Texte de Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi, Andrei Pleșu, Adriana Bittel, Dan Tăpălagă, Jean A. Harris, Vlad Zografi, Clotilde Armand, Ariana Rosser Macarie, Andreea Răsuceanu, Andrei Cornea, Monica Pillat, Mihaela Coman, Horia-Roman Patapievici În loc de introducere: Cioran despre (ne)fericire În loc de încheiere: Punctul 7 din chestionarul lui Proust: „Fericirea pe care mi-o visez“
„Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor «insignifiante» (Cioran). Ce miză extraordinară intră în joc când întrebarea privitoare la fericire se naște dinăuntrul unei istorii nefaste! Cum de-au existat oameni care și-au găsit fericirea într-o lume în care totul predispunea la nefericire? Să existe oare o alchimie graţie căreia, dintr-o viaţă atacată pe versantul ei negativ, sfârșești prin a extrage poftă de viaţă și gândul final că nu ai trăit degeaba? Pe scurt: cum e cu putinţă ecuaţia paradoxală a fericirii?“ (GABRIEL LIICEANU
Chiar, poți fi fericit în România? Unii semnatari ai textelor din acest volum spun că da (mai ales cei care nu s-au născut aici, precum Clotilde Armand), alții și-au creat textele pe tiparul unor amintiri, în care rememorează momentele în care au fost fericiți. Unii apelează la filosofie, discutând despre felul în care poate fi definită fericirea (vezi exemplul lui HRP), alții construiesc fabule pentru a observa felul în care animalele pot fi fericite (vezi Andrei Cornea). Sunt texte diferite, din care reies modalitățile complet diferite de percepere a fericirii, unice pentru fiecare om în parte. Am reținut, ca o enumerare sumară, textele foarte bune aparținând lui Gabriel Liiceanu, Ioanei Pârvulescu, Adrianei Bittel, Monicăi Pillat și, bineînțeles, fabula lui Andrei Cornea.
Nu, nu este un ghid practic, în schimb este o cărticică simpatică, o colecție de scrieri ce sigur au măcar potențialul să pună oricărui român zâmbetul pe buze, dacă nu cumva chiar să îl inspire. Eu una am rămas plăcut surprinsă de lectura asta și am citit cu drag cam tot ce au povestit cele 17 personalități — simt că a picat cumva la țanc cartea, după un an politic mizer pentru România (și la începutul unui an pe care cu siguranță puțini îl mai putem privi cu optimism...).
P.S: Ne vedem pe 20 ianuarie în Piața Universității! 😉
Eh, cum?Ce, nu poti sa fii fericit intr-o tara nefericita? Intr-o tara in care delatiunea, minciuna si incompetenta sunt la conducere?Ba cica se poate. Nu una, ci 17 personalitati, de la Liiceanu la Monica Pillat sau de la Andrei Plesu la Clotilde Armand ne introduc in fericirea lor, mai mica sau mai mare, in acest volum coordonat de Oana Barna si tiparit la Humanitas.Volum al carui titlu, nu stiu daca ati observat, dar nu este cu semnul intrebarii, ci este pur si simplu o constatare. Nu, fericirile nu sunt toate la fel, slava Domnului, pot fi gasite in tine sau in afara ta, nu dureaza prea mult, dar cu toate astea e bine sa le gasesti cat mai des si sa le traiesti cat mai intens. De exemplu, pentru unii fericirea inseamna sa mearga cu trenul, pentru altii sa se plimbe pe strazi si sa priveasca arhitectura caselor,sau sa citeasca mult si bine, sau sa se uite la rasaritul de soare.Pe tine ce te face fericit? Personal, cel mai bine am rezonat cu Tatiana Niculescu, desi nu sunt chiar o cititoare fidela a scrierilor sale.Dar in aceasta carte chiar m-a nimerit, iata cateva definitii cu care sunt suta la suta de acord: "Fericirea este....sa te fi nascut din dragoste, daca se poate, si nu din intamplare, sau, in orice caz, pentru tine si nu pentru planurile de batranete ale parintilor........la trei ani sa nu ti se dea pe mana un smartphone, ca adultii sa isi poata vedea de treburile lor. Cineva, oricine, sa iti spuna povesti si sa te ocroteasca de spaimele noptii. Sa nu te convinga niciodata cei care spun ca nu mai e la moda sa citesti. Sa mergi mai degraba in contra curentului decat sa te pierzi in turma." Si as mai adauga eu: cauta neaparat fericirea de a face ceea ce iti place, iar daca asta te va ajuta sa si traiesti, atunci vei avea si mai multe motive de a fi fericit. Chiar aici, in Romania!
