What do you think?
Rate this book
Straja dragonilor: memorii 1921–1941
„În Autobiografie voi spune totul despre mine, chiar şi cele mai inconfortabile lucruri.“ (I. Negoiţescu)
„Memoriile lui Ion Negoiţescu (Autobiografia, spunea el) reprezintă unul dintre cazurile rarisime din literatura română în care confesiunea este totală, şocantă, frustă, independentă de ideea unui auditoriu. Scrisă în exil şi pe patul de spital, Straja dragonilor spune totul, nu înfrumuseţează şi nu urâţeşte realitatea. Moartea apropiată este garanţia sincerităţii ultime. Singurul pericol care se presimte este epuizarea timpului, iar asta dă paginilor pe care bolnavul a mai apucat să le scrie despre primii săi douăzeci de ani de viaţă o nerăbdare şi o precipitare dezordonate, ca îmbulzeala ultimelor fire de nisip la gura clepsidrei.
Deşi încalcă tot soiul de tabuuri şi descriu fără inhibiţii, cu detalii dintre cele mai naturaliste, jocurile erotice ale copilului şi adolescentului (cu fetiţe, cu băieţei, apoi cu colegi şi, mai ales, cu soldaţi, ordonanţele tatălui ofiţer, prin umbrare din grădină, acasă, iar, mai târziu, în sălile de cinema), aceste Memorii, prin calitatea lor literară excepţională, nu alunecă nici un moment în vulgaritate şi obscen. Un amestec de basm, de naivitate, de voioşie, de umor, de mitologie şi de eroism fac literatură pură din scenele cele mai brutale.“ (IOANA PÂRVULESCU)
„Memoriile lui Ion Negoiţescu (Autobiografia, spunea el) reprezintă unul dintre cazurile rarisime din literatura română în care confesiunea este totală, şocantă, frustă, independentă de ideea unui auditoriu. Scrisă în exil şi pe patul de spital, Straja dragonilor spune totul, nu înfrumuseţează şi nu urâţeşte realitatea. Moartea apropiată este garanţia sincerităţii ultime. Singurul pericol care se presimte este epuizarea timpului, iar asta dă paginilor pe care bolnavul a mai apucat să le scrie despre primii săi douăzeci de ani de viaţă o nerăbdare şi o precipitare dezordonate, ca îmbulzeala ultimelor fire de nisip la gura clepsidrei.
Deşi încalcă tot soiul de tabuuri şi descriu fără inhibiţii, cu detalii dintre cele mai naturaliste, jocurile erotice ale copilului şi adolescentului (cu fetiţe, cu băieţei, apoi cu colegi şi, mai ales, cu soldaţi, ordonanţele tatălui ofiţer, prin umbrare din grădină, acasă, iar, mai târziu, în sălile de cinema), aceste Memorii, prin calitatea lor literară excepţională, nu alunecă nici un moment în vulgaritate şi obscen. Un amestec de basm, de naivitate, de voioşie, de umor, de mitologie şi de eroism fac literatură pură din scenele cele mai brutale.“ (IOANA PÂRVULESCU)
224 pages, Paperback
First published January 1, 1994
About the author
Ion Negoiţescu
24 books13 followersIon Negoiţescu was a Romanian literary historian, critic, poet, novelist and memoirist, one of the leading members of the Sibiu Literary Circle. A rebellious and eccentric figure, Negoiţescu began his career while still an adolescent, and made himself known as a literary ideologue of the 1940s generation. Moving from a youthful affiliation to the fascist Iron Guard, which he later came to regret, the author became a disciple of modernist doyen Eugen Lovinescu, and, by 1943, rallied the entire Sibiu Circle to the cause of anti-fascism. He was also one of the few openly homosexual intellectuals in Romania to have come out before the 1990s—an experience which, like his political commitments, is recorded in his controversial autobiographical writings.
