în realitatea cotidiană, care ne expune adevărul crud din spatele unei relații de iubire abuzive, toxice, presărate cu scene de gelozie și violență domestică.
Nu vreau să vă stric entuziasmul lecturii,dar din păcate, în această poveste ne putem regăsi și noi, ne face să reflectăm la relațiile noastre și să ne privim în oglinda sincerității.
4 ⭐️ pentru că stilul de scriere mi s-a părut pe alocuri neșlefuit, iar unele detalii despre modul de funcționare a creierului uman mi s-au părut inutile în această ficțiune. Pe alocuri, nu am înțeles deloc unele alegeri ale Alexei, nu credeam că poate fi atât de oarbă din dragoste, să nu vadă toate semnalele răuvoitoare trimise de Călin.
Însă, cu toate astea, mi-a plăcut mult ! O recomand celor pasionați de drame, de povești cu traume și abuzuri!
“Cuvintele Bogdanei se înfipseseră în ea ca niște gheare de oțel, simțea că se sufocă, îi venea să urle ca să elibereze, în jerbe, toată suferința aia care părea că țâșnește din ea ca dintr-un gheizer, habar nu avusese că ea conține toată durerea aia, dacă fusese tot timpul acolo, cum de putuse trăi?”
March 15, 2020
Îmi place de Petronela, o admir, am fost şi la una dintre lansările ei, am citit-o pe blog, am cunoscut-o, e o tipă minunată.
Dar nu înţeleg de ce nu se poate dezbăra de profesia de reporter? De ce personajul feminin nu e croitoreasă sau vânzătoare? Altfel, Alexa e însăşi autoarea şi nu mi-am putut scoate din minte imaginea ei, deşi romanul nu e autobiografic.
Pe urmă m-au frapat greşelile. Multe. Şi de tipar şi de ortografie.
''Felul în case''-în loc de ''felul în care''(p.92), ''cea al maică-sii'', în loc de ''cea a maică-sii''(date de naştere, p.99), pleonastica ''întorsături de situaţie neaşteptate'', ''gard cu patologia'' în loc de ''grad...'', ''ce ar fi trebui'' în loc de ''ce ar fi trebuit''(p.130), ''ce aştepta de ea la Bogdana''(p.150) în loc de ''ce aştepta de la ea Bogdana'', ''viaţa ei se dezciocălase''(p.211), în loc de ''se desciocălase'', ''orele pe care petrecuse în centru'' în loc de ''pe care le petrecuse'' s.a.m.d.
Cum bine a mai observat cineva nici apelativele: ''ta-su, taică-su, bărba-su,bărbac-su'' nu sunt constante şi nici potrivite. Au fost mai multe virgule în unele locuri şi lipsă totală acolo unde era necesar. De asemenea, unele cuvinte sunt lăsate fără diacritice. Pare că nu a fost corectată deloc cartea, deşi o ştiu pe Petronela destul de exigentă. Ei bine, aici mi s-a părut dezlânată şi stilul şcolăresc, aşa cum au mai observat mulţi.
După primele 150 de pagini, lectura e bună. Da, sfârşitul m-a cucerit.
Dar nu înţeleg de ce nu se poate dezbăra de profesia de reporter? De ce personajul feminin nu e croitoreasă sau vânzătoare? Altfel, Alexa e însăşi autoarea şi nu mi-am putut scoate din minte imaginea ei, deşi romanul nu e autobiografic.
Pe urmă m-au frapat greşelile. Multe. Şi de tipar şi de ortografie.
''Felul în case''-în loc de ''felul în care''(p.92), ''cea al maică-sii'', în loc de ''cea a maică-sii''(date de naştere, p.99), pleonastica ''întorsături de situaţie neaşteptate'', ''gard cu patologia'' în loc de ''grad...'', ''ce ar fi trebui'' în loc de ''ce ar fi trebuit''(p.130), ''ce aştepta de ea la Bogdana''(p.150) în loc de ''ce aştepta de la ea Bogdana'', ''viaţa ei se dezciocălase''(p.211), în loc de ''se desciocălase'', ''orele pe care petrecuse în centru'' în loc de ''pe care le petrecuse'' s.a.m.d.
Cum bine a mai observat cineva nici apelativele: ''ta-su, taică-su, bărba-su,bărbac-su'' nu sunt constante şi nici potrivite. Au fost mai multe virgule în unele locuri şi lipsă totală acolo unde era necesar. De asemenea, unele cuvinte sunt lăsate fără diacritice. Pare că nu a fost corectată deloc cartea, deşi o ştiu pe Petronela destul de exigentă. Ei bine, aici mi s-a părut dezlânată şi stilul şcolăresc, aşa cum au mai observat mulţi.
După primele 150 de pagini, lectura e bună. Da, sfârşitul m-a cucerit.
