What do you think?
Rate this book
Acasă, pe drum: 4 ani teleleu
„Sunt entuziasmat de această carte. O consider un document teribil de impresionant şi-o operă de artă admirabilă. Elena şi Cosmin sunt eroii mei. Rareori am admirat, am respectat şi-am invidiat mai mult pe cineva. Spre deosebire de noi toţi, visători și exploratori de birou, ei au avut curajul să renunţe la o viață comodă, cu salarii mari și cariera asigurată, ca să plece într-o aventură pe care noi, ceilalți, nu ne-o putem imagina decât în romane sau în filme. Viața lor de-a lungul ultimilor ani, când au luat-o teleleu prin lume într-o rulotă de cinci metri pătrați, în care-au trăit, s-au iubit, au scris, au fotografiat și-au suferit împreună, ni se pare o fantastică ficțiune, când în realitate noi suntem cei fictivi.
Elena și Cosmin au plecat în căutarea «vieții care se viețuiește» și-a omului real, care se revelează nu în lumea standardizată și domesticită în care trăim noi, consumatorii de cultură, ci în sărăcie cruntă, în case dărăpănate, în violență incredibilă, în comunități uitate de Dumnezeu, în pușcării și-n ghetouri. Cei doi au băut peturi de bere cot la cot cu oamenii întâlniți, au povestit cu ei, uneori despre omoruri și tâlhării, au luat purici și păduchi de la ei. Au trăit la fel ca ei, uneori mai rău, impregnându-se de damful umanității reale. Vorbim adesea de «România profundă» fără să avem habar despre ce vorbim. Prin cartea celor doi ajungem să măsurăm această profunzime.
Elena și Cosmin m-au primit în rulota lor, mi-au arătat-o în toate detaliile ei claustrofobice. Rareori m-am simțit mai diminuat și mai trist. N-aș fi putut trăi viața lor nici trei zile. Dar faptul că ei există, în afara convențiilor care ne fac conformiști și depresivi, și că dau astfel mărturie despre ce-nseamnă cu adevărat libertatea e o mare consolare pentru mine. Măcar știu, prin ei, că eroismul e real și palpabil, nu o noțiune goală.“ (Mircea Cărtărescu)
Elena și Cosmin au plecat în căutarea «vieții care se viețuiește» și-a omului real, care se revelează nu în lumea standardizată și domesticită în care trăim noi, consumatorii de cultură, ci în sărăcie cruntă, în case dărăpănate, în violență incredibilă, în comunități uitate de Dumnezeu, în pușcării și-n ghetouri. Cei doi au băut peturi de bere cot la cot cu oamenii întâlniți, au povestit cu ei, uneori despre omoruri și tâlhării, au luat purici și păduchi de la ei. Au trăit la fel ca ei, uneori mai rău, impregnându-se de damful umanității reale. Vorbim adesea de «România profundă» fără să avem habar despre ce vorbim. Prin cartea celor doi ajungem să măsurăm această profunzime.
Elena și Cosmin m-au primit în rulota lor, mi-au arătat-o în toate detaliile ei claustrofobice. Rareori m-am simțit mai diminuat și mai trist. N-aș fi putut trăi viața lor nici trei zile. Dar faptul că ei există, în afara convențiilor care ne fac conformiști și depresivi, și că dau astfel mărturie despre ce-nseamnă cu adevărat libertatea e o mare consolare pentru mine. Măcar știu, prin ei, că eroismul e real și palpabil, nu o noțiune goală.“ (Mircea Cărtărescu)
388 pages, Paperback
First published November 1, 2017
17 people are currently reading
369 people want to read
About the author
Elena Stancu
8 books19 followersELENA STANCU e jurnalist de 12 ani, dintre care 5 i-a petrecut la revista Marie Claire, unde a fost redactor-șef adjunct. A scris despre violență domestică, sărăcie, sistemul medical românesc și a câștigat două burse și două premii Superscrieri, o bursă oferită de Centrul Carter din SUA și un premiu la Balkan Fellowship for Journalistic Excellence.
În 2008, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț s-au întâlnit la revista Marie Claire și au lucrat împreună la mai multe reportaje sociale. În 2009, au făcut revista de fotografie Punctum, iar în 2012 au publicat Cuba continuă (Editura Art), povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp.
În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, și au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franța, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart și Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.
În 2008, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț s-au întâlnit la revista Marie Claire și au lucrat împreună la mai multe reportaje sociale. În 2009, au făcut revista de fotografie Punctum, iar în 2012 au publicat Cuba continuă (Editura Art), povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp.
În noiembrie 2013, cei doi s-au mutat într-o autorulotă ca să înțeleagă România de azi. Au intrat în penitenciarele din Craiova, Târgșor, Gherla, Chilia Veche, Aiud, Baia Mare și Buziaș ca să afle de ce sărăcia te aruncă în închisoare, au stat în frig printre oamenii străzii și au văzut abuzurile poliției, au fost în comunitățile în care părinții își pedepsesc copiii cu lovituri de bici și femeile sunt omorâte în bătaie de bărbații lor. Au trăit printre romii căldărari din Corcova, unde fetele sunt măritate la 12 ani, și au făcut un documentar despre o tânără familie care caută bunăstarea în Franța, la groapa de gunoi. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri, printre care TIFF, Docuart și Millenium Film Festival din Bruxelles. Proiectele lor sunt publicate pe Teleleu.eu.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 50 reviews
December 15, 2017
Este o carte pe care trebuie să o ai, să o citești, recitești, răscitești, mereu și mereu, pentru a-ți aminti (sau a afla, dacă nu știai) ceea ce a spus Elena: noi, cei care știm să ne scriem numele și care punem ceva pe masă, noi suntem excepțiile, majoritatea e alcătuită din cei despre care ea scrie; nu e nimic exotic sau în afara obișnuitului, e o realitate imensă, dar pe care, din varii motive, nu o cunoaștem. Și pe care avem ocazia, cu ajutorul acestei cărți-document, să o vedem mare, clar și incomod, exact așa cum e!
recenzia integrală: http://ancazaharia.ro/index.php/2017/...
recenzia integrală: http://ancazaharia.ro/index.php/2017/...