After World War II, Negoiţescu's anti-communism, dissident stance and sexual orientation made him an adversary of the Romanian communist regime. Marginalized and censored, he spent three years as a political prisoner. Ultimately reinstated during a late 1960s episode of liberalization, he continued to speak out against political restrictions, and came to be closely monitored by the Securitate secret police. In 1977, he joined Paul Goma and Ion Vianu in a civil society protest against the rule of Nicolae Ceauşescu, but was pressured into retracting. Eventually, Negoiţescu defected to West Germany, where he became a contributor to Radio Free Europe and various other anti-communist outlets, as well as editor of literary magazines for the Romanian diaspora communities. He died in Munich.
Ion Negoiţescu's review of Romanian literature and contributions to literary theory generally stood in contrast to the nationalist and national communist recourse to traditionalism or anti-Europeanism, and engaged it polemically by advocating the values of Western culture. His diverse work, although scattered and largely incomplete, drew critical praise for its original takes on various subjects, and primarily for its views on the posthumously published writings of national poet Mihai Eminescu. In tandem, the implications of Negoiţescu's private life and the various aspects of his biography, such as his relationship to exposed Securitate informant Petru Romoşan and the revelations of his unpublished diary, have remained topics of controversy in the years after his death.
After World War II, Negoiţescu's anti-communism, dissident stance and sexual orientation made him an adversary of the Romanian communist regime. Marginalized and censored, he spent three years as a political prisoner. Ultimately reinstated during a late 1960s episode of liberalization, he continued to speak out against political restrictions, and came to be closely monitored by the Securitate secret police. In 1977, he joined Paul Goma and Ion Vianu in a civil society protest against the rule of Nicolae Ceauşescu, but was pressured into retracting. Eventually, Negoiţescu defected to West Germany, where he became a contributor to Radio Free Europe and various other anti-communist outlets, as well as editor of literary magazines for the Romanian diaspora communities. He died in Munich.
Ion Negoiţescu's review of Romanian literature and contributions to literary theory generally stood in contrast to the nationalist and national communist recourse to traditionalism or anti-Europeanism, and engaged it polemically by advocating the values of Western culture. His diverse work, although scattered and largely incomplete, drew critical praise for its original takes on various subjects, and primarily for its views on the posthumously published writings of national poet Mihai Eminescu. In tandem, the implications of Negoiţescu's private life and the various aspects of his biography, such as his relationship to exposed Securitate informant Petru Romoşan and the revelations of his unpublished diary, have remained topics of controversy in the years after his death.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
August 31, 2017
Pentru sinceritate, claritate in scriitura si gandire si excelenta culturala, autobiografia lui Negoitescu primise deja patru stele de la mine, inainte sa ajung la jumatatea lucrarii. Cautam cu speranta detaliul care o va fi mutat la cinci stele. Pentru mine, detaliul acesta au fost ultimele trei pagini, care au lovit ingrozitor de aproape de adevarul meu. As vrea din tot sufletul ca toata generatia mea sa citeasca lucrarea aceasta - stiu din tot sufletul meu ca nu se va intampla. Asa ca o voi proteja inauntrul meu ca pe-o poveste adevarata al unui om ce-a fost, candva, un tanar cititor avid de cultura cu inclinatii homosexuale intr-o societate represiva.
September 28, 2015
Mi-e ciudă că Negoiţescu nu a apucat să termine acest jurnal, dar aceste capitole sunt superbe.
March 4, 2016
Nu doar unele dintre cele mai bune (franturi de) amintiri citite de mine vreodata, dar cu siguranta printre cele mai sincere, fruste si dezbarate de orice autoalinturi si/sau ipocrite infrumusetari/ameliorari ale propriei copilarii si tinereti, retraite in punctele lor esentiale prin aceasta relatare.