December 30, 2024
VULNERABILITATEA
Romanul urmărește viața Alexei, o jurnalistă din Brașov prinsă într-o relație toxică, distructivă cu Călin, un bărbat al cărui șarm inițial maschează un comportament posesiv, manipulator și abuziv.
Cred că un element central al romanului, deși poate trece în plan secund după prima parte, este incapacitatea autorităților de a acționa eficient pentru a proteja victimele. După ce Alexa decide să pună capăt relației, Călin începe să o urmărească obsesiv, iar tentativele sale de stalking și control devin din ce în ce mai violente. Scenele în care el încearcă să o recâștige, aparent cu intenții bune, se transformă rapid în episoade de agresivitate verbală și intimidare, care dezvăluie adevărata sa natură. Aceste momente creează o tensiune continuă și întrețin o atmosferă de vulnerabilitate, reflectând realismul crud al situațiilor în care victimele sunt lăsate să se descurce singure, în ciuda semnalelor clare de pericol.
Abuzul psihologic este explorat cu o finețe tulburătoare. Manipulările subtile ale lui Călin, alternarea dintre momentele de afecțiune și cele de violență, precum și modul în care încearcă să o facă pe Alexa să se simtă vinovată pentru suferința lui, evidențiază cât de greu este să te eliberezi dintr-o astfel de relație. După despărțire, Călin devine un adevărat persecutor, transformându-se într-o prezență constantă și amenințătoare.
Romanul atinge și tema izolării victimei. În ciuda agresiunilor repetate, Alexa întâmpină dificultăți în a găsi ajutor concret. Acest aspect subliniază voit o realitate dureroasă: lipsa unui sistem care să ofere sprijin real victimelor abuzului și stalking-ului.
Dincolo de asta, ORBI e și o poveste despre regăsire și lupta interioară. Alexa începe să înțeleagă cum traumele trecutului au influențat alegerile sale și, prin terapie, învață să se elibereze de tiparele distructive. Însă această vindecare nu este nici rapidă, nici ușoară, fiind marcată de nesiguranțe și frici care îi complică drumul spre libertate.
Finalul cărții nu este unul clasic "fericit", ci mai degrabă un început al vindecării. Alexa începe să se elibereze de povara relației cu Călin, dar și de propriile traume, într-un mod care inspiră cititorii să-și analizeze mai atent propriile alegeri.
Romanul urmărește viața Alexei, o jurnalistă din Brașov prinsă într-o relație toxică, distructivă cu Călin, un bărbat al cărui șarm inițial maschează un comportament posesiv, manipulator și abuziv.
Cred că un element central al romanului, deși poate trece în plan secund după prima parte, este incapacitatea autorităților de a acționa eficient pentru a proteja victimele. După ce Alexa decide să pună capăt relației, Călin începe să o urmărească obsesiv, iar tentativele sale de stalking și control devin din ce în ce mai violente. Scenele în care el încearcă să o recâștige, aparent cu intenții bune, se transformă rapid în episoade de agresivitate verbală și intimidare, care dezvăluie adevărata sa natură. Aceste momente creează o tensiune continuă și întrețin o atmosferă de vulnerabilitate, reflectând realismul crud al situațiilor în care victimele sunt lăsate să se descurce singure, în ciuda semnalelor clare de pericol.
Abuzul psihologic este explorat cu o finețe tulburătoare. Manipulările subtile ale lui Călin, alternarea dintre momentele de afecțiune și cele de violență, precum și modul în care încearcă să o facă pe Alexa să se simtă vinovată pentru suferința lui, evidențiază cât de greu este să te eliberezi dintr-o astfel de relație. După despărțire, Călin devine un adevărat persecutor, transformându-se într-o prezență constantă și amenințătoare.
Romanul atinge și tema izolării victimei. În ciuda agresiunilor repetate, Alexa întâmpină dificultăți în a găsi ajutor concret. Acest aspect subliniază voit o realitate dureroasă: lipsa unui sistem care să ofere sprijin real victimelor abuzului și stalking-ului.
Dincolo de asta, ORBI e și o poveste despre regăsire și lupta interioară. Alexa începe să înțeleagă cum traumele trecutului au influențat alegerile sale și, prin terapie, învață să se elibereze de tiparele distructive. Însă această vindecare nu este nici rapidă, nici ușoară, fiind marcată de nesiguranțe și frici care îi complică drumul spre libertate.
Finalul cărții nu este unul clasic "fericit", ci mai degrabă un început al vindecării. Alexa începe să se elibereze de povara relației cu Călin, dar și de propriile traume, într-un mod care inspiră cititorii să-și analizeze mai atent propriile alegeri.