June 23, 2022
Cuplul asta m-a cucerit în "Cuba Continuă" și m-a vrăjit și de data asta ❤️
Latura întunecată a României băgată sub preș de noi toți dar scrisă de Elena Stancu cu o emoție și-o fragilitate aparte.
Latura întunecată a României băgată sub preș de noi toți dar scrisă de Elena Stancu cu o emoție și-o fragilitate aparte.
November 20, 2021
2021:
Poate a fost chiar mai emoționantă acum la o a doua citire și probabil ca mă voi mai reîntoarce la ea o dată la câțiva ani. Articolele din carte și modul cum își trăiesc viața unii dintre romani rămân la fel de actuale și la fel ca și atunci, mai cred ca doar educația ne poate scoate cu totul din glodul in care me aflam. Le mulțumesc frumos Elenei și lui Cosmin ca exista.
2019:
A fost o carte tare frumoasă. Avem nevoie de empatie pentru a fi oameni mai buni, să judecam mai puțin și să ajutam mai mult.
Poate a fost chiar mai emoționantă acum la o a doua citire și probabil ca mă voi mai reîntoarce la ea o dată la câțiva ani. Articolele din carte și modul cum își trăiesc viața unii dintre romani rămân la fel de actuale și la fel ca și atunci, mai cred ca doar educația ne poate scoate cu totul din glodul in care me aflam. Le mulțumesc frumos Elenei și lui Cosmin ca exista.
2019:
A fost o carte tare frumoasă. Avem nevoie de empatie pentru a fi oameni mai buni, să judecam mai puțin și să ajutam mai mult.
January 10, 2018
Pentru mine, ”Acasă, pe drum” este una dintre cărțile anului 2017. O carte-document, care s-a dorit o descriere a experienței celor doi, Elena Stancu și Cosmin Bumbuț, care și-au schimbat radical modul de viață, locuind într-o rulotă, călătorind prin țară și prin lume în acest mijloc de transport și locuință aparent temporară. Este și asta, dar este mult mai mult decât atât: este o carte despre asistații sociali, despre oamenii săraci și sărmani, despre țigani și pușcăriași; pe toți acești oamni, cei doi îi întâlnesc în mediul lor social, în care ei stau temporar pentru a documenta diferite proiecte jurnalistice și fotografice. Le câștigă încrederea și respectul și, prin intermediul lor, ni se dezvăluie o lume tristă și dramatică, aparent imposibil de biruit, care ne face să lăcrimăm la fiecare pagină și să ne gândim ce putem schimba în ea și în noi înșine.
O carte fenomenală.
O carte fenomenală.
February 18, 2018
Din păcate, empatia nu e o lecție care se învață la școală. Și e atât de multă nevoie de ea...
Cartea asta m-a dat peste cap, mi-a smuls lacrimi amare și mi-a zguduit din temelii confortul de care mă bucur în fiecare zi și privilegiile pe care nu știam că le am. Ceea ce fac oamenii ăștia ar trebui să facem toți. Să-i ajutăm pe cei mai puțin norocoși decât noi cu o vorbă bună, înainte de toate. Să nu mai judecăm atâta după aparențe, căci habar nu avem poveștile care stau la baza acestor destine... Habar nu avem cât suntem de protejați, de câte beneficiem, cât se luptă alții pentru cele mai elementare lucruri...
Cartea asta m-a dat peste cap, mi-a smuls lacrimi amare și mi-a zguduit din temelii confortul de care mă bucur în fiecare zi și privilegiile pe care nu știam că le am. Ceea ce fac oamenii ăștia ar trebui să facem toți. Să-i ajutăm pe cei mai puțin norocoși decât noi cu o vorbă bună, înainte de toate. Să nu mai judecăm atâta după aparențe, căci habar nu avem poveștile care stau la baza acestor destine... Habar nu avem cât suntem de protejați, de câte beneficiem, cât se luptă alții pentru cele mai elementare lucruri...
February 4, 2018
”Acasă, pe drum”-o carte care ne ajută să înțelegem mai multe despre noi, să devenim mai profunzi, să cunoaștem o Românie și dincolo de confortul nostru, să fim mai empatici și mai recunoscători pentru tot ce avem.
O mărturie despre ce înseamnă libertatea și o dovadă că eroismul există. Pentru că cei doi sunt cu adevărat niște eroi.
Felicitări, OAMENI frumoși!
O mărturie despre ce înseamnă libertatea și o dovadă că eroismul există. Pentru că cei doi sunt cu adevărat niște eroi.
Felicitări, OAMENI frumoși!
December 26, 2017
O carte curajoasă, care te sfâșie pe măsură ce înaintezi. Un manual de empatie care te face să cobori cu picioarele pe pământ și să ieși din bula ta călduță și frumoasă.
July 6, 2019
O carte scrisă dintr-o bucată, într-un stil onest de care aveam mare nevoie. Elena și Cosmin au știut ce povești și ce imagini să aleagă din toate cele care s-au deschis în fața lor.
O sumă de experiențe redate realist, fără a aluneca în dramatizări, deopotrivă dure și frumoase prin firescul și simplitatea lor. Istorii mici redate de oameni curajoși.
E de avut, de recitit, de dăruit, de studiat, de admirat, de luat exemplu de scris/fotografiat.
O sumă de experiențe redate realist, fără a aluneca în dramatizări, deopotrivă dure și frumoase prin firescul și simplitatea lor. Istorii mici redate de oameni curajoși.