Nici măcar unii din oamenii ăștia nu sunt fericiți. Bunăoară, Dan Tăpălagă ne înșiră câteva întâmplări din microbuze cu nesimțiți, înjurături și mirosuri. Încearcă să găsească un umor în toate astea, și o face, dar parcă nu e tocmai râsul lui. E o mică colecție de soluții personale cartea asta, iar eu am luat-o ca pe un reminder (de care cam am nevoie) că fericirea nu ți se dă, ți-o faci cu mâna ta. Și că dacă nu poți s-o faci împreună cu lumea din jur, o faci în contra ei. Meritul României (ironic, ca majoritatea meritelor noastre) e că nu îți creează nici o iluzie în sensul ăsta. Sistemul nu va face nimic ca să te vezi fericit, liniștit, să ai o bază stabilă. Am întâlnit și români fericiți și știu că sunt așa pentru că au muncit mult la asta și s-au lămurit ei cu ei ce vor, ce sunt și ce atitudine au față de viață. La occidentali am dubiile mele: e cam ușor să iei tot ce-ți dă sistemul și să numești asta fericire. Asta, o americancă amintindu-ne că roșiile au gust și că poți să-ți permiți să cumperi apartamente, filozofia de bunic blând al lui Liiceanu și filozofia necitibilă a lui Patapievici (mă scuzați, e primul contact)
Le trimiți unor oameni (scriitori cică), un mail ca să-ți răspundă la întrebarea din titlu și să ma bifezi o carte la Humanitas. Majoritatea se pierd probabil în mândria că au fost selectați să scrie un astfel de text și eșuează lamentabil. Îi salvează Clotilde Armanad și încă vreo doi, dar rezultatul e mult sub ceea ce promite prefața acestei cărți.
"Să nu te uiți la televizor, să-ți faci timp, în schimb, să te uiți la pomi, la flori și la cer, să mănânci vinete și dovlecei gătite cu meșteșug, să iubești pe cineva de-adevăratelea și să te iubească cineva de-adevăratelea." (Tatiana Niculescu)
"Sunt lucruri în viata pe care e bine să le trăiești cu încetinitorul, iar cartea asta e unul dintre ele."
"Suntem pregătiți pentru orice, se pare, mai puțin pentru fericire. În lumea noastră, oamenii plătesc sume mari ca să fie asigurați <în caz de incendiu, de inundații sau de accidente > dar în caz de fericire rămân descoperiți".
"un om fericit într-o lume nefericită e mai nefericit decât acea lume nefericită."
Mă așteptam la povești optimiste în care să găsesc soluția altora de a trăi fericiți în România. În afară de câteva povești, majoritatea sunt în tonuri gri, iar unora n-am reușit să le pătrund înțelesul. Prea multă poezie acolo.
Ce este fericirea? Fericirea este sa citești o carte in romană după ani de zile in care ai citit numai cărți in limbi străine. Și ce fericire imensa...
Mi-a placut foarte mult aceasta imbinare de stiluri, ganduri si emotii. Daca ar fi sa aleg, fabula lui Andrei Cornea mi s-a parut cel mai elocvent material la aceasta tema, dar am apreciat cum se tese o imagine complexa tocmai din imbinarea unor autori atat de variati.
Mai multi wanna-be intelectuali scriind texte in care in principal vorbesc despre alte texte ale altor wanna-be intelectuali din trecut (practic o teza de licenta fara folos). Speram la ceva util...
3.5 stele. Unele articole sunt grozave, altele nu chiar altele bat câmpii(părerea mea :)). Bookster a încadrat-o la categoria 'Umor' - nu e, serios nu e.
O colecție care surprinde în mod plăcut. Cel mai mult am rezonat cu Ioana Pârvulescu, Tatiana Niculescu, Anamaria Smigelschi și Adriana Bittel. Fabula lui Andrei Cornea e minunată!