January 13, 2022
E o carte intensa, tumultoasa cu personaje foarte vii, autentice. Se citeste asa, dintr-o rasuflare. La inceput au fost 2 chestii care m-au "zgandarit": una a fost faptul ca alternarea dintre povestea foarte incarcata emotional si episoadele de terapie mi s-au parut prea disruptive. In final mi-a placut chestia asta, pentru ca dadea un respiro intre momentele incarcate. Descarca foarte bine asa energia acumulata si parca retii si mai bine ideea din terapie. A doua chestie a fost ca mi s-a parut ametitor zigzagul intre planurile temporale si nu mi-a fost clar daca imi place sau nu. Dar da, imi place. Nu cred ca mi-ar fi placut mai mult altfel.
January 17, 2018
Nu cred ca m-am regasit vreodata atat de mult intr-un personaj sau daca a fost vreo carte care sa imi deschida ochii atat de mult in legatura cu mine insumi. Povestea Alexei este una in care se pot regasi, din pacate, multe femei.
E adevarat, este o carte care se citeste dintr-o rasuflare insa eu, poate a fost de vina si momentul in care m-am apucat de citit, nu am reusit. Am preferat sa citesc cate putin iar apoi sa stau sa absorb ce citisem cu speranta sa invat ceva din toata povestea asta.
Imi place foarte mult stilul Petronelei, felul in care scrie, structura romanului plin de flashbackuri. Cu siguranta o voi reciti din nou.
E adevarat, este o carte care se citeste dintr-o rasuflare insa eu, poate a fost de vina si momentul in care m-am apucat de citit, nu am reusit. Am preferat sa citesc cate putin iar apoi sa stau sa absorb ce citisem cu speranta sa invat ceva din toata povestea asta.
Imi place foarte mult stilul Petronelei, felul in care scrie, structura romanului plin de flashbackuri. Cu siguranta o voi reciti din nou.
March 23, 2018
Cu Petronela Rotar nu m-am mai întâlnit până acum, așa că vă dați seama cât de curioasă eram. Oricum, coperta și titlul avuseseră deja un impact uriaș asupra mea. Eram sigură că voi citi o carte cu fine tente psihologice, o carte tip radiografie. Am rămas surprinsă de naturalețea, simplitatea și ascuțimea cu care autoarea a creionat această poveste. Dacă toată lumea caută să scrie frumos despre dragoste, Petronela Rotar face invers. Scrie o poveste de nedragoste sau despre ce rămâne după ce orbirea temporară pe care ne-o oferă cadou starea de „îndrăgosteală”cronică trece.
https://ancasicartile.wordpress.com/2...
https://ancasicartile.wordpress.com/2...
March 13, 2018
“O carte în care aș vrea să nu se regăsească nimeni”- este felul în care Petronela Rotar își descrie primul roman, “Orbi”. După publicarea a două volume de poezii (“Efectul pervers”; “O să mă știi de undeva”) și a două volume de proză scurtă(“Alive”;”Sfîrșitul nopții”), autoarea ne aduce în prim plan un subiect care pentru unii este fantasy, pentru alții zvonuri, bârfe și can-can, dar pentru mulți alții este pură realitate.
“Dragostea învinge orice obstacol” este tipul de citat care exprimă filosofia în care marea majoritate am crescut. De mici, prin povești, prin exemple din familie, apoi prin lecturi și filme am fost învățați să căutăm dragostea și să luptăm pentru ea. Ea este panaceul universal, răspunsul corect la orice problemă care ar putea apărea. Dar, ce se întâmplă când ceea ce noi numim dragoste nu are nici o legătură cu acest sentiment?
Petronela Rotar plasează acțiunea romanului în timpul zilelor noastre. Un timp în care informația circulă liberă și nestăvilită; în care femeia și-a câștigat dreptul de a se exprima liber, de a alege ce profesie dorește, de a decide asupra tuturor aspectelor vieții sale. Vremurile în care era considerată un simplu element decorativ în casă și în cuplu au apus. Acum, trăirea vieții după dictare este o amintire ștearsă și lacunară. Personajele Petronelei Rotar ne spun cu voci răgușite de plânset și țipăt că lucrurile nu stau chiar așa. Într-o societate în care femeia(femeia șomeră, cea de la sat, femeia medic, avocat, polițist, profesor sau manager) ar trebui să se simtă în siguranță, violența și abuzurile din cuplu se manifestă aproape la fel de libere ca acum sute de ani.