E de avut, de recitit, de dăruit, de studiat, de admirat, de luat exemplu de scris/fotografiat.
May 28, 2021
Nici nu aș știi ce să scriu despre această carte pentru că orice ar fi prea puțin față de cât de extraordinară este. Elena și Cosmin, vă admir și vă felicit pentru ceea ce faceți, pentru că sunteți niște jurnaliști adevărați și pentru că sunteți neobosiți. Cartea asta m-a făcut să plâng în nenumărate rânduri și în același timp mi-a amintit constant cât de norocoasă, privilegiată și bogată sunt de fapt. Trăim într-o lume extrem de nedreaptă și într-o societate căreia nu îi pasă de cei mai puțini norocoși - e ușor să închidem ochii și să trecem pe lângă ei nepăsători. Elena și Cosmin reușesc prin aceasta carte și prin toată munca lor să aducă mai aproape 2 lumi care sunt atât de aproape și totuși atât de dureros de departe.
November 7, 2020
Un exemplu de less is more și cum să demostrezi celor din jur că poți să faci bine cu ceea ce ai învățat de-a lungul vieții.
December 31, 2018
4.5 - Mi-a luat mult timp s-o citesc - e o carte care se citește ușor, dar în același timp e un pumn în stomac. Mi-a plăcut stilul autoarei, fluent, așezat și fără sincope stilistice. Însă scriitura mi se pare că mai trebuie să se coacă un pic. Cât despre povești, sunt povești care nu pot fi repovestite, dar rămân cu tine mult timp, la fel cum rămân și fotografiile tipărite în minte.
January 8, 2018
O carte care te zdruncină, te scoate din zona de confort și te pune față în față cu realitățile României care sunt atât de aproape de noi. După ce ai terminat și ultima pagină, pe lângă durere, rămân întrebări: eu cum pot sa ajut real aceste persoane? Cum as putea sa conștientizez mai mult oamenii din jur de aceste realități? Cum de putem trăi asa de liniștiți în casele noastre, când la o distanță asa de mică față de noi, mii și sute de mii de copii nu au o masa pe care sa is facă temele, si educația pare departe și neimportanta atunci când stomacul ți-e gol de când te știi...
Toate subiectele abordate scot la iveala probleme reale ale României. Sărăcia (lanțul sărăciei), lipsa educației, abuzurile, lipsa sprijinului pentru copiii orfani și pentru persoanele cu dizabilități, și totodată, universul paralel în care trăiesc toți ceilalți români care nu se încadrează în aceste categorii...
Singurul sentiment pozitiv e sentimentul de apreciere pentru acești 2 oameni, care și-au dat din timpul și viata lor ca să asculte povesti nepovestite, sa vadă lucruri pe care lumea refuza sa le vadă, sa îmbrățișeze oameni care au uitat cum se simte o îmbrățișare...
Toate subiectele abordate scot la iveala probleme reale ale României. Sărăcia (lanțul sărăciei), lipsa educației, abuzurile, lipsa sprijinului pentru copiii orfani și pentru persoanele cu dizabilități, și totodată, universul paralel în care trăiesc toți ceilalți români care nu se încadrează în aceste categorii...
Singurul sentiment pozitiv e sentimentul de apreciere pentru acești 2 oameni, care și-au dat din timpul și viata lor ca să asculte povesti nepovestite, sa vadă lucruri pe care lumea refuza sa le vadă, sa îmbrățișeze oameni care au uitat cum se simte o îmbrățișare...
July 6, 2022
Cartea asta m-a surprins în atatea feluri ... Mă așteptam la ceva mai degrabă asemănător cu "Into the Wild" de John Krakauer, doar că în cuplu. Ceea ce nu ar fi fost rău, de aceea am și adăugat-o în wishlist. Dar mi-a depășit așteptările cu mult. Nu se poate să nu se lipească de sufletul tău cartea asta și autorii ei. A fost iubire de la prima pagină! Este atâta bunătate, vulnerabilitate, umanitate pe fiecare pagină, încât nu pot decât să transmit un îndemn tuturor să nu o ocolească. Autorii nu ne vorbesc numai despre călătoriile lor, ci mai cu seamă despre cei mai săraci, vulnerabili, loviți, nenorociți, dar și cei mai curajosi români, despre lucrurile pe care noi, cititorii, în bula noastră destul de ferita, cel mai adesea le ocolim voit sau nevoit. Pe mine m-ați câștigat, Elena și Cosmin, aștept cu nerăbdare următoarea voastră carte!
August 5, 2018
Este una dintre cele mai bine scrise carti pe care le-am citit, pe langa subiectul care, cel putin pe mine, ma intereseaza extraordinar de mult. O carte numai buna pentru toti cei care se cred superiori doar pentru ca au avut norocul (da, norocul) sa se nasca si sau traiasca intr-un context mai bun.
Poate vom realiza candva ca viata pe care o ducem la oras este o foarte mica parte dintr-o Romanie care are nevoie de empatie, infrastructura pe toate planurile si implicarea oamenilor de rand. Cred ca aceasta carte e un inceput bun.
Poate vom realiza candva ca viata pe care o ducem la oras este o foarte mica parte dintr-o Romanie care are nevoie de empatie, infrastructura pe toate planurile si implicarea oamenilor de rand. Cred ca aceasta carte e un inceput bun.
February 9, 2018
Timp de 4 ani, Elena si Cosmin locuiesc si calatoresc intr-o masina si aduna povestile unora dintre cele mai defavorizate comunitati din Romania: romi, oameni/copii ai strazii, adulti si copii cu dizabilitati, familii sarace si defavorizte din satale romanesti. In acelasi timp, printre povestile altora, Elena povesteste, in cuvinte, despre viata in masina iar Cosmin face acelasi lucru prin fotografii.