Scriitura curge natural, intr-un flux nebun, ca si cum autorul era constient de putinul timp ramas la dispozitie pentru a-si duce la bun sfarsit "memoriile" in care a vrut sa spuna tot. Din pacate, previzibil marinpredian, timpul n-a mai avut rabdare cu I. Negoitescu, care, totusi, ne-a lasat acest incipit de memorii valoros prin mai multe elemente: abordarea directa, fara perdea, a unor chestiuni extrem de intime (aventurile homosexuale incepute inca din copilarie, aderarea la miscarea legionara cand aceasta era la apogeu, simpatii de care autorul s-a lecuit definitiv destul de repede si chiar a ironizat "fenomenul" legionar intr-o carte ulterioara); redarea atmosferei din Ardealul integrat Romaniei Mari, in care criticul s-a nascut, a trait si s-a format; descrierea "first-hand" a contextului istoric al cedarii Transilvaniei de N-V Ungariei in urma infamului Arbitraj de la Viena si a consecintelor negative ale acestui act istoric pentru miile de familii de refugiati romani; nu in cele din urma, stilul direct, la obiect si impregnat de o dezarmanta sinceritate (vizibila chiar si atunci cand N. isi recunoaste carentele de memorie, marcandu-le in acest sens, cand, precum altii, ar fi putut sa le "manipuleze"/infloreasca) fac ca aceasta carticica sa fie una de referinta in istoria memorialisticii romanesti.
E un mare pacat si, deopotriva, o pierdere pentru istoria literaturii romane ca Negoitescu n-a mai avut ragazul sa-si duca la bun sfarsit amintirile, care, chiar si incomplete, tot reprezinta o delectare intelectuala asigurata de unul dintre marii critici literari postbelici.
Scriitura curge natural, intr-un flux nebun, ca si cum autorul era constient de putinul timp ramas la dispozitie pentru a-si duce la bun sfarsit "memoriile" in care a vrut sa spuna tot. Din pacate, previzibil marinpredian, timpul n-a mai avut rabdare cu I. Negoitescu, care, totusi, ne-a lasat acest incipit de memorii valoros prin mai multe elemente: abordarea directa, fara perdea, a unor chestiuni extrem de intime (aventurile homosexuale incepute inca din copilarie, aderarea la miscarea legionara cand aceasta era la apogeu, simpatii de care autorul s-a lecuit definitiv destul de repede si chiar a ironizat "fenomenul" legionar intr-o carte ulterioara); redarea atmosferei din Ardealul integrat Romaniei Mari, in care criticul s-a nascut, a trait si s-a format; descrierea "first-hand" a contextului istoric al cedarii Transilvaniei de N-V Ungariei in urma infamului Arbitraj de la Viena si a consecintelor negative ale acestui act istoric pentru miile de familii de refugiati romani; nu in cele din urma, stilul direct, la obiect si impregnat de o dezarmanta sinceritate (vizibila chiar si atunci cand N. isi recunoaste carentele de memorie, marcandu-le in acest sens, cand, precum altii, ar fi putut sa le "manipuleze"/infloreasca) fac ca aceasta carticica sa fie una de referinta in istoria memorialisticii romanesti.
E un mare pacat si, deopotriva, o pierdere pentru istoria literaturii romane ca Negoitescu n-a mai avut ragazul sa-si duca la bun sfarsit amintirile, care, chiar si incomplete, tot reprezinta o delectare intelectuala asigurata de unul dintre marii critici literari postbelici.
September 27, 2024
o copilărie redată foarte sincer și frumos, cu jocuri sexuale homoerotice , plăceri neînțelese, soldați si multă "bătaie la cur", o copilărie in care m-am regăsit pe alocuri, într-un Cluj interbelic, cu străzi pe care m-am plimbat si eu deseori fără sa ma gândesc pana acum câtă încărcătură emoțională pot avea.
Odată cu tranziția către adolescență, această atmosferă jucăușă se pierde, iar Negoițescu începe să exploreze teme mai complexe, de multe ori încărcate de referințe culturale și sociale ce par să îngreuneze fluxul narativ. Scrierea devine mai introspectivă, iar inocența narativă a copilăriei cedează locul unei reflecții mai conștiente, dar uneori plictisitoare.
Găsesc curajul lui Negoițescu impresionant nu doar prin mărturisirea deschisă a homosexualității sale, dar și prin modul în care o examinează, atât dintr-o perspectivă personală, cât și prin filtrul constrângerilor sociale ale epocii. Această confesiune brutal de sinceră oferă o privire rară asupra minorității homosexuale românești din perioada interbelică, un subiect pe care l-am găsit puțin explorat în literatura română.
Odată cu tranziția către adolescență, această atmosferă jucăușă se pierde, iar Negoițescu începe să exploreze teme mai complexe, de multe ori încărcate de referințe culturale și sociale ce par să îngreuneze fluxul narativ. Scrierea devine mai introspectivă, iar inocența narativă a copilăriei cedează locul unei reflecții mai conștiente, dar uneori plictisitoare.