Alexa, protagonista lumii orbilor, este o jurnalistă de succes aflată într-un nou punct de cotitură al vieții ei. După un mariaj de nici zece luni cu Călin, ea se zbate cu disperare să își regăsească liniștea și singurătatea de care odată fugea. Divorțul părea răspunsul optim la problemele sale, tot așa cum, nu demult, căsătoria reprezentase lozul câștigător la loteria fericirii. Călin nu era prima căutare a dragostei de către Alexa. Ea îl întâlnise și îl iubise pe Andrei, ce întrunea un cumul de calități, care continuau să aibă valoare, în ciuda faptului că veneau ambalate într-un colet pe care scria mare cât China “bărbat căsătorit”. El o făcuse să experimenteze momente dintre cele mai plăcute, dar și așteptarea, nesiguranța, abandonul. Când Andrei nu a mai făcut parte din viața ei( și reciproca e la fel de valabilă), Alexa l-a întâlnit pe Călin. S-au cunoscut pe plaja de la 2 Mai, unde acesta petrecea cu prietenii; în ciuda faptului că realitatea vieții lui Călin(soția și fiica) s-a materializat pe aceeași plajă, Alexa a experimentat complicitatea începutului, trăind îndrăgostirea la cote maxime. “Alexa auzea și primea doar ceea ce îi convenea pe moment, blocând și respingând cu putere orice i-ar fi putut modifica percepția idilică asupra bărbatului de care se îndrăgostea și asupra căruia proiecta toate dorințele ei de acceptare și împlinire”.
Acum, se lupta să își câștige viața înapoi. Se lupta să scape de un Călin gelos, violent, abuziv, obsedat de control, manipulator, șantajist. Sub titulatura”powered by Călin” ea ajunsese să mintă, să lovească, să devină un animal hăituit, care nu se mai regăsea în propria viață.
Povestea Alexei, că ne place sau nu, este desprinsă din filele realității. Este povestea femeii care și-a câștigat prin muncă, putere, inteligență și perseverență o carieră admirabilă. Dar care, pe plan sentimental, a eșuat cu grație și consecvență. Suntem înclinați cu toții să spunem că astfel de femei nu au noroc în dragoste, că așa le-a fost scris, că s-au născut sub o stea nefastă sau că asta au meritat? Și ne mai întrebăm cum se face că dragostea, pe care cu toții o căutăm, ocolește niște femei care sunt obișnuite cu succesul?
Dovedind o bună și profundă cunoaștere a naturii umane, autoarea ne arată că lucrurile sunt mult mai profunde decât par, aspectele dureroase din prezent nefiind decât o cronicizare a suferințelor trăite încă din copilărie.”Tot ce ni se imprimă emoțional de mici, toate lucrurile cu care trebuie să ne confruntăm, plus ce preluăm de la părinți fără să știm, sunt ca niște programe care rulează în subsidiar și ne controlează viața, până la urmă. Ca să le putem schimba, trebuie să devenim conștienți de ele. Apoi încercăm să le schimbăm cu tipare mai sănătoase”.
Partenerul nu este un dat, este o alegere. Noi și nimeni altcineva nu stabilește criteriile de selecție și nici desemnarea câștigătorului. Orbirea se manifestă ca o decizie de a vedea doar ceea ce ne proiectăm, doar ceea ce ne-am dori și ca o ignorare vehementă a tot ceea ce nu se asortează cu tablou proaspăt pictat. “Fiindcă alegem emoțional întotdeauna, raționalul îl folosim doar ca să ne justificăm alegerile emoționale”.
Privindu-i pe Alexa și Călin, Petronela Rotar descrie toate cele trei componente ale unei relații abuzator – victimă: teamă(față de partener, de lipsa de control asupra propriei vieți, ), rușine(față de sine, față de ceilalți) și vinovăție(găsirea de justificări pentru comportamentul partenerului, blamarea propriului comportament, care a facilitat sau generat reacțiile celuilalt). Și o face într-un mod nepărtinitor, sfâșietor prin lipsa elementelor menajatoare. Ne arată că în spatele ușilor intimității cuplului, se pot deschide nu numai porțile Raiului, dar se poate dezlănțui și infernul Iadului. “Noi nu căutăm fericirea, ci familiaritatea. Ceea ce știm, ceea ce învățăm de mici. Noi căutăm inconștient să recreăm situațiile de viață cunoscute, familiare”. Altfel spus, atunci când ai fost privat de atenție, dragoste, apreciere, validare, ajungi să nu le identifici în lumea reală, să nu știi să le ceri și să le cauți. “Devenim incapabile să discernem cine sau ce e bun sau nu pentru noi. Nu ne repugnă situațiile sau persoanele pe care alții le-ar evita ca fiind periculoase, incomode sau nesănătoase, pentru că ne lipsesc instrumentele de a le evalua realist și autoprotector”. – Robin Norwood – “Femei care iubesc prea mult”
Este incomod și dureros să redeschizi ochii după ce voluntar i-ai dăruit orbirii pentru a te apăra de tot ceea ce te-a lovit în trecut. Lumina îi arde și tinzi să te întorci în întuneric nu pentru că acolo este un tărâm lipsit de durere, ci pentru că vecinătatea ei îți este familiară. Dar,“nu te poți vindeca dacă nu privești adevărul în față, dacă rămâi în negare, dacă alegi să dai vina pe altcineva pentru ceea ce ți se întâmplă”.