Prima parte a cartii contine fotografiile, iar a doua reportajele. Singurul lucru pe care l-as "schimba" in carte ar fi ordinea pozelor si al textului. Mi-ar fi placut ca fotografiile sa insoteasca fiecare poveste si sa nu fie nevoie sa rasfoiesc prima parte pentru a gasi fotografia cu persoana/comunitatea despre care citeam. Dar nu e asa grav, m-am descurcat oricum.
Imi place mult modul de a scrie al Elenei, natural si spontan, ca sa nu mai vorbesc despre fotografiile lui Cosmin. Stiam ca Romania detine multe recorduri negative, stiam despre problemele legate de saracie si ignoranta dar parca nu ma asteptam sa fie chiar asa dramatic cum, de fapt, am descoperit ca este. Citeam seara cand ma puneam in pat si plangeam impreuna cu Elena si Cosmin, mai ales cand, la finalul vreunui reportaj, povesteau ce au mai aflat despre persoanele/familiile despre care tocmai citisem si de care ajunsesem sa ma atasez fara sa-i cunosc personal.
In acelasi timp, ii admir si invidiez pe cei doi autori, pentru munca si curajul pe care l-au demonstrat in a lua decizia pe care au luat-o. As vrea, intr-o zi, sa am macar un sfert din curajul asta al lor.
As recomanda cartea asta tuturor persoanelor, mai ales acelea care inca mai comenteaza, isi dau cu pararea si judeca prea repede, pentru cine nu intelege cum e posibil ca in 2018 in Romania sa existe persoane care nu stiu sa citeasca ora sau care este capitala tarii in care traiesc.
Prima parte a cartii contine fotografiile, iar a doua reportajele. Singurul lucru pe care l-as "schimba" in carte ar fi ordinea pozelor si al textului. Mi-ar fi placut ca fotografiile sa insoteasca fiecare poveste si sa nu fie nevoie sa rasfoiesc prima parte pentru a gasi fotografia cu persoana/comunitatea despre care citeam. Dar nu e asa grav, m-am descurcat oricum.
Imi place mult modul de a scrie al Elenei, natural si spontan, ca sa nu mai vorbesc despre fotografiile lui Cosmin. Stiam ca Romania detine multe recorduri negative, stiam despre problemele legate de saracie si ignoranta dar parca nu ma asteptam sa fie chiar asa dramatic cum, de fapt, am descoperit ca este. Citeam seara cand ma puneam in pat si plangeam impreuna cu Elena si Cosmin, mai ales cand, la finalul vreunui reportaj, povesteau ce au mai aflat despre persoanele/familiile despre care tocmai citisem si de care ajunsesem sa ma atasez fara sa-i cunosc personal.
In acelasi timp, ii admir si invidiez pe cei doi autori, pentru munca si curajul pe care l-au demonstrat in a lua decizia pe care au luat-o. As vrea, intr-o zi, sa am macar un sfert din curajul asta al lor.
As recomanda cartea asta tuturor persoanelor, mai ales acelea care inca mai comenteaza, isi dau cu pararea si judeca prea repede, pentru cine nu intelege cum e posibil ca in 2018 in Romania sa existe persoane care nu stiu sa citeasca ora sau care este capitala tarii in care traiesc.
October 25, 2020
O carte-documentar plină de povești mai triste și mai fericite, o carte ce m-a frapat și afectat. Am trecut prin România poate necunoscută mie, cu familii în care violența până la omor e văzută ca un lucru normal, în care să nu ai ce mânca sau cu ce te îmbrăca nu ridică niciun semn de întrebare, o Românie în care cei cu mai puține posibilități trăiesc neobservați de lumea din jur. Am ajuns și în țări precum Turcia, Grecia sau Cuba unde am trăit puțin realitatea oamenilor de acolo, văzută bineînțeles prin ochii autoarei Elena și obiectivul fotografului, Cosmin.
M-a entuziasmat această carte dinainte să o citesc deoarece îmi făcusem o idee despre conținutul ei. Mă gândeam că va fi mai degrabă un jurnal de călătorie a unor oameni ce au ales să nu se supună normelor sociale. Apoi, când am citit-o, m-a tulburat și mi-a luat (încă o dată) un văl de pe ochi pe care uitasem că îl am.
O non-ficțiune a zilelor noastre, ‘Acasă, pe drum’ e amestecul unor povești de viață zguduitoare cu experiența a două persoane și un câine ce au ales viața mai simplă, renunțarea la lucrurile materiale în favoarea unui scop nobil și altruist.
M-a entuziasmat această carte dinainte să o citesc deoarece îmi făcusem o idee despre conținutul ei. Mă gândeam că va fi mai degrabă un jurnal de călătorie a unor oameni ce au ales să nu se supună normelor sociale. Apoi, când am citit-o, m-a tulburat și mi-a luat (încă o dată) un văl de pe ochi pe care uitasem că îl am.
O non-ficțiune a zilelor noastre, ‘Acasă, pe drum’ e amestecul unor povești de viață zguduitoare cu experiența a două persoane și un câine ce au ales viața mai simplă, renunțarea la lucrurile materiale în favoarea unui scop nobil și altruist.
January 6, 2019
Una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit. Este un album de fotografie cu povesti pe care le poti citi si reciti. Este un proiect care impresioneaza si te coboara din nori, care ofera fara sa vrea o lectie de empatie si te scutura de egoism. Am avut un nod in gat de multe ori si mi-a fost greu sa o las din mana. Imi pare rau ca s-a incheiat, insa o astept pe urmatoarea. Traiesc intr-o bula, stiu, de aceea aveam nevoie sa citesc adevaruri dure impachetate frumos. Abia astept sa o fac cadou in acest an, sa dau mai departe minunatul cadou pe care l-am primit si eu.
