Edi, Pisică, Tobă, frații Mânzu și Tomi trăiesc la periferia Craiovei și se ocupă cu braconajul mai multor specii de păsări pe care le vând apoi, pe filieră interlopă, în Italia. Repovestite de vocea lui Pisică, cel mai fragil și sensibil dintre copii, întâmplările capătă dimensiuni dramatice, care dezvăluie și temele profunde ale cărții: sentimentul de vinovăție, dublat de obsesia evadării într-o Italie idealizată, tărâm al visurilor împlinite, credința, singurătatea, descoperirea erotismului. Într-o atmosferă salingeriană, cu o tensiune și o violențã care plutesc în aer, pentru a izbucni în final cu o forță care deturnează definitiv viețile tuturor personajelor, romanul lui Augustin Cupșa creează o lume întreagã, cu legi nescrise, dar imuabile, un paradis înșelător, al inocenților, cu peisaje mirifice care ascund de fapt răul în formele sale cele mai subtile.
„Acum sunt departe de casă, dar şi acolo m-am simţit de prea multe ori înstrăinat, nefiind tocmai de-al locului. Craiova a rămas unde am lăsat-o, părăsită în mijlocul câmpiilor cu buruieni şi mărăcini, cu drumuri prăfuite, cu şine de tren care sclipesc în soarele ucigător, iar timpul ei stă odată cu lucrurile deja trăite. Am scris despre Sud pentru că Sudul e o stare, şi chiar dacă pleci de acolo, Sudul vine cu tine oriunde te-ai duce.“ (Cupșa)
Din păcate atmosfera salingeriană promisă pe copertă e greu de dibuit. Iar asta nu e vina autorului și chiar nu e o problemă. Or fi existînd legături între Pisică și Holden la nivel emoțional, dar atmosfera e din alt film. Unul mai aproape de noi, așa. De exemplu, deși compar periferia Craiovei cu două sate, atmosfera aduce cu cea din Priță Barsacu (avem chiar și rîul ca element comun) sau—poate întind și eu coarda—cu Parohia lui Dan C. Iar episoadele violente—tratate ATÎT de firesc, bravo Augustin pentru asta—mi-amintesc de Ferrante (că tot ne plimbă prin Italia romanul) și de violențele firești din background-ul poveștilor ei.
Ce-am simțit eu că-mi lipsește un pic e realitatea limbajului, care e destul de oral, foarte bine (o fi și aici ceva salingerian), dar greu de crezut că niște puști de 14-15 ani din Craiova anilor '90 nu vorbesc spurcat (pentru asta e de vină Gheo și Noapte bună, copii!, care e un masterclass la acest capitol). Cupșa e un estet, sau cel puțin cu asta am rămas eu după această primă carte, însă tot acest estetism știrbește din obiectivismul pe care cred (?) că miza. Pe de altă parte, pare să servească părții introspective a naratorului, de aici, cred, și dificultatea de a echilibra romanul.
Însă eu, apreciind estetismul de care ziceam (abundă cartea asta în comparații, ceva de speriat, dar toate sînt bune, aici e buba!) și în general condeiul lui Augustin Cupșa, voi căuta să-l mai citesc, căci îmi place.
O proză cu cadru restrâns despre anii 90 în Craiova. Câțiva puști descoperă mirajul banilor și aventurile celor care merg la muncă/furat în Italia. Povestea (prezent și câteva salturi în trecut) urmărește relația dintre narator, Pisică, 14 ani neîmpliniți, și unul dintre prietenii-idolii săi, Edi, proaspăt întors din Italia cu o rană la picior și o poveste nespusă. Pentru a face rost de bani, puștii prind ilegal păsări sălbatice ce sunt ulterior vândute în Italia.
Augustin Cupșa e unul dintre prozatorii pe care îi urmăresc, știe să scrie, îmi place frazarea prozelor sale, dar aici cred că ratează tonul romanului. Construind o voce poetică, melancolică, deseori introspectă și atentă în exprimare, anulează efectul de realism al anilor 90 așa cum l-ar fi cerut poate subiectul romanului. Există un pic cam prea multă știință literară în construcția pasajelor și autorul, îndrăgostit de frazele sale, falsifică, estetizează acolo unde nu trebuie. Mai multe dialoguri și o stilizarea mai sterilă a descrierilor ar ajuta mult proza lui.