Volumul “Orbi” al Petronelei Rotar este o carte necesară; este răspunsul la întrebările multor femei care au intrat într-un cerc vicios din care ieșirea pare un vis prea frumos pentru a fi adevărat; este răspunsul la întrebările care îi bântuie pe bărbații transformați din feți frumoși în veritabili abuzatori.
“Dragostea învinge orice obstacol” este tipul de citat care exprimă filosofia în care marea majoritate am crescut. De mici, prin povești, prin exemple din familie, apoi prin lecturi și filme am fost învățați să căutăm dragostea și să luptăm pentru ea. Ea este panaceul universal, răspunsul corect la orice problemă care ar putea apărea. Dar, ce se întâmplă când ceea ce noi numim dragoste nu are nici o legătură cu acest sentiment?
Petronela Rotar plasează acțiunea romanului în timpul zilelor noastre. Un timp în care informația circulă liberă și nestăvilită; în care femeia și-a câștigat dreptul de a se exprima liber, de a alege ce profesie dorește, de a decide asupra tuturor aspectelor vieții sale. Vremurile în care era considerată un simplu element decorativ în casă și în cuplu au apus. Acum, trăirea vieții după dictare este o amintire ștearsă și lacunară. Personajele Petronelei Rotar ne spun cu voci răgușite de plânset și țipăt că lucrurile nu stau chiar așa. Într-o societate în care femeia(femeia șomeră, cea de la sat, femeia medic, avocat, polițist, profesor sau manager) ar trebui să se simtă în siguranță, violența și abuzurile din cuplu se manifestă aproape la fel de libere ca acum sute de ani.
Alexa, protagonista lumii orbilor, este o jurnalistă de succes aflată într-un nou punct de cotitură al vieții ei. După un mariaj de nici zece luni cu Călin, ea se zbate cu disperare să își regăsească liniștea și singurătatea de care odată fugea. Divorțul părea răspunsul optim la problemele sale, tot așa cum, nu demult, căsătoria reprezentase lozul câștigător la loteria fericirii. Călin nu era prima căutare a dragostei de către Alexa. Ea îl întâlnise și îl iubise pe Andrei, ce întrunea un cumul de calități, care continuau să aibă valoare, în ciuda faptului că veneau ambalate într-un colet pe care scria mare cât China “bărbat căsătorit”. El o făcuse să experimenteze momente dintre cele mai plăcute, dar și așteptarea, nesiguranța, abandonul. Când Andrei nu a mai făcut parte din viața ei( și reciproca e la fel de valabilă), Alexa l-a întâlnit pe Călin. S-au cunoscut pe plaja de la 2 Mai, unde acesta petrecea cu prietenii; în ciuda faptului că realitatea vieții lui Călin(soția și fiica) s-a materializat pe aceeași plajă, Alexa a experimentat complicitatea începutului, trăind îndrăgostirea la cote maxime. “Alexa auzea și primea doar ceea ce îi convenea pe moment, blocând și respingând cu putere orice i-ar fi putut modifica percepția idilică asupra bărbatului de care se îndrăgostea și asupra căruia proiecta toate dorințele ei de acceptare și împlinire”.
Acum, se lupta să își câștige viața înapoi. Se lupta să scape de un Călin gelos, violent, abuziv, obsedat de control, manipulator, șantajist. Sub titulatura”powered by Călin” ea ajunsese să mintă, să lovească, să devină un animal hăituit, care nu se mai regăsea în propria viață.
Povestea Alexei, că ne place sau nu, este desprinsă din filele realității. Este povestea femeii care și-a câștigat prin muncă, putere, inteligență și perseverență o carieră admirabilă. Dar care, pe plan sentimental, a eșuat cu grație și consecvență. Suntem înclinați cu toții să spunem că astfel de femei nu au noroc în dragoste, că așa le-a fost scris, că s-au născut sub o stea nefastă sau că asta au meritat? Și ne mai întrebăm cum se face că dragostea, pe care cu toții o căutăm, ocolește niște femei care sunt obișnuite cu succesul?
Dovedind o bună și profundă cunoaștere a naturii umane, autoarea ne arată că lucrurile sunt mult mai profunde decât par, aspectele dureroase din prezent nefiind decât o cronicizare a suferințelor trăite încă din copilărie.”Tot ce ni se imprimă emoțional de mici, toate lucrurile cu care trebuie să ne confruntăm, plus ce preluăm de la părinți fără să știm, sunt ca niște programe care rulează în subsidiar și ne controlează viața, până la urmă. Ca să le putem schimba, trebuie să devenim conștienți de ele. Apoi încercăm să le schimbăm cu tipare mai sănătoase”.