Găsesc curajul lui Negoițescu impresionant nu doar prin mărturisirea deschisă a homosexualității sale, dar și prin modul în care o examinează, atât dintr-o perspectivă personală, cât și prin filtrul constrângerilor sociale ale epocii. Această confesiune brutal de sinceră oferă o privire rară asupra minorității homosexuale românești din perioada interbelică, un subiect pe care l-am găsit puțin explorat în literatura română.
January 16, 2023
geniala. singurul lucru care nu mi-a plăcut e ca speram ca o sa înțeleg de ce s-a alăturat legionarilor, dar se vede ca nici el n-a înțeles
October 9, 2013
O carte exceptionala. Personaj fascinant, sincer si curajos. Astept jurnalul!!!
January 20, 2021
Mi-a plăcut la Straja dragonilor sinceritatea cu care autorul își pune viața pe tavă. Însă este mai mult decât o simplă expunere a istoriei sale personale: este o analiză a trecutului său prin prisma căruia mulți critici par să-i fi înțeles mai bine chiar și opera critică și literară. Negoițescu realizează o frumoasă introspecție a vieții sale, revelatoare poate, prin analogie, pentru viețile fiecăruia dintre noi, care nu dispunem de aceleași înzestrări și de aceeași capacitate de autoanaliză pe care o are autorul. Extrem de interesante mi s-au părut și cuvântul înainte al Ioanei Pârvulescu, respectiv cele trei schițe de portret ale lui Ion Vartic, așezate în carte înainte de autobiografia propriu-zisă. Ce am apreciat atât la ele, cât și la autobiografie în general, a fost precizia și frumusețea interpretării unei vieți, interpretare care, prin prisma experienței de viață acumulate și analizate, mai apoi, la anii bătrâneții, de către autor, ne poate îmbogăți și nouă înțelegerea nu numai asupra vieții autorului, cât și asupra propriei noastre vieți.
Alte direcții interesante ale cărții sunt: perspectiva asupra Ardealului, a obiceiurilor sale (mâncăruri, vestimentație, regionalisme, viață culturală etc.); viziunea asupra legionarilor și descrierea sentimentelor de loialitate pentru această organizație pe care le-a încercat tânărul adept Negoițescu în adolescența sa; descrierea unor personalități precum Lucian Blaga sau Eugen Lovinescu; abordarea temei homosexualității, cartea lui Negoițescu descriind cu o sinceritate și precizie lipsite de obscenitate scene homoerotice, fiind printre primele cărți din literatura română care să abordeze acest subiect.
Recenzie completă la https://booknation.ro/recenzie-straja...
Read
December 8, 2022MINUNATA! abia astept sa citesc si jurnalul lui care inca se lasa asteptat. Cu toate hibele lui legate de perioada in care s-a intersectat cu legionarismul, Negoitescu poate fi luat acum drept un om cu coloana vertebrala si stoic.
Read
June 22, 2021This book is exhaustive: people, places, events. It describes a few corners of Romanian society between the two wars, an extensive family, the early incursions into self discovery, schools where poets and men of letters taught. The most compelling part is the one describing the events of June 1941. In history books, I never found more than a few words regarding the theme. The impact of the surrender is also, I thing correctly stated.
There is a straight forward acceptance of responsibility of having been a part of the right wing movement, abandoned early, as a consequence of his need to cultivate differences, or so the author says. And this need was made clear by a fortuitous meeting with the [liberal] critic Eugen Lovinescu.
The last pages of the book are an essay on love -- as personal experience and expectations. It is a clear shard of egoism the poet uses against himself, combining pain with the need to love someone better the him, and the claim that he doesn't need to be loved in order to love. It is a beautiful piece of confession, offered to the readers from the journal to be published in 2023, 30 years from the death of the poet.
There is a straight forward acceptance of responsibility of having been a part of the right wing movement, abandoned early, as a consequence of his need to cultivate differences, or so the author says. And this need was made clear by a fortuitous meeting with the [liberal] critic Eugen Lovinescu.