April 5, 2023
Ca de obicei, Elena Stancu scrie minunat și n-ai cum să nu empatizezi cu cei despre care povestește. Dacă m-a jenat ceva pe retină a fost folosirea obsesivă și repetitivă a termenului „privilegiu" într-un context complet nenatural pentru limba română. Am observat însă că așa e moda acum, să spui privilegiu, cu sensul său secundar, în loc de noroc. Noi, în limba română, în mod natural, spunem dintotdeauna „a avut/n-a avut noroc în viață", ci nu „am fost privilegiat", al cărui sens primar e oricum altul.
Alt lucru care m-a făcut să mă chircesc nițel a fost când țiganii căldărari spun că ei sunt țigani, nu romi, că romi îi consideră pe ăia care fură. Aici, Elena Stancu spune că alege să-i numească pe țiganii căldărari romi, pentru a nu jigni pe nimeni. E un non-sens total, în care nu este despre ei, ci despre ea, ideologie fără substanță. Am trecut de la dorința de a nu jigni (legitimă), la evitarea posibilității de a nu jigni (imposibilă, cine vrea să se simtă jignit o va face), în timp ce subiectul îți spune clar că pentru el nu e nicio jignire. Motivarea este că „țigan" este folosit și-n sens peiorativ. Totuși, țigan are origine descriptivă, el nu este un cuvânt apărut ca termen peiorativ, cum ar fi „cioară/negrotei". Nu este nimic peiorativ în cuvântul „țigan", decât dacă vrei să-l folosești în sensul ăsta. Însă, aproape orice cuvânt descriptiv - român, femeie, ungur - poate fi folosit în sens peiorativ în anumite contexte. Soluția nu este să evităm cuvintele sau să ne autocenzurăm, ci să lăsăm partenerii de discuție să intuiască/priceapă din cum le vorbim/din context dacă încercăm să-i jignim sau nu. E o formă de respect și față de ei. Cu atât mai mult cu cât subiectul îți zice că nu-i o jignire, dar tu tot pe vârfuri mergi.
Astfel, printr-o întorsătură a absurdului, îi jignește de fapt pe țiganii căldărari, alegând non-sensul de a-i numi romi. Dintr-o precauție ideologică exagerată îi numește fix cum ei spuseseră că-i definesc pe cei care fură sau se ocupă cu alte ilegalități și care nu-s ca ei, țiganii căldărari, la locul lor, cu meșteșugul și tradițiilor lor. Elena Stancu a considerat că ea știe mai bine decât ei cum să se raporteze la identitatea lor și care fațetă li se potrivește mai bine, în ciuda opiniei lor. Cred că asta este de fapt o jignire și o lipsă de respect, numindu-i așa cum ei nu vor să fie numiți, ca hoții.
E ironic ca înșirând formele de discriminare la care țiganii din România sunt supuși de către populația majoritară să vezi o altă formă de discriminare în care li se ia propria voce identitară și li se conferă un termen așa-zis mai puțin peiorativ. E o formă de superioritate, în care „îți zic eu de fapt cum ar trebui să te numești, că știu io mai bine". Și până la urmă „țigan" e un termen peiorativ raportat la cine? Căci țiganii căldărari tocmai spuseseră că pentru ei nu e peiorativ. Ah, raportat la noi, majoritarii, și la cum credem noi că ar trebui să fie? Nu e asta o formă de superioritate în care-i subordonăm conceptelor noastre și încercând să nu-i discriminăm îi supunem la o altă formă de discriminare, numindu-i cum vrem noi, ori chiar opusul, nu cum își zic ei?
Alt lucru care m-a făcut să mă chircesc nițel a fost când țiganii căldărari spun că ei sunt țigani, nu romi, că romi îi consideră pe ăia care fură. Aici, Elena Stancu spune că alege să-i numească pe țiganii căldărari romi, pentru a nu jigni pe nimeni. E un non-sens total, în care nu este despre ei, ci despre ea, ideologie fără substanță. Am trecut de la dorința de a nu jigni (legitimă), la evitarea posibilității de a nu jigni (imposibilă, cine vrea să se simtă jignit o va face), în timp ce subiectul îți spune clar că pentru el nu e nicio jignire. Motivarea este că „țigan" este folosit și-n sens peiorativ. Totuși, țigan are origine descriptivă, el nu este un cuvânt apărut ca termen peiorativ, cum ar fi „cioară/negrotei". Nu este nimic peiorativ în cuvântul „țigan", decât dacă vrei să-l folosești în sensul ăsta. Însă, aproape orice cuvânt descriptiv - român, femeie, ungur - poate fi folosit în sens peiorativ în anumite contexte. Soluția nu este să evităm cuvintele sau să ne autocenzurăm, ci să lăsăm partenerii de discuție să intuiască/priceapă din cum le vorbim/din context dacă încercăm să-i jignim sau nu. E o formă de respect și față de ei. Cu atât mai mult cu cât subiectul îți zice că nu-i o jignire, dar tu tot pe vârfuri mergi.
Astfel, printr-o întorsătură a absurdului, îi jignește de fapt pe țiganii căldărari, alegând non-sensul de a-i numi romi. Dintr-o precauție ideologică exagerată îi numește fix cum ei spuseseră că-i definesc pe cei care fură sau se ocupă cu alte ilegalități și care nu-s ca ei, țiganii căldărari, la locul lor, cu meșteșugul și tradițiilor lor. Elena Stancu a considerat că ea știe mai bine decât ei cum să se raporteze la identitatea lor și care fațetă li se potrivește mai bine, în ciuda opiniei lor. Cred că asta este de fapt o jignire și o lipsă de respect, numindu-i așa cum ei nu vor să fie numiți, ca hoții.