Partenerul nu este un dat, este o alegere. Noi și nimeni altcineva nu stabilește criteriile de selecție și nici desemnarea câștigătorului. Orbirea se manifestă ca o decizie de a vedea doar ceea ce ne proiectăm, doar ceea ce ne-am dori și ca o ignorare vehementă a tot ceea ce nu se asortează cu tablou proaspăt pictat. “Fiindcă alegem emoțional întotdeauna, raționalul îl folosim doar ca să ne justificăm alegerile emoționale”.
Privindu-i pe Alexa și Călin, Petronela Rotar descrie toate cele trei componente ale unei relații abuzator – victimă: teamă(față de partener, de lipsa de control asupra propriei vieți, ), rușine(față de sine, față de ceilalți) și vinovăție(găsirea de justificări pentru comportamentul partenerului, blamarea propriului comportament, care a facilitat sau generat reacțiile celuilalt). Și o face într-un mod nepărtinitor, sfâșietor prin lipsa elementelor menajatoare. Ne arată că în spatele ușilor intimității cuplului, se pot deschide nu numai porțile Raiului, dar se poate dezlănțui și infernul Iadului. “Noi nu căutăm fericirea, ci familiaritatea. Ceea ce știm, ceea ce învățăm de mici. Noi căutăm inconștient să recreăm situațiile de viață cunoscute, familiare”. Altfel spus, atunci când ai fost privat de atenție, dragoste, apreciere, validare, ajungi să nu le identifici în lumea reală, să nu știi să le ceri și să le cauți. “Devenim incapabile să discernem cine sau ce e bun sau nu pentru noi. Nu ne repugnă situațiile sau persoanele pe care alții le-ar evita ca fiind periculoase, incomode sau nesănătoase, pentru că ne lipsesc instrumentele de a le evalua realist și autoprotector”. – Robin Norwood – “Femei care iubesc prea mult”
Este incomod și dureros să redeschizi ochii după ce voluntar i-ai dăruit orbirii pentru a te apăra de tot ceea ce te-a lovit în trecut. Lumina îi arde și tinzi să te întorci în întuneric nu pentru că acolo este un tărâm lipsit de durere, ci pentru că vecinătatea ei îți este familiară. Dar,“nu te poți vindeca dacă nu privești adevărul în față, dacă rămâi în negare, dacă alegi să dai vina pe altcineva pentru ceea ce ți se întâmplă”.
Volumul “Orbi” al Petronelei Rotar este o carte necesară; este răspunsul la întrebările multor femei care au intrat într-un cerc vicios din care ieșirea pare un vis prea frumos pentru a fi adevărat; este răspunsul la întrebările care îi bântuie pe bărbații transformați din feți frumoși în veritabili abuzatori.
October 23, 2025
Absolut necesară pentru toate persoanele care au trăit sau mai trăiesc în relații abuzive. Minunată! 5*
December 26, 2018
Poate 2 1/2*.
O carte o idee cam prea lăudată, care am crezut că o să mă dea pe spate. Pe alocuri ok, pe alocuri meh.
Poate vouă o să vă placă. Pe mine nu m-a zdruncinat în mod deosebit, deși pot bifa destule asemănări cu personajul principal.
Nu sînt foarte convinsă că vreau să mai citesc alte cărți de PR, dar e foarte posibil să mi se pară interesante viitoarele apariții și să ajung iar la ea (plus că mai am Alive în bibliotecă). PR scrie bine așa în felul ei, dar există niște aspecte care mă fac să nu leșin de încîntare, așa cum mi-aș dori, pentru că da, cînd mă hotărăsc să citesc o carte, îmi doresc să fie de 5 stele și să mă gîndesc mult timp la ea. :)
O carte o idee cam prea lăudată, care am crezut că o să mă dea pe spate. Pe alocuri ok, pe alocuri meh.
Poate vouă o să vă placă. Pe mine nu m-a zdruncinat în mod deosebit, deși pot bifa destule asemănări cu personajul principal.
Nu sînt foarte convinsă că vreau să mai citesc alte cărți de PR, dar e foarte posibil să mi se pară interesante viitoarele apariții și să ajung iar la ea (plus că mai am Alive în bibliotecă). PR scrie bine așa în felul ei, dar există niște aspecte care mă fac să nu leșin de încîntare, așa cum mi-aș dori, pentru că da, cînd mă hotărăsc să citesc o carte, îmi doresc să fie de 5 stele și să mă gîndesc mult timp la ea. :)
March 23, 2020
I-am dedicat după-amiaza de astăzi Petronelei Rotar, o autoare contemporană de care auzisem și care mi-a fost recomandată. M-am întrerupt de la lectura obișnuită, pentru că aveam nevoie de o schimbare de gen și am ales Orbi, dar urmează și Privind înauntru. Mi-am propus ca în această perioadă să citesc literatură românească și să o promovez, dacă merită.