"Sub forma nostalgiei, fericirea asta inseamna: esti constient ca traiesti ceea ce tocmai iti scapa. Stii ce pierzi, si pierzi: dar stapanesti pentru ultima oara." - H.R.Patapievici
I woke up at 1 a.m. and read... So I’ve just finished this book. I should be writing the review in Romanian, but I like English more, and I think I am better at it. I love Adriana Bittel’s essay, it was so beautifully written and so sad. Yes, I have been so happy. Yes, I sometimes say to myself that I want to leave my ghetto country and move to Scotland, Holland, Sweden, Denmark, South Korea, Japan, Portland in USA or Canada, or live I don’t know where. That I want to have lots of money to go on vacations to Maldives or Mexic, Antalya or God knows where. But the truth is I want nothing different. Even though I am poor, my parents are mean and the people around me don’t put the effort to behave their best, I’ve found in this life the treasure I’ve been seeking. Indeed, in filth, it shall be found. I am so happy when I am just in my simple room when I am reading philosophy, watching Pursuit of Wonder, or Big Think, or psychology Youtube channels, when I watch illustrators on Instagram and bookstagrams, nyangsoop, Choki, and Hamimommy on Youtube, when I listen to k-pop or watch a movie I like a lot like Sanditon or Harry Potter. I am happy so happy because I also have a cute kitty, my daughter is always next to me and we are just so happy together. I’ve learned that the little things, the little moments, are not little. My parents have Netflix and they found a movie from 1970 in French, I think it was the Three Musketeers, and she said ”if they showed to us these movies when we were young how beautiful it would have been” (My parents grew up in Romania, and back then it was a dictatorship and few things were accepted from the West). I am grateful for the opportunity to go to a bookshop and find up-to-date science books, Robert Greene, Sam Harris, and Peterson, sometimes even in English! My parents did not have even that, the opportunity to read and watch works of art, or great research papers from the West, where all the progress was. Sometimes I feel that because of that they are so left behind... they have no time and energy to read in their free time, and they seem so left behind. For my kitty and my internet and my books, I am so grateful. So so grateful. Actually, it is the best life I could possibly have, as a human being with this genetic make-up and this brain (I am mentally ill). Favorite quotes, only those who know Romanian can understand: ”Să fii ignorat, neînțeles, solitar – nu văd ce-ți trebuie mai mult ca să fii fericit.” Emil Cioran „Ideea bizară de a nu mă putea imagina fericit decât dacă aș fi trăit înainte de apariția omului sau după dispariția lui.” Emil Cioran „Ajută-mă, îmi spunea, ajută-mă să pun pe lume ceva. Crede-mă că nu știm niciodată cu adevărat ce putem deveni. Pentru mine, tu ești deja ceea ce poți deveni.” Conclusion, I was happy in Romania, thanks to books, the internet and two cute kitties, especially the chubbby ginger one.
O culegere de texte uneori reale alteori inchipuite despre cum ai putea fi fericit in Romania. Ca om plecat din tara ma intreb ce te-ar impiedica sa fii fericit in Romania. Poate doar alegerile tale in materie de petrecut viata. Poti alege sa te enervezi in trafic sau sa-l iei ca atare, sa te uiti la televizorul dramatizant si telenovelistic sau sa-l inlocuiesti cu o carte, sa vrei sa stai in “buricul targului” cum se spune sau sa-ti cumperi casa la periferie si sa gradinaresti in weekendurile lenese. Poti sa mergi seara de seara la terasa sau intr-un bar galagios sau sa mergi la nenumaratele piese de teatru. A fi fericit in Romania e o alegere, tine de decizie nu de tara. Revenind la cartea care mi-a adus in constient aceste ganduri...mi-au placut unele texte, m-am regasit in ele, mi-au dat pofta de viata naturala, organica, departe de betonul si sticla impersonale ale orasului. E o carte care trebuia culeasa, era momentul sa fie pus pe hartie si in limba romana faptul ca fericirea vine din interior si ca tu esti stapan pe existenta ei si nu ceea ce ti se intampla. Bineinteles nu se compara cu “Jurnalul Fericirii” din punct de vedere al adancului trait dar ar putea sta pe acelasi raft in biblioteca personala.