E ironic ca înșirând formele de discriminare la care țiganii din România sunt supuși de către populația majoritară să vezi o altă formă de discriminare în care li se ia propria voce identitară și li se conferă un termen așa-zis mai puțin peiorativ. E o formă de superioritate, în care „îți zic eu de fapt cum ar trebui să te numești, că știu io mai bine". Și până la urmă „țigan" e un termen peiorativ raportat la cine? Căci țiganii căldărari tocmai spuseseră că pentru ei nu e peiorativ. Ah, raportat la noi, majoritarii, și la cum credem noi că ar trebui să fie? Nu e asta o formă de superioritate în care-i subordonăm conceptelor noastre și încercând să nu-i discriminăm îi supunem la o altă formă de discriminare, numindu-i cum vrem noi, ori chiar opusul, nu cum își zic ei?
May 14, 2018
O carte incredibil de sinceră. Te aduce mai aproape de România profundă, de "viaţa care se vieţuieşte".
October 10, 2021
O carte foarte profunda cu povesti de viata bine documentate care m-a ajutat sa inteleg mai bine "Romania aia" saraca, needucata, marginalizata. Citind-o, am inteles ca viata mea confortabila se datoreaza mai ales mediului in care m-am nascut si mai putin alegerilor mele.
February 2, 2021
Când te saturi de realitatea ta, uită-te în realitățile multor români din jurul tău. Cartea, pe lângă fantezia călătoriilor "teleleu" cu autorulota, te plimba prin viețile multor comunități defavorizate și spune povești de acolo, din inima lor. De citit si de pus osu' la schimbare.
October 7, 2023
Devastatoare. Sper ca cei doi sa continue sa calatoreasca si sa ne scrie vederi si relatari din cat mai multe comunitati. Vant in pupa, Elena si Cosmin. Jos palaria pentru materialele voastre.
February 14, 2025
Am plans, am ras si am meditat. Cartea Elenei si a lui Cosmin este un montagne russe de povesti si emotii cum nici in cele mai premiate si editate romane la nobel nu gasesti. Asta pentru ca se adauga tensiunea vietii reale, ca fiecare dezastru sau bucurie CHIAR ARE un impact real asupra personajelor pe care incepi sa le cunosti intim. Asta e. Felul de documentare loial, profesional asupra ceea ce inseamna sa fii uman - chiar si pentru toti membrii mai putin vazuti ai societatii noastre - este un act de cartare empatica ce ne-ar putea trezi pe toti. Cum putem sa ajutam? De ce e lumea asa cum e? Si Romania? Desi ei nu pretind sa raspunda la intrebari din astea, filozofice, inevitabil te imping sa iti pui niste intrebari care te macina. Cred cu tarie ca asta e o lectura musai pentru orice om.
August 24, 2019
Elena și Cosmin ne arată o Românie nemachiată, cu toate problemele ei: sărăcie, boală, discriminare, lipsa de educație - o Românie pe care ne este teamă să o privim în ochi.
O carte document în care sunt prezentate în cuvinte și imagini care uneori dor, o societate care uită să-si întoarca privirea spre cei care nu au avut șansa unui start egal în viață.
La un moment dat Elena spune: între noi și ei nu sunt diferențe reale; ne separă doar oportunitățile pe care noi le-am avut și ei nu.
O realitate dureroasă în care mai există totuși câțiva oameni care își îndreaptă privirea către semenii lor.
Îmi place foarte mult coperta cărții deoarece îmi amintește de un loc drag - Gărâna.
O carte document în care sunt prezentate în cuvinte și imagini care uneori dor, o societate care uită să-si întoarca privirea spre cei care nu au avut șansa unui start egal în viață.
La un moment dat Elena spune: între noi și ei nu sunt diferențe reale; ne separă doar oportunitățile pe care noi le-am avut și ei nu.
O realitate dureroasă în care mai există totuși câțiva oameni care își îndreaptă privirea către semenii lor.
Îmi place foarte mult coperta cărții deoarece îmi amintește de un loc drag - Gărâna.
April 24, 2020
Aș vrea să o citească toată lumea. Pentru mine e genul de carte care va veni cu mine oriunde o să mă mut, în toate bagajele. Empatia tuturor are nevoie de educație.
Felicitări, tot ce faceți îmi merge la suflet!
Felicitări, tot ce faceți îmi merge la suflet!
March 8, 2021
Îmi place să cred că sunt cărți care pot schimba vieți, că orice carte citită de persoana potrivită în momentul potrivit poate schimba un destin. Tocmai această putere consider că o are cartea de față, dar mai mult decât atât, cred că poate urca la scară mult mai largă și citită de persoana potrivită poate avea un impact și asupra vieților celor din jur.
Pe plan individual, curajul autorilor de a-și schimba radical viața în ciuda părerilor prietenilor și a părinților despre cum ar trebui să trăiască îi poate insufla persoanei potrivite același curaj de a-și lua în mâini propriul destin și de a face schimbările pe care și le dorește indiferent de prejudecățile celor din jur, iar la scară mai largă, cred că impactul nu poate fi măsurat cu adevărat pentru că posibilitățile sunt infinite. Trebuie doar să deschidem puțin ochii și le întâlnim la orice pas. Orice deținut, orice om al străzii, orice rrom, orice copil cu dizabilități și orice persoană are o poveste pentru că fiecare minte este un univers propriu. Autorii tocmai asta au încercat să prezinte, universul oamenilor uitați și respinși de societate. Sunt povești triste dintr-o Românie reală și bolnavă, dar citite de persoana potrivită pot determina implicarea sa în nenumărate asociații care în fiecare zi încearcă să schimbe vieți. Pe a Cristinei, pe a Andreei, pe a lui Ștefan și a atâtor oameni care au avut ghinionul să se nască într-un mediu dăunător.
Cartea nu este doar cu povești triste din România reală. Este și cu apusuri de soare pe malul mării, cu seri călduroase în aer liber și cu aspecte din viața în doi în câțiva metri pătrați. Elena și Cosmin se completează reciproc și îndrăznesc să glumesc că îi invidiez pentru curajul de care dau dovadă, dar realistic, îi apreciez pentru tot ceea ce au realizat.