Mi-a plăcut ideea romanului, deși violența domestică și traumele din copilărie mi se pare o temă foarte des abordată de autorii români și nu mai există originalitate din acest punct de vedere. Nu cred că îi mai este necunoscut cuiva faptul că traumele copilăriei ne definesc ca adulți, că trebuie întâi să ne înțelegem, acceptăm, iertăm și iubim pe noi înșine ca să putem apoi să îi iubim pe cei din jur și că, de cele mai multe ori, avem nevoie de terapie ca să putem face asta, exact cum e și cazul Alexei. Aceasta e ideea principală a cărții de față.
Nu mi-a plăcut însă construcția romanului, a personajelor și a acțiunii în sine(care nu prea a existat). E un roman psihologic, dar chiar și așa a fost mult prea static și lipsit de intrigă și suspans. I-a lipsit complexitatea din punct de vedere narativ, nu al mesajului. Mi s-a părut că agresorul a fost mult prea accentuat ca și caracter și nu a fost credibil, iar Alexa, victima, nu a reușit să îmi transmită nimic, m-a lăsat indiferentă și nu am rezonat cu ea. Romanul e mult prea scurt ca să te poți atașa de personaje și de poveste, care mi s-a părut scrisă dintr-o suflare, nerevizuită și cu greșeli de exprimare...
E genul de roman ce pune accentul pe morală, ce încearcă să te învețe o lecție și cred că, citit în momentul potrivit, poate fi o revelație pentru persoanele care au experimentat sau chiar experimentează situația Alexei.
Am să-i mai dau o șansă autoarei cu celălalt roman al ei, pentru că nu m-a convins cu acesta. Într-adevăr, e profund și transmite emoție, dar la capitolul tehnică narativă mi s-a părut că i-au lipsit destul de multe.
Mi-a plăcut ideea romanului, deși violența domestică și traumele din copilărie mi se pare o temă foarte des abordată de autorii români și nu mai există originalitate din acest punct de vedere. Nu cred că îi mai este necunoscut cuiva faptul că traumele copilăriei ne definesc ca adulți, că trebuie întâi să ne înțelegem, acceptăm, iertăm și iubim pe noi înșine ca să putem apoi să îi iubim pe cei din jur și că, de cele mai multe ori, avem nevoie de terapie ca să putem face asta, exact cum e și cazul Alexei. Aceasta e ideea principală a cărții de față.
Nu mi-a plăcut însă construcția romanului, a personajelor și a acțiunii în sine(care nu prea a existat). E un roman psihologic, dar chiar și așa a fost mult prea static și lipsit de intrigă și suspans. I-a lipsit complexitatea din punct de vedere narativ, nu al mesajului. Mi s-a părut că agresorul a fost mult prea accentuat ca și caracter și nu a fost credibil, iar Alexa, victima, nu a reușit să îmi transmită nimic, m-a lăsat indiferentă și nu am rezonat cu ea. Romanul e mult prea scurt ca să te poți atașa de personaje și de poveste, care mi s-a părut scrisă dintr-o suflare, nerevizuită și cu greșeli de exprimare...
E genul de roman ce pune accentul pe morală, ce încearcă să te învețe o lecție și cred că, citit în momentul potrivit, poate fi o revelație pentru persoanele care au experimentat sau chiar experimentează situația Alexei.
Am să-i mai dau o șansă autoarei cu celălalt roman al ei, pentru că nu m-a convins cu acesta. Într-adevăr, e profund și transmite emoție, dar la capitolul tehnică narativă mi s-a părut că i-au lipsit destul de multe.
December 10, 2021
Orbi este o lectură ce trezește în cititor furie și nemulțumire, dar care lasă loc pentru vindecare și dă speranță pentru schimbare în ceea ce privește violența domestică și depășirea traumelor din trecut.
„Se gîndește că auzise tot impul, mai întîi în familie, apoi în tot felul de contexte, că poți trăi cu un om toată viața și să nu îl cunoști, dar nimeni nu-i spusese că omul ală ești chiar tu.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/...
„Se gîndește că auzise tot impul, mai întîi în familie, apoi în tot felul de contexte, că poți trăi cu un om toată viața și să nu îl cunoști, dar nimeni nu-i spusese că omul ală ești chiar tu.„
https://ciobanuldeazi.home.blog/2021/...
September 4, 2018
A escalat rapid de la 3 stele la 5, in ultima parte a cartii. Lupta e surprinsă bine si exprimă exact ceea ce trebuie. "Orbi" nu mai inseamna la final ce insemna pe plaja de la mijlocul cartii, in Vadu..
May 4, 2020
Ideea cărții este foarte bună, însă execuția lasă de dorit.
November 16, 2020
Povestea unei relații abuzive. Slăbuță, un soi de pshihopoopoo cu aere de introspecții adânci. Partea bună e că e scurtă și se citește repede.