Prin 1991, a avut loc la Paris un colocviu la care s-au întâlnit scriitori francezi şi români ca să discute despre condiţia intelectualului din Est după căderea Zidului de la Berlin. Îmi amintesc intervenţia din sală a lui Jean dʼOrmesson. Stăteam aproape de el. Înaintarea în vârstă părea să-l avantajeze. Eram convins că arăta mai bine bătrân decât arătase tânăr. Avea părul alb, cu o cărare trasă pe tâmpla stângă, ochii albaştri, faţa bronzată şi brăzdată de riduri. Era elegant, purta un blazer bleumarin cu nasturi aurii, o cravată asortată cu batista care ieşea din buzunarul de la piept al hainei, mirosind a Eau Noire de la Christian Dior. Mâinile frumoase, cu degete fine şi mani chiura impecabilă, erau puse în evidenţă de eleganţa gesturilor care însoţeau cuvintele. Și a spus: „Dumneavoastră, inte lectualii din Est, acum, că sunteţi liberi, o să aveţi probleme de adap tare. Adevărul este că vă pria închisoarea.“ Apoi s-a aşezat.
Aveam nevoie de o carte scrisă de autori români pentru un challenge pe Storygraph, așa că am găsit-o pe AudioTribe și…
Problema e că speram la un set de povestiri în care fiecare autor își găsește (sau caută) fericirea în felul lui.
Ce am primit, în schimb, e câte o „compunere” cu titlul Cum să fii fericit în România. Doar că tema de acasă nu vine de la copii de clasa a IX-a, ci de la autori. That’s it.
Au fost câteva texte care mi-au plăcut. Restul au încercat să facă ce făceam și eu când nu aveam mare lucru de spus: umpleam compunerea cu metafore și alegorii 😅
Although I don’t agree with the fact that fortune, things, comfort etc can bring you happiness I still couldn’t understand some of the authors that came to Romania after spending some years in other places of this world and declare how much happiness it brings to them to see/ hear / feel things like: the romanian swearing, the big bellys and the wide back heads, the lack of education and culture, the I-know-everything and so on...Yes, you can be happy in Romania but to say that you couldn’t be somewhere else because they didn’t have this things that’s just homesickness, inadaptation to a sterile environment.
Dacă această carte are 19 capitole (excluzindu-l pe Cioran, folosit pe post de ‘nume greu’) se poate scrie și o carte cu 4-5 milioane de capitole, ‘cum să fii nefericit în ro’ (și să înceapă tot cu Cioran!)
Cu logica titlului se poate scrie ‘cum să fii fericit în gaza/congo/alaska/oriunde,’ nu că romania este mai specială la capitolul fericire (mai ales cu 3-4 milioane plecați de prea multă!)
Tot apropo de titlu, cred că este puțin arogant spre agresiv; și familiile victimelor comunismului pot fi fericite în romania, nu? și bazându-ne pe rețeta cărții ar conta: berea, micii, mirosurile, taclalele, câinii comunitari, certurile din piețe/tarabe… Dacă aceste lucruri pot face pe cineva fericit, recunosc, n-am înțeles nimic din mesajul cărții!
Am dat 2 stele pentru ce a zis Jean A. Harris: “Asistăm la ultimele suflări ale Evului Mediu. Când va muri satul acesta, lumea va fi mai ștearsă.”
Poate o să apară și o carte “cum să fii normal în ro” scrisă de anonimi; sigur va fi mai bună!
O antologie de texte pestrite. Eseuri, povesti, o fabula, unele pline de umor, altele analitice pana la Dumnezeu si inapoi. Nu e o carte monument, ci mai degraba una simpla, la care putem sa revenim constant.
Contributiile nu sunt la acelasi nivel de calitate (sau de relevanta, relativ cu subiectul). Dar am gasit in cartea asta niste sfaturi si idei la care voi reveni in viitor.
Nu prea m-a ajutat cu fericirea și unii autorii mi s-au părut cam pretențioși. E o carte buna sa cunoști mulți autori romani și sa îți faci o părere de felul lor de a scrie.