Chiar dacă am dat destul de târziu de ea, cartea de față o voi menționa oricând voi avea ocazia pentru că în opinia mea face parte din categoria “Poate schimba vieți”.
Pe plan individual, curajul autorilor de a-și schimba radical viața în ciuda părerilor prietenilor și a părinților despre cum ar trebui să trăiască îi poate insufla persoanei potrivite același curaj de a-și lua în mâini propriul destin și de a face schimbările pe care și le dorește indiferent de prejudecățile celor din jur, iar la scară mai largă, cred că impactul nu poate fi măsurat cu adevărat pentru că posibilitățile sunt infinite. Trebuie doar să deschidem puțin ochii și le întâlnim la orice pas. Orice deținut, orice om al străzii, orice rrom, orice copil cu dizabilități și orice persoană are o poveste pentru că fiecare minte este un univers propriu. Autorii tocmai asta au încercat să prezinte, universul oamenilor uitați și respinși de societate. Sunt povești triste dintr-o Românie reală și bolnavă, dar citite de persoana potrivită pot determina implicarea sa în nenumărate asociații care în fiecare zi încearcă să schimbe vieți. Pe a Cristinei, pe a Andreei, pe a lui Ștefan și a atâtor oameni care au avut ghinionul să se nască într-un mediu dăunător.
Cartea nu este doar cu povești triste din România reală. Este și cu apusuri de soare pe malul mării, cu seri călduroase în aer liber și cu aspecte din viața în doi în câțiva metri pătrați. Elena și Cosmin se completează reciproc și îndrăznesc să glumesc că îi invidiez pentru curajul de care dau dovadă, dar realistic, îi apreciez pentru tot ceea ce au realizat.
Chiar dacă am dat destul de târziu de ea, cartea de față o voi menționa oricând voi avea ocazia pentru că în opinia mea face parte din categoria “Poate schimba vieți”.
December 31, 2019
Când am cumpărat cartea, nu știam prea multe despre Teleleu. M-a convins descrierea: doi oameni cu experiență în jurnalism scriu despre viața oamenilor așa cum e, călătorind și trăind într-o autorulotă.
Am trecut prin fiecare poveste simțindu-mi stomacul cât un purice. Poveștile sunt relatate cu o simplitate și sinceritate pentru care n-am fost pregătită. Pe care n-o regăsesc în presă. Și care provoacä empatie, furie, înțelegere, apoi nedumerire. Atât de multe sentimente confuze stârnite de poveștile unor oameni pe care nu-i văd în lumea mea de zi cu zi. E atât de ușor să crezi că, aruncând într-o bulă cealaltă parte a societății, nu există, deci nu te afectează. Deci nu-ți pasă. Că viața, aici în România, bună sau rea, cu plusuri și cu minusuri, la un moment dat, se echilibrează. Dar lucrurile niciodată nu se așază pentru toți, așa cum fiecare și-ar dori. Din poveștile unor oameni am realizat, încă o dată, că suntem ființe care ne lăsăm pradă prea des instinctelor și emoțiilor. Că neîncrederea și optimismul toxic "trebuie să fie mai bine", "oriunde e mai bine decât aici", "așa e obiceiul pe la noi" atitudinea asta de a spera până la absurd fără a schimba ceva, nu modifică în mai bine o situație grea fără a primi ajutor din afară.
"Acasă, pe drum" e o carte excelentă pentru a observa, de la distanță, cealaltă parte a societății. Cea de care ne e teamă, jenă ori scârbă, uneori, să recunoaștem că există.
Am trecut prin fiecare poveste simțindu-mi stomacul cât un purice. Poveștile sunt relatate cu o simplitate și sinceritate pentru care n-am fost pregătită. Pe care n-o regăsesc în presă. Și care provoacä empatie, furie, înțelegere, apoi nedumerire. Atât de multe sentimente confuze stârnite de poveștile unor oameni pe care nu-i văd în lumea mea de zi cu zi. E atât de ușor să crezi că, aruncând într-o bulă cealaltă parte a societății, nu există, deci nu te afectează. Deci nu-ți pasă. Că viața, aici în România, bună sau rea, cu plusuri și cu minusuri, la un moment dat, se echilibrează. Dar lucrurile niciodată nu se așază pentru toți, așa cum fiecare și-ar dori. Din poveștile unor oameni am realizat, încă o dată, că suntem ființe care ne lăsăm pradă prea des instinctelor și emoțiilor. Că neîncrederea și optimismul toxic "trebuie să fie mai bine", "oriunde e mai bine decât aici", "așa e obiceiul pe la noi" atitudinea asta de a spera până la absurd fără a schimba ceva, nu modifică în mai bine o situație grea fără a primi ajutor din afară.
"Acasă, pe drum" e o carte excelentă pentru a observa, de la distanță, cealaltă parte a societății. Cea de care ne e teamă, jenă ori scârbă, uneori, să recunoaștem că există.
October 20, 2021
Scriu, șterg, scriu, șterg. Mi-e greu să pun în cuvinte sentimentele care mă încearcă după ce am închis cartea asta. M-a stors, mi-a dărâmat niște credințe de care țineam cu dinții, pentru că e greu să ieși dintr-o bulă în care nu-ți lipsește nimic, în care educația a fost un dat, de multe ori neapreciat la adevărata sa valoare, în care ai bani să-ți cumperi cărți și ai timp și posibilitatea să citești.
Pe Elena și Cosmin i-am urmărit de-a lungul anilor, mai mult sau mai puțin activ. Am rezonat cu unele dintre proiectele lor, pe altele le-am ignorat. Cartea asta mi-a arătat oamenii din spatele proiectelor, nu doar persoanele despre care ei povestesc în cuvinte și imagini. Și probabil că asta, dincolo de dramatismul poveștilor pe care ei ni le redau pe teleleu.eu, este ce a făcut diferența în cazul meu și mi-a dat o doză bună de trezire din amorțeală.