August 28, 2022
Orbi-Petronela Rotar
Știți expresia "orbi din dragoste", vi s-a potrivit vreodată, v-ați întrebat cum de ați decis să fiți în acea relație cu toate că existau semne clare că nu ar trebui?
Majoritatea am trecut prin astfel de relații, important este să conștientizăm, să ne învățăm lecția și să știm să punem punct.
Ați observat că din toate relatiile precedente nu vă amintiți decât "cea fost rău, partea negativă?
Dragoste de-a sila nu se poate, nici de milă....
✍️Indragostirea nu e altceva decât îngustarea câmpului conștiinței, ce ființă imperfectă s-ar putea amoreza atât de nebunește de altă ființă imperfectă, dar perfect necunoscută, să-și încredințeze ei nu doar sufletul, ci întregi prezentul, trecutul și viitorul, doar pentru a se chinui apoi reciproc, pentru a-si calcă reciproc pe rănile invizibile, dar atât de dureroase, dacă creierul nu ar amorti din cauza exploziei de anime?
Spoiler!!!
E imposibil să nu judecăm, cel puțin eu cât aș vrea să mă abțin, nu pot să nu spun cât de "căpușă" mi s-a părut Călin, genul bărbat geniu-neînțeles (credea el), întreținut, un soț și un tată de cea mai joasă speță. Pe măsură ce înaintam în lectura cărții, îmi venea să o strâng pe Alexa de gât, nu înțelegeam cum de este atât de "oarbă" și nu vede adevărata față a lui Călin, cum de acceptă aceste lucruri.
Ei bine, cine nu are o Bogdana-un pshiterapeut, ar trebui. Cred că ar fi indicat să "pornim" în viața cu dreptul, dar dacă venim cu traume din copilarie, adolescență, acestea se răsfrâng asupra noastră și riscă să ne scufunde într-o mare de decepție. Oare câți dintre noi încă înoată în această mare a decepție, care nu vad încă nici un "pământ" la orizont ,mai rău de atât, care nici nu realizează starea în care se află.
Cred că am ratat faza când Călin a fost denunțat, iar Alexa l-a denunțat la poliție...trebuia sa fie înainte de căsătorie...
Știți expresia "orbi din dragoste", vi s-a potrivit vreodată, v-ați întrebat cum de ați decis să fiți în acea relație cu toate că existau semne clare că nu ar trebui?
Majoritatea am trecut prin astfel de relații, important este să conștientizăm, să ne învățăm lecția și să știm să punem punct.
Ați observat că din toate relatiile precedente nu vă amintiți decât "cea fost rău, partea negativă?
Dragoste de-a sila nu se poate, nici de milă....
✍️Indragostirea nu e altceva decât îngustarea câmpului conștiinței, ce ființă imperfectă s-ar putea amoreza atât de nebunește de altă ființă imperfectă, dar perfect necunoscută, să-și încredințeze ei nu doar sufletul, ci întregi prezentul, trecutul și viitorul, doar pentru a se chinui apoi reciproc, pentru a-si calcă reciproc pe rănile invizibile, dar atât de dureroase, dacă creierul nu ar amorti din cauza exploziei de anime?
Spoiler!!!
E imposibil să nu judecăm, cel puțin eu cât aș vrea să mă abțin, nu pot să nu spun cât de "căpușă" mi s-a părut Călin, genul bărbat geniu-neînțeles (credea el), întreținut, un soț și un tată de cea mai joasă speță. Pe măsură ce înaintam în lectura cărții, îmi venea să o strâng pe Alexa de gât, nu înțelegeam cum de este atât de "oarbă" și nu vede adevărata față a lui Călin, cum de acceptă aceste lucruri.
Ei bine, cine nu are o Bogdana-un pshiterapeut, ar trebui. Cred că ar fi indicat să "pornim" în viața cu dreptul, dar dacă venim cu traume din copilarie, adolescență, acestea se răsfrâng asupra noastră și riscă să ne scufunde într-o mare de decepție. Oare câți dintre noi încă înoată în această mare a decepție, care nu vad încă nici un "pământ" la orizont ,mai rău de atât, care nici nu realizează starea în care se află.
Cred că am ratat faza când Călin a fost denunțat, iar Alexa l-a denunțat la poliție...trebuia sa fie înainte de căsătorie...
June 5, 2019
Am vrut sa citesc ceva de Petronela. O urmaresc pe Facebook si imi placeau postarile ei. Din pacate, nu am gasit in carte mai mult decat ce e in online, nici ca fir epic, nici ca structura. Cred ca unele dintre noi vor aprecia eliberarea personajului principal, insa si-ar fi putut gasi aceleasi raspunsuri mult mai usor.
Displaying 1 - 30 of 157 reviews