Mi-a plăcut.
Traducerea mi s-a părut bună.
Aventurile în zona Mării Caraibilor și în nordul Americii de Sud continuă. Între întâlniri cu prieteni vechi, comploturi complexe în mijlocul cărora se nimerește întâmplător și rugăminți pentru a rezolva diverse probleme, Corto Maltese se trezește în fața unor povești de secole care orbitează în jurul legendelor despre El Dorado.
Pe măsură ce parcurg seria încep să mă obișnuiesc cu stilul ei. Și să-mi dau seama de ce, la primul contact cu ea - în vreme adolescenței - nu m-a atras. Poveștile lui Corto Maltese sunt ca o degustare de vinuri: privești desenele schematice - tușe negre trasate grăbit pe fundalul alb, ce sugerează bogăția culorilor tropicale. Miști ușor paginile și îți umpli nările cu aroma de poveste veche, exotică. Iei apoi o înghițitură și o plimbi pe limbă, descoperind bogăția texturilor - straturi peste straturi, fiecare dintre ele o picătură în interiorul căreia se ghicește o întreagă lume (uneori liniștită, alteori periculoasă, erotică ori violentă, tristă sau veselă). La final, rămâi cu un gust ușor melancolic, ușor condimentat, de lume unde timpul curge leneș, fără a ajunge vreodată la capăt.
Și în albumul acesta Pratt se mai joacă, experimentând diverse stiluri, alternându-le, căutând modul în care stilul său minimalist să nu cadă în caricatural, ci se prindă esența a ceea ce vrea să transmită. Și îi iese de multe ori, reușind să evoce superb exotismul naturii, ori al artefactelor specifice zonei. E mai temperat decât în precedentele volume, mâna e mai sigură. În unele casete care duc minimalismul la extrem experimentul ii reușește. În altele, însă, pare că a inserat mâzgălitura unui copil mic. Scenele de acțiune îi pun în continuare probleme, mișcările arătând nenatural. Dar nu mai abuzează de ele, ca înainte, ci preferă să se concentreze pe cadre statice, pe câte un detaliu care sugerează desfășurarea lucrurilor, nu pe dinamica ansamblului - ceea ce aduce un plus. Mâna nu-i este încă sigură când vine vorba de figurile personajelor - inconsistente, chiar și în cazul protagonistului, arătând la fel preț de mai multe casete, pentru ca, brusc, să „nu-i mai iasă”.
Poveștile prezintă diverse aventuri, dar pun, în continuare, accentul pe discuții, pe probleme morale, filozofice, ceea ce conferă un aer aparte, o ușoară nostalgie, un anume „laissez-faire”, un „je m'en fiche”-ism ce se insinuează în cititor, îl face să se lase purtat de întâmplările ce curg lent, leneș, în căldura locurilor. Aceasta iese din casetă, cuprinzându-l în mrejele ei. Periodic, are loc trezirea la realitatea dură prin apariția unui incident de o violență extremă, apoi se revine la cursul obișnuit. În albumul de față, un element aparte îl constituie trans-temporalitatea - peste prezentul seriei se suprapune, uneori, trecutul. Amestecul are un aer natural, adăugând o doză de mister, fără, însă, a scădea din credibilitatea și cursivitatea poveștii.
Îmi pare bine că, la fel ca în cazul „Aventurilor lui Tintin”, am decis să acord o nouă șansă seriei acum, după ce viața a mai trecut peste mine. În adolescență, nu eram pe aceeași lungime de undă cu ea (ele). Acum, abia aștept să trec la al patrulea album.