Pentru că un reportaj poate fi, de multe ori, impersonal. Iar cartea asta a venit cu infuzia de trăiri din spatele textelor de pe site. E profund umană și o lecție de empatie de care avem cu toții nevoie în țara asta. Pentru că da, suntem un neam egoist, declarativ creștin, dar în realitate plin de indiferență și de răutate.
Le dăm copiilor să citească „Singur pe lume” pentru a-i învăța mila și respectul față de cei în nevoie, dar ajunși la vârsta adultă, uităm, ne înrăim, judecăm după stereotipuri și frici, devenim inumani.
Cartea asta trebuie citită de toată lumea. E despre a fi, pur și simplu, om.
Pe Elena și Cosmin i-am urmărit de-a lungul anilor, mai mult sau mai puțin activ. Am rezonat cu unele dintre proiectele lor, pe altele le-am ignorat. Cartea asta mi-a arătat oamenii din spatele proiectelor, nu doar persoanele despre care ei povestesc în cuvinte și imagini. Și probabil că asta, dincolo de dramatismul poveștilor pe care ei ni le redau pe teleleu.eu, este ce a făcut diferența în cazul meu și mi-a dat o doză bună de trezire din amorțeală.
Pentru că un reportaj poate fi, de multe ori, impersonal. Iar cartea asta a venit cu infuzia de trăiri din spatele textelor de pe site. E profund umană și o lecție de empatie de care avem cu toții nevoie în țara asta. Pentru că da, suntem un neam egoist, declarativ creștin, dar în realitate plin de indiferență și de răutate.
Le dăm copiilor să citească „Singur pe lume” pentru a-i învăța mila și respectul față de cei în nevoie, dar ajunși la vârsta adultă, uităm, ne înrăim, judecăm după stereotipuri și frici, devenim inumani.
Cartea asta trebuie citită de toată lumea. E despre a fi, pur și simplu, om.
January 3, 2018
As putea sa aduc toate laudele din lume acestei carti atat de responsabil si dedicat "muncita", dar adevarul pe care il infatiseaza ma ingrozeste, nu pentru ca nu as fi crezut ca este posibil ca in Romania sa se petreaca astfel de lucruri, ci pentru ca habar nu avem ce gandesc si ce traiesc oamenii de la care intoarcem capul atunci cand ii vedem si, totusi, o facem. Pentru ca noi am avut o sansa mai buna la viata si aspiratii mai inalte, am invatat si am muncit, iar ei nu. Si descoperi citind ca nu, lor nu li s-a intamplat asta pentru ca nu au vrut, ci pentru ca nici macar nu si-au pus problema ca ar putea sa mearga la scoala sau sa munceasca pentru o masa calda. Pentru ca nu s-au considerat demni sau capabili de lucruri pe care noi le facem sau obtinem cu atat de mare usurinta. Elena si Cosmin poarta cu ei imaginile unor fragmente de viata impresionante, iar noi, cititorii, apasarea gesturilor de respingere sau nepasare a unor comportamente rezultate din opinii nedocumentate.
June 21, 2023
Cand am inceput sa caut cartea in librarii, am fost uimita sa aud: “E o carte foarte buna, nu stiu daca o mai avem, dar uitati-va la raftul de memorii, jurnale”. Nu am gasit-o fizic la nicio secțiune de memorii, jurnale, dar am gasit-o pe internet si am comandat-o.
Cred ca e una dintre cele mai valoroase carti din biblioteca mea si cartea care m-a miscat cel mai mult in ultimii doi ani. Mi-a placut fiecare capitol. Mi-au placut propozitiile scurte, cuvintele alese si faptul ca Elena a stiut unde sa citeze exact din ceea ce i se povestea si unde sa povesteasca chiar ea. Cartea este scrisa cu maturitatea si obiectivitatea, pe care greu le gasim la jurnalistii prezentului.
Am citit-o cu un fior permanent, si mi-e greu sa-mi imaginez ce a insemnat documentarea ei din punct de vedere emotional, mai ales ca Elena si Cosmin au trait, cum au spus chiar ei, printre cei mai vulnerabili dintre romani.
Eu traiesc de-o vreme acasa, intr-un sat in care romanii au fost depasiti numeric de rromi, si in care acest lucru se simte in special la Paste si Craciun, cand rromii revin acasa de sarbatori. Cartea asta mi-a adus mai multa intelegere fata de ei ca si comunitate si mai multa apreciere fata de parintii mei care pot in mod natural sa aiba relatii bune cu vecinii nostri rromi.
Cred ca e una dintre cele mai valoroase carti din biblioteca mea si cartea care m-a miscat cel mai mult in ultimii doi ani. Mi-a placut fiecare capitol. Mi-au placut propozitiile scurte, cuvintele alese si faptul ca Elena a stiut unde sa citeze exact din ceea ce i se povestea si unde sa povesteasca chiar ea. Cartea este scrisa cu maturitatea si obiectivitatea, pe care greu le gasim la jurnalistii prezentului.
Am citit-o cu un fior permanent, si mi-e greu sa-mi imaginez ce a insemnat documentarea ei din punct de vedere emotional, mai ales ca Elena si Cosmin au trait, cum au spus chiar ei, printre cei mai vulnerabili dintre romani.
Eu traiesc de-o vreme acasa, intr-un sat in care romanii au fost depasiti numeric de rromi, si in care acest lucru se simte in special la Paste si Craciun, cand rromii revin acasa de sarbatori. Cartea asta mi-a adus mai multa intelegere fata de ei ca si comunitate si mai multa apreciere fata de parintii mei care pot in mod natural sa aiba relatii bune cu vecinii nostri rromi.
Displaying 1 - 30 of 50 reviews