The last pages of the book are an essay on love -- as personal experience and expectations. It is a clear shard of egoism the poet uses against himself, combining pain with the need to love someone better the him, and the claim that he doesn't need to be loved in order to love. It is a beautiful piece of confession, offered to the readers from the journal to be published in 2023, 30 years from the death of the poet.
March 26, 2018
Nici nu stiu cu ce sa incep o eventuala opinie despre acest jurnal. Ce delectare sa aflu detalii despre strazile Clujului meu pe care ma plimb adesea. Ce galerie de personaje din apropierea acestui tanar stralucit - ce cultura pana la urma in urbea "nebun de frumoasa". Expunerea este sincera, frusta, agera si poezeasca in acelasi timp. Lectura este fluida, tineretea pulseaza. Am reluat si cateva dintre cartile lui de poeme - majoritatea le am cu dedicatie din biblioteca lui Ion Vlad - parca le-am inteles altfel dupa acest jurnal. Desi include unele confesiuni uraniste (care nu sunt neaparat de interes pt mine) autorul nu devine nicicand vulgar sau ageresiv - ramane decent, delicat, oprindu-se la timp.
July 27, 2020
Dacă te iei după titlu, sigur vei avea impresia că e un roman fantasy pe care l-ai scăpat din vedere pe vremea când citeai Harry Potter și credeai că nimic pe lume nu e mai fain decât un univers plin cu vrăjitori.
Această carte, care are atitudinea unei autobiografii, este departe de a fi un basm. Este o confesiune răvășitoare a unui critic literar care a trebuit să facă față unei lumi crude, aflată sub sceptrul prejudecăților fără seamăn. Dar nu se limitează numai la experiențele erotice ale tânărului Negoițescu, ci și la cele intelectuale și chiar și la cele politice (avântul de neoprit al intelectualilor de a adera la ideile Mișcării legionare).
Descoperirea sexualității este un moment cheie în viața unui om și până să afle care sunt regulile societății în care trăiește, acestuia nu i se pare nimic ieșit din comun. Ce îmi place la Ion Negoițescu e că tot ceea ce relatează este lipsit de vulgaritate, are o aură de inocență și de firesc în toate faptele sale de un erotism lesne de înțeles.
Scriitura este cursivă, te pătrunde și te fascinează de la început. Portretele femeilor pe care le-a admirat sunt fără cusur, parfumul orașelor din Ardeal, și nu numai, îl simți în toți porii, mai ales pe cel al Sibiului, care devine loc de refugiu pentru lumea intelectuală nevoită să suporte consecințele Dictatului de la Viena și nimic nu se compară cu o lectură care te transpune într-un trecut istoric pe care îl poți trăi doar pe tărâmul imaginației.
„Când însă primele trupe venind dinspre vest au început să se scurgă în retragere în străzile lui, Clujul a intrat într-o agitație nemaipomenită, de nebunie și descompunere. Lumea strânsă pe străzi, multe femei cuprinse de furii și bătrâni ieșiți din minți amenințau cu pumnii și scuipau soldații care nu știuseră sa-și facă datoria și care de altfel își continuau impasibili, sub poruncă superioară, drumul.”
Această carte, care are atitudinea unei autobiografii, este departe de a fi un basm. Este o confesiune răvășitoare a unui critic literar care a trebuit să facă față unei lumi crude, aflată sub sceptrul prejudecăților fără seamăn. Dar nu se limitează numai la experiențele erotice ale tânărului Negoițescu, ci și la cele intelectuale și chiar și la cele politice (avântul de neoprit al intelectualilor de a adera la ideile Mișcării legionare).
Descoperirea sexualității este un moment cheie în viața unui om și până să afle care sunt regulile societății în care trăiește, acestuia nu i se pare nimic ieșit din comun. Ce îmi place la Ion Negoițescu e că tot ceea ce relatează este lipsit de vulgaritate, are o aură de inocență și de firesc în toate faptele sale de un erotism lesne de înțeles.
