Fluviul Constiintei - Oliver Sacks.
Am extras din aceasta carte cateva paragrafe care va pot face sa o cititi sau nu, dar si sa va faceti o idee despre temele prezentate, dezbatute si aprofundate:
Dar Sprengel a ratat secretul ultim, desi s-a apropiat de el, dearece era înca legat de idea linnaean ca florile se autofecundeaza si considera florile de aceeasi specie ca find esentialmente identice, Aici a facut Darwin bresa radicala si a scos la iveala secretul florilor, aratând cum caracteristicile lor speciale - diverse modele, culori, forme, nectaruri si arome prin care atrag insectele ca sa zboare repede din floare in floare, si mijloacele prin care se asigurau ca insectele vor aduna polen Inainte de a pleca de pe floare - erau toate „dispozitive", dupa cum formula el; toate evoluasera in serviciul fertilizarii încrucisate.
Ceea ce fusese cândva o imagine frumoasa cu insecte bâzaind printre flori viu colorate devenise acum o drama esentiala a vietii, plina de semnificatii si profunzimi biologice. Culorile si mirosurile florilor erau adaptate simturilor insectelor, in vreme ce albinele sunt atrase de flori albastre si galbene, le ignora pe cele rosii, findca e o culoare pe care nu o disting. Pe de alta parte, capacitatea lor de a vedea dincolo de violet este exploatata de flori, care utilizeaza marcaje in ultraviolet, ghidaje care conduc albinele spre glandele care secreta nectarul. Fluturii, care vad bine rosul, fertilizeaza florile rosii, dar le pot ignora pe cele albastre sau violete. Florile polenizate de fluturii de noapte tind sa nu fie colorate, dar isi raspândesc parfumul noaptea. lar florile polenizate de muste, care traies pe materia in putrefactie, pot imita mirosurile fetide (pentru noi) ale carnii in descompunere.
La un nivel superior, Freud vedea memoria si motivatia ca inseparabile. Rememorarea nu putea avea nici o forta, niciun inteles, decât daca se alia cu motivatia. Cele doua trebuiau intotdeauna asociate, iar in Proiect, asa cum subliniaza Pribram si Gill, „atât memoria, cât si motivatia sunt procese psi bazate pe facilitare selectiva [...] amintirile [find] aspectul retrospectiv al acestor facilitari, iar motivatiile, aspectul prospectiv".6*
*6. Inseparabilitatea amintirii si a motivului, a aratat Freud, deschides posibilitatea de a intelege anumite iluzii ale memoriei pe baza intentionalitatii: iluzia ca ai scris unei persoane, de exemplu, când nu ai facut-o, dar ai intentionat, sau ca ai umplut cada cu apa când de fapt doar voi sa o faci. Nu avem astfel de iluzii decât dacã a existat o intentie care sa le preceada.
De la o astfel de constiinta primara relativ simpla, sarim la constiinta umana, odata cu aparitia limbajului si constiintei de sine, precum si a unui simt explicit al trecutului si vitorului. Si tocmai asta confer continuitate tematica si personala constintei fiecarui individ. Scriu aceste rânduri asezat la o cafenea pe Seventh Avenue, privind cum trece lumea pe lânga mine.
Atentia mea sare de la una la alta: o fata in rochie rosie, un barbat care plimba un câine caraghios, soarele (in sfârsit!) iesind din nori. Dar exist si senzatii care par sa vina singure:
Zgomotul unui rateu de esapament, mirosul de fum de la un vecin care si-a aprins o tigara contra vântului. Toate acestea sunt evenimente care-mi capteaza pentru un moment atentia in timp ce se desfasoara. De ce, din mii de perceptii posibile, le detectez tocmai pe acestea? Dincolo de ele sunt reflectii, amintiri, asocieri. Deoarece constiinta e mereu activa si selectiva - incarcata cu sentimente si intelesuri unice pentru noi, influentandu-ne alegerile si impregnându-ne perceptiile. Asadar, nu vad doar bulevardul Seventh Avenue, ci Seventh Avenue al meu, marcat de propriul meu sine si propria mea identitate.
Dar ne pacalim singuri daca ne imaginam ca putem fi vreodata observatori pasivi, impartiali. Fiecare perceptie, fiecare scena este formata de noi, fie ca intentionam sau o stim, fie ca nu. Suntem regizorii filmului nostru - dar suntem si subiectii lui: fiecare cadru, fiecare moment, suntem noi, sunt ale noastre. Dar atunci cum se tin impreuna cadrele noastre, momentele individuale? Cum, daca totul e tranzitoriu, obtinem continuitate?
Asadar finta noastra nu e constituita doar de momentele perceptuale, simplele momente fiziologice - desi acestea alcatuiesc fundamentul -, ci de momente de un tip eminamente personal. In cele din urma, deci, ajungem la viziunea lui Proust, amintind ea insasi putin de o fotografie, ca suntem alcatuiti in intregime dintr-o „colectie de momente", chiar daca acestea curg unul in altul, ca râul lui Borges.
Dar Einstein s-a straduit de asemenea sa sublimieze ca o /teorie noua nu o invalideaza sau înlatura pe cea veche, ci mai degraba „ne permite sa recapatam vechile concepte la un nivel superior". A extins aceasta idee într-o comparatie faimoasa:
"Folosind o comparatie, putem spune ca crearea unei noi teorii nu este asemanatoare cu distrugerea unui sopron vechi si ridicarea in locul lui a unui zgârie-nori. Ea se aseamana mai degraba cu o ascensiune pe munte, in cursul careia perspectiva se schimba si se largeste necontenit, dându-ne prilejul sa descoperim legaturi neasteptate intre punctul nostru de plecare si împrejurimile lui bogate. Dar locul de unde am plecat nu va înceta sa existe si se va zari înca de pe culme; el va parea insa mult mai mic, repre-zentand doar o particica neînsemnata din larga priveliste pe care ne-am cucerit-o invingând obstacolele ivite de-a lungul urcusului nostru plin de peripetii."