Adolescenții din acest volum își trăiesc periculos prezentul și își pregătesc, prin faptele lor, viitorul. Sunt tineri de la periferia Craiovei, nepăsători față de școală, aventurieri și bătăuși, uniți în diferite găști și care vânează păsări sălbatice, pe luncile de lângă Jiu. Ținta lor nu o reprezintă nici școala, nici facultatea, nici o carieră viitoare. Țintele par mărunte, dar la acea vârstă și la nivelul lor social, nici nu-și doresc altele: apartenența la o gașcă, o gacică și... Italia, locul spre care se îndreptă visul tuturor. Personaje foarte bine conturate și expresive, un roman bine scris despre lumea pe care mulți dintre noi nu o cunoaștem, dar o bănuim, cea a periferiei (atât la propriu, cât și la figurat) provinciale.
am zis ca nu mai citesc romani ca parca toti scriu la fel. dar uite ca unul sare din tipar. foarte ....altfel ....am citit-o pe caldurile astea,parca eram in carte mi-a placut. bravo
Bun roman, superbă scriitură! Povestea curge, densă și hipnotizantă, într-un peisaj cu accente primitive, prin care se perindă păsări sălbatice, adulți veroși, violenți, înăspriți sau îndepărtați și adolescenți care-și poartă cu dinții strânși visele, frustrările, sensibilităție, amintirile. De mult nu m-am mai abondonat atât de total unei cărți. Augustin Cupșa are o scriitură splendidă, în care se amestecă arome venite dinspre Sallinger, Twain și Faulkner. Prin asocieri libere, romanul m-a dus cu gândul chiar și la Harper Lee sau Truman Capote (nu, nu "Mic dejun..." sau povestirile, ci cu "Alte glasuri, alte încăperi"). Iar acțiunea se petrece în Craiova, dar într-o altă Craiovă decât cea in care am crescut si traiesc... În partea salbatică, ascunsă și echivocă a orașului (nu știu de ce îmi apare în minte Zona fraților Strugatki, că nu e Zona din "Picnic la margineadrumului/Calauza", e cumva altfel, dar tot un fel de Zonă e).
În vremuri de polarizare extremă şi rupturi greu de reconciliat în societate, mi-a picat în mâini cartea lui Augustin Cupşa. În mahalaua Craiovei şi pe malul Jiului, o mână de copii trăieşte o altfel de copilărie şi adolescenţă. Sunt medii violente, cu lipsuri grave, evidente, deasupra cărora speranţa de mai bine pluteşte mereu în altă parte, în Italia cu iarbă mai verde, unde plouă cu bani. Lupta pentru supravieţuire e însoţită de cruzime - dar vocile sunt incredibil (nerealist? James-ian?) de lucide, loiale, mature. Poezia limbajului accentuează şi mai mult contrastele - descrierile lirice, metaforele, eufemismele nu maschează, totuşi, nicăieri faptul că, din scoarţă-n scoarţă, romanul rămâne unul despre moarte, şi la propriu, şi la figurat.
Personajele sunt memorabile, chiar dacă sunt niște puști maturizați înainte de vreme. La fel și lumea mohorâtă și parcă lipsită de viitor de la periferia Craiovei anilor 1990. O frescă reușită a primilor ani de după 1990 când tinerii încep să simtă „mirosul de sânge” și se aruncă frenetic în lumea nou descoperită a occidentului. Scăderea vine din tonul folosit, care alunecă uneori pe panta prozodiei, sau onirismului, ceea ce aruncă o ceață nepotrivită peste personaje și motivațiile lor.
O călătorie interesantă în timp, într-o Românie pe care n-am cunoscut-o, o Românie ieșită din bezna criminalilor de comuniști, orbită și amețită de lumina și iluzia Occidentului, care influențează lucrurile dincolo de putința personajelor de a le și de a se controla. Ca minus, are fraze uneori obositor de lungi (părerea mea).
Citind cartea asta am inteles in fine de unde provine lumea Craiovei a fratilor Camataru, a interlopilor, a Olgutei. Personajele sunt foarte bine conturate, și nu ai cum sa nu il indragesti pe Pisica. Am apreciat in carte amestecul de realism indus de "școala vietii" și inocența încă specifică unui băiat de aproape 14 ani. Steaua lipsa e pentru ca, totusi, pana la urma, nu am inteles tot ce s-a intamplat in lunca Jiului, și asta mă lasă cu o oarecare stare de iritare.
Periferia Craiovei, adolescenți interesați să facă bani, drumuri prin Italia, bătăi între găști, dar toate prezentate atât de melancolic și introspectiv că s-a pierdut mult din farmec. Pe alocuri, greu de urmărit.