Scriitura este cursivă, te pătrunde și te fascinează de la început. Portretele femeilor pe care le-a admirat sunt fără cusur, parfumul orașelor din Ardeal, și nu numai, îl simți în toți porii, mai ales pe cel al Sibiului, care devine loc de refugiu pentru lumea intelectuală nevoită să suporte consecințele Dictatului de la Viena și nimic nu se compară cu o lectură care te transpune într-un trecut istoric pe care îl poți trăi doar pe tărâmul imaginației.
„Când însă primele trupe venind dinspre vest au început să se scurgă în retragere în străzile lui, Clujul a intrat într-o agitație nemaipomenită, de nebunie și descompunere. Lumea strânsă pe străzi, multe femei cuprinse de furii și bătrâni ieșiți din minți amenințau cu pumnii și scuipau soldații care nu știuseră sa-și facă datoria și care de altfel își continuau impasibili, sub poruncă superioară, drumul.”
September 23, 2021
Ion Negoițescu, criticul erudit care a scris cu aplomb studii întregi despre Eminescu și E. Lovinescu, precum și multe alte însemnări, analize și sinteze critice despre literatura română, lasă în urmă un volum de memorii cu totul surprinzător și șocant prin tipul de confesiune pe care îl alege. O confesiune totală, frustă, fără nici un fel de autocenzură. Cele mai defăimătoare și mai impudice detalii ies la iveală (chiar și despre părinții lui), din primii 20 de ani din viața elevului și a adolescentului Negoițescu. În zilele noastre cartea ar fi devenit un bestseller dacă autorul ar mai fi trăit. Scriitura e limpede, în cascadă, curge fără oprire, nu există însemnări pe zile, săptămâni sau luni, totul este un șuvoi continuu de stări și emoții. Un jurnal aproape poetic.
„Cu nepoții colonelului Terpu, din justiția militară (…), care adoptase pe cei doi orfani ai surorii sale (…), am avut aceleași relații strânse, punctate de o întâmplare mai degrabă neplăcută pentru mine, atunci, deși nu lipsită de interes. Într-o zi, cel mai mare dintre ei (…), să fi avut vreo zece ani, m-a luat cu el în closetul curții, împărțit în două cabine, și, înghesuindu-ne într-una din ele, mi-a poruncit să mă desfac la pantaloni și a început să-mi sugă minusculul sex, îndemnându-mă apoi să fac și eu la fel cu al său. Simțurile mele n-au reacționat însă - și când, ulterior, am fost invitat să repetăm „prostiile”, am refuzat.”
„Cu nepoții colonelului Terpu, din justiția militară (…), care adoptase pe cei doi orfani ai surorii sale (…), am avut aceleași relații strânse, punctate de o întâmplare mai degrabă neplăcută pentru mine, atunci, deși nu lipsită de interes. Într-o zi, cel mai mare dintre ei (…), să fi avut vreo zece ani, m-a luat cu el în closetul curții, împărțit în două cabine, și, înghesuindu-ne într-una din ele, mi-a poruncit să mă desfac la pantaloni și a început să-mi sugă minusculul sex, îndemnându-mă apoi să fac și eu la fel cu al său. Simțurile mele n-au reacționat însă - și când, ulterior, am fost invitat să repetăm „prostiile”, am refuzat.”
August 18, 2023
DNF 154/197. Îmi place stilul de scris, dar din păcate nu mă interesează mai nimic din ce se întâmplă și se descrie în aceste memorii. De fapt, nu am știut nimic despre Ion Negoițescu înainte să citesc cartea (scuzați incultura), și am ajuns la ea prin întâmplare și recomandare de texte ale unor persoane queer din istoria României. Merită citit eventual fragmentul din jurnal de la sfârșit, care adaugă mai multă emoție textului.
May 16, 2020
5 dragon starz for this uncompromising autobiography which sadly ends way too quickly.
December 27, 2020
O carte excepțională. Superbă. Clară și sinceră.
February 25, 2026
O carte genială, aștept cu nerăbdare publicarea Jurnalului.
September 8, 2026
Unele fragmente te lasa fara cuvinte. Ma oftic atat de tare ca nu a apucat sa termine aceasta autobiografie. 4.5/5
February 26, 2017
de o frumusete dincolo de cuvinte
Displaying 1 - 20 of 20 reviews